Eligibility of ascendants for moral damages in traffic accident claims and equitable quantification under civil liability

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., A., C. şi D. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 18790/06.02.2019 de respingere a cererii lor de plată a despăgubirilor, conform dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, astfel:

către A., în calitate de mătuşă a defunctei, suma de 1.394,41 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate in dosarul penal si suma de 448.600 RON, cu titlu de daune morale;

către B., in calitate de bunic al defunctei, suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale;

către A., în calitate de bunică a defunctei, suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale;

către C., în calitate de unchi al defunctei, suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale;

către D., în calitate de mătuşă a defunctei, suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 689 pronunţată la 30 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B. şi A., bunici ai victimei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având ca obiect "anulare act administrativ", a anulat parţial Decizia nr. 18790/06.02.2019 emisă de FGA, în ceea ce priveşte respingerea daunelor morale solicitate de cei doi reclamanţi, a obligat pârâtul FGA la plata către fiecare dintre reclamanţii B. şi A. a câte 15.000 de RON, cu titlu de daune morale, a respins în rest pretenţiile reclamanţilor şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de ceilalţi reclamanţi: A., C. şi D..

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 689 pronunţată la 30 octombrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii, ca netemeinice.

După prezentarea pe larg a istoricului speţei, recurentul-pârât susţine următoarele:

- instanta de fond a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 1391 alin. (2) C. civ., precum si cele ale art. 50 pct. 2 din Norma ASF nr. 23/2014;

- daunele morale acordate celor doi bunici - intimaţi au fost acordate în baza unor acte de stare civilă, care dovedesc relaţia de rudenie cu victima şi nu prejudiciul moral incercat;

Nici faptul ca F.G.A. nu a contestat sustinerile reclamanţilor din contestatie nu poate constitui o dovada în sensul cerut de lege, având in vedere faptul ca FGA nu avea cum sa cunoasca daca sustinerile din contestatie sunt adevarate sau nu, nefiind prezentate decat cu ocazia contestatiei si nefiind altceva decat afirmatii care, eventual, puteau fi probate cu matori-proba ce nu a fost administrata in cauza.

Asa fiind, in lipsa oricărei dovezi care sa sustina afirmatiile intimatilor prezentate in contestaţie, respectiv a faptului ca victima a fost crescuta de intimati, astfel că decesul acesteia le-a produs un prejudiciu moral considerabil, prejudiciu care poate fi compensat in conditiile legii, iar in cauza de fata aceasta compensatie a fost cuantificata la nivelul sumei de 15.000 RON, solutia adoptata de instanta in cauza de fata este lipsita de orice temei de fapt si de drept.

- dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ. - ce constituie temeiul de drept al soluţiei instanţei în privinţa acordării daunelor morale acordate intimaţilor — prevăd doar acele persoane care AU VOCATIA la despagubiri morale in cazul decesului unei persoane, atunci rezultă ca NU exista posibilitatea acordării daunelor morale in absenta oricăror elemente factuale verificate de instanta care sa contureze existenta prejudiciului moral, si cu atat mai putin al evaluarii concrete a acestuia;

- nu este retinută nicio motivare care să permită să se constate că instanţa a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile şi evitarea îmbogăţirii fără justa cauza, precum şi pe cel al proporţionalităţii dintre prejudiciul suferit si suma acordata cu titlu de despăgubire, astfel cum a stabilit jurisprudenţa ICCJ în ce priveşte soluţionarea cererilor privind despăgubirile morale.

Apărări formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A., C., A., D., B. au depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca legală, a soluţiei instanţei de fond.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 iunie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 3 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 23 martie 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 27 octombrie 2020.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de contencios administrativ a fost investită cu verificarea legalităţii actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 18790/06.02.2019 emisă de Fondul de Garantare al Asiguraţilor.

Prin Decizia Fondului de Garantare a Asiguraţilor nr. 18790/06.02.2019, cererea de despăgubire formulată de către reclamanţi a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se că aceştia nu au calitatea de persoane îndreptăţite să primească despăgubiri ca urmare a decesului numitei E..

Instanţa de fond a admis în parte cererea de chemare în judecat, reţinând acţiunea reclamanţilor B. şi A., bunici ai victimei, ca întemeiată în parte, astfel că – în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 – a anulat parţial decizia contestată, obligând pârâtul la plata către fiecare dintre aceşti doi reclamanţi a sumei de 15.000 de RON şi, în lipsa oricăror dovezi în susţinerea afirmaţiilor lor în privinţa vătămării morale, a anvergurii acesteia, dar şi a relaţiei de cauzalitate între deces şi un eventual prejudiciu moral, acţiunea celorlalţi reclamanţi, unchi şi mătuşi ale victimei a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul care a susţinut că sentinţa atacată conţine motive contradictorii, a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material şi instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 1391 alin. (2) C. civ., precum si cele ale art. 50 pct. 2 din Norma ASF nr. 23/2014.

Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident, Înalta Curte constată că este nefondată critica expusă în contextul acestui motiv de recurs, întrucât sentinţa nu cuprinde motive contradictorii.

Înalta Curte reţine că teza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluţiei cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă, atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată este motivată şi nu există contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, argumentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

De altfel, analizând criticile recurentului, astfel cum au fost dezvoltate în cadrul recursului, constată instanţa de control judiciar că acest motiv de recurs a fost invocat doar formal, partea neexpunând în concret motivele contradictorii regăsite în cuprinsul hotărârii.

Prin urmare, nefiind identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond, critica de nelegalitate, grefată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, urmând a fi înlăturată ca atare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în susţinerea căii de atac, ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Prin Decizia nr. 18790/06.02.2019 Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea formulată de reclamanţi pentru despăgubiri, reţinând că aceştia nu au calitate de persoane îndreptăţite să primească despăgubiri prin raportare la dispoziţiile art. 1390 şi 1391 din C. civ.

În speţă, instanţa de recurs urmează să se pronunţe asupra interpretării şi aplicării normelor de drept material incidente, în legătură cu obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la despăgubiri morale către bunicii victimei decedate într-un accident rutier.

Înalta Curte apreciază că despăgubirile acordate de judecătorul de primă jurisdicţie reclamanţilor B. şi A., ca bunici ai victimei, în cuantum de 15.000 RON pentru fiecare, reprezintă expresia rezonabilă a respectului faţă de suferinţa emoţională prin care au trecut aceştia.

Calitatea acestora de rude în linie directă de grad 2 ale defunctei determină şi instanţa de control judiciar să nu se îndoiască de existenţa unor sentimente reale de afecţiune faţă de nepoata decedată, cu consecinţa resimţirii unor suferinţe fireşti la cunoaşterea tragicului eveniment şi la momentul participării la înmormântarea unui urmaş de vârstă foarte tânără.

Înalta Curte reţine că despăgubirile pecuniare pentru prejudiciul moral, în lipsa unor dispoziţii legislative explicite şi detaliate, sunt lăsate la aprecierea judecătorului, care poate stabili o sumă de achitat în favoarea persoanei prejudiciate, odată întrunite criteriile impuse de răspunderea civilă delictuală care dă loc la asemenea despăgubiri; aprecierea este însă circumscrisă unor criterii concrete, proprii cauzei deduse judecăţii, atât de natură subiectivă legate de persoana păgubită, dar şi de natură obiectivă legate de circumstanţele de fapt proprii faptului ilicit care a produs suferinţa, cu menţiunea că este necesar un nivel de intensitate a atingerii aduse atributelor personalităţii titularului. Totodată, potrivit art. 1386 din Legea nr. 287/2009 republicată, despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral au caracter reparator, nefiind menite a viza în principal un scop pur sancţionator.

În sens similar va proceda şi orice altă autoritate publică chemată să determine cuantumul despăgubirilor pentru daune morale sau materiale.

Legea nr. 136/1996 privind asigurările şi reasigurările în România (forma în vigoare la data evenimentului rutier) prevedea la art. 49 că "Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, (…)", iar la art. 50 că "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri." [s.n.].

Aşadar, în cazul particular al prejudiciilor produse prin accidente de circulaţie, plata despăgubirilor revine şi societăţii de asigurare cu care a fost încheiat contractul de asigurare de răspundere civilă pentru autovehicul condus de persoana vinovată de eveniment.

Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor a stabilit un mecanism de garantare a asiguraţilor împotriva riscului de faliment al asigurătorului, art. 15 alin. (2) din Lege stabilind că "Plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.".

În ceea ce priveşte critica pârâtului privind acordarea daunelor morale reclamanţilor B. şi A., având calitatea de bunici ai defunctei F., reţine instanţa de control judiciar că, în contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

În condiţiile în care, potrivit prev. art. 1391 alin. (2) din C. civ. sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorile, dar şi orice altă persoană care poate dovedi existenţa unui astfel de prejudiciu, în mod corect judecătorul de fond, a reţinut că reclamanţii B. şi A. sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea nepoatei lor, suma stabilită de instanţă în favoarea acestuia reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

Ca urmare, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului-pârât conform cărora în cauză nu există nici o probă care să ateste fără putinţă de tăgadă că reclamanţilor li se cuvin despăgubiri sub forma daunelor morale, alegaţiile părţii fiind consecinţa propriei interpretări a dispoziţiilor legale menţionate, în scopul justificării soluţiei adoptate prin actul administrativ contestat şi menţinerii ca atare a acesteia.

În cauză, este cert că viaţa familială şi socială a intimaţilor-reclamanţi a fost alterată în urma decesului rudei lor, suferinţa psihică determinată de această împrejurare neputând fi cuantificată, iar în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, se va apela la consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Prin urmare, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru prejudiciul moral suferit.

Instanţa de control judiciar aminteşte că ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Este demn de amintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Înalta Curte reţine că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, iar acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse celor doi bunici prin decesul nepoatei, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau interpretat greşit dispoziţiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate B. şi A. reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă, în raport cu legislaţia şi jurisprudenţa naţională, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză şi la o comercializare a sentimentelor de afecţiune.

Din această perspectivă, nu se poate identifica în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Raţiunile obiective determinate de limitele impuse de lege şi respectarea principiului proporţionalităţii, al echităţii în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acţiuni şi respectarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză conduc la aprecierea de faţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză, prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 689 din 30 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.