Repetition of constitutional exception against same legal provisions in ongoing proceedings constitutes abusive exercise of procedural rights and is inadmissible

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Hotărârea recurată

Prin încheierea din data de 11 noiembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (2) şi art. 22 din Capitolul VIII al Anexei nr. V- "Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională" din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, formulată de reclamanţii A., B. şi C..

2. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 11 noiembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017 au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs s-a criticat modul în care instanţa de judecată a apreciat şi interpretat îndeplinirea condiţiilor de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi modalitatea în care a motivat soluţia astfel pronunţată.

Recurenţii au apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstitutionalitate invocate, întrucât:

- textele legale care fac obiectul excepţiei sunt în vigoare;

- Curtea Constituţională nu a pronunţat anterior o decizie de neconstitutionalitate a normelor legale;

Raportat la motivele privind nerespectarea principiului bicameralismului, precum şi la obligaţia stabilirii sursei de finanţare pentru orice cheltuială bugetară, Curtea Constituţională nu a mai pronunţat anterior o decizie de neconstitutionalitate a textelor de lege invocate.

Recurenţii au susţinut că prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei au arătat că într-un dosar similar, având ca obiect anularea deciziei de salarizare pe aceleaşi considerente expuse în prezenta cauză, instanţa a admis cererea de sesizare a Curtii Constitutionale a României cu o formă identică a excepţiei de neconstitutionalitate - în sensul încălcării principiului bicameralismului, anexând şi un extras de pe portalul instanţei cu privire la dosar nr. x/2018 al ÎCCJ.

Prin urmare, în mod greşit a considerat instanţa că cererea de sesizare este inadmisibilă, întrucât şi această condiţie este îndeplinită.

- între dispoziţia legală şi modul de soluţionare a prezentei cauze există o strânsă legătură.

Având în vedere că în dosarul de fond nr. x/2017 (atât în fondul cauzei, cât şi în recurs), reclamanţii au solicitat anularea actelor administrative vătămătoare (şi care au fost emise în baza Legii nr. 153/2017), precum şi reîncadrarea salariată, pornind de la însăşi nelegalitatea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, recurenţii au apreciat că rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate are o hotărâre înrăurâtoare asupra prezentei cauze.

Strânsa legătură dintre dispoziţiile art. 17 alin. (2) din cadrul secţiunii a 4-a, din Legea nr. 153/2017 si ale art. 22 şi respectiv soluţionarea recursului este mai mult decât evidentă, în condiţiile în care declararea ca neconsituţionale a acestor dispoziţii are o înrâurire fundamentală asupra anulării deciziei nelegale de încadrare, respectiv a rezoluţiei prin care Colegiul de Conducere a respins contestaţia formulată. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a solicitat în faţa instanţei este tocmai admiterea recursului, cu consecinţa de a dispune anularea actelor anterior indicate, şi reîncadrarea reclamanţilor în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) crt. 4 anexa V din Legea nr. 153/2017, respectiv plata diferenţelor salariale de care au fost privaţi în mod nelegal în tot acest timp, astfel că declararea neconstitutionalităţii textelor invocate este absolut fundamentală în acest sens.

Invocând şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii au apreciat că încheierea trebuie casată şi în raport cu lipsa de motivare efectivă asupra soluţiei pronunţate, întrucât judecătorul nu a cuprins în mod efectiv şi lămuritor motivele pentru care a pronunţat o asemenea soluţie.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport cu prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu prealabil, se constată că, deşi au invocat şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii au expus critici care se încadrează în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., motiv pentru care sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestor din urmă motive de casare.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de recurs constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, încheierea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate invocate, chiar dacă soluţia şi argumentarea îi nemulţumesc pe recurenţi, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că reclamanţii A., B. şi C. au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, anularea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 6/26.09.2017, anularea Deciziei nr. 81/17.08.2017, reîncadrarea reclamanţilor în grila de salarizare prev. la Cap. I, lit. B). nr. crt. 4 din Legea 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 26.03.2018, reclamanţii au depus o primă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (2) şi art. 22 din Capitolul VIII al Anexei nr. V- "Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională" din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin încheierea din data de 16 mai 2018 s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (2) şi art. 22 din Capitolul VIII al Anexei nr. V - "Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională" din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin aceeaşi încheiere, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecarării cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate.

Prin Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reclamanţi.

După pronunţarea acestei decizii şi reluarea judecării cauzei, reclamanţii au formulat o nouă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, cu motivarea că textele încalcă dispoziţiile cuprinse la art. 61 alin. (2), art. 75 din Constituţia României, respectiv art. 138 alin. (5) şi art. 111 alin. (1) din Constituţia României.

Curtea de apel a respins ca inadmisibilă noua cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (2) şi art. 22 din Capitolul VIII al Anexei nr. V- "Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională" din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, formulată de reclamanţii A., B. şi C..

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi cu privire la care instanţa s-a pronunţat anterior, în aceeaşi cauză, reprezintă un demers inadmisibil.

Potrivit art. 146 lit. d) teza I din Constituţie, Curtea Constituţională are atribuţia de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate referitoare la legi şi ordonanţe, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, în controlul posterior intrării în vigoare a normei juridice, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.

Invocarea exepţiei de neconstituţionalitate este un incident procedural care, deşi nu pune în discuţie fondul propriu-zis al pretenţiilor, priveşte dreptul aplicabil raportului juridic dedus judecăţii. Astfel, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, se tranşează validitatea constituţională a legii aplicabile cauzei.

Odată ce excepţia vizând o normă legală a fost invocată în cadrul litigiului, pe seama anumitor argumente de neconstituţionalitate şi a fost respinsă de forul constituţional, printr-o decizie definitivă, reiterarea excepţiei, chiar pe seama unor argumente diferite, este inadmisibilă, reprezentând o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale.

5. Soluţia instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.