Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1094/2021 AI generated

Validity of 30-day pre-contractual deadline calculation in EU fund applications under specific applicant guide provisions versus general civil procedure rules

Case Number Decizia nr. 1094/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision that rejected the administrative action and maintaining the contested act as legal. The dispute concerned the rejection of a financial application by a management authority under the Operational Regional Programme, where the applicant challenged the calculation of a 30-day pre-contractual deadline for submitting requested documents, arguing that the authority erroneously included the date of notification in the count. The court held that the management authority correctly applied the specific regulations in the Applicant's Guide, which mandate that the deadline runs from the day following notification, and concluded that the authority's interpretation of the 30-day period ending on the date of the letter was consistent with both the specific procedural rules and general civil procedure norms, thereby failing to establish the grounds for cassation regarding the misapplication of procedural law or insufficient motivation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 181 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004; Validity of 30-day pre-contractual deadline calculation in EU fund applications under specific applicant guide provisions versus general civil procedure rules: The dispute concerned the rejection of a financial application by a management authority under the Operational Regional Programme, where the applicant challenged the calculation of a 30-day pre-contractual deadline for submitting requested documents, arguing that the authority erroneously included the date of notification in the count. The court held that the management authority correctly applied the specific regulations in the Applicant's Guide, which mandate that the deadline runs from the day following notification, and concluded that the authority's interpretation of the 30-day period ending on the date of the letter was consistent with both the specific procedural rules and general civil procedure norms, thereby failing to establish the grounds for cassation regarding the misapplication of procedural law or insufficient motivation.

Keywords

AI generated
procedural deadline fund regulations action for failure to act challenge of administrative decisions notification of the decision grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Cited in the dispositive as the basis for maintaining the lower court's sentence as legal and well-founded.

art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

Procedural rule governing the dismissal of the appeal based on the specific grounds for cassation alleged by the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi, pe cale de consecinţă, anularea scrisorii de răspuns contestatar nr. x/21.02.2018 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programul Operaţional Regional, precum şi a rezultatului verificării în cadrul etapei de precontractare nr. x/18.12.2017 prin care s-a respins cererea de finanţare nr. x/18.07.2017, cod SMIS 114900 şi obligarea MDRAP - AM POR la reluarea procedurii de analiză a documentelor depuse de către societate în cadrul apelului de proiecte de la momentul comunicării scrisorii de respingere nr. x din 18.12.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 269 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – Autoritatea de Management Programul Operaţional Regional, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă – că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit atât textele de îndrumare referitoare la procedura din cadrul etapei precontractuale, astfel cum sunt acestea reţinute în cuprinsul secţiunii 8.5 din Ghidul solicitantului, cât şi pe cele de lege procesuală încadrate sub articolul 181 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedruă civilă.

Recurenta a susţinut că reglementarea termenelor procedurale şi a calculului acestora în cuprinsul Ghidului solicitantului - Condiţii generale este în acord cu dispoziţiile aplicabile din C. proc. civ., mai exact cele cuprinse în art. 181 alin. (1) pct. 2.: "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte."

În opinia recurentei reclamante, prima instanţă a încălcat normele din C. proc. civ. aplicabile, reiterate în cuprinsul Ghidului solicitantului şi, nicidecum stabilite derogator potrivit principiului specialia generalibus derogam, şi a oferit o interpretare paralelă nesusţinută din punct de vedere legal. Aplicarea greşită a legii de procedură este evidentă şi prin raportare la însuşirea modalităţii de calcul a termenului de 30 de zile interpretate de autoritatea pârâtă, din ziua următoare celei în care a fost săvârşit actul procedural, deci prima zi liberă, pentru ca mai apoi să limiteze termenul la ziua în care acesta s-a împlinit. Mai mult decât atât, în ipoteza în care ar fi totuşi legală această metodă de calcul, instanţa ar fi trebuit să indice textul de reglementare care să vină în sprijinul acesteia. Aprecierile referitoare la noţiunea de zi calendaristică nu modifică înţelesul regulii de calcul a termenului de 30 de zile, conform căreia "nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte ".

Recurenta reclamantă a precizat că a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât interpretarea şi aplicarea greşită a textelor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. şi ale celor din Ghidul solicitantului - condiţii generale, Secţiunea 8.5 - etapa precontractuală, dispoziţii legale procesuale în cazul art. 181 din C. proc. civ., şi reguli de îndrumare care pot fi asimilate dispoziţiilor procedurale în ceea ce priveşte termenele şi modalităţile de calcul a acestora în cazul Ghidului solicitantului, nu se încadrează în alte motive de recurs.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta reclamantă a arătat că prima instanţă şi-a însuşit argumentele de care s-a prevalat MDRAP – AM POR în justificarea respingerii cererii de finanţare.

Recurenta a susţinut că prima instanţă nu a făcut nici o apreciere concretă asupra motivului de nelegalitate invocat de societatea reclamantă, raportat la modalitatea de calcul a termenului de 30 de zile calendaristice prevăzut în secţiunea 8.5 "Etapa precontractuală" din Ghidul solicitantului, definită în cuprinsul aceleiaşi secţiuni, potrivit căreia "pentru celelalte termene stabilite în prezentul ghid (termenele deosebite de cele enumerate limitativ la parag. 4 şi 5, deci şi cel de 30 de zile calendaristice - n.n.), nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte."

De asemenea, prima instanţă nu a oferit nici un răspuns la aspectul contestat de reclamantă în legătură cu modul în care autoritatea de management porneşte calculul termenului de 30 de zile calendaristice, din ziua următoare celei în care a fost săvârşit actul de procedură (18 noiembrie 2017) - deci prima zi liberă, pentru ca mai apoi să aprecieze, nelegal, împotriva dispoziţiilor aplicabile cuprinse în secţiunea 8.5 din Ghidul solicitantului, ziua de 17 decembrie ca şi ultima zi din termen.

4. Apărările intimatului pârât

Intimatul pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Autoritatea de Management Programul Operaţional Regional a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de recurs constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, judecătorul fondului a expus modalitatea de calcul a termenului 30 de zile, cu trimitere la dispoziţiilor speciale cuprinse în Ghidul solicitantului – etapa 8.5 precontractuală, în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul special este ziua următoare celei în care s-a comunicat actul, iar momentul în care se împlineşte este exact sfârşitul cele de-a 30-a zi.

Recurenta-reclamantă a mai criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit textele art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. şi cele din Ghidul solicitantului - condiţii generale, Secţiunea 8.5 - etapa precontractuală, aspect ce poate fi asimilat cu încălcarea dispoziţiilor procedurale în ceea ce priveşte termenele şi modalităţile de calcul a acestora.

Înalta Curte reţine că recurenta reclamantă a depus Proiectul cu titlul "Achiziţie echipamente în vederea modernizării şi dezvoltării activităţii A. SA", iar în urma verificării documentaţiei cererii de finanţare, 01 ADR VEST a comunicat reclamantei, prin adresa nr. x/18.12.2017, faptul că cererea de finanţare a fost respinsă în etapa de precontractare, ca urmare a nedepunerii documentelor solicitate în termenul de 30 de zile calendaristice de la transmiterea scrisorii de demarare a etapei precontractuale.

Recurenta reclamantă a formulat contestaţia înregistrată cu nr. x/21.12.2017, iar în urma analizării aceasta a fost respinsă prin Scrisoarea DGPOR nr. x/21.02.2018.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanţei anularea Scrisorii DGPOR nr. x/21.02.2018, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de recurentă împotriva respingerii cererii de finanţare cu numărul de înregistrare x/18.07.2017, şi obligarea MDRAP - AM POR la reluarea procedurii de analiză a documentelor depuse de către societate în cadrul apelului de proiecte de la momentul comunicării scrisorii de respingere nr. x din 18.12.2017.

Instanţa de fond prin sentinţa recurată a respins acţiunea, reţinând că "actul contestat de către recurentă este legal, pârâta procedând la stabilirea termenului de 30 de zile calendaristice cu respectarea dispozitilor speciale cuprinse în Ghidul solicitantului - etapa 8.5 precontractuală, neexistând niciun motiv de anulare în sensul celor invocate prin acţiune, prevederile art. 8 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 554/2004".

Înalta Curte reţine că, potrivit Ghidului solicitantului – Condiţii generale privind accesarea fondurilor, secţiunea 8. Verificarea, evaluarea şi contractarea proiectelor – 8.5 Etapa precontractuală: "Solicitanţii de finanţare au un termen de maxim 30 de zile calendaristice în vederea transmiterii documentelor respective şi soluţionării observaţiilor rezultate în urma etapei de evaluare şi selecţie".

Raportat la termenul maxim de 30 de zile calendaristice prevăzut în Ghidul solicitantului, instanţa de recurs constată că în mod corect prima instanţă a calculat acest termen începând ziua următoare celei în care i s-a comunicat actul reclamantei,

18 noiembrie 2017, şi terminând la sfârşitul cele de a 30 – a zi, respectiv la 17 decembrie 2017.

De altfel, prin adresa de precontractare nr. x/17.11.2017, OI ADR Vest a comunicat societăţii reclamante faptul că: "Termenul limită maxim de trasmitere a documentelor şi a clarificărilor soliciatate mai sus este de maxim 30 de zile calendaristice (de la data trasmiterii prezentei adrese)", recurenta având posibilitatea să cunoască atât termenul maxim (care nu include şi ziua următoare celor 30 zile menţionate anterior) şi modalitatea de calcul al acestuia (adică fără a lua în calcul ziua de notificare).

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 269 din 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.