Standing to challenge tax assessment: former shareholder lacks active procedural interest after ceding shares and management authority
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the taxpayer’s suit for lack of active procedural standing. The dispute concerned a tax assessment decision imposing corporate profit tax and VAT liabilities on a limited liability company, against which a former administrator and associate challenged the assessment and the subsequent administrative dismissal of his objection. The core issue was whether a former member of a dissolved or transferred company, who was no longer an administrator or shareholder at the time the assessment was issued, possessed the legal standing to contest the fiscal act, particularly when joint and several liability proceedings were pending against him. The court held that active legitimate interest and procedural standing require a direct injury at the time of the challenge; because the taxpayer had ceded all shares and administrative powers prior to the issuance of the tax assessment, he was not the addressee of the act and thus lacked standing. The decisive legal basis included Articles 1 and 20 of Law No. 554/2004 regarding the requirement of a subjective claim of injury to a right or legitimate interest, and Article 268 of the Fiscal Procedure Code, which limits the right to administrative objection and judicial challenge to those directly lesioned by the specific tax administrative act.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Standing to challenge tax assessment: former shareholder lacks active procedural interest after ceding shares and management authority: The dispute concerned a tax assessment decision imposing corporate profit tax and VAT liabilities on a limited liability company, against which a former administrator and associate challenged the assessment and the subsequent administrative dismissal of his objection. The core issue was whether a former member of a dissolved or transferred company, who was no longer an administrator or shareholder at the time the assessment was issued, possessed the legal standing to contest the fiscal act, particularly when joint and several liability proceedings were pending against him. The court held that active legitimate interest and procedural standing require a direct injury at the time of the challenge; because the taxpayer had ceded all shares and administrative powers prior to the issuance of the tax assessment, he was not the addressee of the act and thus lacked standing. The decisive legal basis included Articles 1 and 20 of Law No. 554/2004 regarding the requirement of a subjective claim of injury to a right or legitimate interest, and Article 268 of the Fiscal Procedure Code, which limits the right to administrative objection and judicial challenge to those directly lesioned by the specific tax administrative act.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the dispositive to uphold the lower court's judgment on the merits of the administrative litigation.
Procedural provision cited in the dispositive to rule on the fate of the civil cassation appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii 1 şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a contestaţiilor, obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere nr. x emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov la data de 11.11.2016 faţă de B. S.R.L., prin intermediul căreia au fost stabilite obligaţii fiscale de plată în cuantum total de 3.424.546 RON, reprezentând 1.019.388 impozit pe profit şi 2.405.158 TVA de plată.
Ulterior, având în vedere că între timp pârâta a soluţionat contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere, reclamantul a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat anularea deciziei de impunere şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, precizând că schimbă obiectul cererii din obligaţie de a face în anulare act administrativ. Totodată a făcut precizări cu privire la cadrul procesual, arătând că înţelege să se judece cu emitenţii actelor administrative contestate, respectiv cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov – Serviciul de Soluţionare Contestaţii 1 şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 134/F/2018 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi a respins cererea de chemare în judecată formulată şi modificată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov – Serviciul de Soluţionare Contestaţii 1 şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a arătat – în esenţă – că niciun text legal, nici din Codul de procedură fiscală, nici din Legea nr. 554/2004, nu stabilesc că posibilitatea de contestare revine doar destinatarului actului ori administratorului/asociatului societăţii.
Recurentul a susţinut că atât Codul de procedură fiscală cât şi Legea nr. 554/2004 vorbesc despre persoana "lezată", persoana "vătămată" în drepturile sale prin emiterea actului. Or, această persoana nu este şi nici nu poate fi echivalentă, nici faptic, nici juridic, cu destinatarul actului ori cu administratorul/asociatul societăţii.
Raportat la aceste dispoziţii legale, recurentul a apreciat că nu poate fi considerată ca persoană lezată, vătămată prin emiterea unui act administrativ fiscal doar destinatarul actului şi/sau administratorul/asociatul unei societăţi.
În sprijinul acestei concluzii, recurentaul a invocat şi prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".
Totodată, recurentul a susţinut că a arătat şi dovedit faptul că este lezat în drepturile sale ca urmare a emiterii actului administrativ fiscal contestat.
Astfel, a deţinut în cadrul B. S.R.L. calitatea de administrator şi asociat până în anul 2015, iar în baza acestei calităţii şi luând în considerare obligaţiile fiscale ale societăţii impuse prin Decizia nr. 438/11.11.2016, împotriva sa a fost începută procedura atragerii răspunderii solidare, procedură ce urmează a se finaliza prin obligarea acestuia la suportarea obligaţiilor fiscale ale societăţii.
În acest context, recurentul a susţinut că este direct interesat în ceea ce priveşte decizia de impunere şi validitatea ei, efectele acesteia fiind de natură să-i creeze în mod cert şi direct un prejudiciu.
În final, recurentul a precizat faptul că actul administrativ a fost emis faţă de o persoană radiată. În aceste condiţii, a apreciat că creanţele impuse prin decizia contestată nu pot fi recuperate decât de la acesta, aspect ce legitimează calitatea procesuală activă în prezenta cauză.
4. Apărările formulate de intimată
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Cu titlu prealabil, se constată că, deşi a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul reclamant a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.
Înalta Curte reţine că prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/11.11.2016, întocmită în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/11.11.2016 de către organele de inspecţie fiscală ale Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Braşov - Serviciul de inspecţie fiscală au fost stabilite în sarcina B. S.R.L. obligaţii fiscale de plată în cuantum total de 3.424,546 RON format din TVA în sumă de 2.405.158 RON şi impozit pe profit în sumă de 1.019.388 RON.
Prin Decizia nr. 2817/31.05.2018, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov – Serviciul de Soluţionare Contestaţii 1 a respins contestaţia formulată de A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/11.11.2016, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta şi ca fiind nedepusă în termen.
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere vizând anularea Deciziei de impunere nr. x/11.11.2016 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei.
Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reţinând că pârâta a procedat în mod corect respingând contestaţia sa deoarece reclamantul nu avea nici calitatea şi nici interesul de contesta această decizie de impunere.
În acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs constată că Decizia de impunere nr. x/11.11.2016 a fost emisă în favoarea unei alte persoane decât reclamantul, iar prin această decizie nu se afectează vreun drept al reclamantului, care nu justifică un interes pentru contestarea deciziei, în mod corect organul fiscal respingând contestaţia reclamantului.
Calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligaţiei unei persoane de a participa ca parte în procesul civil.
În plus, în materia contenciosului administrativ, legitimarea procesuală activă, ca şi condiţia interesului pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată, trebuie privite în strânsă legătură cu aprecierea subiectivă a celui care reclamă producerea unei vătămări, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei competente orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 268 din Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie, contestaţia fiind o cale administrativă de atac care nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. Alineatul 2 precizează că este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.
Împrejurarea că reclamantul A. a fost administrator şi asociat unic al S.C. B. S.R.L., dreptul de administrare al societăţii fiind preluat de C. în data de 30.06.2015, iar părţile sociale ale societăţii fiind cedate de reclamant asociatului său, integral la data de 14.07.2015, nu este de natură să confere acestuia dreptul de a contesta actul emis de organul fiscal, întrucât, la data emiterii deciziei de impunere, reclamantul nu mai era administrator sau asociat al S.C. B. S.R.L.
Nu pot fi primite apărările recurentului cu privire la o eventuală decizie de angajare a răspunderii solidare pentru datoriile societăţii, în condiţiile în care acel act administrativ poate fi contestat separat, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, reclamantul putându-şi prezenta apărările sale în acest nou cadru procesual.
Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.
6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 134/F/2018 din 3 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.