Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3601/2005 AI generated

Customs duties reinstated: preferential tariff treatment withdrawn for retreadable used tires resold domestically without processing.

Case Number Decizia nr. 3601/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Tax Litigation Section) allowed the appeals by the customs and finance authorities, reversed the Court of Appeal decision, and dismissed the taxpayer’s action as unfounded, thereby reinstating the challenged administrative acts and the assessed customs duties, late payment surcharges, and penalties. The taxpayer had sought annulment of a customs control report and the decision rejecting its administrative challenge, which had reclassified imported tires as not entitled to preferential tariff treatment because a portion of them were resold domestically without being retreaded, contrary to Protocol No. 4’s definition of originating products. The court held that the lower court erred in finding no breach of Article 5(h) of Protocol No. 4, since preferential tariff treatment applied only to used tires destined for retreading or waste recovery; resale without processing triggered a change of end-use, allowing customs to withdraw the preference under Article 71 of the Customs Code (Law No. 141/1997) and to levy late payment surcharges under Article 13 of Government Ordinance No. 11/1996.

Legislator headnote

AI generated

art. 68 din Legea nr. 141/1997, art. 71 din Legea nr. 141/1997; Customs duties reinstated: preferential tariff treatment withdrawn for retreadable used tires resold domestically without processing: Potrivit dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal al României, unele categorii de mărfuri pot beneficia de un tratament tarifar favorabil, în funcție de felul mărfii sau de destinația lor specifică, potrivit reglementărilor vamale sau acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.

Keywords

AI generated
customs tariff tariff preference resale import tax payment of surcharges export refunds
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 aprilie 2003, reclamanta SC D.S. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând anularea deciziei nr. 43 din 25 februarie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, anularea parțială a procesului-verbal nr. 22400 din 24 decembrie 2002, emis de Direcția Generală a Vămilor, pentru suma de 888.439.421 lei, reprezentând drepturi vamale, majorări de întârziere și penalități aferente.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în mod neîntemeiat, organele de soluționare a contestației i-au respins acțiunea, fără a ține seama de certificatele de origine EUR 1.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 584 din 24 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat actele administrative atacate și a exonerat-o pe reclamantă de plata sumei imputate, reținând că nu au fost încălcate prevederile art. 68 și 71 C. vam., legea nefăcând nici o referire la destinația anvelopelor uzate.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs, pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În recursul său, Autoritatea Națională a Vămilor susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta nu a încălcat prevederile art. 5 lit. h) din Protocolul nr. 4 privind definirea noțiunii de „produse originare”. În condițiile Protocolului nr. 4, mărfurile importate beneficiau de tratament tarifar favorabil la import, numai în situația în care acestea erau reșapate.

Agenția Națională de Administrare Fiscală, în recursul său, susține că, întrucât anvelopele importate nu au fost reșapate și nici folosite ca deșeuri, au fost încălcate prevederile art. 5 lit. h) din Protocolul nr. 4.

Ambele recursuri sunt fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal al României, unele categorii de mărfuri pot beneficia de un tratament tarifar favorabil, în funcție de felul mărfii sau de destinația lor specifică, potrivit reglementărilor vamale sau acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.

Prin tratament tarifar favorabil se înțelege o reducere sau o exceptare de drepturi vamale, care poate fi aplicată și în cadrul unui contingent tarifar.

Art. 71 al legii precizează că, importatorii sau beneficiarii importului de mărfuri destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior declarației vamale schimbă utilizarea mărfii, sunt obligate să înștiințeze înainte autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar corespunzător noii utilizări.

În mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta nu a încălcat prevederile art. 5 lit. h) din Protocolul nr. 4 privind definirea noțiunii de „produse originare”.

Așa cum este reținut și în sentința atacată, certificarea bunurilor ca aparținând U.E., a fost arătată în certificatul EUR 1, emis de autoritatea vamală a țării exportatoare.

Criticabil, însă, este faptul că instanța de fond nu a reținut că prin actul de control, organele vamale nu au contestat nici încadrarea bunurilor importate la poziția tarifară înscrisă în documentele de import și nici autenticitatea certificatelor de origine.

Protocolul nr. 4, însă, nu se referă la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un produs în țara exportatoare, ci la „articolele uzate, colectate acolo, destinate numai recuperării materiilor prime, inclusiv anvelope uzate, destinate reșapării sau folosirii ca deșeuri”.

În condițiile Protocolului nr. 4, mărfurile importate beneficiau de tratament tarifar favorabil la import, numai în situația în care acestea erau reșapate.

La controlul ulterior, inspectorii de specialitate nu au făcut decât să constate că nu toate anvelopele importate au fost reșapate, o parte dintre acestea fiind comercializate intern, în starea în care au fost importate.

Având în vedere că o parte din anvelope nu au fost supuse unui proces de prelucrare, organele vamale în mod corect au constatat schimbarea destinației bunurilor importate și au calculat drepturile vamale de import pentru aceste bunuri.

În aceste condiții, autoritatea vamală a procedat potrivit art. 71 din Legea nr. 141/1997, la retragerea preferințelor tarifare acordate inițial prin declarațiile vamale de import.

Cu privire la majorările de întârziere aferente datoriei vamale, art. 13 din O.G. nr. 11/1996 prevede că „orice obligație bugetară neachitată la scadență generează plata unor majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare, până la data realizării sumei datorate, inclusiv”.

Având în vedere cele mai sus expuse, se vor admite ambele recursuri, se va modifica sentința atacată, și în fond se va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 584 din 24 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în fond respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC D.S. SRL București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.