Failure to address party arguments and evidence in judicial reasoning violates mandatory civil procedure requirements and fair trial standards

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 mai 2017, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE - succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, conform art. 12 din O.U.G. nr. 1/2017 şi art. 1 din H.G. nr. 15/2017) a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia, solicitând:

1) Obligarea pârâtei în baza art. 20 alin. (5) din Contractul de finanţare nr. x/18.04.2013, cod SMIS 18601, la plata sumei de 1.300.062,01 RON reprezentând finanţare încasată necuvenit în baza Contractului de finanţare susmenţionat;

2) Obligarea pârâtei în baza art. 20 alin. (5) coroborat cu art. 14 alin. (13) din Contractul de finanţare nr. x/18.04.2013, cod SMIS 18601, la plata de majorări de întârziere începând cu data de 01.12.2016 (în valoare de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată), respectiv 1.300,0620 RON/zi, până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3112 din 29 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia, şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 1.300.062,01 RON, reprezentând finanţare încasată necuvenit, şi la plata de majorări de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere din suma menţionată anterior, începând cu 1.12.2016 până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva aceste sentinţe, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia a declarat recurs, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii reclamantei.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile legale în materia răspunderii contractuale (neîndeplinirea condiţiilor legale pentru antrenarea răspunderii civile contractuale: lipsa culpei şi existenţa unui caz fortuit).

A arătat că, la data de 30.03.2016, societatea A. S.A. a făcut cerere de deschidere a procedurii insolventei. Deschiderea procedurii insolventei presupunea implicit şi încetarea contractului de execuţie şi reluarea procedurilor de achiziţie. Aceasta situaţie nu putea fi prevăzută însă de beneficiar şi nici influenţată în vreun mod, fiind întrunite condiţiile exoneratoare de răspundere contractuală, respectiv cazul fortuit.

La data efectuării verificărilor, reclamanta a putut observa că banii alocaţi proiectului au fost utilizaţi în mod corespunzător, iar amânarea implementării proiectului este determinata în mod exclusiv şi integral de executant.

Prin emiterea Deciziei nr. 86/03.11.2016 reclamanta a ignorat motivele care au determinat întârzierea în implementarea proiectului, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 20 din contract, considerând totodată că achiesarea scrisă a reprezentanţilor pârâtei va acoperi caracterul abuziv al măsurii. Totodată, neidentificând nereguli în condiţiile art. 14 din Contract, reclamanta putea face aplicarea art. 19 alin. (1) din Contract, notificând rezilierea fără rambursarea sumelor plătite, ce au fost utilizate corespunzător, şi fără penalităţi.

A mai susţinut recurenta că măsura rezilierii unilaterale a contractului în baza art. 20 nu se justifică, atât timp cât există posibilitatea prevăzută de art. 19 de notificare a rezilierii fără rambursare.

4. Apărările formulate

Intimatul – reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fon ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Verificând, mai întâi, sentinţa recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite din perspectiva acestui motiv de casare, urmând a trimite cauza spre rejudecare, astfel că nu va mai fi analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentă.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., hotărârea prin care instanţa soluţionează fondul cauzei trebuie să conţină o parte introductivă, considerentele şi dispozitivul.

Considerentele trebuie să cuprindă obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor sentinţei, instanţa de fond nu a făcut o analiză a solicitărilor reclamantului şi nu a analizat argumentele pârâtei formulate în cadrul apărărilor, preluând, într-o modalitate deosebit de succintă, aspecte invocate, fără a aduce un aport propriu jurisdicţional asupra probelor administrate, raportat la motivele din cererea de chemare în judecată şi la apărările pârâtei.

Instanţa de fond, în propria analiză, nu a evaluat şi valorificat în niciun fel probele administrate în faza de cercetare judecătorească, nefăcând trimitere în considerentele hotărârii la toate acestea şi măsura în care se coroborează sau nu cu argumentele invocate de reclamant şi cu cele ale apărării.

Concluzionând, Înalta Curte constată că instanţa de fond a preluat, în cuprinsul hotărârii, scurte fragmente din acţiunea reclamantului, conţinând referiri la prevederi legale din Contractul de finanţare nr. x/18.04.2013 şi din Decizia nr. 86/03.11.2016, nerezultând o analiză proprie a situaţiei de fapt şi a actelor normative în materie care au condus la admiterea cererii reclamantului şi respingerea apărărilor pârâtei, astfel încât se constată că motivele pe care şi-a fundamentat soluţia lipsesc cu desăvârşire, hotărârea fiind nelegală.

Reţine Înalta Curte, totodată, că atâta vreme cât, prin omisiuni evidente din perspectiva disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin hotărârea pronunţată prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei, instanţa de recurs nu poate suplini atribuţiile instanţei de fond printr-o hotărâre definitivă ce ar urma a nu fi supusă, ulterior, controlului judiciar.

Elementul esenţial al unei hotărâri judecătoreşti este motivarea, care nu poate fi implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate de părţi. Obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti reprezintă o condiţie a procesului echitabil, exigenţă prevăzută atât de Constituţia României (art. 21 alin. (3), cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 paragraf 1). Omisiunea instanţei de fond de a cerceta şi analiza, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, argumentele de fapt şi de drept din cererea de chemare în judecată, precum şi apărările formulate, nu satisface exigenţele desfăşurării unui proces echitabil cu privire la ambele părţi din cauză.

Faţă de toate argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă nu a soluţionat în realitate fondul cauzei, astfel încât nu pot fi suplinite atribuţiile instanţei de fond, direct în faza de recurs, printr-o hotărâre definitivă ce nu ar mai putea fi supusă ulterior controlului judiciar.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia împotriva sentinţei civile nr. 3112 din 29 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia împotriva sentinţei civile nr. 3112 din 29 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2021.