Taxpayer entitlement to statutory interest on refunded sums following judicial annulment of tax assessment decisions.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed all appeals and upheld the lower court’s decision in favor of the taxpayer, which stands as a final order compelling the local tax administration to pay RON 1,677,057.50 in statutory interest. The dispute concerned whether a company was entitled to interest on tax sums that were illegally collected and subsequently refunded by the state after a court annulled the underlying tax assessment decisions, with the tax authorities arguing the interest claim was inadmissible without a prior administrative procedure and lacked proper passive standing because the taxpayer's file had been transferred to a different sector. Relying on Article 124 of the Fiscal Procedure Code and the Constitutional Court Decision No. 694/2015, the court held that the right to interest on unlawfully collected taxes is a statutory entitlement that accrues from the date the funds were disbursed by the taxpayer, independent of whether the initial annulment judgment explicitly ordered such interest, and ruled that the specific local tax administration that had processed the original refund request and subsequently refused to pay the interest retained passive standing despite the later transfer of the taxpayer's jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Taxpayer entitlement to statutory interest on refunded sums following judicial annulment of tax assessment decisions: The dispute concerned whether a company was entitled to interest on tax sums that were illegally collected and subsequently refunded by the state after a court annulled the underlying tax assessment decisions, with the tax authorities arguing the interest claim was inadmissible without a prior administrative procedure and lacked proper passive standing because the taxpayer's file had been transferred to a different sector. Relying on Article 124 of the Fiscal Procedure Code and the Constitutional Court Decision No. 694/2015, the court held that the right to interest on unlawfully collected taxes is a statutory entitlement that accrues from the date the funds were disbursed by the taxpayer, independent of whether the initial annulment judgment explicitly ordered such interest, and ruled that the specific local tax administration that had processed the original refund request and subsequently refused to pay the interest retained passive standing despite the later transfer of the taxpayer's jurisdiction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis invoked to declare the lower court's decision legal and well-founded, thereby dismissing the appeal.
Procedural ground cited to reject the appeal filed based on the alleged violation or incorrect application of material law.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021
Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice şi Administraţia Sector 4 a Finanţelor Publice, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.677.057,5 RON, reprezentând dobânzi aferente TVA.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1449 din 27 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de organele fiscale.
A admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice şi Administraţia Sector 4 a Finanţelor Publice şi a obligat pârâta Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti să plătească reclamantei suma de 1.677.057,50 RON, reprezentând dobânzi aferente TVA.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi recurs incident reclamanta A. S.R.L..
Recurentele pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În motivarea recursului, s-a arătat – în esenţă – că în mod greşit prima instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţie Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti întrucât această instituţie nu a emis nici un act, toate actele fiind emise de Administraţia Sector 1 a Finanţelor.
În prezenta cauză, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti doar asigură reprezentarea Administraţiilor Finanţelor Publice în faţa instanţelor, conform prevederilor conform OPANAF nr. 2753/30.10.2015 care se stabileşte "că începând cu data de 01 ianuarie 2016 se aprobă structura organizatorică a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti pentru aparatul propriu şi administraţiile finanţelor publice municipale şi orăşeneşti (...)".
Recurentele pârâte au criticat şi soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, susţinând că această instituţie nu a fost parte în dosarul nr. x/2012 ce a stat la baza restituirii sumelor admise.
În urma transferului societăţii A. S.R.L. în arondarea fiscală a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, au fost puse în aplicare dispoziţile stabilite în dosarul nr. x/2012 prin restituire sumelor către societatea reclamantă.
Prin adresa nr. x/20.12.2006, A. S.R.L. a solicitat AS1FP restituirea sumei de 1.677.057,50 RON dobândă aferentă sumei de 3.046.426 RON, admise prin sentinţa civilă nr. 3690/22.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012.
Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice a comunicat reclamantei că nu poate da curs acestei solicitări, întrucât instituţia nu a fost parte în dosarul nr. x/2012, ce a stat la baza restituirii sumelor admise.
Totodată, începând cu data de 20.02.2017, dosarul fiscal al A. S.R.L. a fost transferat la Administraţia Sector 4 a Finanţelor Publice Bucureşti, în urma schimbării domiciliului fiscal al contribuabilei, şi se află în administrarea acestui organ fiscal.
Prin urmare, organul fiscal pârât în cauză este Administraţia Sector 4 a Finanţelor Publice, astfel că AS1FP nu poate sta în judecată, întrucât instanţa, în situaţia admiterii cererii, ar pronunţa o hotărâre prin care s-ar dispune obligaţii ce nu pot fi duse la îndeplinire de către Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice.
Faţă de cele expuse, recurentele pârâte au apreciat că Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice nu mai are competenţa soluţionării cererii reclamantei de acordare a dobânzilor, motiv pentru care au solicitat admiterea excepţiei.
Pe fondul cauzei, recurentele pârâte au arătat că S.C. A. S.R.L. nu a solicitat acordarea de dobânzi în dosarul nr. x/2012 nici după pronunţarea sentinţei civile nr. 3690/22.11.2013 şi nici la momentul privind restituirea sumelor, deşi avea această posibilitatea.
După restituirea sumelor, S.C. A. S.R.L. a solicitat acordarea de dobânzi, în condiţiile în care acest eventual prejudiciu nu era cunoscut de societate la momentul în care au fost rambursate sumele de bani care se cuveneau în urma soluţionării dosarului nr. x/2012 pentru sumele achitate.
Mai mult, S.C. A. S.R.L. a solicitat acordarea acestor sume de la Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, şi nu de la DGRFP –Braşov, instituţie ce a efectuat inspecţia fiscală şi a căror acte au fost anulate.
Recurentele pârâte au apreciat că se poate reţine culpa societăţii în scurgerea a unui interval care să permită o sumă nejustificat de mare constând în dobânzi, iar instanţa de fond a admis acordarea de dobânzi, cu toate că sumele stabilite prin sentinţa civilă nr. 3690/22.11.2013 au fost restituite.
Recurentele au susţinut că instanţa de fond, fără a analiza aspectele concrete ale prezentei cauzi, s-a mărginit a motiva întreaga soluţie raportându-se la motivarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 694/2015.
În final, recurentele pârâte au apreciat că se impunea respingerea ca inadmisibilă a cererii privind la plata dobânzii, în raport cu dispoziţiile Codului de procedură fiscală şi pervederile OMFP nr. 1899/2004, pentru lipsa procedurii prealabile.
Reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs incident, susţinând că instanţa de fond ar fi trebuit să oblige în solidar toate cele trei pârâte la efectuarea demersurilor specifice în vederea plăţii dobânzilor solicitate, în condiţiile în care prin sentinţa recurată s-au recunoscut competenţele funcţionale ale tuturor acestor trei organe fiscale în soluţionarea cererii de acordare a dobânzilor.
4. Apărările formulate de intimată
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Prin sentinţa civilă nr. 3690/22.11.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea reclamantei A. S.R.L. formulată în contradictoriu cu pârâta DGFP Braşov şi a anulat în parte Decizia nr. 363/31.07.2012, Decizia nr. 914/9.07.2012, Decizia de impunere x din 23.12.2011, Decizia de impunere x din 06.04.2012 şi Raportul de inspecţie fiscală xnr. x/23.12.2011, exonerând pe reclamantă de plata sumei de 1.695.506 RON reprezentând impozit pe veniturile obţinute în România de nerezidenţi-persoane juridice pentru perioada 01.07.2007-31.12.2010 şi 1.350.920 RON majorări şi penalităţi de întârziere aferente impozitului menţionat. Soluţia a fost menţinută prin Decizia nr. 28881/24.05.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitiţie, prin care a fost respins recursul formulat de DGRFP -Braşov.
La data de 24.05.2016, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice în calitate de organ competent de administrare fiscală a procedat la restituirea către A. a sumei stabilite de instanţă în dosarul nr. x/2012, respectiv suma de 3.046.426 RON.
Prin adresa nr. x/20.12.2016, A. S.R.L. a solicitat AS1FP restituirea sumei de 1.677.057,5 RON dobândă aferentă sumei de 3.046.426 RON.
Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice a comunicat A. S.R.L. că nu poate da curs acestei solicitări, întrucât nu au fost prevăzute prin dispozitivul sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti. Totodată, instituţia nu este parte în cauza respectivă, astfel încât nu există un titlu executoriu prin care să se dipună acordarea dobânzilor solicitate.
Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere vizând obligarea pârâtelelor Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice şi Administraţia Sector 4 a Finanţelor Publice la plata sumei de 1.677.057,5 RON, reprezentând dobânzi la sumele reprezentând obligaţiile fiscale anulate ca fiind nelegale de instanţa de judecată.
Instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti să plătească reclamantei suma de 1.677.057,50 RON, reprezentând dobânzi aferente TVA, respingând excepţia inadmisibilităţii şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de organele fiscale.
Înalta Curte constată că judecătorul fondului a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, criticile recurentelor pârâte fiind nefondate.
Referitor la soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a DGRFP Bucureşti, nu pot fi primite susţinerile acestei pârâte potrivit cărora această instituţie nu a emis nici un act, raportat la obiectul prezentei cauze care constă în obligaţia de a face, instanţa nefiind învestită cu anularea unui act administrativ.
Nefondate sunt şi criticile privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti, în condiţiile în care solicitarea de plată a dobânzilor a fost formulată către această instituţie, iar dezbaterile privind justeţea solicitării reclamantei trebuie să se poarte şi cu această pârâtă care este şi emitentul adresei prin care s-a concretizat refuzul de plată.
În mod corect a respins prima instanţă şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Instanţa de recurs reţine că procedura prealabilă a fost concepută ca o cale ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obţine mai rapid rezolvarea diferendului prin recunoaşterea dreptului sau interesului legitim vătămat fără mijlocirea instanţei. Cum, în speţă, reclamanta nu contestă un act administrativ emis de un organ fiscal, ci solicită obligarea la acordarea unor dobânzi conform legislaţiei în vigoare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. De altfel, reclamanta a demarat procedura de acordare a dobânzilor, primind şi un răspuns de la organul fiscal competent.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală "(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) şi (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.", iar conform art. 70 "(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.".
Prin Decizia nr. 694/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 948 din data de 22 decembrie 2015, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale, în sensul că autorităţile publice implicate, inclusiv instanţele judecătoreşti, sunt chemate să realizeze o interpretare şi aplicare conformă a acestei legi cu efectele pe care le produce decizia în privinţa momentului de la care sunt acordate dobânzile fiscale, organele fiscale având, în continuare, posibilitatea de a proceda la soluţionarea cererii în termen de
45 de zile de la înregistrare, cu posibilitatea prelungirii perioadei menţionate, însă, dobânda trebuie acordată începând cu data stingerii obligaţiei fiscale constatate, în condiţiile legii, ca fiind nedatorată.
Raportat la dispoziţiile legale citate anterior şi la cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 694/2005, sunt nefondate apărările recurentelor pârâte în sensul că reclamanta nu are dreptul la dobânzi întrucât hotărârea judecătorească prin care s-au anulat actele administrativ-fiscale nu conţine nicio dispoziţie cu privire la aceste accesorii, din moment ce dreptul contribuabilului la acordarea dobânzilor fiscale pentru sumele încasate de stat în mod nelegal este prevăzut de lege.
De asemenea, nu pot fi primite susţinerile recurentelor pârâte cu privire la momentul de la care se acordă dobânzile, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 694/2015 fiind clare în sensul că dobânda trebuie calculată de la data indisponibilizării sumei a cărei restituire s-a cerut pentru a se asigura un tratament rezonabil şi echitabil între părţi. Prin urmare, acordarea dobânzii prevăzute de O.G. nr. 92/2003 se face începând cu data plăţii de către societatea reclamantă a sumelor reprezentând obligaţiile fiscale anulate ca fiind nelegale de instanţa de judecată, din analiza coroborată a tuturor dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, constatându-se că nu rezultă justificări obiective pe care să se întemeieze diferenţa substanţială de tratament juridic între stat şi contribuabili.
Faţă de cele expuse, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că reclamanta are dreptul la plata dobânzilor aferente taxelor percepute în temeiul unor acte administrativ-fiscale anulate pe cale judiciară, de la data indisponibilizării sumelor cu privire la care s-a dispus restituirea.
În sfârşit, în ceea ce priveşte critica din recursul incident potrivit căreia instanţa de fond ar fi trebuit să oblige în solidar toate cele trei pârâte la efectuarea demersurilor specifice în vederea plăţii dobânzilor solicitate, Înalta Curte observă că judecătorul fondului a obligat pârâta Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti să plătească reclamantei suma de 1.677.057,50 RON, reprezentând dobânzi aferente taxelor achitate în temeiul actelor administrative anulate anterior pe cale judiciară, în considerarea faptului că această autoritate fiscală, raportat la momentul cererii, în mod corect a fost învestită cu solicitarea de plată, având aşadar obligaţia, aşa cum s-a arătat anterior, de a acorda dobânzile solicitate. Stabilirea cadrului procesual prin respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a celorlalte instituţii fiscale nu impune în mod automat angajarea unor raporturi juridice între aceste părţi şi reclamantă, critica fiind deci nefondată.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.
6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursul formulat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1449 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.