Jurisdictional conflict resolved: Bucharest Tribunal has exclusive competence for public-institution plaintiff's challenge to EU-fund correction.

Şedinţa publică din data de 9 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.02.2020, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Direcţia generală – Programul Operaţional Regional şi ADR Vest, anularea Notei de neconformitate nr. x/30.10.2019 şi Deciziei nr. 9/08.01.2020 privind soluţionarea contestaţiei emise de pârâţi în derularea proiectului "Îmbunătăţirea eficienţei energetice în sectorului rezidenţial prin reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe din zona A." - COD SMIS:1 19790; în subsidiar, reclamanta a soliciat modificarea Notei de neconformitate atacată pe calea prezentei contestaţii în sensul diminuării la 5% a corecţiei financiare/reducerii procentuale aplicată în procent de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/03.07.2017, faţă de lipsa gravităţii neconformităţii invocate.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 4306 din 25 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă sesizată a reţinut că litigiul dedus judecăţii nu se poartă între două autorităţi publice, ci între o autoritate publică, emitentă a actului administrativ considerat nelegal, şi o persoană pretins vătămată – reclamanta, persoană juridică de drept public, aceasta din urmă neacţionând în regim de putere publică, ci adresîndu-se instanţei de contencios administrativ ca orice persoană vătămată, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 în sensul că revine instanţei de la sediul reclamantei competenţa exclusivă de soluţionare a cauzei, iar reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timişoara are sediul în judeţul Timiş.

2.2. Hotărârea Tribunalului Timiş – secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 999 din 24 noiembrie 2020, Tribunalul Timiş – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a avut în vedere calitatea reclamantei şi sediul pârâtului. Astfel, calitatea reclamantei de autoritate publică este în măsură să atragă incidenţa art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar Tribunalul Bucureşti este competent să judece prezentul litigiu, ca instanţă în circumscripţia căreia este situat sediul pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

În cauză, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Direcţia Generală – Programul Operaţional Regional şi Administraţia pentru Dezvoltare Regională Vest, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 9/08.01.2020 prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva Notei de neconformitate nr. x/30.10.2019 în cadrul proiectului "Îmbunătăţirea eficienţei energetice în sectorului rezidenţial prin reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe din zona A.".

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Timişoara are calitatea de instituţie publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora. Totodată, art. 96 din O.U.G. nr. 57/2019 prevede că "Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu"

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei având sediul în municipiul Bucureşti. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică.

Deşi în prezenta cauză reclamanta acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamantă într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice, competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituţie publică, fără a face distincţie între situaţiile în care instituţie publică acţionează în calitate de parte vătămată şi cele în care acţionează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timişoara şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei privind pe pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timişoara şi pe pârâţii Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Direcţia Generală – Programul Operaţional Regional şi Administraţia pentru Dezvoltare Regională Vest în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timişoara şi pe pârâţii Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Direcţia Generală – Programul Operaţional Regional şi Administraţia pentru Dezvoltare Regională Vest în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 martie 2021.