Tax seizure annulment upheld for lack of evidence of asset dissipation risk

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, solicitând instanţei anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii din data de 25.02.2016, înregistrată sub nr. x/26.02.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 142/CA/2018 din 20 septembrie 2018, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa şi a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/25.02.2016 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că, urmare a verificărilor efectuate de inspectorii antifrauda din cadrul D.R.A.F. 2 Constanta, s-a constatat faptul că societatea reclamantă a încheiat tranzacţii comerciale cu societăţile B. S.R.L., C. S.R.L. si D. S.R.L., societăţi care nu funcţionează la sediul social declarat, nu au angajaţi, nu figurează cu bunuri mobile (clădiri/terenuri) având un comportament fiscal inadecvat, fiind înfiinţate pentru a crea circuite comerciale fictive, menite a da aparenţă realităţii şi legalităţii provenienţei licite a serviciilor facturate, inclusiv prin operaţiuni bancare, fiind folosite ca emitente de facturi de către S.C. A. S.R.L., ceea ce a condus la înregistrarea de cheltuieli si TVA deductibila nereale, cu consecinţa diminuării obligaţiilor fiscale si a disimulării provenienţei reale a bunurilor si serviciilor facturate.

S-a conturat suspiciunea rezonabila că tranzacţiile comerciale declarate de A. S.R.L. în relaţia cu B. S.R.L., C. S.R.L. si D. S.R.L. nu au un conţinut economic real, nu reflectă practici economice obişnuite, iar prin înregistrarea de astfel de operaţiuni s-a disimulat realitatea prin crearea aparenţei existenţei unor operaţiuni care în fapt nu au fost efectuate, consecinţa fiscală fiind diminuarea obligaţiilor fiscale de plată la bugetul general consolidat.

Prin urmare s-a estimat un prejudiciu în sarcina A. S.R.L. în sumă totală de 1.065.964 RON, compus din impozit pe profit în sumă de 426.386 RON şi TVA în sumă de 629.578 RON.

În timpul controlului, inspectorii antifraudă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, au dispus instituirea măsurilor asigurătorii şi emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

În Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.02.2016 sunt specificate motivele pentru care a fost necesară dispunerea măsurilor asigurătorii, motive care reies clar şi din cele menţionate mai sus, acestea regăsindu-se în decizia de măsuri asigurătorii.

Contrar reţinerilor instanţei de fond, în motivarea emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, s-au avut în vedere elementele care indică existenţa pericolului ca societatea să se sustragă, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul.

Recurenta a arătat că prin emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, organele de control au urmărit protejarea creanţei pe care contestatoarea ar datora-o bugetului general consolidat al statului, iar indisponibilizarea sumelor de bani sau a mijloacelor fixe nu echivalează cu executarea lor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. x/25.02.2016, organele fiscale au dispus în sarcina reclamantei A. S.R.L. instituirea de măsuri asigurătorii pentru suma de 1.598.946 RON reprezentând 150% din valoarea creanţei estimate.

În urma soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă în baza art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015, instanţa de fond a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, reţinând că actul administrativ-fiscal contestat nu este motivat corespunzător, în condiţiile în care instituirea unor măsuri asigurătorii se justifică prin conturarea unui pericol de sustragere a debitorului, de ascundere ori risipire a patrimoniului său.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, contrar celor susţinute de pârâtă prin cererea de recurs, a efectuat o analiză corectă a cauzei dedusă judecăţii.

Astfel, dispoziţiile art. 213 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală prevăd că "(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii."

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, trebuie analizat comportamentul fiscal al contribuabilului.

Or, un comportament fiscal apt a forma această prezumţie privind existenţa pericolului sustragerii nu se conturează în speţa dedusă judecăţii, având în vedere că aspectele prezentate de recurenta pârâtă privind cuantumul mare al prejudiciului estimat, sancţionarea contravenţională anterioară a societăţii ca urmare a unor controale ale Gărzii Financiare şi aspectele referitoare la comportamentul fiscal al unor societăţi cu care reclamanta a încheiat tranzacţii comerciale, respectiv profitul net înregistrat de societate în anul 2014, nu sunt de natură să probeze că reclamanta ar intenţiona să îşi ascundă sau risipească în mod fraudulos patrimoniul în scopul de a zădărnici executarea.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, din aspectele prezentate de organele fiscale rezultă dificultatea sau chiar imposibilitatea obiectivă a debitoarei de a achita eventualele creanţe fiscale, însă aceste aspecte nu se circumscriu ipotezelor expres reglementate de legiuitor pentru dispunerea de măsuri asigurătorii.

Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei potrivit căreia evidenţierea unui comportament fiscal neadecvat al contribuabilului, care înregistrează artificial o serie de operaţiuni nereale pentru a beneficia de unele avantaje fiscale, este apt să justifice existenţa pericolului la care se referă art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Instanţa de recurs are în vedere că la dosarul cauzei nu a fost depusă o decizie de impunere emisă conform art. 213 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, nefiind făcută dovada, la 5 ani de la instituirea sechestrului, a emiterii titlului de creanţă pentru debitele estimate pentru care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 142/CA/2018 din 20 septembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.