Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1837/2021 AI generated

Inadmissibility of appeal against final closure resolution of Judicial Inspection under pre-2018 Special Council of Magistracy Law

Case Number Decizia nr. 1837/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

In Dec. 217024, the High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a plaintiff challenging a closure resolution issued by the Judicial Inspection of the Superior Council of Magistracy, leaving the lower court’s dismissal of the action in force. The dispute centered on a plenary action to annul the administration’s decision to close a complaint against a judge, with the appellant arguing that the new procedural framework introduced by Law No. 234/2018 should permit appeal against the first-instance judgment. The court determined that the appeal was inadmissible because the action was registered before the entry into force of the 2018 amendments, thus subject to the prior legal regime where first-instance judgments in such cases were final and not subject to appeal, in accordance with Article 47(7) of Law No. 317/2004; consequently, the general principle of legality of appeals under the Code of Civil Procedure barred the use of a recourse not provided for by the applicable special law.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 5 alin. (3) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004; Inadmissibility of appeal against final closure resolution of Judicial Inspection under pre-2018 Special Council of Magistracy Law: Analizând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Keywords

AI generated
judicial inspection principle of legality administration of justice article of civil procedure procedural issues framework decision

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
2812 din 15 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004
Având în vedere că, prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a prevăzut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C.
art. 5 alin. (3) din C. proc. civ
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Analizând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art.
art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs se circumscrie dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluţii de clasare, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.
art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004
397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art.
art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs se circumscrie dispoziţiilor art. 45 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Provisions cited in the final orders to admit the exception of inadmissibility and dismiss the appeal as not provided for by law against a final judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 24.08.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat plângere împotriva rezoluţiei de clasare din data de 09.06.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, solicitând anularea rezoluţiei contestate şi, pe cale de consecinţă, continuarea verificărilor în vederea tragerii la răspundere a doamnei judecător B..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2812 din 15 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 2812 din 15 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apreciind că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi cu greşita apreciere a probaţiunii administrate în cauză, reiterând aspectele sesizate cu privire la plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, invocând soluţiile de principiu adoptate la data de 13.02.2017, respectiv, 09.10.2017 de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.

II. Considerentele instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs se circumscrie dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluţii de clasare, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, legile şi ordonanţele în vigoare, constatate a fi neconstituţionale "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituţionale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenţei, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că: "Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Pentru a dispune în acest sens, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluţiei de clasare se face potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, şi nu potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că " În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi dispoziţiilor Legii nr. 317/2004.

Având în vedere că, prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a prevăzut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este inadmisibil, fiind îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Nu poate fi primită apărarea recurentei-reclamante exprimată prin răspunsul la întâmpinare, în sensul aplicării noilor dispoziţii ale Legii nr. 317/2004, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 234/2018, în vigoare la data formulării recursului.

Este adevărat că prin Legea nr. 234/2018 au fost modificate dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin introducerea art. 451, care permite contestarea rezoluţiei inspectorului şef prin care au fost respinse plângerea şi Rezoluţia de clasare, în termen de 15 zile de la comunicare, la CAB – SCAF, iar soluţia instanţei de fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, însă aceste modificări au intrat în vigoare la 11.10.2018.

Dispoziţiile Legii nr. 317/2004, astfel cum au fost completate şi modificate prin Legea nr. 234/2018, trebuie coroborate cu dispoziţiile tranzitorii din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care statuează că procesele începute prin cereri depuse în condiţiile legii la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ., rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, aplicarea noilor dispoziţii din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii se va face în cauzele înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti ca urmare a cererilor înaintate acestei instanţe începând cu data de 11 octombrie 2018.

Or, acţiunea reclamantei A., având ca obiect contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 3506/13/1553/DlJ/2017, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.08.2017.

În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, forma în vigoare la data formulării acţiunii.

Pe de altă parte, este de necontestat faptul că, în aplicarea principiului legalităţii căilor de atac, afirmat de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac promovată nu poate fi decât aceea prevăzută de lege în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, menţiuni care pot fi şi inexacte, în sensul dispoziţiilor art. 457 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Faţă de această situaţie şi, având în vedere soluţia de dezînvestire ce urmează a se pronunţa în ceea ce priveşte admisibilitatea prezentei căi de atac, nu se mai impune analizarea pe fond a recursului.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare şi va respinge recursul promovat de reclamanta A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 2812 din 15 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2021.