Annulment of government decree including water body in local public domain and invalidation of concession: Recourse dismissed, state ownership and eviction upheld.

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române", Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa a chemat în judecată în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Comunei Gălbinaşi, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinaşi şi A., solicitând anularea poziţiilor nr. 137 şi 144 din anexa nr. 44 a H.G. nr. 1349/2001, actuala Anexa 56, privind inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al judeţului Călăraşi, a contractului de concesiune nr. x/23.08.2006 încheiat între Consiliul Local Gălbinaşi, judeţul Călăraşi si A.V.P.S. "Sitarul", ca fiind încheiat cu un neproprietar, obligarea UAT Galbinasi şi A. să lase liber imobilul şi suprafaţa de apă ce fac obiectul acţiunii, să se dispună rectificarea în cartea funciară a imobilului a înscrierii privitoare la proprietar, în sensul de a se menţiona ca proprietar Statul Român şi administrator ANAR-ABA Buzău-Ialomiţa.

La data de 25.07.2018, prin cererea completatoare reclamanta Administraţia Naţională Apele Române a solicitat anularea HCL Gălbinaşi nr. 54/19.09.2008 de însuşire în domeniul public al Comunei Gălbinaşi a suprafeţelor de teren de 7,1758 ha şi 7,48 ha şi a HCL nr. 56/19.09.2008 privind aprobarea concesiunii suprafeţei de 7,1758 ha - apa cu stuf, ca şi consecinţă a anularii punctelor din anexa 44 a H.G. nr. 1303/2011, actuala anexa 56, în respectarea şi aplicarea principiului general resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, ca o consecinţă a principiului "nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quod non habet)", dacă prin anularea actului juridic iniţial se desfiinţează dreptul transmiţătorului din actul juridic subsecvent, acesta a transmis un drept pe care nu îl avea, deci nici subdobânditorul nu putea deveni titularul acestui drept.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 17.09.2018, Curtea de Apel Ploieşti în conformitate cu prevederile art. 139 alin. (5) noul C. proc. civ. a dispus disjungerea cererii completatoare, cu obiect distinct de cel al acţiunii iniţiale şi formarea unui nou dosar, în care s-a stabilit termen la 15.10.2018, precum şi măsurile ce se impuneau, iar prin sentinţa nr. 173 din 15.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti invocată de pârâţii Consiliul Local al Comunei Gălbinaşi şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinaşi şi declinată competenţa de soluţionare a cererii completatoare în favoarea Tribunalului Buzău.

De asemenea, în aceeaşi şedinţă publică s-a dispus comunicarea cererii iniţiale şi a întâmpinărilor formulate, precum şi a răspunsului la întâmpinări Statului Român prin Ministerul Finanţelor, pentru ca acesta să îşi exprime punctul de vedere cu privire la citarea sa în cauză în calitate de reclamant, în conformitate cu prevederile art. 68 şi urm. noul C. proc. civ., iar prin încheierea din 12.11.2018 Curtea a admis cererea reclamantei şi a dispus citarea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, în calitate de reclamant, în conformitate cu art. 870 alin. (1), (86)5 alin. (2) lit. b) din Noul C. civ. şi art. 68 şi urm. noul C. proc. civ.

În şedinţa publică din 10.12.2018, instanţa în conformitate cu art. 248 alin. (2) noul C. proc. civ. a stabilit ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate de pârâţi, au fost puse în discuţie excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile/inadmisibilităţii acţiunii invocate de Guvernul României, Consiliului Local al Comunei Gălbinaşi, Comuna Gălbinaşi şi asociaţia pârâtă, care a fost respinsă pentru considerentele expuse în această hotărâre judecătorească.

De asemenea, a fost pusă în discuţie excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de Guvernul României şi de A., care a fost respinsă pentru considerentele din aceeaşi încheiere de şedinţă, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României faţă de capetele de cerere 2, 3 şi 4, care a fost admisă pentru considerentele evidenţiate în această hotărâre, iar excepţia lipsei de interes invocată de pârâta A. pentru capetele 2,3 şi 4 ale acţiunii a fost de asemenea respinsă, Curtea apreciind că reclamanta are interes legitim să învestească instanţa cu aceste cereri.

La data de 21.01.2019 reclamanta a depus cerere precizatoare, prin care a renunţat la cererea de anulare a punctului 137 din Anexa 44, actuala Anexa 56 a H.G. nr. 1349/2001, privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi, modificată prin H.G. nr. 1303/2011, completându-şi acţiunea cu un capăt accesoriu de cerere privind anularea HCL 54/19.09.2008 şi HCL 56/19.09.2008

Prin încheierea din 11.02.2019, Curtea în conformitate cu prevederile art. 406 noul C. proc. civ. a luat act de renunţarea reclamantei la judecata cererii de anulare a punctului 137 din anexa 44 actuala 56 la H.G. nr. 1349/2001, nemaifăcând obiectul cercetării acest capăt de cerere, aceeaşi măsură fiind dispusă şi pentru capătul de cerere accesoriu, prin care s-a solicitat anularea HCL 54/2008 şi 56/2008, întrucât prin încheierea din 17.09.2018 cererea completatoare cu acest obiect a fost disjunsă, s-a format un dosar cu număr diferit, în care a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti şi s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Buzău, reclamanta nemaiputând să formuleze din nou aceleaşi cereri, asupra cărora instanţa s-a pronunţat în sensul precizat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5 din 21 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Naţională "Apele Române", Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Gălbinaşi, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinaşi, A. şi OCPI Călăraşi; a fost anulată poziţia 144 din Anexa 44, actuală 56 la H.G. nr. 1349/2001, individualizată "apă cu stuf"; a fost anulat contractul de concesiune nr. x august 2006 încheiat între pârâţii Consiliul Local Gălbinaşi şi A.. Obligă pârâţii Comuna Gălbinaşi şi A. să lase liber imobilul şi suprafaţa de apă, ce măsoară 7,4800 ha din acte, respectiv 6,7899 ha din măsurători, situat în comuna Gălbinaşi, tarlaua x/1 şi 21/2 cu număr cadastral x; a fost rectificată în cartea funciară x a comunei Gălbinaşi înscrierea privind titularul dreptului de proprietate, acesta fiind Statul Român, iar administrator reclamanta ANAR - ABA - Buzău – Ialomiţa; au fost obligaţi pârâţii Comuna Gălbinaşi, Consiliul Local Gălbinaşi şi A. în solidar să plătească reclamantei 6200 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5 din 21 ianuarie 2020 şi a încheierii din data de 10 decembrie 2018 ale Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal au formulat cereri de recurs pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinaşi şi Consiliul Local al Comunei Gălbinaşi, pârâtul Guvernul României şi pârâta A..

3.1 Recurentii-pârâţi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinaşi şi Consiliul Local al Comunei Gălbinaşi, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au criticat sentinţa, susţinând că prin H.G. 1045/06.11.2000 nu a fost atestata si identificata suprafaţa de 7,48 ha din speţa pendinte ca facand parte din domeniul public al statului deoarece prin Anexa nr. 4 la aceasta hotărâre, la poziţia 45 este individualizat doar generic conform legii apelor: malurile si cuvetele lacurilor de pe cursurile codificate din Bazinul Hidrografic Argeş, aflate in administrarea A.N.A.R., bazin in care se regăseşte si cursul de apa Rasa, respectiv Rasa I, II si III cu o lungime de 22 km si o suprafaţa de 94 km.

Nici din ultima Hotărâre de Guvern, respectiv H.G. 2060/24.11.2004 prin care a fost abrogata H.G. nr. 15/2004, nu se poate desprinde concluzia ca prin preluarea in Anexa 13 a cursului de apa Rasa din Bazinul Hidrografic Argeş, a fost stabilit ca suprafaţa individuala ce face obiectul prezentei acţiuni a fost in proprietatea publica a statului.

In mod logic, în opinia sa, prin hotărârile de Guvern amintite, au fost respectate prevederile legale, respectiv art. 3 alin. (1) din Legea 107/1996, fiind atribuite in proprietatea statului "apele de suprafaţa cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km si cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km", nefacandu-se referire si nefiind individualizate suprafeţe determinate.

Acest aspect este intarit si de faptul ca Guvernul României, parat in cauza si tocmai emitentul hotărârilor, a atestat prin H.G. nr. 1349/2001 apartenenţa la domeniul public al judeţului Calarasi si a unităţilor administrativ teritoriale a bunurilor cuprinse in Anexele 1-44 la HCL 54/19.09.2008 prin care a fost insusit de către Consiliul local al comunei Galbinasi terenul in suprafaţa de 7,1758 ha, neaducand nici o critica acestei hotărâri de Consiliu Local.

Astfel, de esentă în speţă, este dacă reclamanta a probat dincolo de orice indoiala îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor prevăzute de legea speciala pentru ca imobilul apa cu stuf in suprafaţa de 7,48 ha sa facă parte din albia minora a râului Rasa, tocmai asupra acestui aspect instanţa fiind chemata sa dea dezlegare.

Au considerat recurentele ca sentinţa pronunţata este nelegala deoarece a fost data cu aplicarea greşita a normelor de drept material, imobilul apa cu stuf neputând fi încadrat în albia minora a râului Rasa conform prevederilor legale incidente, făcând trimitere la art. 3 alin. (3) indice 1 si alin. (5) din Legea 107/1996.

Aceste textele de lege prevăd anumite excepţii de la asimilarea unui teren sau unei ape ca facand parte din albia minora a unui râu si pe cale de consecinţa din proprietatea publica a statului, excepţii care au fost sumar analizate, instanţa plecând inca din debutul considerentelor de la greşita premisa că imobilul apa cu stuf face parte din proprietatea statului, conform H.G.-urilor menţionate.

Tocmai din economia textului de lege reiese ca o astfel de asimilare a băltii in cauza ca facand parte din albia minora a râului Rasa este profund greşita, pentru următoarele motive:

- prin răspunsul la obiectivul numărul 4 din raportul de expertiza, expertul menţionează ca acumulările de apa cu folosinţa piscicola "bălti" au un "caracter temporar" si nu permanent cum prevede textul de lege;

- contrar susţinerilor instanţei, execuţia lucrărilor hidrotehnice care au permis formarea si amenajarea acestor bălti în crescătorii piscicole nu a fost finanţata din fonduri alocate de la bugetul de stat, ci a fost o investiţie privata, realizata de parata A.V.P.S. Sitarul Bucureşti, in baza contractului de concesiune, conform caietului de sarcini, la dosarul cauzei fiind depuse si dovezi in acest sens;

- instanţa nu a argumentat in nici un fel pe ce dovezi si-a sprijinit afirmaţia ca lucrările hidrotehnice au fost realizate de către stat si nu de către A., contrar dovezilor in acest sens;

- A., a făcut dovada investirii unor sume importante de bani si, conform caietului de sarcini, a efectuat pe cheltuiala proprie lucrări hidrotehnice, inclusiv barajul care a condus in mod direct la amenajarea acestor acumulări de apa.

Având in vedere excepţiile prevăzute de lege, rezulta ca nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca o balta cu caracter temporar, cu destinaţie piscicola, formata în urma unor lucrări hidrotehnice realizate din fonduri private să fie asimilată ca facând parte din albia minora a unui rau şi deci să aparţină domeniului public al statului.

În fine, au susţinut recurentele că exista lacune si diferente majore si în ceea ce priveşte reţinerile instanţei privind amplasamentul si suprafaţa efectivă a terenului aflat la poziţia 144 din Anexa 56 a H.G. nr. 1349/2001, pe care s-a format artificial acumularea de apa.

Instanţa si-a format convingerea pe baza raportului de expertiza efectuat în cauza, însă din cuprinsul raportului de expertiză nu rezultă cert în nicio modalitate identificarea exactă a imobilului conform cele reţinute de instanţa, expertul menţionând doar ca există suprapuneri între suprafeţe, însa nu ca sunt identice.

3.2 Recurentul-pârât Guvernul României, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a criticat încheierea de şedinţă din data de 10.12.2018, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiilor invocate de acesta şi sentinţa civilă nr. 5/21.01.2020 prin care a fost anulată în parte H.G. nr. 1349/2001 în ceea ce priveşte poz. 144 din Anexa nr. 44 (devenită nr. 56).

A considerat că sentinţa a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele motive:

În mod nelegal a fost respinsă excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile, prima instanţă făcând o apreciere greşită atât a probatoriului administrat în cauză, cât şi a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fără a ţine seama de apărările formulate.

Enunţând dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, a susţinut că raportat la regimul juridic al hotărârii de Guvern, demersurile părţii reclamante sunt tardive întrucât, potrivit art. 108 alin. (4) din Constituţia României, măsura oficială de comunicare către cei interesaţi a hotărârilor de Guvern, măsură care condiţionează însăşi intrarea în vigoare a acestor acte administrative, o reprezintă publicarea lor în Monitorul Oficial al României.

Hotărârea Guvernului nr. 1349/2001 face parte din categoria actelor prevăzute de art. 107 alin. (4) din legea fundamentală (art. 108 în forma republicată) şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 630 din 26 august 2002, respectiv anexele în M.O. nr. 630 bis din 26 august 2002, fiind modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1303/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 63 din 26 ianuarie 2012, respectiv, Anexele în nr. 63 bis din 26 ianuarie 2012.

Potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr. 1303/2011 "Se atestă apartenenţa la domeniul public al comunei Gălbinaşi, înfiinţată în conformitate cu Legea nr. 67/2005 pentru înfiinţarea unor comune, prin reorganizarea comunei Vasilaţi, a bunurilor cuprinse în anexa nr. 44 la prezenta hotărâre, care devine anexa nr. 56 la Hotărârea Guvernului nr. 1349/2001."

Totodată, în opinia sa, se impune a fi reţinut că ambele hotărâri de Guvern nu sunt acte administrative cu caracter normativ care să poată fi atacate oricând, ci sunt acte administrative cu caracter individual. Astfel, este evident faptul că, sub aspectul termenelor, partea reclamantă trebuia să se conformeze dispoziţiilor imperative ale art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prin raportare la data înregistrării plângerii prealabile a reclamantei la emitentul actului administrativ contestat, respectiv 13.10.2017, recurentul a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii introducerii plângerii prealabile şi respingerea cererii de anulare a H.G. nr. 1349/2001 ca fiind inadmisibilă.

In situaţia în care vor fi înlăturate susţinerile referitoare la modalitatea de aducere la cunoştinţă publică a actului administrativ reprezentat de hotărârea de Guvern, a apreciat recurentul că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) cât şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora raportarea termenelor de 30 de zile, respectiv de 6 luni, urmează să se facă, în cazul terţilor, la data/momentul la care s-a luat cunoştinţă de actul pretins vătămător.

Mai mult, a susţinut că reclamanta este "instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, având ca scop cunoaşterea, protecţia, punerea în valoare şi utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic, precum şi administrarea infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire a apelor."

În aceste condiţii, nu poate fi contestat accesul acesteia la publicaţiile oficiale ale statului român cât şi faptul că, în realizarea atribuţiilor principale, demersurile sale în decursul celor 16, respectiv 6 ani ar fi trebuit să presupună, în mod rezonabil, şi verificarea situaţiei juridice a bunurilor ce se află în administrarea/gospodărirea sa.

Astfel, prin raportare la cele dispuse alin. (3) al art. 7 din Legea nr. 554/2004 -"momentul în care persoana vătămată a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul actului" – a apreciat că înscrisurile depuse de reclamantă, reprezentând corespondenţa cu autorităţile locale din iunie, august 2017, nu pot fi considerate ca făcând dovada momentului în care reclamanta ar fi luat cunoştinţă de atestarea bunului în domeniul public de interes local.

Prin urmare, instanţa de fond a realizat o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, nefiind clarificată data de referinţă la care să fie aplicat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi nefiind probat, în speţă, niciun motiv temeinic ce ar fi putut să permită aplicarea, în cazul reclamantei, a termenului de 6 luni, regăsit în teza a II - a aceluiaşi alineat.

Aşadar, în mod nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.

Pe de altă parte, a considerat că perioada de timp scursă între momentul intrării în vigoare a hotărârii de Guvern şi data la care se pune în discuţie legalitatea actului administrativ este departe de orice apreciere a caracterului rezonabil al termenului în care poate fi atacat un act administrativ şi îndreptăţeşte concluzia că actul este unul definitiv asupra căruia nu se mai poate interveni.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cu privire la soluţia instanţei de fond de anulare a poziţie nr. 144 din Anexa nr. 44 (devenită nr. 56) la H.G. nr. 1349/2001, recurentul a apreciat că hotărârea instanţei este dată cu încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, în forma în vigoare la data emiterii actului contestat.

Instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 213/1998 şi, totodată, a facut abstracţie de faptul că legea specială a recunoscut hotărârilor de consiliu local caracterul de acte administrative, de sine stătătoare, cu efecte juridice proprii, care pot fi atacate în contencios administrativ de persoana interesată. Totodată, legea recunoaşte consiliului local calitatea de autoritate a administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală, cât şi atribuţia de administrare a domeniului public şi privat local, în exercitarea căreia sunt adoptate hotărâri de consiliu local.

Întrucât imobilul respectiv figurează în domeniul public local recurentul a considerat că analizarea, respectiv cenzurarea valabilităţii titlului cu care unitatea administrativ-teritorială comuna Gălbinaşi a deţinut obiectivul este de competenţa instanţelor de drept comun.

Instanţa de contencios administrativ poate analiza legalitatea unui act administrativ prin prisma respectării dispoziţiilor legale în vigoare la momentul emiterii acestuia şi a normelor de competenţă conferite de lege emitentului actului.

Principiul legalităţii actului administrativ evocă acea calitate a actului administrativ de a corespunde legii în accepţiunea lato sensu, atât din punct de vedere al categoriilor de acte normative incluse în sintagma lege, cât şi din punct de vedere al prescripţiilor legii în ceea ce priveşte forma, fondul şi limitele competenţei organului care emite actul administrativ.

Cu alte cuvinte, actul administrativ trebuie să fie emis sau adoptat de organul competent, în limitele competenţei sale, forma actului administrativ şi procedura de emitere să fie cele prevăzute de lege, iar conţinutul său să fie conform legii în baza căreia este adoptat şi nu în ultimul rând actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare. În speţă, H.G. nr. 1349/2001, modificată şi completată prin H.G. nr. 1303/2011 respectă cerinţele antereferite.

Sub un alt aspect, a reiterat că ope legis, voinţa juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local aparţine autorităţilor deliberative ale respectivei unităţi administrativ-teritoriale.

In aceste condiţii, orice intervenţie a Guvernului asupra inventarelor astfel însuşite de autorităţile locale, în sensul adăugirii sau eliminării unor bunuri ar reprezenta o ingerinţă în autonomia locală, precum şi o depăşire a atribuţiilor conferite de lege.

De asemenea, în opinia sa, o eliminare a poziţiei contestate din H.G. nr. 1349/2001 s-ar fi putut realiza numai la iniţiativa autorităţii administraţiei publice locale competente, care se poate pronunţa asupra necesităţii şi oportunităţii iniţierii proiectelor de acte normative care privesc atestarea în domeniul public local, cât şi asupra realităţii datelor prezentate în acestea.

3.3 Recurenta-pârâtă A., prin recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă prin care au fost respinse excepţiile invocate şi împotriva sentinţei civile, a apreciat că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 455 pct. 5 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte normele de procedură încălcate şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 în ceea ce priveşte aplicabilitatea şi interpretarea normelor de drept material.

Astfel, instanţa de fond nu a verificat în ce măsură au fost respectate prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată raportându-se la susţinerile reclamantei şi nu la înscrisurile ce dovedeau respectarea termenului procedural. Totodată, în lipsa dovedirii interesului de către intimată în promovarea acţiunii, în lipsa administrării oricărui probatoriu din care să rezulte acest interes, a respins excepţia lipsei de interes invocata de recurentă.

A mai arătat că prima instanţă în lipsa apelării la un specialist în topografie şi cadastru a apreciat că două imobile teren identificate diferit se suprapun.

Instanţa de fond a anulat contractul de concesiune în discuţie ca o consecinţă a anulării poziţiei nr. 144 din Anexa 56 la H.G. nr. 1349/2001, deşi nu există identitate între obiectul contractului de concesiune şi bunul imobil indicat la poziţia 144.

In concluzie, în opinia sa, prima instanţă a nesocotit prevederile art. 3 indice 1 din Legea nr. 107/1996 şi a apreciat, contrar probatoriului administrat (anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006, Caietul de sarcini aferent contractului de concesiune; conţinutul contractul de concesiune; raportul de expertiză specialitatea amenajări şi construcţii hidrotehnice), că lucrările hidrotehnice executate au fost finanţate de la bugetul de stat.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatii Administraţia Bazinală şi Statul Român au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 iunie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 17 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. invocat de recurenta A. prin care recurenta a susţinut că "instanţa de fond cu nerespectarea art. 330 alin. (1) C. proc. civ. nu a apelat la un specialist care să poată identifica dacă este vorba de acelaşi teren sau de terenuri distincte ci la un specialist în amenajări şi construcţii hidrotehnice, ceea ce în mod evident nu poate reprezenta apelarea la un specialist în sensul avut de legiuitor, neputând ţine cont de opinia unui specialist pe altă ramură", Înalta Curte constată că acestui text de lege, întrucât nu reprezintă o neregularitate de ordin procedural în sensul reglementat, care priveşte nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii, disponibilităţii, încălcarea dreptului la apărare.

Or, atât proba cu expertiză cât şi raportul de expertiză a fost pus de către instanţa de judecată în discuţia părţilor, nefiind, aşadar, încălcat niciunul dintre principiile mai sus indicate.

Totodată, nici pretinsa neverificare a măsurii în care au fost respectate prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată raportându-se la susţinerile reclamantei şi nu la înscrisurile ce dovedeau respectarea termenului procedural ori respingerea excepţia lipsei de interes invocata de recurentă nu se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurentul Guvernul României, instanţa de control judiciar constată că, deşi recurentul îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile acestui text de lege, nu arată care este considerentul pe care se întemeiază cu privire la acest temei de drept.

Lecturând hotărârea atacată, se observă că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu respectarea art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., sentinţa cuprinzând în motivare argumentele care au format convingerea instanţei de fond cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile parţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, prima instanţă procedând la o analiză efectivă a susţinerilor şi respectiv, a apărărilor, formulate de părţi pe parcursul procesului, şi a înlăturat, argumentat, apărările făcute de către pârâţi prin întâmpinările formulate.

De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii reclamantei.

În aceste condiţii, faptul că recurentul - pârât nu împărtăşeşte raţionamentul logico - juridic care a fundamentat soluţia primei instante, nu echivalează cu o nemotivare a sentinţei, neputând conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu referire la motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. formulate de către recurenti, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate şi, având în vedere că prezintă similarităţi, urmează să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, raportat la susţinerile Guvernului României, potrivit cărora "în mod nelegal a fost respinsă excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile", Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond, având în vedere Decizia nr. 797/2007 a Curţii Constituţionale, a apreciat că termenul de 6 luni curge de la data emiterii actului numai pentru destinatarul său, nu şi pentru terţi; pentru aceştia din urmă, termenul de 6 luni curge de la data la care au luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa actului.

Cu referire la susţinerile recurentului potrivit cărora "prin raportare la data publicării H.G. nr. 1349/2001 - 26.08.2002, respectiv a H.G. nr. 1303/2011 - 26.01.2012, demersul reclamantei nu respectă termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. (1) din legea nr. 554/2004. Totodată, (...), a fost depăşit şi termenul de 6 luni (...) Momentul publicării marchează practic aducerea la cunoştinţă publică a textului hotărârii de Guvern", în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că este relevantă practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la calculul termenelor procedurale în ceea ce priveşte hotărârile de Guvern de atestare a domeniului public, potrivit căreia: "În cazul unei hotărâri adoptate de Guvern în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, pentru atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în M. Of., pentru că anexele în care sunt indicate bunurile sunt publicate separat, în numerele "bis" ale Monitorului Oficial al României, Partea I, care nu se aduc la cunoştinţa generală a publicului, ci sunt distribuite doar persoanelor interesate. Această interpretare, impusă de respectarea principiului liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 21 din Constituţia României şi în art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, se regăseşte şi în practica anterioară a Înaltei Curţi (Decizia nr. 4060/2008, Decizia nr. 230/2009, Decizia nr. 3032/2012)" (Decizia civilă nr. 742/28.02.2017 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Mai mult decât atât, s-a reţinut în mod corect că reclamanta a luat cunoştinţă de conţinutul Anexei 44 la H.G. nr. 1303/2011 (care a devenit Anexa nr. 56 la H.G. nr. 1349/2001) la data de 11.09.2017, prin adresa nr. x/11.09.2017 prin care Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinaşi a comunicat Administraţiei Naţionale "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău – Ialomiţa, Anexa nr. 44 la H.G. nr. 1303/2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 63 bis din 26.01.2012.

De asemenea, s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de lege în ceea ce priveşte anularea Anexei 44 la H.G. nr. 1303/2011 (care a devenit Anexa nr. 56 la H.G. nr. 1349/2001), reclamanta urmând procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 prin cererea adresată pârâtului Guvernul României la data de 11.10.2017.

Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi susţinerile recurentilor potrivit cărora "în mod nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile".

Astfel, reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române", Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa a solicitat instanţei anularea poziţiei nr. 137 din Anexa 44 la H.G. nr. 1303/2011 (care a devenit Anexa nr. 56 la H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi).

H.G. nr. 1303/2011 pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 63/26.01.2012.

Soluţia instanţei de fond cu privire la respingerea excepţiei tardivităţii este una corectă şi legală, având în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi actele de la dosar din care rezultă că plângerea prealabilă formulată de reclamantă a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor legale, termenul legal începând să curgă de la data luării la cunoştinţa de actul a cărei anulare se solicită (11.09.2017).

Astfel, Administraţia Naţională "Apele Române", Administraţia Bazinală de Apă Buzău - lalomiţa este persoană vătămată într-un drept al său, care a formulat plângere prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termenul prevăzut de acelaşi act normativ, termen ce a început să curgă din momentul luării la cunoştinţă de actul atacat.

H.G. nr. 1303/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 63/26.01.2012, iar Anexa nr. 44, vizând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Gălbinaşi, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 63 bis, dar data de la care începe să curgă termenul pentru formularea plângerii prealabile pentru tertele persoane vătămate într-un drept al lor, prin actul administrativ cu caracter individual, este data la care tertul a luat la cunoştinţă de actul administrativ vătămător.

În speţa de fată, reclamanta a luat la cunoştinţa de conţinutul Anexei nr. 44 la H.G. nr. 1303/2011 în data de 11.09.2017, prin adresa nr. x/11.09.2017 întocmită de către Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinaşi.

Prin urmare, susţinerea recurentilor potrivit căreia H.G. nr. 1303/2011 a fost publicată la data de 26.01.2012 în Monitorul Oficial nr. 63, acţiunea fiind formulată în opinia acestora cu depăşirea termenelor stabilite prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi primită.

În acest sens este şi Decizia nr. 4378/19.11.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, în care se menţionează că: "Faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, ţinând cont şi de practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se retine că termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii prealabile, începe să curgă de la data când persoana vătămată într-un drept al său într-un interes legitim, a luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ a cărei anulare se solicită. Nu poate fi reţinuta susţinerea recurentului în sensul că termenul pentru formularea plângerii prealabile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 începe să curgă de la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea Funciară, scopul înscrierii în Cartea Funciară fiind publicitatea drepturilor sale asupra imobilelor şi nu comunicarea actelor care au stat la baza înscrierii. În raport de considerentele expuse, se reţine că instanţa de fond a interpretat corect şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, începutul termenului de prescripţie pentru introducerea plângerii prealabile împotriva actului administrativ individual, de către persoana căruia nu i se adresează actul, fiind momentul cunoaşterii efective a conţinutului actului administrativ. În aceste condiţii a nega dreptul la acţiune al intimatului - reclamant, înseamnă a nega dreptul de acces la o instanţă în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului".

Înalta Curte constată că prin H.G. 1045/6.11.2000, publicată în M.O. 567/15.11.2000, au fost aprobate inventarele bunurilor din domeniul public al statului, în Anexa nr. 4 la această hotărâre, la poziţia 45 este individualizat, cu codul de clasificare 8.03.02 malurile şi cuvetele lacurilor de pe cursurile codificate din Bazinul Hidrografic Argeş, anul dobândirii – 1998, aflat în administrarea reclamantei, bazin în care se regăseşte şi cursul de apă Rasa, respectiv Rasa I, II şi III, cu o lungime de 22 km şi o suprafaţă de 94 km2.

H.G. 1045/6.11.2000 a fost abrogată prin H.G. 1326/27.12.2001, publicată în M.O. 17/15.01.2002, această din urmă hotărâre de guvern a fost abrogată prin H.G. nr. 15/2004 publicată în M. Of. 49/20.01.2004, însă Râul Rasa a fost preluat în Anexa 13 la H.G. 2060/24.11.2004 publicată în M. Of. 1129/30.11.2014, prin care s-a abrogat H.G. nr. 15/2004.

Râul Rasa, respectiv acumulările de apă Rasa I, II şi III se regăseşte în domeniul public al statului şi după abrogarea H.G. nr. 2060/2004, conform H.G. nr. 1705/2006, în aceasta din urmă fiind evidenţiată în anexa 12 cu numărul de înregistrare la Ministerul Finanţelor Publice x, la rândul său abrogată prin H.G. 209/20.03.2012, în anexele căreia este evidenţiat Bazinul Hidrografic Argeş, cu aceleaşi date de identificare şi număr de inventar, aflat în administrarea reclamantei, bazin hidrografic din care face parte şi cursul de apă Rasa.

În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea 213/1998, Comuna Gălbinaşi prin comisia special constituită, a procedat la inventarierea bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al acestei unităţi administrativ teritoriale, care a fost însuşit de consiliul pârât, prin HCL 54/19.09.2008, terenul apă cu stuf în suprafaţă de 7,1758 ha regăsindu-se în acest inventar, fiind situat în tarlaua x/1 şi 21/2 de la punctele de hotar 423-425, poziţia 11.

Documentaţia întocmită de consiliul local pârât a fost înaintată spre centralizare Consiliului Judeţean Călăraşi şi trimisă Guvernului României, care prin H.G. nr. 1349/2001, publicată în M. Of. 630 bis/26.08.2002, a atestat apartenenţa la domeniul public al judeţului Călăraşi şi al unităţilor administrativ teritoriale de pe raza acestora a bunurilor cuprinse în Anexele 1-44.

Pentru Comuna Gălbinaşi, bunurile ce fac parte din domeniul public al acesteia, sunt evidenţiate în Anexa nr. 44 devenită 56, prin H.G. nr. 1303/2011, în care se regăseşte şi terenul apă cu stuf în suprafaţă de 7,48 ha la poziţia 144, cu datele de identificare precizate în inventarul aprobat de Consiliul Local Gălbinaşi.

După stabilirea de Comuna Gălbinaşi a acestui teren în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, conform HCL 54/2008, autoritatea locală deliberativă prin HCL 56/19.09.2008 a hotărât concesionarea suprafeţei de 7,48 ha apă cu stuf, situată în tarlaua x/3 prin licitaţie publică, care s-a finalizat prin încheierea contractului de concesiune 3288 din 6.11.2008, fiind concesionată această suprafaţă de teren apă cu stuf pârâtei concesionare A. pentru o perioadă de 49 de ani, preţul concesiunii fiind de 1630 euro anual.

Acest teren, care potrivit HCL 54/2008 are suprafaţa de 7,1758 ha apă cu stuf, iar în anexa 44 devenită 56 la H.G. nr. 1349/2001 are o întindere de 7,58 ha, măsoară în realitate 6,7899 ha, potrivit înscrierilor din cartea funciară x, existând suprapunere între aceste imobile, cum a concluzionat expertul B., neexistând imobile diferite, chiar dacă în HCL 54/2008 şi în contractul de concesiune s-a precizat că apa cu stuf, ce face obiectul convenţiei, este situată în tarlaua x/3, acesta regăsindu-se în tarlaua x/1 şi 21/2, conform documentaţiei cadastrale în baza căreia s-a deschis cartea funciară, în care este înscris acest imobil, titularul dreptului de proprietate fiind Comuna Gălbinaşi.

Potrivit art. 3 alin. (2) din legea 213/1998, domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele precizate la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional declarate ca atare prin lege. În anexa ce face parte din acest act normativ la pct. I.3 sunt enumerate expres printre altele şi apele de suprafaţă cu albiile lor minore, albie care este definită legal la pct. 3 din anexa 1 la legea apelor, fiind suprafaţa de teren ocupată permanent sau temporar de apă, care asigură curgerea nestingherită din mal în mal a apelor la niveluri obişnuite, inclusiv insulele create prin curgerea naturală a apelor.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din legea 107/1997 aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiile minore cu lungimi mai mari de 5 km şi bazine hidrografice ce depăşesc 10 km 2, precum şi malurile şi cuvetele lacurilor, iar art. 4 alin. (2) din acest act normativ special statuează că apele din domeniul public se dau în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române.

Apartenenţa Bazinului Hidrografic Argeş, din care face parte şi cursul de apă cadastrat Rasa, cu acumulările de apă denumite Rasa I şi Rasa II la domeniul public al statutului a fost stabilită prin hotărâri de guvern, încă din anul 2000 potrivit H.G. nr. 1045/2000, acestea se regăsesc în anexa ce face parte din legea privind bunurile proprietate publică, respectiv la pct. I.3, precum şi în prevederile art. 3 alin. (1) din legea 107/1997, astfel că în mod indubitabil terenul apă cu stuf în suprafaţă de 7,48 ha, care în realitate măsoară 6,7899 ha, conform înscrierilor din cartea funciară x a localităţii Gălbinaşi, cu număr cadastral x, situat în comuna Gălbinaşi, tarlaua x/1 şi 21/2 face parte din domeniul public al statului.

Potrivit concluziilor expertului în specializarea amenajări şi construcţii hidrotehnice, imobilul inventariat la poziţia 144 din anexa 44, actuala anexa 56 la H.G. nr. 1349/2001, acumulările de apă cu denumirea de Rasa I şi Rasa II sunt situate pe cursul de apă cadastral Rasa, reprezintă acumulări de apă cu folosinţă piscicolă – bălţi, s-au format urmare edificării barajului de pământ, prin care s-a fracţionat cursul de apă Rasa, resursa de apă este asigurată din cursul de apă Rasa şi din precipitaţii de orice fel, acest imobil suprapunându-se cu acumularea de apă ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/6.11.2008 încheiat de Consiliul Local al Comunei Gălbinaşi cu A..

Inventarierea şi atestarea apartenenţei acumulărilor de apă denumite Rasa I şi Rasa II situate pe cursul de apă cadastrat în domeniul public al Comunei Gălbinaşi s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din legea 213/1998 şi art. 3 alin. (1) din legea apelor, fiind afectată legalitatea H.G. nr. 1349/2001, în ceea ce priveşte poziţia 144 din Anexa nr. 44, actuală 56, individualizată apă cu stuf.

Susţinerile pârâţilor A., Consiliul Local Gălbinaşi şi Comuna Gălbinaşi, potrivit cărora această acumulare de apă cu stuf, ce se regăseşte la poziţia 144 din Anexa nr. 44, actuală 56, la H.G. nr. 1349/2001, face parte din domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, fiind poziţionată pe raza localităţii Vasilaţi din anul 1978, la categoria de folosinţă baltă, cum rezultă din adresa OCPI Călăraşi 6061/20.0.2008 nu pot fi primite, în condiţiile în care la momentul edictării H.G. nr. 1349/2001, modificată prin H.G. nr. 1303/2011, acest imobil făcea parte din domeniul public al statului, conform H.G. nr. 1045/2000. Includerea acestuia în domeniul public al comunei Gălbinaşi s-a efectuat cu încălcarea prevederilor acestui act administrativ cu caracter individual, precum şi a art. 3 alin. (2) din legea 213/1998 şi art. 3 alin. (1) din legea 107/1997.

Chiar dacă cei doi pârâţi Consiliul Local Gălbinaşi şi Comuna Gălbinaşi ar fi demonstrat în mod cert că această acumulare de apă a fost deţinută de Unitatea Administrativ Teritorială Vasilaţi, din care a făcut parte până în anul 2005, când a revenit comunei pârâte potrivit legii 67/2005, respectivul imobil fiind o amenajare piscicolă, datorită lucrărilor de investiţii realizate, o eventuală stabilire legală a apartenenţei acestuia la domeniul public al Comunei Gălbinaşi nu se putea realiza decât după anularea prin hotărâre definitivă/irevocabilă a H.G. nr. 1045/2000 şi H.G. nr. 1326/2001, prin care s-a stabilit apartenenţa la domeniul public al statului a respectivului imobil, care este inclus în Bazinul Hidrografic Argeş şi se regăseşte în anexele la cele două hotărâri de guvern, respectiv cursul de apă Rasa cu o lungime de 22 km şi suprafaţă de 94 km2.

În situaţia în care Comuna Vasilaţi/Comuna Gălbinaşi se considera vătămată în drepturile sau interesele sale legitime, prin emiterea H.G. nr. 1045/2000 şi H.G. nr. 1326/2001, putea investi instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anulare parţială a acestor acte administrative cu caracter individual, în condiţiile prevăzute de art. 1, 7, 8 din legea 554/2004, însă nu a făcut dovada că a procedat în acest mod, cele două hotărâri de guvern se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate, sunt executorii prin neanularea acestora de instanţa competentă şi opozabile consiliului local pârât şi comunei pârâte, precum şi asociaţiei concesionare.

De asemenea, nu pot fi primite nici susţinerile acestor pârâţi şi a A., ce are calitatea de concesionar al imobilului apă cu stuf, care măsoară 6,7899 ha, conform înscrierilor din cartea funciară, neputând fi asimilat terenul în cauză cu noţiunea de albie minoră, rezultând din edificarea barajului pe cursul râului Rasa, în condiţiile în care potrivit art. 3 alin. (1) din legea apelor aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă, cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi bazine hidrografice ce depăşesc 10 km 2, râul Rasa având o lungime de 22 km şi suprafaţă de 94 km2, iar acumularea de apă în discuţie este cea care face obiectul contractului de concesiune, cum a concluzionat expertul B., nerezultând că excede albiei minore a râului Rasa, în sensul definiţiei legale.

Argumentele A. şi Pescarilor Sportivi "Sitarul", potrivit cărora suprafaţa de apă cu stuf ce se regăseşte în anexa 144, actuală 56 la H.G. nr. 1349/2001 are o suprafaţă de 7,48 ha, care este diferită de imobilul cu întinderea de 7,17 ha apă cu stuf, pe care a concesionat-o, aceasta regăsindu-se în tarlaua x/3, conform contractului încheiat cu Consiliul Local Gălbinaşi, sunt lipsite de fundament, în condiţiile în care acest imobil este înscris în cartea funciară a Comunei Gălbinaşi, este individualizat cu număr cadastral x şi situat în comuna Gălbinaşi, judeţul Călăraşi, tarlaua x/1 şi 21/2, cele două imobile sunt de fapt acelaşi, se suprapun cum a concluzionat şi expertul B..

Nici susţinerile Comunei şi Consiliului Local Gălbinaşi şi a asociaţiei pârâte, conform cărora imobilul în cauză nu este o acumulare permanentă de apă, iar lucrările hidrotehnice au fost realizate de unitatea administrativ teritorială, respectiv de A. şi nu de stat nu pot fi primite de instanţă, în condiţiile în care respectivul imobil – individualizat apă cu stuf se regăseşte ca atare, atât în HCL 54/2008, cât şi în HCL 56/2008, iar ulterior, în contractul de concesiune x/6.11.2008, respectivele lucrări existând ca atare în anul 2008.

În condiţiile în care terenul apă cu stuf, ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/6.11.2008 aparţine domeniului public al statului, cum s-a arătat mai sus, Statul Român exercitând conform art. 2 din legea 213/1998 posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra acestui bun, Consiliul Local Gălbinaşi nu putea să exercite prerogativele pe care i le conferă apartenenţa acestui bun în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, acest pârât nu era îndreptăţit să încheie valabil o convenţie, prin care să îl concesioneze în favoarea asociaţiei pârâte, astfel că se impune anularea contractului de concesiune, fiind aplicabil principiul accesorium sequitur principale.

De asemenea, se impune ca concesionarul acestui imobil, asociaţia pârâtă, precum şi Unitatea Administrativ Teritorială Gălbinaşi să lase liber imobilul şi suprafaţa de apă ce măsoară 7,48 ha, conform H.G. nr. 1349/2001, însă în realitate 6,7899 ha, situat în Comuna Gălbinaşi, tarlaua x/1 şi 21/2 cu număr cadastral x, întrucât acesta face parte din domeniul public al statului, căruia îi revine posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra acestui imobil, pe care nu le exercită în fapt, situaţie necontestată de părţile adverse.

Întrucât în cartea funciară x a localităţii Gălbinaşi titularul dreptului de proprietate asupra acestui imobil este precizat ca fiind Comuna Gălbinaşi, care prin autoritatea sa deliberativă l-a inclus cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, se impune a se rectifica această înscriere, în sensul că titularul dreptului de proprietate este Statul Român, iar administrator este reclamanta, fiind îndeplinite cerinţele art. 907 alin. (1) şi 908 alin. (4) din Noul C. civ., înscrierea imobilului apă cu stuf în cartea funciară nu corespunde cu situaţia juridică a acestuia, imobilul aparţinând domeniului public al statului.

Aşadar, în mod nelegal Consiliul Local Gălbinaşi a inventariat în domeniul public al acestei unităţi administrativ teritoriale, acumularea de apă cu stuf în suprafaţă de 7,48 ha, fiind încălcate prevederile art. 3 alin. (2), cele ale pct. I.3 din Anexa ce face parte din legea 213/1998, precum şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din legea 107/1997, H.G. nr. 1349/2001, modificată prin H.G. nr. 1303/2011, a fost de edictată cu nerespectarea normelor legale precizate mai sus, în condiţiile în care pentru acest imobil se stabilise apartenenţa la domeniul public al statului, astfel că actul administrativ contestat este afectat de nelegalitate, în ceea ce priveşte poziţia 144 din anexa 44, actuală 56 la H.G. nr. 1349/2001, în care este individualizat acest imobil.

Prin emiterea H.G. nr. 1349/2001, modificată prin H.G. nr. 1303/2011, respectiv stabilirea apartenenţei la domeniul public al Comunei Gălbinaşi a acestui imobil, atât reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, în calitate de administrator al acestui bun, cât şi Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice – proprietar al imobilului au fost vătămaţi în drepturile lor legitime,

În concluzie, sentinţa recurată este legală, fiind data cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute, motivele invocate de recurenţii nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinaşi şi Consiliul Local al Comunei Gălbinaşi, de recurentul-pârât Guvernul României şi de recurenta-pârâtă A. împotriva sentinţei nr. 5 din 21 ianuarie 2020 şi a încheierii din data de 10 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.