Taxpayer's appeal rejected: only communication to judicial administrator triggered tax-challenge deadline after administration lifted in insolvency.

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 16.04.2018, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, a solicitat anularea Deciziei nr. 351 din data de 05.10.2017 prin care s-a soluţionat contestaţia sa înregistrata la AJFP sub nr. x/07.07.2017; anularea Deciziei de impunere nr. x/24.04.207 şi a Raportului de inspecţie fiscala nr. x/24.04.2017, cu consecinţa exonerării sale de la plata obligaţiilor fiscale suplimentar stabilite la plata în cuantum 78.206 RON - impozit pe profit, 1.116.595 RON -TVA, şi 646.335 RON - impozit pe veniturile din dividende, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 254 din 15 octombrie 2018, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, ca neondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, în rejudecare,

În motivare, recurenta a arătat că instanţa de fond a considerat ca principiul aparenţei în drept nu are aplicabilitate în dreptul fiscal, astfel că nu a mai procedat la analiza acestui motiv de nelegalitate, iar în ceea ce priveşte principiul încrederii legitime, a considerat că nu poate fi reţinută aplicabilitatea acestuia, raportat la împrejurare că de fapt subscrisa cunoşteam împrejurarea că o comunicare către administratorul special nu putea produce efecte juridice în condiţiile date, astfel că subscrisa mi-aş invoca propria culpă.

Astfel instanţa reţine că nu poate fi aplicabil principiul încrederii legitime în speţa, atâta timp cât comunicarea actelor administrative şi către administratorul special a reprezentat o acţiune diligentă a organelor fiscale, în contextul în care pe rolul instanţelor judecătoreşti exista un apel împotriva soluţiei instanţei de insolvenţă privind ridicarea dreptului de administrare.

Aşadar, în opinia instanţei de fond această comunicare ar fi putut fi valorificată în măsura în care sentinţa de ridicare a dreptului de administrare ar fi fost desfiinţată în calea de atac a apelului.

Recurenta consideră nelegală hotărârea sub aspectul considerentelor ce vizează principiul protecţiei încrederii legitime.

Susţine că instanţa de fond, deşi a reţinut corect că soluţia de ridicare a dreptului de administrare era una executorie, în contextul dat se pune problema de a ştii de ce era necesară comunicarea actelor administrativ fiscale şi către administratorul special, atâta timp cât dreptul de administrare era ridicat încă de la data de 18.01.2017.

O eventuală soluţie de admitere a apelului nu ar fi fost în măsura să valideze, din punct de vedere al legalităţii, comunicarea actelor administrativ fiscale către administratorul special, atâta timp cât hotărârea primei instanţe era executorie, astfel că legalitatea procedurii de comunicare nu putea fi afectată de un fapt ulterior, cum ar fi cel al admiterii apelului împotriva hotărârii de ridicare a dreptului de administrare.

Apreciază că altele au fost resorturile pentru care actele administrativ fiscale au fost comunicate şi către administratorul special, sens în care nu lipsită de relevanţă este împrejurarea că administratorul special a fost persoana care a reprezentat societatea pe durata inspecţiei fiscale, în virtutea art. 124 din Codul de procedură fiscală.

Pe cale de consecinţă, atâta vreme cât doamna C. a avut şi are, atât calitatea de administrator special al societăţii, cât şi calitatea de reprezentant al societăţii pe durata inspecţiei fiscale, în mod corect actele administrativ fiscale i-au fost comunicate şi acesteia.

Atâta timp cât organele de inspecţie fiscală au apreciat că nu este legală comunicarea, în lipsa comunicării actelor administrative administratorului special organul de soluţionare a contestaţiei nu putea invalida aceste aprecieri ale organului de inspecţie fiscală, cu atât mai mult cu cât conduita acestora a creat societăţii convingerea că termenul de contestaţiei curge de la data de 28.04.2017, iar nu de la data de 25.04.2017.

Aşadar, în mod eronat a reţinut instanţa de fond că termenul de formularea a contestaţiei împotriva actelor administrativ fiscale ar începe să curgă de la data 25.04.2017, de vreme ce la data de 28.04.2017 actele au fost comunicate sub semnătură administratorului special, formând convingerea persoanelor interesate că termenul curge de la această dată.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă reiterează motivele de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată.

II. Procedura derulată în recurs

Ambele intimate -pârâte au formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 351/5.10.2017 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei de Administrare Fiscală, prin care s-a respins ca nedepusă în termen contestaţia formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/22.04.2017 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.04.2017, ambele întocmite de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj pentru suma totală de 1.841.136 RON.

În esenţă, organul de soluţionare a contestaţiei a reţinut că decizia de impunere a fost comunicată reclamantei la data de 25.04.2017 iar aceasta a formulat contestaţie la data de 13.06.2017, potrivit ştampilei aplicată de oficiul poştal pe plicul de expediere a contestaţiei, în afara termenului de 45 de zile prevăzut de art. 270 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

În concluzie, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., prin raportare la art. 185 alin. (1) din acelaşi act normativ cu aplicarea art. 280 alin. (1) din Codul de procedură fiscală organul de soluţionare a contestaţiei a respins contestaţia ca tardivă.

Prima instanţă, soluţionând cauza, a respins acţiunea reclamantei, apreciind că soluţia de respingere a contestaţiei ca tardivă, este temeinică şi legală.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt.

Criticile din recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că prin sentinţa civilă nr. 76/18.01.2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016 – executorie conform art. 8 alin. (3) din Legea 85/2014 – s-a deschis procedura generală a insolvenţei la cererea debitorului (reclamantei din prezentul dosar) şi i s-a ridicat debitoarei dreptul de administrare, fiind numit în calitate de administrator judiciar D..

Apelul declarat de A. S.R.L., prin administrator special C., prin care a solicitat revenirea asupra măsurii ridicării dreptului de administrare a organelor statutare în temeiul art. 85. alin. (3)din Legea 85/2014, a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr. 327/29.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

Decizia de impunere nr. x/24.04.2017 şi raportul de inspecţie fiscala nr. x/24.04.2017, au fost comunicate administratorului judiciar D. la data de 25.04.2017, iar d-nei C. la data de 28.04.2017.

Contestaţia formulată împotriva actelor admininistrativ -fiscale de mai sus a fost depusă la organul emitent, respectiv Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, fiind transmisă prin poştă la data de 13.06.2017, conform dovezilor depuse la dosarul fiscal .

În raport de această stare de fapt în mod legal organul de soluţionare a contestaţiilor a interpretat prevederile din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă cu privire la puterea de reprezentare a debitorului în cazul ridicării dreptului de administrare.

Potrivit art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, administratorul special administrează activitatea debitorului doar în situaţia în care acestuia nu i s-a ridicat dreptul de administrare. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi conduce şi activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor/membrilor în procedura de insolvenţă, potrivit art. 56 alin. (2) prin raportare la art. 5 alin. (1) pct. 4 din Legea 85/2014.

Aşadar, după ridicarea dreptului de administrare există un unic reprezentant legal al debitorului aflat în insolvenţă, în persoana administratorului/lichidatorului judiciar, căruia i-a fost comunicată decizia de impunere în litigiu, la data de 25.04.2017.

În consecinţă, singura comunicare a deciziei de impunere care a produs efecte juridice şi de la care a început să curgă termenul de 45 de zile de depunere a contestaţie, conform prevederilor art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, este cea făcută administratorului judiciar.

Art. 124 din Codul procedură fiscală de care se prevalează recurenta-reclamantă este străin cauzei deoarece are un obiect diferit de reglementare în raport cu chestiunea litigioasă din speţă, din titlul marginal al acestuia rezultând că instituie obligaţia de colaborare a contribuabilului cu organul de inspecţie fiscală prin numirea unei persoane care să dea informaţii; rezultă că nu se poate pune semnul egalităţii între persoana desemnată să colaboreze cu organul de inspecţie fiscală prin furnizarea de informaţii şi persoana care este reprezentantul legal al societăţii, care în speţă, de la momentul ridicării dreptului de administrare al debitorului, este administratorul judiciar.

Prin urmare, încă de la momentul începerii inspecţiei fiscale (16.03.2017) d-na C. nu mai avea calitatea de reprezentat legal a reclamantei însă în calitatea sa de fost administrator şi asociat unic era în măsură să colaboreze cu organul de inspecţie fiscală în vederea stabilirii stărilor de fapt fiscale.

Înalta Curte constată, de asemenea, nefondate, şi susţinerile recurentei privind incidenţa principiului protecţiei încrederii legitime, în sensul că dreptul de a se prevala de acest principiu se extinde la orice justiţiabil pe care o autoritate administrativă l-a determinat să nutrească speranţe întemeiate prin furnizarea unor asigurări precise (jurisprudenţa CJUE din cauza Salomie, C-183/14).

Instanţa de fond a apreciat corect că diligenţa echipei de inspecţie fiscală de a comunica decizia de impunere atât administratorului judiciar cât şi administratorului special nu poate reprezenta o asigurare precisă cu privire la calitatea de reprezentant legal al debitoarei a d-nei C..

Contrar susţinerilor recurentei, organul fiscal a acţionat cu diligenţă întrucât la acel moment (luna aprilie 2017) măsura prin care s-a ridicat dreptul de administrare era executorie şi, prin urmare, organul fiscal nu era obligat să comunice actele administrativ fiscale decât administratorului judiciar.

Astfel, se impune precizarea că la data de 28.04.2017 era în curs apelul promovat de debitoare împotriva sentinţei civile nr. 76/18.01.2017 pronunţata de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016, care s-a soluţionat la data de 29.05.2017 prin decizia civilă nr. 327.

Aşadar, reclamanta putea valorifica aceasta comunicare - cea făcuta doamnei C. -, în măsura în care decizia civila nr. 327/29.05.2017 ar fi modificat sentinţa civilă nr. 76/18.01.2017 pronunţata de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016, aceasta fiind şi raţiunea pentru care actele administrative fiscale au fost comunicate şi acesteia.

De altfel, la data de 29.05.2017 ─ când s-a clarificat definitiv situaţia cu privire la ridicarea dreptului de administrare ─ reclamanta era încă în termenul de formulare a contestaţiei prevăzut de art. 270 alin. (1) Codul de procedură fiscală, ultima zi a termenului fiind în data de 12.06.2018.

Prin urmare, în mod corect a apreciat instanţa de fond că reclamanta nu se poate prevala de principiul protecţiei încrederii legitime, dimpotrivă aceasta îşi invocă propria culpă câtă vreme cunoştea consecinţele ridicării dreptului de administrare, măsura dispusă de judecătorul sindic fiind apelată de către reclamanta A. S.R.L., prin administrator special C..

Criticile aduse fondului raportului juridic fiscal excedează analizei instanţei de control judiciar, faţă de limitele învestirii prin sentinţa recurată.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinţei nr. 254 din 15 octombrie 2018 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2021.