Jurisdiction over judicial salary claims: application of labor law vs. administrative jurisdiction for wage disputes absent specific administrative acts

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial, la data de 19.02.2020, pe rolul Tribunalului Timiş sub numărul x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. Si AA.,în cotradictoriu cu pârâţii, Ministerul Justitiei, Tribunalul Satu Mare şi Curtea de Apel Oradea, au solicitat obligarea acestora din urmă la plata diferenţelor salariale începând cu data de 01.08.2016 la zi şi în continuare, pentru viitor, a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală penalizatoare şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 741 pronunţată la data de 22.06.2020, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalul Timiş şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut că, prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Aşadar, conchide instanţa parcurgerea sau nu, prealabil sesizării instanţei de judecată, a unei proceduri administrative nu înlătură aplicarea dispoziţiilor imperative menţionate, nu înlătură, cu alte cuvinte competenţa Curţii de Apel Bucureşti.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1376 din data de 09 decembrie 2020, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, excepţie invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţiiMic Ioan Valentin, B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., s.a.m.d., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justitiei, Tribunalul Satu Mare si Curtea de Apel Oradea, în favoarea Tribunalului Timiş.

Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării regulatorului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa reţinut că, în ceea ce priveşte litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor, în afara situaţiei circumstanţiate prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, astfel că acestea urmează a intra sub jurisdicţia muncii.

A mai reţinut că instanţa competentă material a soluţiona litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Astfel, Curtea a reţinut că raportul juridic pe care se grefează petitul acţiunii (plata unor despăgubiri derivând din drepturi salariale) este un raport juridic de muncă sui generis.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Pentru a hotărî astfel, va reţine, din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, că reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., s.a.m.d. au solicitat obligarea pârâtilor Ministerul Justitiei, Tribunalul Satu Mare şi Curtea de Apel Oradea, la plata diferenţelor salariale începând cu data de 01.08.2016 la zi şi în continuare, pentru viitor, a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală penalizatoare şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare.

Aşadar, în cauza pendinte reclamanţii nu contestă un act administrativ tipic (ordinul ministrului justiţiei de stabilire a drepturilor salariale) şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceştia au adresat ordonatorilor de credite pârâţi o cerere de acordare a majorării solicitate iar aceştia au respins-o sau nu au soluţionat-o.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanţi (judecători la Tribunalul Satu-Mare), având în vedere considerentele Deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2016 (de soluţionare a unui recurs în interesul legii) şi nr. 23/2015 (pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), dar şi împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială va fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

În aceste condiţii, competent să soluţioneze acţiunea reclamanţilor este tribunalul - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar reclamanţii, dând eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. au ales să învestească Tribunalul Timiş, instanţă aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei în a cărei circumscripţii se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş – secţia I Civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. şi AA. şi pârâţii Ministerul Justitiei, Tribunalul Satu Mare şi Curtea de Apel Oradea în favoarea Tribunalului Timiş – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.