Disciplinary liability of judicial executor for failure to refund excess fee reduced by execution court; preservation of private executor-creditor relationship under civil procedure law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Ministry of Justice, thereby upholding the lower court's dismissal and affirming the decision of the Senior Commission of Disciplinary Disciplinary Council within the National Union of Judicial Executors that annulled the disciplinary sanction imposed on a judicial executor. The dispute concerned a disciplinary complaint alleging that the executor violated professional ethics by refusing to return an excess fee of approximately 2,174 RON to the creditor after a first-instance court annulled part of the execution acts based on a disproportionate fee assessment under the contest against execution procedure. The Court held that the executor did not commit a disciplinary offense because the judicial decision to reduce the fee under Article 670(4) of the Civil Procedure Code, read in conjunction with Article 451(2), explicitly preserves the private-law relationships between the executor and the creditor, meaning the executor was not legally obligated to refund the fee collected from the creditor but rather to adjust amounts recovered from the debtor; consequently, the refusal to refund the creditor was not a refusal to enforce a court order but a lawful application of the norm that the reduction of judicial fees does not affect the contractual relationship between the fee-earner and the client.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 720 din C. proc. civ, art. 435 alin. (2) din C. proc. civ, art. 670 alin. (4) din C. proc. civ, art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000, art. 451 din C. proc. civ; Disciplinary liability of judicial executor for failure to refund excess fee reduced by execution court; preservation of private executor-creditor relationship under civil procedure law: Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiţiei, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 8/23.02.2017 pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J. în dosarul nr. x/2017, prin care a fost admisă contestaţia formulată de executorul judecătoresc A. împotriva Hotărârii nr. 3/2017 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 158/CA din 10 octombrie 2018, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu pârâţii Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi Birou Executor Judecătoresc A., ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiţiei, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).
În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că, în mod legal şi temeinic Consiliul de Disciplină, prin Hotărârea nr. 3/2017, a reţinut săvârşirea de către intimat, cu vinovăţie sub forma culpei, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. c) teza II din Legea nr. 188/2000 cu modificările şi completările ulterioare, prin comiterea unor fapte care aduc atingere onoarei şi probităţii profesionale concretizate în refuzul de restituire în dosarul de executare nr. 26/2016 către creditoarea B. a sumei de 2.174,54 RON reprezentând diferenţă de onorariu, astfel cum s-a dispus de către instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare - Judecătoria Constanţa - prin sentinţa civilă nr. 9362/2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016.
Recurentul a arătat că obligaţia de conformare la cele dispuse de instanţa de executare prin hotărâre judecătorească este impusă executorului prin dispoziţiile speciale ale art. 720 din C. proc. civ. potrivit căruia "(5) Dacă contestaţia este admisă, executorul judecătoresc este oblicat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanţă", iar în conformitate cu prevederile art. 651 alin. (4) din acelaşi cod "dacă prin lege nu se dispune altfel, instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare".
De asemenea, dispoziţiile art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., care constituie dreptul comun, prevăd că "(2) Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane, atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară".
Cu privire la cheltuielile de executare, recurentul a invocat dispoziţiile art. 670 alin. (4) teza I din C. proc. civ., normă care impune ca toate sumele reprezentând generic "cheltuieli de executare să fie dovedite. Or, sumele prevăzute în cuprinsul acţiunii disciplinare nu se încadrează în ipoteza legii, nefiind dovedite.
Dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că la stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea şi valoarea actului, precum şi răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit. Or, sintagma "cheltuiala executorului judecătoresc", a parte componentă a onorariului său, include tocmai aceste costuri de natură logistică: cheltuieli de înregistrare şi formare dosar de executare, cheltuieli redactare adrese, cheltuieli de emitere adrese de poprire, cheltuieli emitere somaţii, cheltuieli de întocmire proces-verbal de îndeplinire a procedurii, cheltuieli de întocmire proces-verbal de distribuire sumă, cheltuieli de arhivare dosar de executare, cheltuieli întocmire încheiere de încuviinţare a executării.
S-a constatat că aceste cheltuieli nu au fost avansate de creditor, contrar art. 670 alin. (1) teza I din C. proc. civ., ci au fost recuperate direct de la debitor, nefiind dovedite.
Recurentul a susţinut că sumele definite generic "cheltuieli de executare", fără a fi avansate de creditor (executorul neavând nici dreptul şi nici obligaţia avansării, în locul creditorului, a acestor cheltuieli), fără a fi detaliate, pentru a se putea aprecia necesitatea lor, şi fără a fi dovedite, constituie atât o pagubă cauzată debitorilor, cât şi un venit la care executorii judecătoreşti nu sunt îndreptăţiţi, similar cu onorariul, care, spre deosebire de acesta din urmă, nu este fiscalizat. Prin urmare, cheltuielile arătate îmbracă forma unui onorariu deghizat (şi nefiscalizat), care dublează practic, în mod nelegal, onorariul propriu-zis.
Mai mult, cheltuielile stabilite de executor prin prima încheiere au caracter provizoriu (estimativ), acesta fiind obligat ca prin încheierea de eliberare a sumelor rezultate din executare (finală), să menţioneze şi să încaseze numai cheltuielile dovedite şi să le vireze creditorului, astfel încât, în situaţia în care s-a realizat un excedent, diferenţa trebuie restituită debitorului, iar în caz contrar executarea trebuie continuată şi pe diferenţa rămasă, la cererea creditorului.
În concluzie, recurentul a considerat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este netemeinică, iar considerentele acesteia reflectă o greşită interpretare a dispoziţiilor legale.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul pârât A., executor judecătoresc în cadrul Biroului Executor Judecătoresc A., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Analiza motivelor de casare
Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Prin Hotărârea nr. 3/2017, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a sancţionat cu avertisment pe executorul judecătoresc A., reţinând săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. c) teza II din Legea nr. 188/2000, prin comiterea unor fapte care aduc atingere onoarei şi probităţii profesionale constând în fapta executorului judecătoresc de a refuza restituirea către creditor a sumei de 2.174,54 RON, reprezentând diferenţă onorariu pentru care instanţa de executare a dispus, în temeiul art. 670 alin. (4) din C. proc. civ., anularea actelor de executare în cadrul contestaţiei la executare formulate de debitor.
Membrii Consiliului de Disciplină au avut în vedere sentinţa civilă nr. 9362 din 22.07.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care Judecătoria Constanţa a anulat în parte actele de executare emise în dosarul execuţional nr. x/2016 al BEJ A., în privinţa sumei de 2.174,54 RON reprezentând onorariu executor.
În urma contestaţiei formulate de executorul judecătoresc A., Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ a dispus desfiinţarea Hotărârii nr. 3/2017 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi respingerea ca neîntemeiată a acţiunii disciplinare formulate de Ministrul Justiţiei.
Ministerul Justiţiei a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 8/23.02.2017 pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ, susţinând că executorul judecătoresc A. a instrumentat dosarul de executare nr. 26/2016 prin încălcarea prevederilor legale care reglementează executarea silită.
Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului Ministerul Justiţiei, reţinând că, prin sentinţa civilă nr. 9362 din 22.07.2016, Judecătoria Constanţa a a dispus doar cu privire la anularea în parte a cheltuielilor de executare pe care debitorul trebuie să le achite creditorului cu titlu de onorariu executor judecătoresc, considerând că acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea executării ori cu activitatea desfăşurată de executorul judecătoresc, fără a statua în vreun fel asupra raporturilor existente între creditor şi executorul judecătoresc.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti "Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri: …. c) săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri;".
Conform art. 670 alin. (4) din C. proc. civ. "Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, (…)"
Totodată, potrivit art. 451 din C. proc. civ., "(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3)."
În cadrul dosarului de executare nr. 26/2016, prin încheierea din 3.02.2016, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare silită în cuantum total de 4.239,44 RON, din care 4.174,54 RON reprezintă onorariul executorului judecătoresc. Prin încheierea din 8.04.2016, executorul a suplimentat cheltuielile de executare cu suma de 323,40 RON.
Comisia Superioară de Disciplină a reţinut că onorariului încasat de executorul judecătoresc se situează în limitele impuse de lege.
Contrar susţinerilor recurentului reclamant, instanţa de recurs constată că fapta reţinută în sarcina executorului judecătoresc nu îndeplineşte condiţiile abaterii disciplinare prevăzute la art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000.
Aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, executorul judecătoresc nu avea o obligaţie, decurgând din sentinţa civilă nr. 9362 din 22.07.2016, de restituire a onorariului achitat de creditor în plus faţă de cel recuperat de la debitor, întrucât efectele acestei hotărâri trebuie analizate prin raportare la părţile raportului juridic dedus judecăţii, executorul judecătoresc nefiind parte în procedura contestaţiei la executare.
În plus, dispoziţiile art. 670 alin. (4) trimit la prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora măsura luată de instanţă cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
Prin urmare, nu se poate reţine că executorul judecătoresc intimat a refuzat să pună în executare o hotărâre judecătorească, afectând în acest fel onoarea şi probitatea profesională a corpului executorilor judecătoreşti, decizia Comisiei Superioare de Disciplină fiind legală şi temeinică.
Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.
III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 158/CA din 10 octombrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.