Taxpayer wins: tax authority's appeal struck as unmotivated, leaving intact award of RON 1.75M late-interest on VAT refunds.

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 12.12.2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. (fosta A.) a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală Pentru Contribuabili Nerezidenţi, solicitând:

(1) Anularea Deciziei nr. 55251/01.10.2014 emisă de către AF Nerezidenţi, prin care a fost respinsă contestaţia fiscală formulată de A. împotriva refuzului AF Nerezidenţi de a emite actele administrative fiscale ce atestă dreptul reclamantei la plata dobânzilor fiscale aferente rambursării cu întârziere a TVA în sumă de 3.478.789 RON, refuz înregistrat la AF Nerezidenţi sub nr. x/08.07.2014; şi, pe cale de consecinţă,

(2) Obligarea AF Nerezidenţi şi DGRFP Bucureşti:

- să emită actele administrative fiscale ce atestă dreptul A. la plata sumei de 1.825.772.5 RON cu titlu de dobândă fiscală datorată pentru rambursarea cu întârziere a TVA în sumă de 6.465.842 RON, solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare nr. x/23.12.2009 şi y/25.10.2010;

- să efectueze plata dobânzilor fiscale în sumă de 1.825.772.5 RON în contul bancar al A. ce va fi indicat în acest scop.

Prin sentinţa nr. 704 din 13.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. (fostă A.), în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi; s-a anulat Decizia nr. 55251/01.10.2014 emisă de Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi; au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 1.825.772,5 RON dobânzi fiscale pentru rambursarea cu întârziere a TVA de 6.465.842 RON, solicitată prin deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare nr. x/23.12.2009 şi nr. y/25.10.2010. Totodată, au fost obligate pârâtele la plata sumei de 400 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 1155 din 25 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- A admis în parte cererea formulată de A.;

- A anulat Decizia nr. 55251/01.10.2014 emisă de Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi;

- A obligat pe pârâte să plătească reclamantei suma de 1.754.356 RON dobânzi fiscale pentru rambursarea cu întârziere a TVA;

- A obligat pe pârâte la plata sumei de 25.793 RON cheltuieli de judecată către reclamantă;

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1155 din 25 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, indicând ca motiv de casare, prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta a susţinut că hotărârea este nelegala fiind data cu încălcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanţei de fond de anulare a Deciziei de soluţionare contestaţii cu nr. 55251/01.10.2014 este nelegală din perspectiva neaplicării dispoziţiilor legale prevăzute de Directiva 2008/9/CE, ale prevederilor art. 147A2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu pct. 49 Titlul VI "Taxa pe valoare adăugata" din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Inspecţia fiscala in vederea rambursării TVA solicitata de societatea nerezidenta A. s-a desfăşurat in perioada 24.07.2012 -21.11.2012.

In vederea finalizării inspecţiei fiscale, in data de 06.08.2012, organele de control au transmis contribuabilul nerezident A., solicitarea de înscrisuri nr. 112917/06.08.2012 cu nota explicativa ataşata. Deoarece reclamanta nu a putut pune la dispoziţia organelor de control toate documentele necesare, aceasta a solicitat suspendarea inspecţiei, in conformitate cu art. 2 lit. f) din Ordinul 14/05.01.2010, prin adresa Înregistrata la DGRFPB sub nr. x/08.08.2012.

Inspecţia fiscala a fost suspendata in perioada 09.08.2012 - 03.10.2012, respectându-se prevederile art. (2) lit. 0 din Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala nr. 14/2010, urmare a solicitării de suspendare a inspecţiei fiscale depusa de contribuabil.

In urma consultării aplicaţiei informatice ce gestionează declaraţia informativa privind livrările/prestările si achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional cod 394 din data de 24.07.2012, referitoare la contribuabilul A. - x, s-a constatat ca exista neconcordante intre sumele declarate de furnizori si cele declarate de contribuabil.

Pentru diferenţele constatate, s-au solicitat explicaţii scrise, reprezentantului contribuabilului.

In vederea efectuării restituirii de TVA aprobata la rambursare către reclamanta s-a transmis Raportul de inspecţie fiscala nr. x/13.12.2012, către Administraţia Fiscala pentru Contribuabili Nerezidenti cu adresa nr. x/13.12.2012.

Conform concluziilor Raportului de inspecţie fiscala si a deciziilor de rambursare s-a întocmit dispoziţia de plata, de către Administraţia Fiscala pentru Contribuabili Nerezidenti, rambursându-se suma aprobata la rambursare către contribuabilul A., conform Instrucţiunilor nr. 802.520/03.07.2009 privind rambursarea lunara a TVA, cu modificările si completările ulterioare, aprobate de ministrul finanţelor publice.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de Directiva 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare a fost transpusa in legislaţia tarii noastre la pct. 49, alin. (31) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare.

Prin urmare in mod nelegal instanţa de fond a apreciat ca in cauza operează termenul de 45 de zile prevăzut de către art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, întrucât in prezenta cauza este vorba de o persoana impozabila stabilita în alt stat membru decât statul membru de rambursare si prin urmare devin aplicabile dispoziţiile prevăzute de pct. 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, unde se arata ca termenul de rambursare este de 4 luni de la data depunerii cererii si prin urmare si termenul de acordare a dobânzilor se calculează de la data expirării acestui termen.

Fata de motivele de fapt si de drept invocate, din care rezulta, că soluţionarea deconturilor de TVA s-a efectuat in termenul legal, cu respectarea prevederilor legale incidente si a calendarului si metodologiei aprobate la nivelul ANAF, in mod legal s-a respins cererea A. de emitere a actelor administrative fiscale ce atesta dreptul reclamantei la plata sumei de 1.754.356 RON reprezentând dobânda fiscala datorata pentru rambursarea cu întârziere a TVA.

Recurenta critică hotărârea instanţei de fond si in ceea ce priveşte obligarea instituţiei pârâte la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 25.793 RON, motiv pentru care solicită aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Raportând dispoziţiile legale menţionate la prezenta cauza, apreciază că instanţa de fond in mod nejustificat a dispus obligarea instituţiei pârâte la plata cheltuielilor de judecata, având in vedere faptul că aceste cheltuielile de judecata urmează a fi acordate numai in măsura in care constituie cheltuieli necesare care au fost in mod real efectuate, in limita unui cuantum rezonabil.

Astfel, fata de dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii ce conferă prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata cuantumul onorariului avocaţial cuvenit prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea si complexitatea activităţii depuse, va rugam sa constataţi ca suma stabilita de instanţa cu titlu de cheltuieli de judecata, este prea mare pentru munca prestata de avocat.

Instanţa de judecată are abilitatea de a cenzura cuantumul onorariului avocatului fără ca prin aceasta să intervină in raportul juridic decurgând din contractul de asistenţă legală şi fără ca un asemenea efect să se producă, fie şi indirect, câtă vreme instanţa de judecată

In opinia recurentei, condiţia cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecata nu este îndeplinită în această cauză, întrucât instanţa avea posibilitatea cenzurării acestuia, având în vedere cuantumul foarte ridicat.

Fata de cele arătate solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate si pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulate de pârâte, întrucât, în opinia sa, prin memoriile de recurs nu s-au formulat critici concrete de nelegalitate cu privire la sentinţa recurată, fiind reluată situaţia de fapt a cauzei argumentele din întâmpinările depuse de pârâte în dosarul de fond.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata -reclamantă, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Examinând recursul declarat în cauză de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, prin raportare la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă.

Astfel, deşi a invocat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., din examinarea cererii de recurs se constată că recurenta a înţeles să critice legalitatea sentinţei pronunţate, în esenţă, reluând situaţia de fapt şi motivele prezentate de organul de inspecţie fiscală şi organul de soluţionare a contestaţiei.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză, criticile formulate cu privire termenul de acordare a dobânzilor se referă la aspecte soluţionate în primul ciclu procesual, cu privire la care instanţa de recurs din primul ciclu procesual s-a pronunţat în mod definitiv, reţinând că împrejurările invocate de recurenta-pârâtă nu justifică prelungirea termenului de soluţionare a cererii aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în condiţiile în care aceste măsuri/solicitări de informaţii au fost cerute oricum după expirarea termenului de 45 zile care este imperativ.

Prin urmare, se constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv greşeli ale instanţei de fond privind modul de judecată, motive de nelegalitate a sentinţei recurate care să poată fi analizate în cadrul acestui motiv de casare. Nu a adus critici concrete sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în raport de considerentele acesteia, din care să rezulte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care, practic, a reluat apărările formulate anterior.

Referitor la critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat, instanţa de control judiciar constată că aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate a sentinţei, ci o critică de netemeinicie, întrucât vizează exercitarea dreptului de apreciere al instanţei sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în cauză.

În acest sens este relevantă Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii prin care s-a statuat că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, s-a reţinut că "34. Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

În acest sens, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În fine, Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinţei care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487, şi art. 489 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nulitatea recursului formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamanta A..

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1155 din 25 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.