Gambling license renewal denied for insolvent operator with unpaid state tax debts; appeal dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's decision to reject the administrative action and thereby validating the National Office for Gambling's refusal to renew the gambling license. The dispute concerned a company in insolvency proceedings that challenged an administrative decision denying its request for re-authorization to operate traditional fixed-odds betting, arguing that pre-insolvency tax debts owed to the state budget were suspended by law and thus should not bar licensure. The court held that under Article 15(4)(a) of Emergency Government Ordinance No. 77/2009, any outstanding payment obligations to the consolidated general budget at the time of the application constitute a statutory ground for denial, regardless of whether the debts arose before or during insolvency; the court clarified that while insolvency suspends enforcement measures against assets under Article 75 of Law No. 85/2014, it does not extinguish the underlying fiscal liabilities, nor does it exempt operators from paying mandatory licensing taxes required to maintain their business activity.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009, art. 490 C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ, art. 15 alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 77/2009; Gambling license renewal denied for insolvent operator with unpaid state tax debts; appeal dismissed: Consideră că absurdul interpretării paratei este relevat şi de faptul că refuzul emiterii autorizaţiei reprezintă în realitate ţrimiterea societăţii în faliment. Societăţile organizatoare de jocuri de noroc nu desfăşoară alte activităţi care să permită redresarea, astfel încât, în situaţia dată, falimentul va reprezenta singura finalitate, cu consecinţe grave mai ales pentru bugetul de stat pe care art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009 l-ar proteja.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti –Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.01.2018 reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NATIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC -COMITETUL DE SUPRAVEGHERE a solicitat anularea in tot a Deciziei Oficiului National pentru Jocuri de Noroc, Comitetul de Supraveghere nr. 2108/30.10.2017 si pe cale de consecinţa, obligarea pârâtului sa emită o nouă Decizie de autorizare a activitatii de jocuri de noroc tradiţionale, pariuri in cota fixa, conform cererii x/29.09.2017 si inregistrata la ONJN sub nr. x/29.09.2017.
Soluţia instanţei de fond în rejudecare după casare
Prin sentinţa civilă nr. 2546 pronunţată în data de 31.05.2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NATIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC -COMITETUL DE SUPRAVEGHERE.
Cererea recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 2546 pronunţată în data de 31.05.2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar provizoriu B. şi, fără a încadra expres criticile în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat casarea acesteia şi rejudecând, solicită admiterea contestaţiei şi anularea în tot a Deciziei nr. 2108/30.10.20117.
În dezvoltarea criticilor sale, susţine recurenta că soluţia pronunţata de Curtea de apel Bucureşti este eronata, dând o interpretare greşita noţiunii de datorii scadente şi mai vechi de 30 de zile, datorate bugetului de stat, a obligativităţii societăţii de a achita aceste datorii, în condiţiile în care acestea sunt născute înainte de deschiderea procedurii insolventei, ştiut fiind faptul ca acest lucru este oprit societăţii, odată deschisă procedura insolventei.
Mai mult decât atât, instanţa de recurs va observa faptul ca sentinţa recurată nici măcar nu lămureşte aspectul cel mai important supus judecaţii, daca societatea putea solicita paratei ONJN reautorizarea activităţii de jocuri de noroc - pariuri în cota fixa, in "condiţiile in care singurele datorii existente Ia bugetul de stat erau cele cu care ANAF figura in tabelul creditorilor societăţii, in cadrul procedurii de insolventa, datoriile curente, născute după deschiderea procedurii fiind achitate la zi.
In schimb Curtea de apel se mulţumeşte sa constate ca reclamanta "nu a adus probe noi din care sa rezulte ca îndeplineşte vreuna din condiţiile stabilite prin lege potrivit cărora obligaţiile de plata la bugetul de stat nu ar fi obligatorii".
Prin decizia emisa, considerând ca societatea înregistrează datorii scadente la bugetul de stat, la data solicitării autorizaţiei, parata a aplicat în mod eronat prevederile articolului 15 alin. (5) lit. b) din O.U.G. 77/24.06.2009 care prevede că" Nu se consideră obligaţii de plată restante în sensul alin. (4) lit. a): b) obligaţiile datorate şi neachitate, cuprinse în titluri executorii pentru care instanţa judecătorească a dispus suspendarea executării silite sau în cazul în care suspendarea executării silite a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară", lipsind de eficienţă, totodată, prevederile art. 75 alin. (1) din Legea 85/2014 alin. (1), care arata că: "de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai in cadrul procedurii insolventei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibila doar in cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau in cazul închiderii procedurii in condiţiile art. 178. In cazul in care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocata, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar masurile de executare silita pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciara sau extrajudiciara, cat si executările silite suspendate încetează"
Subliniază faptul că, prin încheierea din 20.03.2017, Tribunalul Ilfov a dispus admiterea cererii debitoarei A. S.R.L., deschizând procedura generala a insolventei. Singurul motiv pentru care societatea noastră a solicitat deschiderea procedurii ii reprezintă rezultatul inspecţiei fiscale întreprinsa de ANAF, care, printr-o interpretare nelega a art. 18 Codul fiscal valabil Ia acea data a stability obligaţii suplimentare de plata la bugetul de stat in suma de 4.043.155 RON. Suma cu care ANAF s-a înscris la Tabelul creditorilor
Prin pronunţarea acestei încheieri, instanţa a dispus în mod implicit si suspendarea masurilor de executare silita pentru debitele născute înainte de deschiderea procedurii.
Se naşte, aşadar, întrebarea care a fost raţionamentul legiuitorului atunci când a inclus articolul 15 alin. (5) lit. b) in cuprinsul O.U.G. nr. 77/2009, daca a dorit sa permită continuarea activităţii de exploatare a jocurilor de noroc doar pentru societăţile aflate in procedura insolventei care au deja aprobat un plan de reorganizare sau, mult mai logic, si pentru societăţile care _ beneficiază de, protecţia, legii insolventei, de Ia deschiderea procedurii şi până la aprobarea planului de reorganizare?
În cadrul recursului recurenta a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a articolului 15 alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 77/24.06.2009, care prevede că " Nu se consideră obligaţii de plată restante în sensul alin. (4) lit. a): b) obligaţiile datorate şi neachitate, cuprinse în titluri executorii pentru care instanţa judecătorească a dispus suspendarea executării silite sau în cazul în care suspendarea executării silite a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară".
Apreciază că acest text de lege este neconstitutional, impunând o discriminare nejustificată între societăţile care, deşi beneficiază cu toate de protecţia legii privind insolventa, pot desfăşura activitate de organziator de jocuri de noroc numai în măsura in care planul de reorganizare a fost aprobat de creditori.
A considera ca articolul mai sus menţionat face referire strict la perioada de după admiterea planului de reorganizare, reprezintă o interpretare nelegală, neconstitutionala si în plus, nesocoteşte protecţia legii, dată societăţilor aflate in perioada de observaţie, de la deschiderea procedurii insolventei si pana ia aprobarea planului de reorganizare.
In mod evident, datoriile către Bugetul de stat, evidenţiate in Certificatul de atestare fiscala, cu care ANAF este inscrisa in Tabelul creanţelor au existat (fiind suspendate) şi in perioada cuprinsa intre deschiderea procedurii si depunerea cererii de reautorizare (20.03.2017 -29.09.2017). Discutam aici de mai mult de 6 Juni in care Comitetul de supraveghere a dat o interpretare legii, neaplicand prevederile art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009
(2) Comitetul poate dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc în una dintre următoarele situaţii:
a) neîndeplinirea obligaţiilor de plată faţă de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale in vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligaţiile respective sunt scadente în condiţiile legii"pentru ca ulterior, să nu mai acorde atorizatia, apreciind că datoriile respective fac imposibila continuarea activităţii. Aceasta reprezintă o aplicare neunitara a legii, necesitând corectarea ei, căci emiterea unei autorizaţii pentru un nou interval anual din cuprinsul perioadei de licenţiere reprezintă, în fapt, o continuare a activităţii.
Consideră că legea trebuie interpretată în sensul pe care legiuitorul 1-a dorit, norma trebuind a fi, totodată, clara, limpede. De asemenea, aplicarea diferitelor norme aplicabile in aceeaşi speţă, trebuie sa fie congruentă, pentru a nu se naşte conflicte, pentru ca o norma sa nu invalideze o alta norma. Credem ca, daca prin inlcuderea articolului 15 alin. (5) lit. b) in cuprinsul O.U.G. nr. 77/2009 s-ar fi dorit protejarea numai acelor societăţi care au aprobat, in cursul procedurii insolventei, un plan de reorganizare, textul ar fi fost explicit, pentru a nu lasă loc greşelilor.
Chiar si acceptând interpretarea paratei a art. 15 alin. (2), în aceasta situaţie, pentru societăţile aflate sub protecţia legii insolventei, până la aprobarea planului de reorganizare, este aplicabila teza 1 care arata că
Nu se consideră obligaţii de plată restante în sensul alin. (4) lit. a):
b) obligaţiile datorate şi neachitate, cuprinse în titluri executorii pentru care instanţa judecătorească a dispus suspendarea executării silite (...)
Consecinţa legală si imediată a deschiderii procedurii insolventei o reprezintă suspendarea executării silite. Prin pronunţarea încheierii, instanţa dispune si suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită.
NU există nici un raţionament pentru care o societate aflată în stare de insolventa, căreia legea îi oferă protecţia sa în fata măsurilor de executare silită atunci, când isi manifestă intenţia de reorganizare, sa nu i se mai permită funcţionarea.
Consideră că absurdul interpretării paratei este relevat şi de faptul că refuzul emiterii autorizaţiei reprezintă în realitate ţrimiterea societăţii în faliment. Societăţile organizatoare de jocuri de noroc nu desfăşoară alte activităţi care să permită redresarea, astfel încât, în situaţia dată, falimentul va reprezenta singura finalitate, cu consecinţe grave mai ales pentru bugetul de stat pe care art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009 l-ar proteja.
Mai susţine recurenta că, de la deschiderea procedurii insolventei si pana în prezent, societatea si-a îndeplinit toate obligaţiile curente fata de bugetul de stat, fata de clienţii sai, neexistand nicio sincopa în funcţionare.
Mai mult decât atât, chiar daca din eroare, societatea a achitat către bugetul de stat sume mai mari decât datoriile curente, născute după deschiderea procedurii, certificatul de atestare fiscala indica suma de 3.653.708 RON ca fiind datorie la bugetul de stat, sumă mult mai mica decât cea cu care ANAF este in prezent înscrisă la tabelul creanţelor, de 4.043.155 RON.
De altfel, singurul motiv al insolventei ii reprezintă pretinsa datorie către bugetul de stat, născuta din interpretarea nelegală, dată de ANAF art. 18 din Codul fiscal in vigoare la data efectuării inspecţiei fiscale. Împotriva titlului executoriu emis de ANAF a formulat contestaţie, de rezultatul acestui proces depinzând starea societăţii de insolvenţă.
Apărările formulate în cauză
Intimatul– pârât Oficiul Naţional Pentru Jocuri de Noroc a formulat apărări în cadrul unei întâmpinări, conform art. 4711 alin. (3) incident, solicitând respingerea în totalitate a recursului şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei de fond.
Procedura de soluţionare a recursului
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 07.01.2019, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat închise dezbaterile, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul căii de atac ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.
Pentru cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 77/24.06.2009 completul învestit cu judecarea pricinii a format dosar asociat, având acelaşi număr plus indicativul a1, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fixând termen pentru soluţionarea acesteia la data de 09.02.2021.
Prin încheierea din data de 09.02.2021 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2018, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 77/24.06.2009, invocată de recurenta – reclamantă S.C. A. S.R.L., ca inadmisibilă.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate în cadrul cererii de recurs, a apărărilor intimatului – pârât şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar provizoriu B. este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Analizând actele şi lucrările dosarului constată instanţa de control judiciar că prin Decizia nr. 2108/30.10.2017, Comitetul de Supraveghere de pe lângă Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a decis că, începând cu 01.11.2017 nu se mai acordă autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc tradiţionale tip pariuri în cotă fixă pentru recurenta – reclamantă S.C. A. S.R.L., societate aflată în insolvenţă.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 2108/30.10.2017 emisă de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii de autorizare a activităţii de jocuri de noroc tradiţionale, pariuri în cotă fixă, conform cererii nr. x/29.09.2017 şi înregistrată la autoritate sub nr. x/29.09.2017, motivat de faptul că, prin decizia contestată Comitetul de supraveghere de pe lângă Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a aplicat în mod eronat prevederile art. 15 alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, considerând că societatea recurentă înregistra datorii scadente la bugetul de stat la data solicitării autorizaţiei.
Prin sentinţa recurată a fost respinsă acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.
Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Cât priveşte critica recurentei în sensul că, instanţa de fond a dat "o interpretare greşită noţiunii de datorii scadente şi mai vechi de 30 zile, datorate bugetului de stat, a obligativităţii subscrisei de a achita aceste datorii, în condiţiile în care acestea sunt născute înainte de deschiderea procedurii insolvenţei, ştiut fiind faptul că acest lucru ne este oprit, odată deschisă procedura insolvenţei ", constată instanţa de control judiciar că judecătorul de primă jurisdicţie a reţinut în mod corect prevederile legale în vigoare stipulate în actele normative din domeniul jocurilor de noroc, respectiv din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare.
Se constată astfel că art. 15 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 dispune în mod imperativ faptul că nu se acordă autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc în situaţia în care operatorii economici organizatori, înregistrează la data depunerii cererii pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, obligaţii de plată restante faţă de bugetul general consolidat.
Noţiunea de obligaţii restante Ia bugetul general consolidat semnifică, potrivit art. 1, punctele 27, 28 şi 29 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală:
"27. obligare fiscală - obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie;
28. obligafie fiscală principală - obligaţia de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi obligaţia organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate şi de a rambursa sumele cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege;
29. obligaţie fiscală accesorie - obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităţilor sau a majorărilor, aferente unor obligaţii fiscale principale;"
Prin urmare, instanţa de fond a dat o corectă apreciere noţiunii de obligaţie datorată la bugetul general consolidat, recurenta – reclamantă neîndeplinindu-şi obligaţia de a-şi achita datoriile până la data emiterii actului administrativ emis de ONJN şi contestat.
Astfel, în condiţiile în care obligaţiile restante datorate la bugetul general consolidat, chiar născute înainte de intrarea în insolventă, tot datorii la bugetul general consolidat rămân - procedura intrării în insolventă nu absolvă nicio societate comercială de la plata acestora, fiind evident că dispoziţia legală nu distinge şi nu face nicio diferenţiere între reglementarea expresă şi înţelesul pe care recurenta reclamantă doreşte să o evidenţieze, atâta timp cât obligaţiile datorate la bugetul general consolidat nu au fost achitate, recurenta având obligaţii fiscale neachitate, iar aceste obligaţii sunt recunoscute de societate.
Nici critica referitoare la faptul că sentinţa " nu lămureşte aspectul cel mai important supus judecăţii, daca societatea noastră putea solicita pârâtei ONJN reautorizarea activităţii de jocuri de noroc - pariuri în cotă fixă, în condiţiile în care singurele datorii existente la bugetul de stat erau cele cu care ANAF figura în tabelul creditorilor societăţii, în cadrul procedurii de insolvenţă, datoriile curente, născute după deschiderea procedurii fiind achitate la zi. ", nu poate fi reţinută în considerarea faptului că instanţa de fond nu avea obligaţia să motiveze hotărârea în sensul celor arătate, întrucât, reclamanta recurentă nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată ca instanţa să se pronunţe dacă societatea putea sau nu putea să solicite ONJN reautorizarea activităţii de jocuri de noroc - pariuri în cotă fixă, nefiind investită cu soluţionarea unei asemenea cereri, aceasta solicitând, de fapt, anularea în tot a Deciziei Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, Comitetul de Supraveghere nr. 2108/30.10.2017 şi " pe cale de consecinţă să obligaţi pârâta să emită o nouă Decizie de autorizare a activităţii de jocuri de noroc...conform cererii x/29.09.2017 şi înregistrată la ONJN sub nr. x/29.09.2017", adică, doar în situaţia în care instanţa ar fi reţinut nelegalitatea Deciziei nr. 2108/30.10.2017 trebuia să analizeze cererea de obligare a pârâtei la emiterea unei noi decizii de autorizare a activităţii solicitată anterior prin adresa sus menţionată.
Cum instanţa a reţinut legalitatea deciziei, în mod corect cererea accesorie nu a mai fost analizată.
Cu privire la datoriile existente la bugetul de stat cu care ANAF figurează în tabelul creditorilor societăţii, pentru intimata pârâtă Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc nu prezintă relevanţă juridică, întrucât datoriile la bugetul general consolidat sunt şi există, chiar dacă acestea au fost constituite înainte de intrarea în insolvenţă.
Nici critica ce vizează aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 15 alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 77/2009, lipsind de eficienţă prevederea cuprinsă la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nu poate fi reţinută, întrucât prevederea cuprinsă la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 face referire, numai la situaţia când la data deschiderii procedurii de insolvenţă se suspendă:
a) acţiunile judiciare;
b) acţiunile extrajudiciare, sau
c) măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.
Se constată, astfel, raportat la actele şi lucrările dosarului, că nici înainte de intrarea în insolvenţă şi nici după intrarea recurentei reclamante în insolvenţă, între părţile prezentei cauze, nu a existat nicio cauză pe rolul instanţelor judecătoreşti, nicio acţiune extrajudiciară şi nicio măsură de executare silită pentru realizarea creanţelor.
Deopotrivă, mai reţine instanţa de control judiciar că nu există nici o prevedere legală care să susţină că după deschiderea procedurii insolvenţei plata tuturor creanţelor este suspendată. Nici dispoziţiile legale speciale din domeniul jocurilor de noroc nu prevăd posibilitatea vreunui organizator de jocuri de noroc de a-şi desfăşura activitatea fără a-şi achita taxele obligatorii datorate bugetului de stat, iar intrarea în insolvenţă a unei societăţi nu implică neplata taxelor de licenţiere şi de autorizare, acestea fiind obligatorii pentru desfăşurarea activităţii societăţii pentru toţi operatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul jocurilor de noroc indiferent de starea firmei.
Cum recurenta – reclamantă nu a făcut dovada că şi-ar fi achitat obligaţiile de plată către bugetul de stat, ori că aceste obligaţii erau cuprinse într-un titlu executoriu pentru care instanţa a dispus suspendarea executării silite, ori nu erau obligatorii ori nu erau datorate, instanţa de fond, interpretând în mod corect dispoziţiile art. 15 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, a reţinut legalitatatea Deciziei nr. 2108/30.10.2017 prin care s-a decis ca, începând cu data de 01.11.2017 să nu i se mai acorde reclamantei autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc tradiţionale tip pariuri în cotă fixă.
Se constată, aşadar că toate criticile formulate de recurenta – reclamantă sunt nefondate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, motivele invocate nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar provizoriu B., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar provizoriu B. împotriva sentinţei civile nr. 2546 din 31 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.