Appeal nullity for lack of specific legal critique challenging EU systemic error in agricultural subsidy recovery.

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Direcţia Generală Control, Antifraudă şi Inspecţii pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din x/5.08.2016, a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 13/2016, exonerarea sa de la plata creanţei bugetare rezultată din constatarea neregulilor de 183000lei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1854 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii Şi Dezvoltării Rurale – Direcţia Generală de Control Antifraudă şi Inspecţii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1854 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În contextul prezentării situaţiei de fapt expusă, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că următoarele aspecte:

- interpretarea eronata a mecanismului juridic specific erorilor cu caracter sistemic si dispoziţiile din legislaţia comunitara si naţionala aplicabile

- greşita aplicare a normelor comunitare si naţionale in sensul ca nu a existat o plata dubla, ci o compensaţie calculata pentru anul 2008 si una pentru anul 2009;

- greşita analiza privind inaplicabilitatea dispoziţiilor Regulamentului UE nr. 65/2011 si a jurisprudenţei aferente;

- încălcarea principiului încrederii legitime potrivit cu care statul este dator sa asigure respectarea realităţii create de către autoritatea contractanta prin punerea la dispoziţie a modalităţii de acordare a compensaţiei, metodologia de calcul si nivelul primelor acordate in baza POP privind pierderile de venituri, acestea fiind stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 (ulterior reglementata prin Decizia nr. 16/2010 si Decizia nr. 43/12.07.2013) si confirmate prin adrese oficiale cu lămuriri pentru beneficiarii proiectului;

- este prescris dreptul de a aplica sancţiuni, ca paratul este decăzut din dreptul de a emite proces-verbal;

- sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 14 din legea nr. 554/2004 pentru suspendarea procesului-verbal atacat, existând un caz bine justificat si necesitatea prevenirii unei pagube iminente

Existenta neregulii de natura sistemica constatate si asumate atât de autoritatea contractanta cat si de autoritatea de audit lipseşte autoritatea naţionala de posibilitatea unui regres contra beneficiarului potrivit normelor comunitare si naţionale

Instanţa de fond a incalcat si aplicat greşit normele de drept naţional si comunitar, si a reţinut ca "obligaţia de restituire nu este condiţionata de existenta unei culpe a reclamantei, încasarea unei sume necuvenite atrăgând obligaţia restituirii ei", (pagina 5, ultimul paragraf din sentinţa).

A mai reţinut faptul ca "[...] reclamanta nu poate susţine legislaţia comunitara ar fi echivoca si aplicarea sa nu ar fi previzibila, astfel ca jurisprudenta comunitara invocata referitoare la acest aspect nu are relevanta in cauza (Cauza Gerda Kloppenburg v Faianzamt Leer)" (pagina 5, paragraful 8 din hotărârea recurata). De asemeni instanţa de fond in mod greşit a aplicat si interpretat prevederile art. 96, alin. (4) din Regulamentul CE nr. 1198/2006 reţinând faptul ca este irelevant faptul ca este vorba despre o eroare sistemica, si ([...] ca in cazul unei erori sistemice isi extinde investigaţiile pentru a acoperi toate operaţiunile care pot fi afectate.) (pagina 6, paragraful 5 din sentinţa).

Eroarea sistemica este cunoscuta la nivelul Autorităţii, chiar organismele europene concluzionând ca modul de plata al primelor a fost rezultatul unei aplicări eronate a formulei de calcul, inregistrandu-se o neregula de natura sistemica la nivelul organismelor naţionale de implementare a Programului Operaţional pentru Pescuit.

Astfel, constatarea unei erori sistemice lipseşte autoritatea naţionala de posibilitatea unui regres contra beneficiarului.

- Dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 stabilesc astfel: "Obligaţia de rambursare prevăzuta la alin. (1) nu se aplica in cazul in care plata a fost efectuata ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi si atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistata de beneficiar in mod rezonabil."

- In acelaşi sens, este si jurisprudenta relevanta europeana, in cauza C-434/12 (Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia), astfel: "[...] obligaţia de rambursare nu se aplica in cazul in care plata a fost efectuata ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi [...]."

- Mai mult decât atât, in jurisprudenta CJUE (Cauza Gerda Kloppenburg v. Finanzamt Leer, întrebare preliminară adresata de Finanzgericht Niedersachsen - Germania, Dosar nr. 70/83, decizie pronunţata in 22 februarie 1984) a fost statuat in sensul ca: "Legislaţia comunitara trebuie sa fie neechivoca si aplicarea sa trebuie sa fie previzibila pentru cei căreia I se adresează. Ar trebui sa fie formulata fara echivoc, astfel incat sa ofere persoanelor in cauza o intelegere clara si precisa a drepturilor si obligaţiilor lor. Nici autoritatea nu trebuie sa încalce acest principiu in regulile pe care Ie-a stabilit."

Societatea este asimilata unui furnizor al unor servicii de mediu de protecţie, puietul piscicol pe care ii creste in amenajarea piscicola ii achiziţionează din resurse financiare proprii, neexistand insa posibilitatea de a restricţiona in niciun fel acţiunea pasărilor ihtiofage (care se hrănesc cu aceşti peşti), suferă astfel pierderi substanţiale, protejând insa in aceasta modalitate site-ul Natura 2000.

La nivel legislativ, inca prin Dispoziţiile O.U.G. nr. 57/2007, s-a consacrat dreptul proprietarilor si concesionarilor terenurilor aflate in arii naturale protejate de a primi o serie de compensaţii (despăgubiri), tocmai in considerarea restricţiilor specifice impuse in exploatarea acestor zone. In exercitarea acestui drept, revenea Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor, in calitatea acestuia de autoritate publica centrala pentru protecţia mediului si pădurilor, obligaţia de a iniţia procedura normativa (iniţiativa legislativa) privind modalitatea de solicitare, calcul si acordare a compensaţiilor. Pana in prezent astfel de compensaţii nu au fost acordate din lipsa unei Hotărâri de Guvern in acest sens.

Or, Statul Roman solicita rambursarea unor sume de bani pentru finanţări acordate in cadrul unui proiect european, in raport de un mod de calcul pe care l-a stabilit si asumat ca fiind cel corect, deşi este in culpa cu acordarea - la nivel legislativ - a unor compensaţii anuale, de natura a remedia pierderile suferite prin acţiunea pasărilor ihtiofage si a altora din habitatul "Natura 2000."

Acordarea finanţării A. S.R.L. s-a efectuat in urma verificării îndeplinirii tuturor criteriilor legale

Îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate din perspectiva solicitantului si cererilor de finanţare a fost atestata si asumata anterior acordării finanţării, menţinerea si îndeplinirea condiţiilor aferente acestor finanţări conforme fiind certificata inclusiv ulterior implementării acesteia.

Revocarea acestor certificări anterioare, care au produs efecte juridice prin insuşi faptul acordării si utilizării corespunzătoare a compensaţiilor financiare, reprezintă o puternica afectare a stabilităţii şi a siguranţei unui act de răspundere publica, care obliga insăşi autoritatea statala.

Mai mult decât atât, ceea ce este cel mai grav, este ca o astfel de revocare a certificărilor repetitive anterioare este făcuta in baza unei acţiuni de control la nivel de stat si autoritate de management care a statuat clar asupra unei nereguli sistemice, respectiv eroarea autorităţii in privinţa aplicării normelor legale.

Un astfel de comportament din partea autorităţii statale afectează in mod cert garanţiile care trebuie oferite particularului din perspectiva încurajării implicării acestuia intr-un circuit juridic pentru care şi autoritatea răspunde si trebuie sa răspundă, la rândul sau, mai ales atunci când revine asupra rezultatului unei analize anterioare.

Astfel, din perspectiva jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a stabilit faptul ca: "Legislaţia comunitara trebuie sa fie neechivoca şi aplicarea sa trebuie sa fie previzibila pentru cei căreia i se adresează. Ar trebui sa fie formulata fără echivoc, astfel incat sa ofere persoanelor in cauza o 'înţelegere clara si precisa a drepturilor şi obligaţiilor lor. Nici autoritatea nu trebuie sa încalce acest principiu in regulile pe care Ie-a stabilit. " (Cauza Gerda Kloppenburg v. Finanzamt Leer (întrebare preliminară adresată de Finanzgericht Niedersachsen - Germania); Dosar nr. 70/83, decizie pronunţată în 22 februarie 1984.

In concluzie, procedând de o asemenea maniera, autoritatea publica este pe deplin responsabila, in numele şi pentru Statul Roman, pentru încălcarea regimului de securitate a unui raport juridic creat, din perspectiva recunoaşterii iniţiale a eligibilităţii, certificata in mod conform.

De asemenea, autoritatea publica este responsabila pentru acordarea unei finanţări in temeiul unor criterii considerate, la momentul iniţial ai verificării si acceptării, ca fiind certe, transparente si in mod rezonabil cunoscute particularului.

Eroarea sistemica este cunoscuta la nivelul Autorităţii, chiar organismele europene concluzionând ca modul de plata al primelor a fost rezultatul unei aplicări eronate a formulei de calcul, respectiv eroarea autorităţii in privinţa aplicării normelor legale înregistrându-se o neregula de natura sistemica la nivelul organismelor naţionale de implementare a Programului Operaţional pentru Pescuit.

Astfel, constatarea unei erori sistemice lipseşte autoritatea naţionala de posibilitatea unui regres contra beneficiarului.

Conform susţinerilor MADR, Raportul de verificare al Compartimentului Control, Antifrauda şi Nereguli din cadrul DGP - AMPOP a stabilit natura sistemica a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensaţiilor.

In acest sens, s-a stabilit înregistrarea unei nereguli sistemice la nivelul DGP AMPOP, cu consecinţa corecţiilor financiare la nivel de stat membru.

Revenirea asupra acestei masuri prin sancţionarea directa a beneficiarilor finanţării denota o interpretare eronata a mecanismului juridic specific erorilor cu caracter sistemic.

Lipsa existenţei unui debitor înseamnă asumarea erorii sistemice şi a corecţiei financiare aferenta in relaţia dintre stat şi autoritatea de management.

Mai mult decât atât, interpretarea modului de calcul nu le poate fi imputata, atâta timp cât misiunile de audit desfăşurate de organisme ale Comisiei Europene, începând cu decembrie 2011, au constatat faptul ca, in cazul tuturor beneficiarilor SIT NATURA 2000, modul de plata al primelor a fost rezultatul unei aplicări eronate a formulei de calcul, inregistrându-se o neregula de natura sistemica la nivelul DGP-AMPOP.

Or, exact pentru acest motiv, Statul Român a reintregit bugetul Fondului European pentru Pescuit cu suma aferenta compensaţiilor plătite beneficiarilor măsurii "Plaţi compensatorii pentru proiecte Sit Natura 2000."

Prin procesul-verbal si Decizia de soluţionare nu se indica nici un temei legal din care sa rezulte o obligaţie 'încălcata de către contestatoare

Indicarea temeiului de drept (care sa conducă la obligaţia incalcata) reprezintă minima garanţie a legalităţii actului administrativ, in lipsa căreia nu se poate exercita dreptul la apărare al particularului.

Evoluţia situaţiei juridice, de la momentul aprobării finanţării pana in prezent, conduce la stabilirea de către autoritate a unei acuzaţii de culpa a societăţii, pentru ca nu a ghicit sau anticipat ca aceeaşi autoritate peste mai mult de 4-5 ani de zile isi va schimba poziţia si va retracta confirmările si atestările anterioare (comune cu cele ale tuturor beneficiarilor proiectului).

Formula de calcul a fost stabilita de către Autoritate prin Ghidul Solicitantului (explicata de Autoritatea de Management, 'înţelegerea fiind comuna in 2010, a acestei formule de calcul) .

Prin procesul-verbal atacat, nu se indica in ce consta culpa contestatoarei in speţa.

Pe cale de consecinţa, nu se poate susţine ca autoritatea a fost in eroare atunci când a acordat compensaţia contestatoarei, aceasta calculând la acel moment suma cuvenita in modalitatea in care a procedat cu toţi beneficiarii Natura 2000. In aceste condiţii, eroarea nu poate fi cuantificata doar raportat la situaţia contestatoarei, aceasta fiind in fapt modalitatea in care autoritatea acorda toate finanţările din program, potrivit clarificărilor de la acea data.

In contextul Regulamentului nr. 2988/95 potrivit jurisprudentei Curţii Europene de Justiţie, noţiunea de abatere presupune existenta unei acţiuni sau a unei omisiuni a agentului economic din care rezulta încălcarea unei dispoziţii de drept comunitar (cauza C-281/07 Hauptzollamt Hamburg-Jonas împotriva Bayerische Hypotheken - und VereisbankAG).

Rezulta ca, in cazul in care o restituire este plătită nejustificat unui operator ca urmare a unei erori a autorităţilor naţionale, o asemenea situaţie nu se încadrează in noţiunea de "abatere" in sensul Regulamentului nr. 2988/95.

Contestatoarea A. S.R.L. nu avea posibilitatea sa depisteze eroarea sistemica in mod rezonabil, produsa ulterior la mai bine de 4-5 ani de la data acordării finanţării, Autoritarea neiindicand in cuprinsul actelor contestate acest aspect

Potrivit dispoziţiilor ari. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 "obligaţia de rambursare nu se aplica in cazul in care plata a fost efectuata ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi si atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistata de beneficiar in mod rezonabil".

Autoritatea recunoaşte faptul ca modul de calcul eronat s-a datorat nepreluarii in Ghidul Solicitantului - Măsura 2.2, a legislaţiei europene.

Ca urmare a acestei nepreluari, organismele competente la nivel european au raportat o "neregula de natura sistemica" din culpa funcţionarilor publici ai autorităţilor naţionale, situaţie in care regresul fata de beneficiarii proiectului este inadmisibil.

Autoritatea confirma făptui ca legislaţia aplicabila la momentul accesării finanţărilor nu era de natura a permite ca beneficiarii sa deducă alta modalitate de aplicare ori dubii in aplicare, aspect care confirma elementul de eroare sistemica si pe cale de consecinţa lipsa unei culpe a beneficiarilor:

Coroborat principiului securităţii raporturilor juridice si interdicţiei aplicării retroactive a normelor, nu se poate impune aplicarea la momentul accesării finanţărilor (2010 şi 2011) a unor explicaţii/clarificări aduse prin documente ulterioare acestui moment (Minuta din iulie 2013)

Specificul conceptului de "neregula cu caracter sistemic" consta in aplicarea sancţiunilor financiare si recuperarea sumelor care fac obiectul unei astfel de nereguli doar in relaţia dintre stat si autoritatea publica.

Recurenta a susţinut că dreptul de aplicare a sancţiunii este prescris iar instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii, apreciind:

"Referitor la prescrierea dreptului de a aplica sanctiunia instanţa constata ca prevederile art. 2, ai. 2 din ordinul de finanţare nu au relevanta in privinţa dreptului de a controla si eventual de a aplica sancţiunile pentru nereguli, pentru ca respectivul text se refera la durata de valabilitate a ordinului de finanţare si nu la dreptul autorităţii de a aplica sancţiuni, de a stabili creanţe bugetare." Pagina 4, paragraful 5 din sentinţa recurata"

"Prescripţia dreptului de a aplica sancţiuni curge atât potrivit art. 11* din O.U.G. nr. 79/2003 cat si art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 in funcţie de data 'închiderii programului daca normele comunitare nu prevăd un termen mai mare. Pagina 4, paragraful 6 din sentinţa recurata"

In speţa sunt aplicabile dispoziţii speciale, derogatorii de la cele reţinute de către instanţa de fond.

Ordinul de finanţare cuprinde, in cadrul art. 2 alin. (2) următoarele prevederi: "Durata de valabilitate a prezentului Ordin de finanţare nerambursabila este de 5 ani de monitorizare, de la data plaţii făcuta de către Agenţia de plata".

Ordinul de finanţare cuprinde, in cadrul Art. 2 alin. (2) următoarele prevederi: "Durata de valabilitate a prezentului Ordin de finanţare nerambursabila este de 5 ani de monitorizare, de la data plaţii făcuta de către Agenţia de plata".

In concret:

Ordinul de finanţare nr. x/22.11.2010 a fost închis prin plata finanţării la data de 27.12.2010 pe cale de consecinţa, aplicarea celor 5 ani prin raportare la acest moment stabileşte o prescripţie care s-a implinit la data de 27.12.2015.

Ordinul de finanţare nr. x/17.02.2011 a fost inchis prin plata finanţării la data de 31.03.2011; pe cale de consecinţa, aplicarea celor 5 ani prin raportare la acest moment stabileşte o prescripţie care s-a implinit la data de 31.03.2016.

Ca atare, peste si in afara duratei de finalizare a proiectelor, nicio sancţiune nu mai poate fi aplicata beneficiarului proiectului.

Instanţa de fond a reţinut in mod greşit ca paratul nu este decăzut din dreptul de a emite proces-verbal, ca termenul prevăzut la art. 21, alin. (26) din O.U.G. nu este un termen de decădere, ci unul de recomandare.

Decăderea din dreptul de a emite Procesul-verbal, pentru depăşirea termenului de 60 de zile

Recurenta arată că decizia si procesul-verbal nu sunt motivate

Nu se regăsesc nici in conţinutul deciziei si nici in cel al procesului-verbal elemente care sa conducă la verificarea sub aspectul temeiului legal invocat.

Raportat la apărările formulate, la practica europeana si la legislaţia comunitara, decizia de soluţionare nu cuprinde niciun un element, mai mult decât atât decizia conţine 4 pagini in care nu se indica nici un motiv de legalitate sau conformitate a procesului-verbal, in conţinutul ultimei pagini mentionandu-se exclusiv, fara a se face nici o analiza, ca se respinge contestaţia.

Atât decizia cat si Procesul-Verbal sunt pur formale.

Au beneficiat de compensaţii financiare in cadrul POP 2010-2011 un număr de 26 de ferme piscicole, denumite de către MADR "beneficiarii Natura 2000".

Scopul acestor compensaţii a fost de a se acoperi pierderile provocate fermierilor de către pasările si animalele sălbatice: cormorani, pelicani, stârci sau vidre, totalul acestor pierderi putând ajunge in unele cazuri si la 70-80% din peste.

Prin decizia nr. 13/07.10.2016 de respingere a contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal nu a fost făcuta o analiza pertinenta si obiectiva pentru a se determina temeinicia aspectelor reţinute in procesul-verbal, comisia limitandu-se la a-si insusi punctul de vedere al echipei de control.

S-a ajuns in aceasta situaţie de a se dispune recuperarea compensaţiilor, datorita exclusiv conduitei culpabile a paratei si a culpei exclusive a acesteia.

În fine, recurenta a susţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente circumstanţelor de fapt reţinute.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât este fondată, iar recursul declarat este nul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/5.08.2016 s-a stabilit că reclamanta a primit necuvenit suma de 183000 RON pentru exploatarea pentru acvacultură, fapt ce constituie neregulă şi se impune restituirea finanţării conform art. 10 din anexa 1 la ordinele de finanţare.

Prin acest proces-verbal s-a reţinut în esenţă că a primit necuvenit, pentru anul 2009, suma de 183.000 RON deoarece prima a fost deja acordată pentru primul proiect aferent primei Cereri de Finanţare x, aprobata prin Ordinul de Finanţare nr. 44/12.10.2010.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din x/5.08.2016, a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 13/2016, exonerarea sa de la plata creanţei bugetare rezultată din constatarea neregulilor de 183000lei.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-reclamantă prezintă situaţia de fapt şi preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurent.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la susţinerile de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de cererea de chemare în judecată, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, deşi aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta-reclamantă a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reţine că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speţă, raportat la obiectul acţiunii, prin cererea de recurs, recurent-reclamantă a reiterat argumentele referitoare la nelegalitatea actelor atacate pe motiv că nu au fost motivate, că este vorba despre o eroare sistemică, că era prescris dreptul de a mai aplica sancţiunea şi că pârâtul era decăzut din dreptul de a mai emite procesul-verbal.

Or, aceste aspecte au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin reluarea aceloraşi argumente în cuprinsul cererii de recurs, nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Prima instanţă a reţinut caracterul neîntemeiat al susţinerilor reclamantei, în ceea ce priveşte nemotivarea actelor, constatând, în esenţă, că " (...)actele atacate sunt amplu motivate pentru că spre exemplu în procesul-verbal, motivele de fapt nu sunt regăsite numai la pct. 6 al actului contestat ci şi la pct. 5 prezentarea verificărilor efectuate unde sunt inserate constatările echipei de control (paginile 7-12 din procesul-verbal), iar motivele de drept sunt indicate la pct. 7.

In ceea ce priveşte decizia atacată, aceasta reprezintă practic răspunsul la plângerea prealabilă, la contestaţia formulată pe cale administrativă, astfel că formularea generală că se menţin cele constatate anterior ori că nu există un temei pentru a nu se aplica prevederile legale reţinute prin procesul-verbal contestat, este suficientă pentru a se constata refuzul autorităţii de a-şi revoca actul administrativ iniţial, refuz ce dă naştere dreptului reclamantei de a ataca în justiţie actul administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/5.08.2016"

De asemenea, se constată că referitor la prescrierea dreptului de a aplica sancţiunea, instanţa de fond a arătat că termenul de prescripţie prevăzut de lege nu putea curge anterior datei de 31.12.2013, astfel că un termen de 5 ani s-ar fi împlinit cel mai devreme la 31.12.2018, astfel că în mod evident la 5.08.2016, dreptul de aplicare a sancţiunii nu era prescris.

Înalta Curte reţine că în considerentele sentinţei atacate s-a concluzionat că sunt nefondate susţinerile reclamantei că pârâtul era decăzut din dreptul de a emite procesul-verbal nefiind respectat termenul prevăzut la art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011," termenul în cauză nefiind nici pe departe un termen de decădere, aşa cum susţine reclamanta, legea necalificând ca atare acest termen.

Că nu este vorba despre un termen de decădere ci unul de recomandare reiese şi din sancţiunile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 care pot fi aplicate pentru nerespectarea lui."

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut şi că "chiar dacă reglementările naţionale nu ar fi fost clare şi ar fi fost contrare dreptului unional, neregula există prin raportare la dispoziţiile normei comunitare, ea prejudiciază în mod evident bugetul CE deoarece se încadrează în noţiunea de cheltuială necuvenită.

Se constată de asemenea că obligaţia de restituire nu este condiţionată de existenţa unei culpe a reclamantei, încasarea unei sume necuvenite atrăgând obligaţia restituirii ei.(....)

In acest context este irelevant faptul că este vorba despre o eroare sistemică, însă oricum potrivit art. 96 alin. (4) din acelaşi regulament statuează că "în cazul unei erori sistemice îşi extinde investigaţiile pentru a acoperi toate operaţiunile care pot fi afectate".

De aici rezultă obligaţia statului membru de a înlătura erorile şi a urmări restituirea sumelor în cazul tuturor operaţiunilor afectate de o eroare sistemică.

Referitor la prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, aceste prevederi nu pot fi aplicabile în cauză şi prin urmare nici jurisprudenţa aferentă pentru că regulamentul în cauză se referă la cererile de ajutor, la schemele de sprijin pentru dezvoltare rurală stabilite în temeiul Regulamentului CE nr. 1698/2005 şi nicidecum a Regulamentului CE nr. 1198/2006, care se referă la acordarea unor compensaţii.

Relevante sunt şi prevederile art. 2 lit. d) din O.U.G. nr. 79/2003 care definesc "creanţele bugetare rezultate din nereguli" în sensul că "reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri".

Referitor la cererea de suspendare, instanţa de fond a constatat că faţă de cele arătate nu este îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, că nu există o împrejurare de fapt sau de drept de natură a crea serioase dubii în privinţa actului atacat."

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale incidente în cauză, ori regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, criticând soluţia de respingere prin reluarea cu copy-paste a argumentelor din cererea de chemare în judecată.

Astfel, se constată că în cuprinsul cererii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinţei care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a acţiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi va constata nul recursul formulat de S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Constată nul recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1854 din 18 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 martie 2021.