Construction payment claim time-barred; appeal on prescription rejected and dismissal affirmed.

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – secţia civilă, la data de 19 august 2019, sub nr. x/2019, reclamantele S.C. A. S.R.L., Bucureşti, S.C. B. S.R.L., Bucureşti şi CABINET DE AVOCAT "C." au chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.A., Alexandria, solicitând instanţei ca, în urma probatoriului administrat, să dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor executate şi neachitate în baza contractului de execuţie lucrări construcţii- montaj nr. 243.15/07.05.2015, a lucrărilor suplimentare contractate şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,05%, de la data scadenţei şi până la plata efectivă a creanţei, sumă estimată a fi în cuantum de 6.544.644,18 RON, echivalentul în RON al sumei de 1.386.107,29 Euro; în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea S.C. D. S.A. la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat, între altele, prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantelor, în temeiul dispoziţiilor art. 2500 şi urm. C. civ., faţă de data depunerii cererii de chemare în judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 448 din 18 decembrie 2019, Tribunalul Teleorman – secţia civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta S.C. D. S.A. şi a respins acţiunea formulată de către reclamanţii S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi Cabinet de Avocat "C.", în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., ca fiind prescrisă.

3. Soluţia instanţei de apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 990 A din 07 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantele- reclamante S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi Cabinet de Avocat "C." împotriva sentinţei civile nr. 448 din data de 18.12.2019, pronunţată de Tribunalul Teleorman– secţia Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata- pârâtă S.C. D. S.A., Alexandria.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen, reclamantele CABINET DE AVOCAT "C.", S.C. B. S.R.L., Bucureşti şi S.C. A. S.R.L., Bucureşti, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile şi trimiterea spre rejudecare către Curtea de Apel Bucureşti; cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentele- reclamante au criticat soluţia instanţei de apel ca nelegală, sens în care, au invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

Instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 292 alin. (5) din C. proc. civ. -art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

În esenţă, au arătat că, din punct de vedere probator, înscrisul redactat într-o limbă străină poate produce efecte doar împreună cu traducerea sa legalizată, care atestă conţinutul înscrisului tradus. Cum înscrisul în cauză nu a fost înlăturat de instanţa de apel, cu nerespectarea prevederilor art. 292 alin. (5) din C. proc. civ. şi a fost tocmai cel ce a dus la admiterea excepţiei prescripţiei, apreciază că soluţia pronunţată este nelegală.

Decizia apelată nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. şi nu conţine în considerente motivele ce au dus la înlăturarea unor apărări formulate prin cererea de apel - art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

În acest sens, recurentele- reclamante solicită a se observa că, prin cererea de apel, s-a invocat: incidenţa art. 2524 din C. civ., iar, din cuprinsul deciziei nr. 990/2020 nu se face nicio trimitere la acest articol de lege şi nici motivele care au dus la a se considera a nu fi aplicabil situaţiei de fapt.

De asemenea, au mai arătat că, în analiza incidenţei art. 2537 pct. 2 din C. proc. civ., au invocat efectul întreruptiv implicit al cererii de încuviinţare a procedurii de executare silită şi, în cuprinsul deciziei civile nr. 990/2020, instanţa de apel nu a analizat, în ce măsură, cerere de încuviinţare a procedurii de executare silită reprezintă o cerere de chemare în judecată ce produce efectul întreruptiv de prescripţie.

Recurentele- reclamante au mai susţinut că instanţa de apel a apreciat greşit că nu este aplicabil art. 1864 din C. civ. reluat în convenţia părţilor - art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Arată că părţile au stabilit că exigibilitatea ultimei tranşe a preţului contractului (pretenţiile lor) va fi la recepţia la terminarea lucrărilor contractate, respectiv, conform art. 1864 din C. civ.

Independent de cele stabilite de părţi contractual şi fără a observa dinamica raportului contractual dintre părţi, instanţa de apel a reţinut ca moment al naşterii dreptului material la acţiune al reclamantului data de 25.11.2015, anterior expirării termenului contractual de predare a lucrării, anterior momentului stabilit de părţi a fi momentul exigibilităţii preţului, anterior chiar adresei prin care intimata a învederat că înţelege să rezilieze contractul părţilor (18.02.2016).

Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 2523 din C. civ. - art. 488 pct. 8 dîn C. proc. civ.

Instanţa de apel făcând trimitere la art. 2523 din C. civ., ce reprezintă norma generală, a apreciat că ar fi trebuit să cunoască naşterea dreptului la acţiune, la data de 25.11.2015, data la care a fost emisă adresa nr. x/25.11.2015 prin care s-a arătat decizia de sistare a plăţilor viitoare, independent de convenţia părţilor, exigibilitatea plăţilor şi norma specială edictată de art. 2524 din C. civ.

Apreciază că instanţa de apel, în mod greşit, a indicat ca aplicabil art. 2523 din C. civ., şi nu art. 2524 din C. civ., întrucât prescripţia începe să curgă de la data când obligaţia devine exigibilă, respectiv, de la data când debitorul trebuie s-o execute (în cauză, la momentul recepţiei la terminarea lucrărilor contractate).

Instanţa a interpretat greşit şi a încălcat art. 2537 pct. 2 din C. civ.- art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Apreciază că instanţa de apel nu a avut în vedere fundamentul acestui caz de întrerupere a cursului prescripţiei, respectiv, ieşirea din pasivitate a titularului dreptului şi încercarea de a şi-l realiza.

De asemenea, instanţa de apel nu a avut în vedere că legiuitorul atribuie efect întreruptiv cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori, astfel încât acest efect ar trebui să fie asociat, în mod evident, şi cererii de executare silită, respectiv cererii de încuviinţare a executării silite.

Totodată, privitor la art. 2537 pct. 2 C. civ., recurentele- reclamante susţin că este incidentă şi teza finală: prin invocarea pe cale de excepţie a dreptului a cărui acţiune se prescrie.

Arată că, pe rolul Tribunalul Teleorman, secţia Civilă, se află la acest moment în curs de soluţionare şi dosarul nr. x/2017 cu termen de judecată la data de 16.11.2019, având ca obiect pretenţiile S.C. D. S.A. pentru presupusa neîndeplinire a obligaţiilor asumate contractual de către subscrisa.

Or, în cuprinsul acestui litigiu, se arată, au invocat excepţia de neexecutare a propriilor obligaţii de către S.C. D. S.A., prin apărările formulate.

Astfel, apreciază că se află în ipoteza prevăzută de art. 2537 pct. 2 C. civ. şi prin raportare la existenţa litigiului introdus de pârâtă, în care au invocat excepţia de neexecutare a obligaţiilor S.C. D. S.A. ce au dus la înscrierea dreptului de ipotecă legală asupra imobilului edificat şi a cărei ştergere nu poate să intervină în lipsa achitării integrale a contravalorii lucrărilor executate.

5. Apărarea formulată în cauză

Intimaţa-pârâtă S.C. D. S.A., Alexandria a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 04 ianuarie 2021, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat.

Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 01 februarie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 1 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunţat prezenta decizie.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept invocat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin primul motiv de recurs invocat, prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentele-reclamante susţin nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva nesocotirii dispoziţiilor art. 292 alin. (5) din C. proc. civ..,

În procedura jurisdicţională, în cadrul demersului judiciar făcut de reclamante, instanţa de apel a soluţionat cauza pe baza probelor administrate la dosarul cauzei, actele cu care acestea au înţeles să facă dovada pretenţiilor lor şi a actelor depuse în copii, fără a fi legalizate sau certificate.

Instanţa de recurs reţine că, în principiu, actul în discuţie la care se face referire prin recurs, chiar neînsoţit de o traducere legalizată, este probă în procesul civil, iar operaţiunea de apreciere a probelor, conform art. 264 din C. proc. civ., este o activitate mentală a judecătorului, ce se realizează în finalul judecăţii, respectiv cu prilejul deliberării asupra fiecărui element de fapt al judecăţii.

Însă, aprecierea probelor poartă numai asupra elementelor de fapt ale cauzei, nu şi asupra celor de drept.

Or, din actele dosarului, rezultă, pe de o parte, că, într-adevăr, nu s-a prezentat în instanţă o traducere legalizată a adresei din data de 25.11.2015, dar, în egală măsură, se reţine că recurentele- reclamante nu s-au opus administrării acestei probe, şi nici nu au invocat o nulitate a acestei adrese, conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, soluţia instanţei de apel, de menţinere a celei pronunţate de instanţa de fond în sensul respingerii acţiunii, ca fiind prescrisă, s-a fundamentat pe analiza întregului material probator administrat în cauză, şi nu a unui singur înscris, iar înscrisul întocmit în altă limbă decât cea folosită în faţa instanţei, chiar dacă nu a fost însoţit de traducere legalizată, nu a fost singurul şi hotărâtorul în raţionamentul instanţei.

De altfel, acest înscris a fost cunoscut de recurentele- reclamante, le-a fost comunicat, au şi răspuns la acesta şi, aşa cum s-a arătat mai sus, nici nu a fost contestat.

În aceste condiţii, se constată că legal instanţa de apel a soluţionat cauza în baza înscrisurilor depuse la dosar de părţi, şi, inclusiv, a adresei x/25.11.2015, care, deşi nu a fost însoţită de traducerea legalizată, şi fără ca instanţa să solicite părţilor să prezinte o atare traducere, nu se poate considera că aceasta a încălcat prevederea procedurală stipulată la art. 292 alin. (5) C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentele-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se găsesc a fi, de asemenea, nefondate.

Referitor la acest motiv de recurs, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Raportat la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din examinarea modului în care instanţa de apel a analizat, în speţă, apelul reclamantelor, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor acestora, că hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, inclusiv, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor legale invocate de reclamante, art. 2523 şi art. 2526 din C. civ. şi art. 2537 pct. 2 C. proc. civ.., astfel că nu se poate reţine o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia.

Contrar susţinerilor recurentelor- reclamante, se constată că instanţa de apel a făcut o evaluare proprie a situaţiei de fapt deduse judecăţii, argumentând judicios motivul pentru care a procedat la respingerea apelului, ca nefondat, în cuprinsul deciziei recurate regăsindu-se toate aspectele invocate de acestea în cererea de apel, care au fost examinate, aspect ce se desprinde din expunerea raţionamentului pe care se fundamentează soluţia adoptată.

Astfel, considerentele hotărârii atacate se circumscriu obligaţiei legale de motivare, prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., chiar dacă instanţa de apel a răspuns, prin argumente comune.

Înalta Curte subliniază că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului impune instanţelor naţionale să îşi motiveze hotărârile, această obligaţie nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, instanţei revenindu-i obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti, aspect ce presupune expunerea argumentelor care, prin conţinutul lor, influenţează soluţia.

Contrar afirmaţiei recurentelor, hotărârea este motivată, argumentarea acesteia fiind logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile speţei.

Faptul că instanţa de apel a interpretat datele cauzei şi dispoziţiile legale incidente, ori invocate de părţi, într-o altă manieră decât cea dorită de recurente, nu este de natură a atrage nemotivarea hotărârii, astfel cum nefondat susţin.

Faţă de aceste considerente, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii recurate permiţând verificarea conformităţii acesteia cu susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale.

Nu sunt fondate nici criticile recurentelor-reclamante referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile, corespunzător motivului de nelegalitate invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentelor- reclamante vizează modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, prin raportare la dispoziţiile art. 1864 şi art. 2523 din C. civ., sunt susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din a cărui perspectivă va fi realizată examinarea legalităţii deciziei atacate.

Contrar susţinerilor recurentelor- reclamante, termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data când acestea au cunoscut sau trebuiau să cunoască naşterea dreptului lor material la acţiune, conform art. 2523 C. civ., care, dat fiind obiectul cauzei- contravaloarea lucrărilor executate şi neachitate în baza contractului de execuţie lucrări construcţii-montaj nr. 243.15/07.05.2015-, a început să curgă de la data când obligaţia a devenit exigibilă, şi debitorul acesteia trebuia să o execute, conform art. 2524 din acelaşi Cod.

Motivele de recurs învederate de către recurentele-reclamante în ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune sunt nefondate, interpretarea dată de instanţa de apel celor prevăzute de art. 1864 şi art. 2524 din C. civ. fiind corectă şi legală.

Interpretarea instanţei de apel şi modul în care a făcut aplicarea prevederilor legale mai sus-arătate împrejurărilor concrete ale speţei este vădit corectă, şi în niciun caz nu s-ar putea deduce ideea pretinsă de recurente; caracterul prescriptibil al acţiunii nu este înlăturat, după cum tot în mod legal şi cu respectarea convenţiei părţilor instanţa a reţinut momentul începerii termenului de prescripţie ca fiind determinat de momentul emiterii respectivei adrese.

Momentul de la care începe să curgă un termen de prescripţie, ori caracterul prescriptibil sau imprescriptibil al dreptului la acţiune, sunt chestiuni diferite, cu regim juridic diferit, care nu se confundă, cum eronat încearcă să pretindă recurentele că ar fi procedat instanţa de apel, critica acestora fiind nefondată.

În fine, în ce priveşte ultima critică din recurs, prin care se reproşează instanţei de apel că au fost greşit aplicate art. 2537 pct. 2 din C. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondată.

Pe de o parte, o executare silită care, ulterior, a fost anulată de către instanţă, nu poate avea efect întreruptiv al termenului de prescripţie extinctivă, cum nefondat pretind recurentele- reclamante, iar, pe de altă parte, greşit susţin acestea incidenţa art. 2537 pct. 2 teza finală C. civ.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, pretinsa invocare pe cale de excepţie a dreptului pe care îl susţin în prezenta cauză recurentele- reclamante, nu a existat şi a format obiect de analiză în dosarul nr. x/2017.

De altfel, a analiza ceea ce critică, în realitate, recurentele-reclamante prin acest ultim motiv de recurs, înseamnă a reanaliza probatoriul şi situaţia de fapt, lucru nepermis, în această cale extraordinară de atac.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că argumentele recurentelor-reclamante, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite, având în vedere că instanţa de apel a aplicat corect prevederile incidente, motiv pentru care, urmează a fi înlăturate.

Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanţa de apel a apreciat că se impune respingerea apelului reclamantelor, fiind dezvoltat raţionamentul în baza căruia s-a ajuns la această concluzie, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la soluţia pronunţată, conform dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Şi, faţă de cele reţinute anterior, se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, care nu sunt contradictorii, hotărârea astfel pronunţată nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, motivarea instanţei de apel fiind una clară, precisă şi ataşată circumstanţelor cauzei, conducând în mod logic la soluţia din dispozitiv.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele CABINET DE AVOCAT "C.", S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 990 A din 07 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2021.