Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3599/2005 AI generated

Failure to timely file formal notification for economic concentration: statutory deadline and required form under competition law

Case Number Decizia nr. 3599/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower court’s rejection of the action and confirming the validity of the Competition Council’s administrative fine against the appellant. The dispute concerned the legality of a sanction imposed for the failure to timely notify an economic concentration; specifically, the appellant had acquired a majority stake through a capital increase, with the transaction finalized in September 2003, yet it submitted the required formal notification form in November 2003. The court held that the appellant violated the mandatory 30-day pre-implementation notification deadline established under Article 55(a) of Law No. 21/1996 and Articles 111 and 113(b) of the relevant regulation, determining that the submission of documents in September did not constitute a valid notification because the statutory form was not met until November. The court rejected arguments regarding inadvertence or lack of contravening will, ruling that the subsequent authorization of the concentration did not exonerate the prior procedural violation, and affirmed the fine as a necessary consequence of the intentional omission.

Legislator headnote

AI generated

art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996, art. 3041 C. proc. civ, art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, art. 306 alin. (2) C. proc. civ; Failure to timely file formal notification for economic concentration: statutory deadline and required form under competition law: Deși concentrarea economică s-a realizat la data de 4 septembrie 2003, reclamanta a depus formularul de notificare la data de 6 noiembrie 2003, peste termenul de 30 zile prevăzut de pct. 111 și pct. 113 lit. b) din Regulament, cu referire la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.

Keywords

AI generated
statutory deadline economic law economic concentration notice of competition administrative sanction procedural violations

Cited Legislation

AI generated
art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996
52/2004, reclamanta a fost amendată conform art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996.
art. 3041 C. proc. civ
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea reține următoarele:
art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996
Operațiunea realizată constituie o concentrare economică potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996.
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1996
Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 și Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice din 9 august 2003, S.I.F.
art. 11 alin. (2) din Legea nr. 21/1996
b) din Regulament, cu referire la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.
art. 306 alin. (2) C. proc. civ
Având în vedere că nici una din susținerile recurentei nu sunt întemeiate, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 1 martie 2004, reclamanta S.I.F. T. SA a solicitat anularea deciziei nr. 52/2004 a Consiliului Concurenței, prin care a fost sancționată cu 33.000.000 lei amendă, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii, cu avertisment.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor din 16 iunie 2003 a SC O.A. SA Brașov s-a hotărât majorarea capitalului social cu 100 miliarde lei, aport în numerar, prin emiterea unui număr de 4.000.000 acțiuni noi. Pentru această majorare s-a acordat drept de preemțiune acționarilor înscriși în registrul acționarilor, proporțional cu cota de capital deținută de fiecare și în acest fel reclamanta a devenit acționar majoritar.

S-a mai precizat că reclamanta a notificat această operațiune de concentrare economică, în termen legal, la 24 septembrie 2003, notificarea fiind raportată la data de 16 septembrie 2003, când s-a înregistrat rezultatul majorării de capital; că pârâtul a solicitat în mai multe rânduri completări la formularul de notificare, prelungind termenul de completare și totuși, prin decizia nr. 52/2004, reclamanta a fost amendată conform art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996.

Prin sentința civilă nr. 670/2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă, ca nefondată, reținându-se că reclamanta nu a notificat în termen concentrarea economică, deoarece a depus formularul de notificare la 6 noiembrie 2003, încălcând dispozițiile pct. 111 și pct. 113 lit. b) din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice și săvârșind contravenția prevăzută de art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamanta.

În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta a depus în termen notificarea, la 24 septembrie 2003; că operațiunea de concentrare economică a fost rezultatul majorării de capital; că este o operațiune neintenționată; că nu a avut o voință contravențională, deoarece a comunicat Consiliului Concurenței, actele cerute și în termenele stabilite de acesta; că la 16 septembrie 2003 a fost comunicată reclamantei, realizarea concentrării economice de către societatea de registru; că până la 6 noiembrie 2003 a furnizat Consiliului Concurenței, date și acte solicitate de acesta.

Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea reține următoarele:

La data de 16 mai 2003, prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor a SC O.A. SA Brașov s-a hotărât majorarea capitalului social. În urma majorării capitalului social, S.I.F. T. SA a dobândit o cotă de participare de 69,76%. Finalizarea operațiunii s-a realizat la data de 4 septembrie 2003, prin înregistrarea și transcrierea acțiunilor nou emise la O.E.V.M. Operațiunea realizată constituie o concentrare economică potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996. Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 și Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice din 9 august 2003, S.I.F. T. SA avea obligația de a notifica operațiunea de concentrare economică, Consiliului Concurenței, în forma și în termenul prevăzut de Regulament.

Deși concentrarea economică s-a realizat la data de 4 septembrie 2003, reclamanta a depus formularul de notificare la data de 6 noiembrie 2003, peste termenul de 30 zile prevăzut de pct. 111 și pct. 113 lit. b) din Regulament, cu referire la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.

Notificarea, pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească forma prevăzută de Regulament - formular de notificare, formă care nu a fost realizată de reclamantă, la data de 24 septembrie 2003, ci la data de 6 noiembrie 2003.

În aceste condiții sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției de omisiune a notificării concentrării economice prevăzută de art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996. Fapta a fost săvârșită cu intenție, întrucât reclamanta cunoștea faptul că trebuie să efectueze notificarea în termenul prevăzut de lege.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile pct. 113 lit. c) din Regulament, astfel cum susține recurenta, deoarece, prin modalitatea de dobândire a controlului, au devenit incidente dispozițiile pct. 113 lit. b) din Regulament.

Autorizarea concentrării economice prin decizia nr. 65/2004 a Consiliului Concurenței, nu are relevanță, întrucât nu este exoneratoare de răspundere.

Având în vedere că nici una din susținerile recurentei nu sunt întemeiate, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.I.F. T. SA Brașov împotriva sentinței civile nr. 670 din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.