Jurisdictional conflict over municipal land records annexed to a government decree; consolidation of first-instance competence via expiration of material jurisdiction objection deadline.

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, din 10.09.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Comuna Vicovul de Jos, prin primar a solicitat constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Consiliului local nr. 67/2009 prin care s-a dispus trecerea din proprietatea sa privată a suprafeţei de teren, situată în comuna Vicovu de Jos la locul "Lipovanul", în lungime de 500 m şi lăţime de 4 m, în domeniul public al comunei Vicovu de Jos.

La data de 21.05.2019, reclamantul şi-a modificat acţiunea şi a solicitat anularea parţială a Anexei 94 şi a Hotărârilor nr. 36 din 20.08.1999 şi nr. 10 din 1.06.2000 ale Consiliului local al Comunei Vicovu de Jos, în sensul radierii din Registrul de inventar a bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei Vicovu de Jos - jud. Suceava, de la poziţia 41, a Drumului "La Lipovanu", respectiv Strada x, L-0,5 km, l=4m, ce se întinde de la numitul B. la reclamant.

La termenul din data de 20 iunie 2019, s-a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de numita C..

La termenul din data 19 decembrie 2019 instanţa a rămas în pronunţare, iar la data de 20 ianuarie 2020 cauza a fost repusă pe rol pentru a se indica cărui act administrativ aparţine Anexa nr. 94 contestată.

La termenul de judecată din 20 februarie 2020 s-a stabilit că Anexa contestată aparţine H.G. nr. 1357/2001 şi a fost introdus în cauză Guvernul României.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 553 din 17 septembrie 2020, Tribunalul Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "anulare act emis de autorităţi publice locale", formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Vicovul de Jos, prin primar şi Guvernul României, intervenientă fiind C., în favoarea Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava a reţinut că, în speţă, s-a contestat atât anexa unei hotărâri de guvern, cât şi hotărâri ale consiliului local.

Este adevărat că anexa la hotărârea de guvern priveşte Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Vicovu de Jos, judeţul Suceava, acesta fiind mai întâi însuşit de Consiliul Local, dar, pe altă parte, este un act emis de Guvernul României în exercitarea prerogativelor sale conferite de lege şi publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, instanţa a apreciat că capetele de cerere formulate de reclamant şi intervenientă sunt interdependente, chiar dacă privesc obligaţii ce ar reveni unor pârâţi diferiţi, aşa încât nu se impune disjungerea acestora.

2.2. Prin sentinţa nr. 121 din 7 decembrie 2020, Curtea de Apel Suceava – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul ÎCCJ în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut, sub un prim aspect, dispoziţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, precum şi prevederile art. 131 alin. (1) şi (2), care obligă judecătorul ca la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, având posibilitatea să acorde, în mod excepţional, un singur termen în vederea stabilirii competenţei, atunci când nu este edificat asupra competenţei şi are nevoie de lămuriri sau de probe suplimentare.

Având în vedere aceste dispoziţii legale imperative, Curtea a apreciat că prima instanţă sesizată nu mai avea posibilitatea ca, după parcurgerea a 15 termene de judecată şi după administrare de probe, să invoce din oficiu excepţia necompetenţei materiale, instanţa "devenind" competentă să soluţioneze pricina prin neinvocarea excepţiei în termenul prescris de lege.

Pe de altă parte, potrivit art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor privitoare la insolvenţă sau concordatul preventiv.

Or, în cauză, în opinia Tribunalului Suceava, competenţa curţii de apel a fost atrasă de rangul autorităţii emitente a H.G. nr. 1357/2001, a cărei anexă se contestă, însă acest act administrativ a fost contestat printr-o cerere adiţională (cerere de modificare a acţiunii iniţiale, formulată după patru termene de judecată), precum şi printr-o cerere incidentală (cererea de intervenţie în interes propriu, astfel cum a fost ulterior completată). Curtea de Apel Suceava a apreciat că, în acest caz, a operat prorogarea legală de competenţă prevăzută de art. 123 alin. (1) C. proc. civ. şi că tribunalul era competent să judece litigiul, ca instanţă de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei".

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competenţa materială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

În acelaşi timp, se reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei, implicit a soluţionării excepţiei de necompetenţă, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.

În speţă, în acord cu opinia Curţii de Apel Suceava, Înalta Curte constată că prima instanţă sesizată nu mai avea posibilitatea ca, după parcurgerea a 15 termene de judecată şi după administrare de probe, să invoce din oficiu excepţia necompetenţei materiale, astfel încât soluţionarea cauzei a rămas dobândită de către această instanţă.

Prin urmare, expirarea termenului în care putea fi invocată excepţia necompetenţei materiale are drept consecinţă consolidarea competenţei instanţei iniţial învestite.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Comuna Vicovu de Jos prin Primar, Guvernul României şi intervenienta C. în favoarea Tribunalului Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2021.