EU funds financial correction for restrictive public procurement qualification criteria lacking adequate justificatory motivation

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2014, reclamantul Judeţul Sălaj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, să se dispună anularea Deciziei nr. 165/15.05.2014 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a Notei de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 27.02.2014 emisă de Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli.

1.2. Prin sentinţa nr. 509 din 30.10.2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Sălaj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi a dispus anularea Deciziei nr. 165/15.05.2014 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a Notei de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 27.02.2014 emise de Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli.

1.3. Prin decizia nr. 2348 din 29.09.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei nr. 509 din 30.10.2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea judecării fondului cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

În rejudecare, prin sentinţa nr. 290 din 16 noiembrie 2018, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UAT Judeţul Sălaj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 290 din 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta UAT Judeţul Sălaj, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond a analizat superficial criticile de nelegalitate invocate, limitându-se la chestiuni subiective şi formale preluate din apărarea intimatei.

În mod greşit reţine instanţa de fond că nota justificativă nu detaliază criteriile minime impuse şi solicitate ofertanţilor deşi autoritatea contractantă a fost preocupată ca prin cerinţele impuse să nu restricţioneze dreptul potenţialilor oferetanţi de a participa la procedura de achiziţie, în condiţiile în care dispoziţiile legale incidente nu indică până la ce nivel de justificare ar trebui detaliate cerinţele minime.

Mai mult, instanţa de fond analizează trunchiat susţinerile cu privire la inexistenţa unei nereguli şi a unui prejudiciu, deşi prevederile legale impută intimatului, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în forma în vigoare la data emiterii actelor administrative contestate, obligaţia de a dovedi existenţa plăţii unor sume ca fiind necuvenite.

Pentru dovedirea existenţei unui prejudiciu, emitentul actelor administrative contestate avea obligaţia de a dovedi efectuarea unor plăţi necuvenite datorate exclusiv culpei beneficarului finanţării, fie ca urmare a nerespectării prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice, fie din alte considerente. Eroarea instanţei de fond este rezultatul echivalării noţiunii de "neeligibilitate a cheltuielilor", caz în care sumele declarate ca fiind neeligibile nu se achită sau se recuperează integral, şi "aplicarea de corecţii financiare", caz în care sumele achitate sunt eligibile la plată dar sunt afectate de existenţa unei abateri de la prevederile legale. Aplicarea corecţiilor financiare intervine ca o sancţiune administrativă aplicabilă exclusiv cazurilor de plată a cheltuielilor eligibile afectate de o eroare de aplicare a prevederilor în materia achiziţiilor publice.

De altfel, instanţa de fond în mod eronat reţine incidenţa prevederilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, în forma aplicabilă la data emiterii actelor administrative contestate, ca o justificare a inexistenţei culpei emitentului actelor administrative contestate, deşi prin probatoriul administrat nu se probează existenţa cazului de apariţie a unor "date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor" pentru a justifica demersul de constatare al neregulilor şi aplicare a corecţiilor financiare cu mult după data efectuării plăţii aferente cheltuielilor eligibile pretins a fi afectate de nerespectarea prevederilor legislaţiei achiziţiilor publice.

Prin actele administrative contestate se ignoră prevederile art. 20, 21 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât de la data la care s-a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 28 alin. (2) O.U.G. nr. 66/2011, respectiv 17.01.2012, dată la care a fost transmisă cererea de rambursare nr. x, şi până la data demarării procedurilor de reverificare a documentaţiei de atribuire a contractului de achiziţii de servicii de dirigenţie, respectiv data emiterii sesizării nr. x/27.11.2013 a UNGNFE, a trecut o perioadă de 34 luni, fără ca în această perioadă să fie identificate "date suplimentare" care să determine conduita intimatului, probând culpa acestuia cu privire la modul de verificare şi decontare a cheltuielilor eligibile.

Intimatul -pârât a efectuat plata sumelor aferente contractului, solicitate la plată prin cererile de rambursare nr. x, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 1 1 şi 1 2, fără ca în această perioadă să procedeze la reverificarea documentaţiei de atribuire a contractului de servicii şi fără să constate legalitatea procedurii de decontare, confirmată prin lipsa demersurilor contrare, demarate după data verificării documentaţiei depuse anexat tuturor cererilor de rambursare, corelativ cu lipsa elementelor de noutate necunoscute la data verificărilor cererilor de rambursare.

Referitor la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor legislaţiei aplicabile în materia achiziţiilor publice, deşi instanţa reţine incidenţa prevederilor art. 178 alin. (2), art. 179 şi art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 precum şi ale art. 8 alin. (2) şi art. 9 din H.G. nr. 925/2006, pentru invocarea unor presupuse nereguli este necesar a fi probată existenţa abaterilor de la legislaţia în domeniul achiziţiilor, respectiv nu este suficient să se afirme că prin anumite elemente ale documentaţiei de atribuire se conturează o restricţionare a accesului ofertanţilor la procedura de atribuire, fără să existe cel puţin un astfel de ofertant care să fie exclus din procedura de atribuire în baza acestor elemente nelegale, sau fără să fie probată nelegalitatea elementelor invocate.

Cu privire la pretinsa restricţionare nemotivată a participării la procedura de atribuire prin stabilirea limitelor minime ce trebuie îndeplinite pentru demonstrarea experienţei personalului propus şi prin stabilirea obligativităţii depunerii angajamentului ferm de susţinere în formă autentică, prevederile art. 186 alin. (2) şi art. 190 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma aplicabilă la data desfăşurării procedurii de atribuire, confirmă corectitudinea demersului judiciar prin faptul că pentru demonstrarea capacităţii financiare şi/sau a capacităţii tehnice este necesară impunerea criteriilor de calificare şi selecţie.

Corectitudinea procedurii de achiziţie publică de servicii, finalizată prin încheierea contractului de servicii de supraveghere, ce face obiectul prezentului litigiu este confirmată şi de faptul că la această procedură au participat doi operatori economici care au îndeplinit condiţiile de participare, fiind declaraţi eligibili.

Mai mult, nu au fost depuse contestaţii cu privire la această procedură de achiziţii şi nici cu privire la criteriile de calificare, aspect care confirmă inexistenţa cazului de restricţionare a acesului potenţialilor ofertanţi la această procedură.

Din analiza motivelor reţinute de instanţa de fond se constată faptul că aceasta s-a transformat într-un veritabil apărător al intereselor nespecificate şi neenunţate ale operatorilor economici care nu au fost interesaţi de participarea la procedura de achiziţii în cazul de speţă, şi ale căror interese nu au afectate.

Imputarea de către instanţa de fond a nelegalităţii solicitării de demonstrare a experienţei profesionale din perspectiva "lipsei unei justificări adecvate, conform cerinţelor legale", ca unic temei al respingerii cererii de anulare a actelor administrative contestate, este rezultatul lipsei de analiză a Notei justificative nr. x/14.06.2011, anexată la dosarul achiziţie publică, care cuprinde justificarea impunerii unor astfel de criterii din perspectiva necesităţii asigurării supravegherii execuţiei lucrărilor de reabilitare. Aceste criterii nu reprezintă criterii de calificare, ci elemente de dovedire a experienţei profesionale.

De altfel, instanţa de fond, în mod inexplicabil se rezumă la copierea susţinerilor intimatului cu privire la "lipsa unei justificări adecvate", fără a analiza conţinutul notei justificative, prin care motivele care au stat la baza stabilirii criteriilor sunt consecinţa complexităţii şi specificităţii contractului de supraveghere, respectiv a imobilului supus reabilitării. Aceste argumente nu sunt amintite în considerentele sentinţei, deşi sunt prezentate în nota justificativă în mod concis şi clar. A afirma faptul că justificarea stabilirii criteriilor nu este adecvată, fără a indica argumentele invocate în nota justificativă corelativ cu indicarea elementelor care se impută a atrage justificarea necorespunzătoare a stabilirii unor astfel de criterii, este o pură speculaţie nefondată.

Aceste reţineri nedovedite ale instanţei de fond trebuie raportate la prevederile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare la data întocmirii notei justificative, prin care se dispune interdicţia de a stabili cerinţe minime prin care este restricţionată participarea la procedura de achiziţii publice.

Mai mult, prevederile pct. 1.7 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 66/2011, în forma aplicabilă la data emiterii actelor administrative contestate, sancţionează exclusiv cazurile în care a fost restricţionat accesul anumitor operatori economici la procedura de achiziţie publică derulată în baza unor cerinţe de dovedire a capacităţii profesionale restrictive şi nelegale.

Aceste aspecte sunt infirmate inclusiv de instanţa de fond şi emitentul actelor administrative contestate, care constată legalitatea cerinţei de demonstrare a capacităţii profesionale, fiind imputată exclusiv "lipsa unei justificări adecvate" a acestor criterii legale, aspecte neregăsite în anexele la O.U.G. nr. 66/2011 care să confirme legalitatea aplicării corecţiilor financiare.

II. Procedura derulată în recurs

Intimatul -pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

III. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă UAT Judeţul Sălaj a supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. 165/15.05.2014, prin care Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice i-a respins contestaţia administrativă formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 27.02.2014 privind contractul de finanţare nr. x/30.12.2010 cu titlul "Reabilitarea corpurilor A şi B ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău", prin care i s-a aplicat o corecţie financiară în procent de 25% din valoarea contractului de servicii dirigenţie şantier nr. x/08.09.2011.

În esenţă, în urma unei verificări documentare ce a avut drept scop analiza aspectelor semnalate în suspiciunea de neregulă UGNFE nr. x/27.11.2013 în legătură cu încheierea contractului de servicii dirigenţie şantier nr. x/08.09.2011 din cadrul proiectului Reabilitarea corpurilor A şi B ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău" s-au constat abateri de la aplicarea prevederilor legislaţiei naţionale în materia achiziţiilor publice, respectiv: aplicarea de criterii de calificare şi selecţie restrictive prin introducerea unor cerinţe minime în cadrul pct. IV.4-Capacitatea tehnică şi/sau profesională- din fişa de date a achiziţiei, fiind încălcate prevederile art. 178 alin. (2), art. 179 şi art. 188 din O.U.G. nr. 34/2004 precum şi dispoziţiile art. 8 alin. (2) şi art. 9 din H.G. nr. 925/2006.

Ca urmare, prin nota de constatare nr. x din 27.02.2014 s-a reţinut aplicarea unei corecţii financiare de 25% din valoarea fără TVA a contractului de servicii dirigenţie şantier nr. x/08.09.2011.

Curtea de apel a ajuns la concluzia că reclamanta, în calitate de autoritate contractantă a distorsionat accesul liber al operatorilor economici la procedura de achiziţii publice, confirmând astfel legalitatea abaterilor reţinute în sarcina sa prin actele administrative atacate.

Potrivit recurentei, abaterea imputată nu constituie neregulă, însă Curtea de apel a achiesat la punctul de vedere al autorităţii publice privind aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice.

Înalta Curte nu împărtăşeşte abordarea recurentei, ci, în urma reevaluării cauzei prin prisma motivelor de casare, confirmă soluţia curţii de apel.

Motivul de casare invocat de recurentul-reclamant încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constând în neexaminarea argumentelor recurentei-reclamante de către judecătorul fondului, este nefondat, întrucât hotărârea recurată este motivată în conformitate cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esenţă, de conţinut, în sensul că aceasta trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele administrate.

Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susţinerile părţilor litigante, instanţa poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea urmând să reliefeze raţionamentul logico juridic pentru care a fost adoptată soluţia pronunţată cu arătarea elementelor esenţiale în vederea stabilirii adevărului în cauză.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, judecătorul fondului a reţinut că neregulile constatate în gestionarea fondurilor europene susţin temeinica măsurii administrative în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora corecţiile financiare sunt aplicabile şi pentru încălcări în materia legislaţiei achiziţiilor publice, procentul corecţiei fiind circumstanţiat de impactul încălcării prevederilor legale.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente în materia achiziţiilor publice.

Şi sub acest aspect, susţinerile recurentei sunt nefondate, întrucât în mod legal s-a reţinut în sarcina acesteia existenţa unei nereguli în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, în ceea ce priveşte cerinţa de calificare prin care s-a solicitat " dovada coordonării a cel puţin 3 contracte de servicii de supraveghere pentru lucrări similare (aferente personalului minim solicitat) şi experienţă similară relevantă în implicarea ca şi diriginte de şantier în cel puţin 3 contracte de servicii de supraveghere pentru lucrări similare", prima instanţă a reţinut că impunerea cerinţelor minime de calificare mai sus menţionate, în lipsa justificării corespunzătoare a necesităţii numărului de contracte şi recomandări menţionat, reprezintă o restricţionare nelegală. Prin urmare, cerinţa în sine nu este nelegală, ci lipsa unei justificări adecvate, conform prevederilor art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Prin cererea de recurs nu au fost combătute în niciun fel aprecierile primei instanţe, ci a fost reluat punctul de vedere prezentat în contestaţia administrativă şi, ulterior, în cererea de chemare în judecată, în sensul legalităţii instituirii acestei cerinţe de calificare, prin raportare la prevederile art. 178 alin. (2), art. 179, art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 8 şi 9 din H.G. nr. 925/2006.

Susţinerile recurentei nu pot fi reţinute, întrucât nu s-a contestat în cauză dreptul acesteia, în calitate de autoritate contractantă, de a solicita participanţilor la procedura de achiziţie publică să facă dovada experienţei profesionale, drept prevăzut de art. 187 din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la momentul desfăşurării achiziţiei.

Cerinţele solicitate nu se referă la o listă cu principalele servicii prestate în ultimii 3 ani, conţinând valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi, aşa cum se solicită la art. 188 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.

Referitor la art. 9 din H.G. nr. 925/2006, se impune precizarea că acest text de lege conţine o enumerare exemplificativă şi nu limitativă a situaţiilor în care prezumă că cerinţele minime de calificare sunt disproporţionate în raport de natura şi complexitatea contractului ce urmează a fi atribuit, astfel că invocarea acestuia de către recurentă nu este de natură să înlăture abaterile reţinute în sarcina acesteia prin actele administrative contestate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă cu claritate nerespectarea de către recurentă a prevederilor art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, potrivit cărora:

"(2) Atunci când impune cerinţe minime de calificare referitoare la situaţia economică şi financiară ori la capacitatea tehnică şi/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerinţe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se ataşează la dosarul achiziţiei".

Prima instanţă a observat în mod judicios că în Nota justificativă x/14.06.2011 nu se regăseşte o detaliere temeinică a motivelor care au stat la baza impunerii cerinţelor minime de calificare şi nu este specificat avantajul pe care instituirea acestor cerinţe îl aduce autorităţii contractante.

Or, prin introducerea acestor condiţii restrictive în fişa de date a achiziţiei, au fost defavorizaţi operatorii economici care prezentau mai puţin de 3 contracte profesionale, respectiv mai puţin de 3 recomandări pentru contractele prezentate la experienţă similară, fiind încălcat scopul principal al procedurilor de achiziţii publice, respectiv promovarea concurenţei între operatorii economici, statuat la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, nu există o justificare nici pentru cea de-a doua cerinţă minimă de calificare privind demonstrarea susţinerii profesionale, "prezentarea unui angajament ferm al operatorului economic încheiat în formă autentică în privinţa personalului de susţinere/backstopping".

Nici în privinţa acestei cerinţe de calificare, recurenta nu a combătut aprecierile primei instanţe, în sensul că, prin raportare la dispoziţiile art. 188 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, legiuitorul a lăsat la alegerea operatorului economic forma în care doreşte să facă dovada personalului de care dispune: contract de muncă, contract civil sau angajament de disponibilitate, oricare formă din cele menţionate fiind suficientă pentru a oferi autorităţii contractante garanţia că ofertantul dispune de persoane care să ducă la îndeplinire contractul de achiziţie.

Pentru a justifica cerinţa impusă, recurenta s-a prevalat de incidenţa art. 186 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data demarării procedurii de achiziţie publică, însă aşa cum corect a constatat instanţa de fond, dispoziţiile legale invocate de recurentă se referă la capacitatea economică şi financiară a ofertantului/candidatului, în timp ce în speţă este vorba despre cerinţele impuse la capacitatea tehnică şi/sau profesională, iar art. 187, 188 incidente nu cuprind dispoziţii legale similare.

Impunerea ca şi cerinţă obligatorie prezentarea unui angajament ferm al operatorului economic încheiat în formă autentică în privinţa personalului de susţinere/backstopping, fără a motiva această opţiune, restricţionează participarea la procedura de atribuire a operatorilor economici care nu prezentau un angajament ferm încheiat în formă autentică privind personalul de susţinere/backstopping, ci prezentau angajamentul ferm privind personalul de susţinere/backstopping sub forma unei declaraţii pe propria răspundere.

Împrejurarea că asupra legalităţii documentaţiei de atribuire s-a pronunţat şi ANRMAP, nu înlătură dreptul autorităţii de management de a efectua propriile verificări şi de a adopta propriile concluzii, în situaţia identificării unor nereguli, dispoziţiile art. 324 alin. (2) din H.G. nr. 457/2008 fiind explicite în acest sens.

De asemenea, legalitatea procedurii nu poate fi analizată din perspectiva nedepunerii unor contestaţii cu privire la legalitatea sau conformitatea acesteia, ci a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei potrivit cărora, lipsa detalierii motivelor care au stat la baza impunerii anumitor cerinţe minime nu a prejudiciat şi nu este de natură să prejudicieze bugetul UE, respectiv nu întruneşte condiţiile unei nereguli sancţionate conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, acestea nu pot fi, în niciun caz, de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

În sensul art. 1 alin. (2) Regulamentul nr. 2988/1995: "abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea - fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".

În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca (un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2001, în forma în vigoare la data emiterii notei contestate neregula este "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate pe baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului,ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale, printr-o sumă plătită necuvenit."

Este adevărat că toate aceste definiţii includ elementul producerii unui efect vătămător asupra bugetului Uniunii Europene sau asupra fondurilor naţionale corespunzătoare, efect constând în existenţa unui impact financiar deja produs sau doar potenţial, dar nu se poate reţine în cauză că acest element definitoriu nu este îndeplinit, de vreme ce neregula constă în angajarea unor cheltuieli cu încălcarea principiului proporţionalităţii şi al tratamentului egal, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin urmare, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, existenţa neregulii conduce implicit la existenţa unui prejudiciu, fără să fie necesar să se probeze producerea lui. Fiind corect constatată neregula, subzistă temeinicia şi legalitatea măsurii corecţiei financiare aplicate conform în temeiul pct. 1.7 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat.

IV. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sălaj, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sălaj împotriva sentinţei nr. 290 din 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2021.