Probation staff salary surcharges and sectoral reference value: voluntary administrative correction rendering suit moot

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, solicitând:

1. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cum indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

2. obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

- începând cu data de 17.10.2016 (data încadrării reclamantei) pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

3. obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei.

4. obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

- să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şi progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

5. obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

6. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

1. 2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 183 din 21 ianuarie 2019, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, invocată din oficiu, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale şi respinge acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune şi a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Totodată, a respins capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

1.3. Calea de atac exercitată şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Invocând ca temei de drept al demersului său procesual prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Reiterând modalitatea de soluţionare a cauzei şi în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, intimata -pârâtă a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanţa de fond nu se putea pronunţa asupra acordării drepturilor în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, fiind necesar să existe un "refuz nejustificat" al pârâţilor DNP şi MJ, de acorda diferenţele salariale.

Or, aceasta condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoaşterea de către pârâţii DNP şi MJ a pretenţiilor reclamantei, iar ordonatorul principal de credite şi-a asumat alocarea fondurilor în buget în vederea plaţii sumelor rezultate ca urmare a rectificării OMJ nr. 542/2018.

Prin urmare, în lipsa unui un refuz nejustificat din partea pârâţilor DNP şi MJ în sensul dispoziţiior art. 8 alin. (1) teza finala din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care trebuia verificată de instanţa de fond, în lumina dispoziţiilor din O.U.G. nr. 3/2019, acordarea diferenţelor rezultate în urma emiterii O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incidend cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiun de plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunţat de art. 9 alin. (2) si art. 22 pct. 6 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei), întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanţa de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanţa să analizeze fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită în cauza, întrucât instanţa a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/2018.

Cu privire la soluţia instanţei de_obligare la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu rata inflaţiei, precum si plata dobânzii legale, recurenta a arătat că în luna ulterioară emiterii OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv în luna septembrie 2018, a fost deja efectuată pentru reclamantă plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018.

Susţine că, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a uneii autorităţi, astfel că în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale.

Nu în ultimul rând, recurenta a subliniat că limita prevăzută la art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 nu priveşte fiecare salariat în parte, aceasta fiind stabilită per ordonator de credite, ceea ce întăreşte şi mai mult caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale.

În concluzie, recurenta a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile şi pe cale de consecinţă nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflaţiei şi nici acordarea dobânzilor legale.

Într-adevăr, actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, însă neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce priveşte plata dobânzilor legale, acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care vă rugăm să constataţi că nu se justifică nici plata acestora.

Decizia ÎCCJ nr. 2/2014, invocată de instaţa de fond, nu este aplicabilă în speţă, întrucât intimata-reclamantă nu se află în posesia unui titlu executoriu.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata- reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Recurenta-pârâtă, la data de 5 martie 2021, a depus precizări prin care a înţeles să invoce excepţia lipsei de obiect a acţiunii, având în vedere faptul că diferenţele salariale au fost achitate cu privire la primul capăt de cerere.

În esenţă, în susţinerea apărărilor a arătat că Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 603/C/72018 a cărui rectificare a fost solicitată a fost modificat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3396/C72018 care si-a produs efectele începând cu data de 1. 01. 2018, în conformitate cu prevederile art. 1 şi art. 5 din acest din urmă act.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 30 mai 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei-pârâte şi raportat la reevaluarea ansamblului probator administrat în cauză ca şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul, respectiv motivele de casare sunt fondate, impunându-se casarea în parte a sentinţei recurate, şi în rejudecare respingerea acţiunii formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect, totodată, menţinându- se soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, pentru următoarele considerente.

Raportat la considerentele sentinţei recurte, Înalta Curte reţine că sunt fondate criticile recurentei-pârâte întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivaţia primei instanţe în susţinerea soluţiei adoptate, aceea de a obliga pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective întrucât prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ., condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, nu poate fi reţinută.

Incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este atrasă, în opinia instanţei de recurs, de greşita aplicare şi interpretare a prevederilor incidente în cauză.

Astfel, art. 248 alin. 1din C. proc. civ., republicată) "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Pe cale de consecinţă, în cauza de faţă se impune a se lămuri dacă cererea formulată de părtea reclamantă este afectată de vreun viciu de procedură prin prisma excepţiilor invocate de partea pârâtă, aspect care soluţionat pozitiv face de prisos cercetarea în tot sau în parte a fondului procesului.

Reţine Curtea că acţiunea civilă, ca ansamblu de mijloace procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor din proces (art. 29 C. proc. civ., implică întrunirea cumulativă a patru condiţii generale, respectiv formularea unei pretenţii, interesul, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală (art. 32 Cod procediră civilă), după cum presupune existenţa a trei elemente, adică părţile, obiectul şi cauza.

Pretenţia formulată de partea reclamantă prin acţiune, alcătuind obiectul cererii de chemare în judecată, trebuie să subziste pe parcursul judecăţii.

Practica judiciară anterioară noului C. civ. a consacrat soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de pârât (pârâţi) de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Deşi nu este consacrată legislativ, o atare soluţie îşi menţine aplicabilitatea şi se justifică fiind dedusă pe cale de interpretare din dispoziţiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ.

Raportat la considerentele teoretico-jurisprudenţiale enunţate, se constată că în prezenta cauză este incidentă ipoteza premisă a interpretărilor consacrate, fiind evident că a intervenit o executare de bună voie a obiectului cererii dedusă judecăţii precum şi o altă împrejurare ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată, în acest sens.

Excepţia rămânerii fără obiect capătului de cerere cu privire la rectificarea Ordinului emis de ministrul justiţiei nr. 542/C72018, respectiv obligarea la acordarea VRS de 405 RON începând cu data de 09.04. 2015 şi a unei VRS de 445 RON începând cu data de 01.12. 2015 până la data de 21 .12. 2017, invocată de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune prin întâmpinarea formulată (fina nr. 30 ds. fond), este întemeiată, întrucât ceea ce se pune în discuţie prin intermediul acesteia este propriu-zis obiectul, fiind emis un alt act administrativ unilateral prin care se produc de la 01.01.2018 efectele juridice urmărite de partea reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

În concret, câtă vreme scopul esenţial urmărit de partea reclamantă, în raport de cauza juridică dezvoltată în cererea de chemare în judecată, a fost obligarea pârâtului MJ la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON - nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie.

Totodată, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2883/C/19.07.2018 s-a stabilit că: Art. 1. – (1) În perioada 9.04.2015-30.11.2015, personalul de probaţiune beneficiază de un salariu de bază lunar, stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON. (2) În perioada 1.12.2015-31.12.2017 personalul de probaţiune beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON. (3) Începând cu luna august 2016, calculul drepturilor salariale prevăzute la art. 1 alin. (2) se va realiza ţinând seama şi de majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 (...). Art. 2 - Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 drepturile salariale ale personalului de probaţiune se recalculează, având în vedere cele menţionate la art. 1 alin. (2).

Conform art. 4 din ordin, plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile salariale aferente lunii iulie 2018; b) pentru perioada 9.04.2015-30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune.

Art. 5 din ordin prevede că valoarea de referinţă sectorială de 347,109 RON prevăzută la art. 1 alin. (1) din ordinul ministrului justiţiei nr. 542/C/2018 se modifică şi devine 463,5 RON.

Potrivit art. 4 din Ordonanţa de Guvern nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

În altă ordine, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, "începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (...)."

Potrivit art. 38 alin. (6) din acelaşi act normativ, "în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Conform art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V al Legii nr. 153/2017, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat".

Potrivit art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V: "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, (...) asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, (...) personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

Textele sus-menţionate nu prevăd acordarea unor sporuri în procent fix, ci a unor sporuri de până la 15%, 25% şi 5%, aplicate la salariul de bază lunar sau la indemnizaţia lunară de încadrare.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, "suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Dispoziţiile art. 4 şi 5 din capitolul VIII al Anexei 5 la Legea nr. 153/2017, Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională nu instituie excepţii de la prevederile art. 25 din lege ci se aplică în coroborare cu acestea din urmă.

Excepţiile de la prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 sunt prevăzute de alin. (2) al acestui text legal.

Plafonul instituit de art. 25 alin. (1) din lege se aplică la nivelul fondului de salarii al fiecărui ordonator de credite iar nu la nivel individual.

Tocmai de aceea, prevederile art. 4 şi 5 din capitolul VIII al Anexei 5 la Legea nr. 153/2017 nu reprezintă excepţii de la dispoziţiile art. 25 alin. (1) din lege ci se aplică în coroborare cu acestea, fiind necesară respectarea atât a limitei totale a sporurilor de până la 45%, aplicate la indemnizaţia lunară de încadrare individuală cât şi a limitei de 30% din suma salariilor de bază, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz acordate pentru fiecare ordonator de credite.

Recurenta -pârâtă a depus alături de concluziile scrise următoarele ordine ale ministrului justiţiei: OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 (Anexă) prin care a fost majorată valoarea de ref sectorială (VRS) la 463,5 RON conform art. 1 alin. (2) din acest ordin, pentru per 01.12.2015-31.12.2017 şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 (Anexă) prin care a fost modificat OMJ 603/C/08.02.2018.

În concret, câtă vreme scopul esenţial urmărit de partea reclamantă, în raport de cauza juridică dezvoltată în cererea de chemare în judecată, a fost de a obţine începând cu data de 01.01.2018 o reîncadrare salarială prin acordarea unui cuantum total al sporurilor la nivelul de 30% din salariul de bază, iar la data de 29.08.2018 a fost emis în acest sens Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C care stabileşte din 01.01.2018 nivelul de 30% al sporurilor în litigiu, Curtea constată că este intemeiată excepţia lipsei de obiect privind capătul de cerere în anularea Ordinului ministrului justiţiei nr. 603/C/08.02.2019 şi precum şi capătul de cerere privind emiterea unui nou ordin de salarizare prin care începând cu 01.01.2018 să se acorde sporurile la nivelul de 30% raportat la salariul de bază, urmând a respinge în consecinţă aceste capete de cerere, ca atare.

Având în vedere că, înainte de finalizarea procesului, ordonatorul principal de credite aprobat acordarea unei VRS la o valoare mai mare decât cea solicitată prin cererea chemare în judecată, OMJ nr. 542/C/2018 fiind modificat în mod corespunzător, în temeiul art. 194 lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte costată că este intemeiată excepţia lipsei de obiect a acţiunii.

Astfel, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede că "Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.", iar potrivit art. 24 din acelaşi act normativ "Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii." [s.n.].

Din coroborarea celor două texte de lege şi raportându-se la procesul de faţă, Curtea reţine că finalitatea acţiunii exercitate de partea reclamantă era aceea de a obţine o modificare a actului administrativ privind stabilirea drepturilor sale salariale, ceea ce a intervenit prin Ordinul MJ nr. 3396/C/29.08.2018, astfel că nu se mai justifică menţinerea obiectului raportat la primele două capete de cerere.

Astfel fiind, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că prin ordinul contestat reclamantei i-au fost stabilite sporurile cuvenite în conformitate cu dispoziţiile legale.

Nu în ultimul rând, având în vedere că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtului, obligaţia subsecventă de plată a diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, Înalta Curte consată că pretenţiile deduse judecăţii au fost pe deplin statisfăcute.

În ceea ce priveşte soluţia dată de instanţa fondului cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, invocată din oficiu, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale acesta va fi menţinută având în vedere că una dintre condiţiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acţiona şi, în acelaşi timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.

Pârâtul Ministerul Justiţiei are atribuţii în emiterea ordinului prin care sunt stabilite drepturile salariale ale reclamantei, în ceea ce priveşte plata acestor drepturi, competenţa aparţine exclusiv pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune, instituţie care are calitatea de ordonator de credite. De asemenea, se impune precizarea că alocarea fondurilor nu este o operaţiune distinctă de plată.

Altfel spus, Ministerul Justiţiei nu poate fi obligat la acordarea diferenţelor salariale ca urmare a recalculării drepturilor conform Legii nr. 153/2017, raportat la competenţele legale ale instituţiei.

Concluzionând, Înalta Curte primind criticile recurentei-pârâte circumscrise motivelor de casare sus arătate, pe care le-a apreciat ca fiind întemeiate, urmează aşadar a admite recursul, în temeiul art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată şi a casa hotărârea primei instanţe cu consecinţa casării în parte a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Totodată, va menţine soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 183 din 21 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Menţine soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.