Mootness of restitution claim due to full payment and non-appeal of dismissal; nullity of appeal criticizing interlocutory order

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C. si D. au solicitat in contradictoriu cu Statul Roman prin Comisa Naţionala pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor si Statul Roman prin Ministerul Finanţelor, ca în baza dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din leg 247/2005 si leg 554/04 sa se constate refuzul autoritatilor de a îndeplini si respecta obligaţiile stabilite in sarcina acestora, obligarea paratei Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor la emiterea titlului de plata pentru suma in cuantum de 195.354 RON, ce urmează a fi actualizată, sumă ce a fost stabilita prin sentinţa civila 21/24.01.2013.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 136 din 20 iunie 2017, Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Naţionale pentru compensare imobilelor, invocată de aceasta ca neîntemeiată.

- A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., C., D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

- A obligat pârâta ANRP să emită titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON, aferentă anilor 2014-2015 şi obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata acestei sume.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâţii Comisa Naţionala pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor si Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Ploieşti, solicitând casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii.

În motivarea căii de atac, recurenţii au formulat critici ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimaţilor-reclamanţi

A., personal şi în calitate de mandatar al celorlalţi reclamanţi, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor formulate de Comisa Naţionala pentru Compensarea Imobilelor si Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Ploieşti, iar pe fond a solicitat respingerea tuturor recursurilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Deliberând asupra excepţiei nulităţii recursului declarat de CNCI, Înalta Curte o apreciază drept neîntemeiată, dat fiind că prin criticile acestei recurente se susţine implicit o greşită aplicare de către instanţa de fond a prevederilor art. 41 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013, ceea ce conturează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. Ca urmare, această excepţie va fi respinsă.

Înalta Curte apreciază însă drept întemeiată excepţia nulităţii recursului declarat de MFP prin DGRFP Ploieşti, în condiţiile în care prin cererea de exercitare a căii de atac este criticată exclusiv soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, pronunţată prin încheierea din 24.11.2016, însă acest recurs a fost declarat exclusiv împotriva sentinţei pronunţate în prezenta cauză. Ca urmare, se constată că criticile formulate de recurentul menţionat sunt străine de obiectul recursului, dat fiind că soluţia de respingere a excepţiei menţionate nu a fost pronunţată prin sentinţa atacată, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului, atâta timp cât prin susţinerile din recurs nu sunt criticate argumentele ce au întemeiat soluţia pronunţată prin hotărârea recurată.

În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de MFP prin DGRFP Ploieşti.

Examinând pe fond sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază drept întemeiate recursurile formulate de pârâtele ANRP şi CNCI, în limitele şi pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii A., B., C. si D. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat, in contradictoriu cu Statul Roman prin Comisa Naţionala pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor si Statul Roman prin Ministerul Finanţelor, ca în baza dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din leg 247/2005 si leg 554/04 sa se constate refuzul autoritatilor de a îndeplini si respecta obligaţiile stabilite in sarcina acestora, obligarea paratei Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor la emiterea titlului de plata pentru suma in cuantum de 195.354 RON, ce urmează a fi actualizată, sumă ce a fost stabilita prin sentinţa civila 21/24.01.2013.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Naţionale pentru compensare imobilelor, invocată de aceasta ca neîntemeiată, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta ANRP să emită titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON, aferentă anilor 2014-2015, obligând totodată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata acestei sume.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, că aceasta este neîntemeiată, dat fiind cadrul legal special, respectiv Legea 165/2013, care instituie un anumit mecanism de despăgubire, în cadrul căruia, la art. 41 alin. (4) este prevăzut faptul că"titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere".

În ceea ce priveşte fondul cauzei dedus judecăţii, instanţa fondului a constatat că pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate doar în parte, în ceea ce priveşte obligarea pârâtei ANRP să emită titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON, aferentă anilor 2014-2015 şi a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata acestei sume.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că, prin sentinţa nr. 21 din data de 24.01.2013 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. x/2010, a fost admisă acţiunea reclamanţilor, anulată în parte decizia nr. 6670/30.06.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor(care şi-a transferat atribuţiile către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în baza art. 18 alin. (3) din Legea 165/2013), în sensul că titlu de despăgubiri în favoarea reclamanţilor este de 195.354 RON, în loc de 51.770,63 RON.

Astfel, titlul de despăgubire al reclamanţilor a fost emis la data de 30.06.2009 şi modificat prin hotărârea judecătorească anterior menţionată la data de 24.01.2013.

Potrivit dispoziţiilor Titlului VII, art. 19 alin. (3) din Legea 247/2005, în cazul în care, după parcurgerea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după parcurgerea procedurii în faţa instanţei judecătoreşti, a fost acordată o sumă mai mare decât cea stabilită în titlul de despăgubire iniţial emis, decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenţei cuvenite se emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. După emiterea respectivei decizii, reprezentând titlul de despăgubire emis în completare, se urmează procedura prevăzută la capitolul V1, procedură care a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Legii 165/2013, incidente cauzei de faţă fiind dispoziţiile art. 41 alin. (1), (2) şi 4.

Ca urmare, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor trebuia să emită un titlu de despăgubire în completare şi nu să anuleze titlu anterior, respectiv decizia nr. 6670/30.06.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Dispoziţiile art. 41 alin. (1) statuează faptul că, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

Pe cale de consecinţă, curtea de apel a constatat că este întemeiat capătul de cerere privind obligarea ANRP să emită titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON, aferente anilor 2014-2015 şi, respectiv obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata acestei sume, având în vedere şi faptul că sentinţa nr. 21 din data de 24.01.2013 a Curţii de Apel Ploieşti, a rămas definitivă la data de 10 iulie 2014, de când a rămas în nelucrare calea de atac a recursului exercitat în dosarul nr. x/2010.1, astfel cum s-a constatat prin decizia nr. 2398/30.09.2015 a Curţii de Apel Ploieşti.

Raportat la cererea reclamanţilor, astfel cum a fost precizată, instanţa fondului a constatat că a fost emis titlul de plată aferent celei de-a treia tranşe, arepentru anul 2016, nr. 692/19.11.2015, în valoare de 39.070,80 RON, care le-a fost comunicat reclamanţilor la data de 22.08.2016, reclamantul A. intrând în posesia acestuia la data de 05.04.2017(dosar).

În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale datorată neexecutării băneşti, întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 13/2011, precum şi aceea a actualizării sumelor datorate, prima instanţă a constatat-o neîntemeiată, deoarece pretenţia reclamanţilor formulată pe cale principală este solicitată în baza unui cadru legal special, cel statuat în materia retrocedărilor, care nu prevede o astfel de obligaţie şi care are prevalenţă faţă de normele legale generale.

Înalta Curte constată drept rămase fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtei ANRP la emiterea unui titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON şi obligarea pârâtului Statul Român prin MFP la plata acestei sume.

Înalta Curte are în vedere că finalitatea cererii de chemare în judecată a constituit-o plata în termen cât mai scurt către reclamanţi a sumei de 195.354 RON, reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent stabilite în temeiul Legii nr. 10/2001 prin sentinţa civilă nr. 21/24.01.2013 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă. În condiţiile în care această sumă a fost plătită integral reclamanţilor conform înscrisurilor depuse în recurs, capetele de cerere menţionate au rămas fără obiect. Totodată, Înalta Curte constată că reclamanţii nu au formulat recurs împotriva soluţiei de respingere a capetelor de cerere privind actualizarea sumelor datorate cu rata inflaţiei şi acordarea dobânzii legale.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile declarate de ANRP şi CNCI împotriva sentinţei nr. 136 din 20 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând, va respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtei ANRP la emiterea unui titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON şi obligarea pârâtului Statul Român prin MFP la plata acestei sume. Va fi menţinută soluţia de respingere în rest a acţiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de CNCI.

Constată nul recursul declarat de MFP prin DGRFP Ploieşti împotriva sentinţei nr. 136 din 20 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursurile declarate de ANRP şi CNCI împotriva sentinţei nr. 136 din 20 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtei ANRP la emiterea unui titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON şi obligarea pârâtului Statul Român prin MFP la plata acestei sume.

Menţine soluţia de respingere în rest a acţiunii ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 martie 2021.