Validity of associative statutes as source of contractual debt and enforceability of financing protocols against public authorities

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă, reţine şi constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Gorj – secţia a II-a Civilă, reclamantul Club Sportiv Pandurii-Lignitul Târgu Jiu, reprezentat prin administrator special A. i-a chemat în judecată pe pârâţii B. S.A., S.C. C. S.A., Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu şi Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să îi oblige pe pârâţi la plata sumelor reprezentând cotizaţia aferentă perioadei 2013-2017, identificându-le în cuprinsul cererii, sume actualizate la zi cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

În motivare, reclamantul a arătat că, potrivit art. 8 din statutul său, membrii fondatori s-au obligat să plătească anual o cotizaţie convenită printr-un acord de finanţare pentru fiecare an, iar prin semnarea protocoalelor de finanţare s-a născut în patrimoniul clubului un drept de creanţă constând în contravaloarea cotizaţiilor la care era îndreptăţit şi pe care pârâţii nu le-au achitat.

Prin încheierea nr. 35 din 20 martie 2018, Tribunalul Gorj – secţia a II-a Civilă a respins excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special, lipsei calităţii procesuale active, neconformităţii cererii, inadmisibilităţii, prescripţiei şi a netimbrării, iar prin sentinţa nr. 91 din 18 iulie 2018, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 27 august 2018, a admis în parte acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând cotizaţie datorată, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală, după cum urmează: B. S.A. - 6.398.608,88 RON, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu - 2.090.028,93 RON, Consiliul Judeţean Gorj - 512.303,65 RON şi Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia - 414.525,03 RON; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. şi i-a obligat pe pârâţi la plata către reclamant a sumei de 14.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, Clubul Sportiv Pandurii-Lignitul Târgu-Jiu, prin administrator special A. şi pârâţii B. S.A., Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj au declarat apel.

Prin decizia nr. 698 din 18 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelurile pârâţilor, a admis apelul reclamantului şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi să plătească reclamantului despăgubiri astfel: B. S.A. - 6.398.608,88 RON; Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu - 2.861.747,68 RON; Consiliul Judeţean Gorj - 769.543,23 RON; S.C. C. S.A. - 4.898.219,86 RON şi Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia - 516.983,76 RON.

Împotriva acestei decizii, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, B. S.A., Consiliul Judeţean Gorj şi S.C. C. S.A. au declarat recursuri.

Prin memoriul său de recurs, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a solicitat admiterea căii de atac pe care a promovat-o, admiterea excepţiilor invocate şi respingerea cererii de chemare în judecată; în ipoteza în care instanţa supremă va trece peste excepţiile invocate, a solicitat, în principal, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Gorj sau Curţii de Apel Craiova, în această ordine, iar în subsidiar casarea în tot a deciziei şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu.

În motivare, a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi conţine motive contradictorii ori străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru creanţele aferente anilor 2013, 2014 şi 2015, a arătat că atât tribunalul, cât şi curtea de apel au aplicat în mod greşit normele de drept material, întrucât fiecare creanţă a luat naştere distinct, prin acte încheiate în fiecare an.

În acest sens, a susţinut că, deşi instanţele ar fi trebuit să analizeze distinct creanţele şi să stabilească data la care a început să curgă şi când s-ar fi împlinit termenul de prescripţie pentru fiecare dintre ele, ele au prezentat doar lapidar motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, iar motivele expuse sunt contradictorii.

Astfel, a arătat că tribunalul a respins excepţia prescripţiei, reţinând că din întâmpinarea Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu rezultă că în intervalul 2013-2017 au fost efectuate cheltuieli în favoarea reclamantului, care au întrerupt cursul prescripţiei. Pe de altă parte, tribunalul a reţinut că, prin prisma prevederilor textelor din statut, nu pot fi reţinute apărările pârâţilor, în sensul că plata cotizaţiei anuale nu are caracter obligatoriu ori că aceasta poate fi compensată prin prestarea altor servicii în favoarea reclamantului, peste prevederile acordurilor de finanţare anuale. Prin urmare, acest recurent a apreciat că este vădită contradicţia, instanţa reţinând, pe de o parte, că plăţile făcute de Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu au întrerupt cursul termenului de prescripţie şi, pe de altă parte, nerecunoscând că aceste cheltuieli sunt parte a debitelor pe care reclamantul le solicită pentru perioada 2013-2017, contradicţie care se regăseşte şi în considerentele deciziei recurate.

Cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor lipsei capacităţii şi calităţii sale procesuale pasive, a evocat decizia nr. 1.956 din 5 aprilie 2012, prin care instanţa supremă a statuat că, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, doar unitatea administrativ-teritorială are calitate procesuală, având personalitate juridică, nu Consiliul local sau Primăria, care nu sunt entităţi cu personalitate juridică, ci organul deliberativ, respectiv structura executivă a unităţii administrativ-teritoriale, neavând capacitate de folosinţă a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată.

A mai subliniat acest recurent că este adevărat că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, însă, în speţă, este vorba de o acţiune civilă, care presupune în mod obligatoriu existenţa capacităţii civile de folosinţă a persoanei juridice, adică aptitudinea ei de a avea drepturi subiective civile şi obligaţii civile, inclusiv pe plan procesual, respectiv existenţa unui patrimoniu propriu din care prezumptivii creditori să se poată îndestula fără a aduce atingere drepturilor unor terţe persoane.

A arătat că instanţele nu au analizat excepţiile lipsei capacităţii procesuale şi a calităţii procesuale a Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu, iar instanţa de apel a respins excepţia, invocând soluţionarea acesteia într-un alt dosar, care nu are nicio legătură cu această cauză, reţinând în mod greşit faptul că există prezumţia de lucru judecat.

A arătat recurentul, de asemenea, că, potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001 (în prezent abrogată), consiliul local este autoritatea deliberativă a administraţiei publice şi, în această calitate, în sarcina sa nu pot fi stabilite obligaţii de plată, deoarece nu este persoană juridică de drept public, nu are capacitate juridică deplină şi nici patrimoniu propriu, nu este subiect juridic de drept fiscal, titular al codului de înregistrare fiscală şi nici al conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie sau la unităţile bancare. În procesele de contencios administrativ, susţine recurentul, calitatea procesuală pasivă este dată, de regulă, de faptul că pârâtul este emitentul actului contestat. Consiliile locale deţin, astfel, capacitate de folosinţă doar în dreptul public şi pot sta în judecată în calitate de pârât doar în procesele de contencios administrativ, de unde rezultă că excepţia lipsei capacităţii de folosinţă trebuia admisă, dar şi că autorităţile locale nu sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contracte sau din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

De asemenea, a arătat recurentul că, potrivit art. 187 din C. civ., "orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general", iar, conform art. 205 - 206 din C. civ., capacitatea de folosinţă a persoanei juridice este legată strict de personalitatea juridică şi de patrimoniu. Este adevărat că, potrivit art. 111 C. proc. civ., "cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului", însă acest text de lege nu este aplicabil în speţă, căci s-ar încălca dispoziţiile art. 56 şi art. 57 C. proc. civ., referitoare la capacitatea procesuală de folosinţă şi de exerciţiu a persoanei juridice în procesele de natură civilă.

Consiliul local, susţine recurentul, nu este o entitate cu personalitate juridică, fiind doar un organ deliberativ, care hotărăşte în privinţa problemelor care privesc administrarea unităţii administrativ-teritoriale, hotărârile sale fiind aduse la îndeplinire de către primarul localităţii şi de aparatul de specialitate care-1 ajută să-şi îndeplinească atribuţiile ce îi revin potrivit legii şi hotărârilor Consiliului local.

Astfel, atât în doctrina administrativă, cât şi în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ şi fiscal se face o distincţie clară între capacitatea civilă şi capacitatea administrativă de drept public, care reprezintă aptitudinea unui subiect de drept de a emite acte administrative, adică de a exercita puterea publică.

În continuare, a definit capacitatea procesuală şi dispoziţiile legale speciale aplicabile speţei, subliniind că, în cazul unităţilor administrativ-teritoriale, rezultă că în toate cazurile comuna, oraşul sau judeţul îşi exercită drepturile subiective şi îşi execută obligaţiile prin organele sale – consiliile locale sau judeţene, ca autorităţi deliberative şi primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, ca autorităţi executive –, că actele juridice ale organelor comunei, oraşului sau judeţului sunt ale unităţii administrativ-teritoriale respective şi nu ale autorităţii publice locale care le-a emis, deoarece ele nu sunt entităţi separate de unitatea administrativ-teritorială, ci părţi constitutive ale acesteia.

Cu privire la lipsa calităţii sale procesuale pasive, a evocat dispoziţiile art. 121 din Constituţia României, art. 56 C. proc. civ. şi art. 23 şi art. 36 din Legea nr. 215/2001 şi a susţinut că, potrivit acestora, consiliului local i se recunoaşte capacitatea administrativă de a adopta hotărâri. În consecinţă, are calitatea de a sta în justiţie doar în cauzele al căror obiect se referă la actele pe care le adoptă. Cu alte cuvine, în materie de contencios administrativ, calitatea procesuală derivă din capacitatea administrativă de a emite acte administrative cu caracter individual sau normativ, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile imperative ale Legii nr. 554/2004; consiliile locale deţin astfel capacitate de folosinţă şi calitate procesuală în dreptul public şi pot sta în judecată în calitate de pârâţi doar în procesele de contencios administrativ.

Astfel, în opinia recurentului în speţe precum cea de faţă singura persoană juridică de drept public este unitatea administrativ-teritorială, aceasta fiind singura entitate titulară a drepturilor şi obligaţiilor în raporturile juridice civile cu alte persoane fizice sau juridice. De altfel, susţine recurentul, statutul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Tg-Jiu a fost semnat de primar şi, chiar dacă în mod formal este indicat faptul că acesta reprezenta Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, raportat la prevederile legale în vigoare, calitatea de asociat revine de drept unităţii administrativ-teritoriale, care este Municipiul Târgu Jiu, deoarece, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum si în justiţie, acelaşi lucru rezultând si din prevederile art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege.

Referitor la excepţiile lipsei calităţii de reprezentant şi lipsei calităţii procesuale active a administratorului special A., a arătat că tribunalul a respins aceste excepţii, reţinând că administratorul judiciar D.., conform punctului de vedere depus la filele x, a avizat şi şi-a însuşit cererea de chemare în judecată, conform dispoziţiilor art. 141 alin. (1) şi (2), raportat la art. 5 pct. 66 lit. c) din Legea nr. 85/2014.

În opinia recurentului, această motivare este nelegală.

În acest sens, a evocat dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi încheierea nr. 60 din 19 octombrie 2016, prin care judecătorul-sindic a stabilit atribuţiile administratorului judiciar al C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi a subliniat că acţiunea nu a fost formulată de administratorul judiciar, aşa cum prevede art. 58 din Legea nr. 85/2014 şi nici nu a fost autorizată de judecătorul-sindic, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, este lovită de nulitate.

Din această perspectivă, a susţinut că tot greşit a fost respinsă şi excepţia netimbrării acţiunii la valoarea pretenţiilor.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a arătat că instanţa de apel, în aplicarea legii, nu a acordat prioritate aplicării reglementărilor cu caracter special, prevăzute în acte normative care stabilesc condiţiile legale de angajare a fondurilor publice în raporturile cu structurile asociative sportive (Legea nr. 69/2000, Legea nr. 215/2001 şi Legea nr. 273/2006), soluţionând cauza exclusiv prin trimiteri la norme cu caracter general cuprinse în C. civ., referitoare la regimul juridic al convenţiilor civile.

În opinia acestui recurent, decizia atacată a fost pronunţată cu neobservarea exigenţelor art. 181 lit. b) şi art. 69 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/20:00, în vigoare la data acordării sumelor de la bugetul local în perioada 2014-2017.

Astfel, instanţele de fond au ignorat regimul de gestionare şi control al sumelor plătibile de persoanele juridice de drept public, organizate în sistemul administraţiei publice locale, către asociaţiile sportive, reglementat de Legea nr. 69/2000, precum şi dispoziţiile aplicabile din Legea nr. 215/2001 şi Legea nr. 273/2006.

A subliniat recurentul că instanţele de fond au reţinut în mod greşit că toate creanţele din perioada 2013-2017 au respectat în totalitate prevederile art. 8 alin. (1) din statutul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, care prevede că membrii fondatori vor plăti o cotizaţie anuală, care va fi convenită prin acord de finanţare pentru fiecare an, în funcţie de obiectivul echipei şi eşalonul în care activează, în condiţiile în care nu au fost încheiate acorduri de finanţare pentru anii 2013, 2014 şi 2015, ci doar pentru anii 2016 şi 2017.

Tot în mod greşit, a apreciat recurentul, au reţinut instanţele de fond şi că protocoalele de finanţare produc efecte juridice, fără a avea în vedere faptul că acestea sunt acte unilaterale ale Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, întrucât nu există un mandat special din partea Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu pentru angrenarea de cheltuieli din bugetul Municipiului Târgu Jiu cu această destinaţie.

Astfel, s-a arătat că reprezentantul consiliului local în Adunarea Generală a Asociaţilor nu avea mandat să iniţieze şi să semneze acorduri de finanţare.

Pe de altă parte, a susţinut că, potrivit statutului reclamantului, acordurile de finanţare încheiate (protocoale) reprezintă nişte proiecte iniţiale, acorduri de principiu, previziuni asupra unui necesar de finanţare şi nu angajează părţile semnatare, întrucât numai adunarea generală a asociaţilor poate aproba aceste protocoale de finanţare. Or, din actele depuse la dosar, dar şi din cuprinsul raportului de expertiză întocmit rezultă că pentru anii competiţionali 2013 şi 2014 nu există o hotărâre a adunării generale a asociaţilor prin care să fie aprobat protocolul de finanţare nr. x din 6 noiembrie 2012, astfel că protocoalele nu pot produce efecte obligatorii pentru membrii fondatori.

Cu privire la acest aspect, al adoptării unei hotărâri statutare, a arătat că, potrivit art. 13 alin. (2) lit. f) din Statut, asociaţii au dreptul la un singur vot, dacă au achitat contribuţia asumată prin protocolul de finanţare, că, chiar şi în condiţiile în care ar fi existat hotărâri ale adunării generale a asociaţilor prin care să fie aprobate protocoalele de finanţare în cauză, organele de conducere ale clubului, pentru opozabilitate, trebuiau să le înainteze, spre aprobare, Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu şi Consiliului Judeţean Gorj, potrivit dispoziţiilor imperative din legile nr. 69/2000, nr. 215/2001 şi nr. 273/2006 şi, în situaţia în care acest lucru nu a avut loc, reiese fără putinţă de tăgadă faptul că protocoalele în cauză nu sunt acte juridice opozabile părţilor.

A subliniat recurentul că părţile nu au încheiat niciun contract, astfel că nu se face dovada pretenţiilor reclamantului în temeiul art. 1.165 şi art. 1.166 C. civ., dar şi că acordul de finanţare prevăzut la art. 8 din statutul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu putea să producă efecte numai în condiţiile în care acesta emana de la singura autoritate îndrituită să aprobe bugetul local al Municipiului Târgu Jiu.

De aceea, s-a susţinut, fără a avea în vedere art. 15 alin. (2) din statutul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, care prevede că asociaţii persoane juridice sunt reprezentaţi în adunarea generală de conducătorii lor, în mod greşit au apreciat instanţele de fond că reprezentantul Municipiului Târgu Jiu în A.G.A. Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu poate angaja patrimonial U.A.T. Municipiul Târgu Jiu, fără o hotărâre adoptată de consiliul local în acest sens, conform prevederilor legale, întrucât numai consiliul local, prin hotărâre, stabileşte modalitatea de cheltuire a banilor publici.

Prin urmare, afirmă recurentul, în mod greşit au reţinut instanţele de fond că Municipiul Târgu Jiu se poate regresa împotriva persoanelor care au reprezentat consiliul local în A.G.A., în condiţiile în care, în realitate, un atare drept aparţine doar persoanelor vătămate de decizia luată de reprezentanţii consiliului local în A.G.A., fără să existe o hotărâre a consiliului local în acest sens.

A mai susţinut recurentul că instanţele de fond nu au prezentat motivele pentru care nu se aplică prevederile imperative din Legea nr. 69/2000, Legea nr. 215/2001 şi Legea nr. 273/2006 şi de ce au înlăturat aceste apărări.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 2 şi 7, art. 14 alin. (4), art. 19 alin. (1) lit. a), art. 35 şi art. 49 alin. (4) din Legea 273/2006 şi a subliniat că autorităţile deliberative pot hotărî asupra participării cu capital sau bunuri, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă.

În opinia recurentului, curtea de apel a reţinut în mod greşit că temeiul juridic al dreptului intimatului-reclamant de a pretinde cotizaţiile anuale îl constituie statutul clubului, atât timp cât acesta stabileşte că sancţiunea pentru neplata cotizaţiei este pierderea dreptului de vot şi a calităţii de asociat, iar între părţi nu s-a semnat niciun contract, acordurile de finanţare sau protocoalele prin care membrii asociaţi au promis sume de bani cu titlu de cotizaţie nereprezentând un acord de voinţă în sensul art. 1.166 C. civ.

În concluzie, a arătat că, prin neplata cotizaţiilor, nu s-a născut niciun drept de creanţă în patrimoniul clubului, sancţiunea prevăzută de statut fiind excluderea asociaţilor.

Mai mult, a arătat că, potrivit art. 13 alin. (2) lit. f) din statut, asociaţii au dreptul la un singur vot, dacă au achitat contribuţia asumată prin protocolul de finanţare. Cum, potrivit susţinerilor reclamantului, asociaţii nu au achitat integral contribuţia pentru anii 2013, 2014 şi 2015, aceştia nu aveau drept de vot asupra protocoalelor, astfel că nu există o obligaţie statutară de plată a cotizaţiei.

Potrivit recurentului, atât tribunalul, cât şi instanţa de apel au analizat formal cererea de chemare în judecată, stabilirea obligaţiei de plată în sarcina Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu fiind rezultatul unor omisiuni şi inadvertenţe ale motivării, prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate.

A mai susţinut recurentul că protocoalele încheiate în anii 2012, 2014, 2015, 2016 şi 2017 nu respectă dispoziţiile art. 23 şi 36 din Legea nr. 215/2001, nu au fost înregistrate la registratura generală a Primăriei Municipiului Târgu Jiu şi nu au fost aduse la cunoştinţă consiliului local, în vederea însuşirii şi aprobării, astfel că nu pot fi opozabile Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu şi nu pot reprezenta acte juridice care să producă efecte în dauna bugetului local al Municipiului Târgu Jiu.

De asemenea, a arătat că regimul de gestionare şi control al sumelor plătibile de persoanele juridice de drept public, organizate în sistemul administraţiei publice locale către asociaţiile sportive este reglementat de Legea nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data acordării sumelor de la bugetul local în perioada 2014-2017, care impune pentru acordarea sumelor de la bugetele locale îndeplinirea următoarelor condiţii: existenţa unei hotărâri a autorităţii deliberative (consiliul local sau consiliul judeţean); stabilirea expresă a destinaţiei sumelor (finanţarea programelor sportive) şi încheierea contractelor de finanţare între autoritatea finanţatoare şi structurile sportive beneficiare.

În final, a arătat că, aşa cum a susţinut si în fata instanţelor de fond, în perioada 2-15 decembrie 2014, Camera de Conturi Gorj a efectuat acţiunea de audit al performanţei cu tema "Economicitatea resurselor alocate, eficienţa şi eficacitatea utilizării acestora pentru cultura, religie, sport la nivelul Unităţilor Administrativ Teritoriale pe perioada 2010-2013" şi a întocmit Raportul de audit al performanţei nr. 47.439 din 15 decembrie 2014, în urma căruia a transmis, prin scrisoarea nr. 157 din 23 ianuarie 2015, un număr de 8 recomandări pentru sporirea eficienţei resurselor şi îndeplinirea obiectivelor propuse în domeniul culturii, religiei şi sportului, din care una se referea la activitatea sportivă.

Ulterior, subliniază recurentul, în anul 2015 echipa Camerei de Conturi Gorj care a verificat modul de implementare a recomandărilor a menţionat în raportul nr. 28.452 din 3 iulie 2015 că în anul 2014 nu s-au făcut plăţi către Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, iar în anul 2015 s-au plătit 80.000 RON, conform protocolului 1.540 din 7 aprilie 2015, care au fost justificate de club.

Totodată, s-a notat, Camera de Conturi Gorj a menţionat în raportul de audit financiar nr. 27.600 din 29 iunie 2016 privind conturile de execuţie şi bilanţul contabil încheiate la 31 decembrie 2015, că "fundamentarea cheltuielilor pentru acţiuni sportive nu s-a realizat cu respectarea prevederilor Legii 350/2005 privind finanţarea nerambursabilă, a Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinului Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006".

În consecinţă, în anul 2016 finanţarea Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu nu s-a făcut conform Acordului de finanţare încheiat la 10 martie 2016, care prevedea suma de 1.000.000 RON, ci conform H.C.L. Gorj nr. 70 din 2 septembrie 2016, prin care a fost aprobată suma de 250.000 RON, achitată integral în baza contractului de finanţare.

A arătat recurentul că, în ciuda faptului că a susţinut în faţa instanţei de fond aceste aspecte de fapt şi de drept, aceasta s-a rezumat să analizeze cauza dedusă judecăţii doar prin prisma celor susţinute, dar nedovedite, prin cererea de chemare în judecată.

Prin cererea proprie de recurs, S.C. C. S.A. a solicitat casarea deciziei atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare.

În motivare, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi cuprinde motive contradictorii; a invocat, astfel, motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererii ca urmare a lipsei capacităţii de exerciţiu a administratorului special.

În acest sens, a arătat că instanţa de apel a aplicat normele de drept comun, respectiv art. 57 alin. (5) şi art. 82 alin. (1) C. proc. civ., deşi reclamantul se afla în insolvenţă, fiindu-i astfel aplicabile dispoziţiile Legii nr. 85/2014, potrivit cărora nu administratorul special are atribuţii în promovarea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, ci administratorul judiciar. Or, cererea de apel a reclamantului este promovată de administratorul special A..

Mai mult, a arătat această recurentă că cererea de chemare în judecată a fost avizată şi însuşită ulterior de către administratorul judiciar, însă cererea de apel nu a fost nici avizată şi nici însuşită de către acesta, apreciind că şi în cazul unei însuşiri ulterioare, raportat la dispoziţiile art. 141 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014, tot ar fi operat sancţiunea nulităţii.

Potrivit recurentei, împrejurarea că administratorul judiciar a fost citat de instanţa de apel nu poate acoperi viciul de procedură.

O altă critică formulată de această recurentă vizează natura juridică a pretinsei datorii faţă de intimatul-reclamant.

În acest sens, a arătat că reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 1.165 şi art. 1.166 C. civ., considerând ca izvor al obligaţiilor pretinse contractul, precum şi prevederile art. 8 din Statut.

În opinia recurentei, curtea de apel a reţinut în mod greşit că temeiul juridic al dreptului intimatei-reclamante de a pretinde cotizaţiile anuale îl constituie statutul clubului, atât timp cât acesta stabileşte că sancţiunea pentru neplata cotizaţiei este pierderea dreptului de vot şi a calităţii de asociat, iar între părţi nu s-a semnat niciun contract, acordurile de finanţare sau protocoalele prin care membrii asociaţi au promis sume de bani cu titlu de cotizaţie nereprezentând un acord de voinţă în sensul art. 1.166 C. civ.

În concluzie, a arătat că, prin neplata cotizaţiilor, nu s-a născut niciun drept de creanţă în patrimoniul clubului, deoarece o asociaţie este o entitate la care aderă şi participă doar cine doreşte şi o susţine financiar în măsura posibilităţilor şi a dorinţei de a o face, actele dosarului relevând faptul că şi administratorul judiciar recunoaşte că singura sancţiune pentru neplata cotizaţiilor este excluderea din asociaţie, nicidecum obligarea la plata respectivelor cotizaţii.

A invocat recurenta şi greşita interpretare a normelor de drept material cu privire la stingerea procesului prin înţelegerea părţilor, consfinţită prin tranzacţie.

Astfel, a arătat că, prin decizia atacată, instanţa de apel nu a făcut decât o referire vagă la contractul de tranzacţie nr. x din 7 noiembrie 2018, încheiat cu Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Targu-Jiu cu respectarea condiţiilor legale şi la împrejurarea că a solicitat să se ia act de această tranzacţie.

Or, prin neluarea în considerare a convenţiei părţilor, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 1.270 C. civ.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a luat în considerare protocoalele şi acordurile de finanţare iniţiale, consfinţite în prima variantă a raportului de expertiză, reţinând că nu a fost făcută dovada, conform art. 249 C. proc. civ., a existenţei unor acte juridice încheiate ulterior, altele decât protocoalele şi acordurile de finanţare iniţiale, ca urmare a unor posibile renegocieri, deoarece astfel de înscrisuri nu au fost depuse de către apelanţii-pârâţi S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A., Consiliul Local Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj şi nici nu au fost identificate de expert în raportul de expertiză.

Or, susţine recurenta, în această argumentare eronată nu se face referire la S.C. C. S.A., din perspectiva căreia nu are relevanţă dacă celelalte părţi au depus sau nu înscrisuri, în condiţiile în care, aşa cum reiese din actele pe care le-a depus la dosar, ea a făcut dovada renegocierilor.

Astfel, în opinia recurentei, prin luarea în considerare a hotărârii adunării asociaţilor din 28 aprilie 2017 şi prin ignorarea celei din 12 iunie 2017, prin care aceştia au modificat prima hotărâre, instanţa de apel a încălcat grav dispoziţiile legale.

În drept, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin recursul propriu, S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A. a arătat că înţelege să atace atât decizia apelată, cât şi încheierea nr. 35, pronunţată de Tribunalul Gorj la 20 martie 2018, solicitând, într-o primă teză, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate si a încheierii nr. 35 din 20 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Gorj sau Curţii de Apel Craiova, în ordinea invocată; într-o teză subsidiară, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei şi a încheierii atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A.

Cu privire la încheierea nr. 35 din 20 martie 2018, a arătat că în mod greşit a respins tribunalul excepţiile invocate şi, mai mult, aceasta nu cuprinde considerentele pentru care a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A.

În acest sens, a evocat dispoziţiile art. 56, art. 58 şi art. 84 din Legea nr. 85/2014 şi încheierea nr. 60 din 19 octombrie 2016, prin care judecătorul-sindic a stabilit atribuţiile administratorului judiciar al C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi a subliniat că acţiunea nu a fost formulată de administratorul judiciar, aşa cum prevede art. 58 din Legea nr. 85/2014 şi nici nu a fost autorizată de judecătorul-sindic, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, este lovită de nulitate.

De asemenea, a arătat că administratorul special, numit de membrii fondatori, şi-a depăşit atribuţiile prevăzute de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 în momentul în care a formulat o acţiune în pretenţii împotriva acestora şi a subliniat că o astfel de acţiune este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât nu cuprinde nici menţiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014.

Pe de altă parte, a susţinut că, faţă de argumentele prezentate, se impunea şi admiterea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special A. în promovarea cererii de chemare în judecată, respinse de instanţă cu motivarea că, pe parcursul procesului, administratorul judiciar D.., introdus în cauză, a avizat şi şi-a însuşit cererea de chemare în judecată.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 85/2014 şi a subliniat că, raportat la acestea, punctul de vedere emis de administratorul judiciar, în sensul că avizează acţiunea (după ce aceasta a fost depusă la instanţă) şi îşi însuşeşte acest demers juridic, este lipsit de eficienţă juridică, întrucât legea nu prevede posibilitatea avizării ulterioare a unor acte sau demersuri juridice, ci doar prealabil efectuării acestora.

Din această perspectivă, a susţinut că tot greşit a fost respinsă şi excepţia netimbrării acţiunii la valoarea pretenţiilor.

A mai susţinut recurenta că prima instanţă, a cărei sentinţă a fost menţinută de curtea de apel, a respins în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Aceasta întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea ei la plata sumei de 7.810.334 RON, reprezentând cotizaţia anuală aferentă anilor 2013, 2014, 2015, 2016 şi 2017, potrivit art. 8 din statutul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Tg-Jiu, astfel că la data depunerii acţiunii - 12 decembrie 2017 - dreptul material la: acţiune pentru anii 2013 şi 2014 era prescris, iar faţă de data la care a fost încheiat acordul de finanţare din 6 decembrie 2012 se poate reţine prescripţia şi pentru anul 2014.

A mai susţinut această recurentă că, pe fond, Tribunalul Gorj, a cărui sentinţă a fost menţinută în apel, a admis în mod greşit acţiunea, hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi sumar motivată.

A arătat că reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 1.165 şi art. 1.166 C. civ., considerând ca izvor al obligaţiilor pretinse contractul, precum şi prevederile art. 8 din statut.

În opinia recurentei, curtea de apel a reţinut în mod greşit că temeiul juridic al dreptului intimatului-reclamant de a pretinde cotizaţiile anuale îl constituie statutul clubului, atât timp cât acesta stabileşte că sancţiunea pentru neplata cotizaţiei este pierderea dreptului de vot şi a calităţii de asociat, iar între părţi nu s-a semnat niciun contract, acordurile de finanţare sau protocoalele prin care membrii asociaţi au promis sume de bani cu titlu de cotizaţie nereprezentând un acord de voinţă în sensul art. 1.166 C. civ.

În concluzie, a arătat că, prin neplata cotizaţiilor, nu s-a născut niciun drept de creanţă în patrimoniul clubului, deoarece o asociaţie este o entitate la care aderă şi participă doar cine doreşte şi o susţine financiar în măsura posibilităţilor şi a dorinţei de a o face, actele dosarului relevând faptul că şi administratorul judiciar recunoaşte că singura sancţiune pentru neplata cotizaţiilor este excluderea din asociaţie, nicidecum obligarea la plata respectivelor cotizaţii

În al doilea rând, a susţinut că, potrivit statutului reclamantului, acordurile de finanţare încheiate (protocoale) reprezintă nişte proiecte iniţiale, acorduri de principiu, previziuni asupra unui necesar de finanţare şi nu angajează părţile semnatare, întrucât numai adunarea generală a asociaţilor poate aproba aceste protocoale de finanţare. Or, din actele depuse la dosar, dar şi din cuprinsul raportului de expertiză întocmit rezultă că pentru anii competiţionali 2013 şi 2014 nu există o hotărâre a adunării generale a asociaţilor prin care să fie aprobat protocolul de finanţare nr. x din 6 noiembrie 2012, astfel că protocoalele nu pot produce efecte obligatorii pentru membrii fondatori.

Cu privire la acest aspect, al adoptării unei hotărâri statutare, a arătat că, potrivit art. 13 alin. (2) lit. f) din statut, asociaţii au dreptul la un singur vot, dacă au achitat contribuţia asumată prin Protocolul de finanţare. Cum, potrivit susţinerilor reclamantului, asociaţii nu au achitat integral contribuţia pentru anii 2013, 2014 şi 2015, aceştia nu aveau drept de vot asupra protocoalelor, astfel că nu există o obligaţie statutară de plată a cotizaţiei.

Mai mult decât atât, a susţinut că, potrivit extrasului din registrul de evidenţă aflat la Judecătoria Tg. Jiu, prima menţiune despre S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A. apare în 4 ianuarie 2013, dată de la care aceasta a fost înregistrată legal ca membru, astfel încât acordul de finanţare din 6 noiembrie 2012 nu putea produce vreun efect faţă de ea.

În continuare, a arătat că expertul desemnat în cauză nu a ţinut seama de toate menţiunile din protocolul încheiat la 6 noiembrie 2012 cu privire la anul 2013, iar în ceea ce priveşte anul 2014, expertul nu a ţinut cont de toate sumele plătite.

În ce priveşte obligarea pârâtelor la plata sumelor reprezentând cotizaţie, actualizate cu dobânda legală şi rata inflaţiei, a susţinut că hotărârea este nelegală şi sub acest aspect, din moment ce nu există un temei legal sau statutar prin care să se prevadă că aceste contribuţii urmează sa fie actualizate cu dobânda legală şi inflaţia.

În final, a conchis că, raportat la statutul în discuţie, suma aferentă cotizaţiei nu reprezintă un drept de creanţă cert, iar decizia unui asociat de a nu plăti este sancţionată cu pierderea calităţii, fără alte consecinţe în plan juridic şi financiar.

În drept, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin memoriul propriu de recurs, Consiliul Judeţean Gorj a reiterat situaţia de fapt şi a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale la situaţia de fapt, iar hotărârea apelată a fost dată cu neobservarea exigenţelor prevăzute de legile speciale care reglementează validitatea actelor juridice pe care instituţiile publice le adoptă pentru finanţarea structurilor asociative sportive, sub aspectul competenţei şi modalităţilor concrete de acordare la plată a sumelor provenite din fonduri publice.

În acest sens, a arătat că, acordând eficienţă juridică Acordului de finanţare nr. x din 28 aprilie 2017, semnat de preşedintele Consiliului Judeţean Gorj sub rezerva aplicării reglementărilor legale de finanţare din fonduri publice a structurilor sportive asociative, respectiv aprobarea finanţării de către persoana juridică de drept public, judeţul Gorj, prin autoritatea sa deliberativă - Consiliul Judeţean Gorj, instanţa de apel a stabilit în mod greşit că această convenţie este suficientă pentru a constitui, prin ea însăşi, temeiul obligaţiei de plată.

Aceasta întrucât acordul de finanţare nr. x din 28 aprilie 2017 nu este valid pentru angajarea de fonduri băneşti de la bugetul public al judeţului Gorj, în condiţiile în care nu îndeplineşte cerinţele de validitate prevăzute de lege pentru a produce efecte în acest scop. Astfel, a afirmat că, pentru ca acest înscris să producă efecte juridice, el trebuia să se întemeieze pe o hotărâre prealabilă a autorităţii cu competenţă în gestionarea fondurilor publice (Consiliul Judeţean Gorj) sau să fie ratificat ulterior de această autoritate, pentru a dobândi statutul de angajament bugetar cert, condiţie legală imperativă pentru încheierea contractului de finanţare şi acordarea la plată a sumei de către ordonatorul principal de credite.

Sub acest aspect, susţine recurentul, instanţa de apel a constatat că modul şi limitele exercitării mandatului reprezentantului Consiliului Judeţean Gorj în cadrul adunării generale a C.S. Pandurii Lignitul Tg Jiu, finalizat prin încheierea acordului de finanţare, care nu este altceva decât acordul de voinţă al părţilor, liber exprimat, nu pot face obiectul exercitării controlului judiciar în cadrul dedus judecăţii, întrucât este străin de obiectul acestuia şi depăşeşte limitele învestirii.

Potrivit acestui recurent, curtea de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1.247 C. civ., refuzând să aprecieze asupra validităţii actului pe care 1-a considerat izvor de obligaţii în admiterea acţiunii, deşi nu înlătură sub nicio formă apărările de fond, întemeiate pe reglementări legale de ordin substanţial ce vizează modul de finanţare de către instituţiile publice a structurilor sportive.

A subliniat recurentul că, într-un litigiu civil având ca obiect executarea unui act juridic, instanţa, constatând că actul ce constituie fundamentul pretenţiei supuse judecăţii este lovit de nulitate absolută, trebuie să respingă cererea de chemare în judecată ca nefondată, întrucât are la bază un act nul, ineficace, care nu poate da naştere niciunei obligaţii valabile, fără însă a pronunţa efectiv şi nulitatea actului juridic respectiv dacă nu a existat nicio cerere expresă în acest sens. Prin urmare, refuzul instanţei de apel de a exercita controlul judiciar asupra acordului de finanţare nr. x din 28 aprilie 2017, considerându-l de facto valid, reprezintă o modalitate evidentă de aplicare greşită a legii, în situaţia în care pretenţia reclamantului a fost admisă fără analizarea validităţii actului şi consemnarea în considerentele hotărârii a concluziilor pentru care i-a acordat eficienţă juridică.

Pe de altă parte, a mai arătat recurentul, instanţa de apel, în aplicarea legii, nu a acordat prioritate aplicării reglementărilor cu caracter special, prevăzute în acte normative care stabilesc condiţiile legale de angajare a fondurilor publice în raporturile cu structurile asociative sportive (Legea nr. 69/2000, Legea nr. 215/2001 şi Legea nr. 273/2006), soluţionând cauza exclusiv prin trimiteri la norme cu caracter general cuprinse în C. civ., referitoare la regimul juridic al convenţiilor civile.

În opinia recurentului, hotărârea apelată a fost dată cu neobservarea exigenţelor art. 181 lit. b) şi art. 69 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, în vigoare la data acordării sumelor de la bugetul local în perioada 2014-2017, inclusiv cu privire la situaţia sumei aprobate prin Hotărârea Consiliului Judeţean Gorj în anul 2016, reflectată în contractul de finanţare nr. x din 04 aprilie 2016, acordată în cuantum de 250.000 RON, pe fondul neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor contractuale asumate.

Astfel, ignorând regimul de gestionare şi control al sumelor plătibile de persoanele juridice de drept public, organizate în sistemul administraţiei publice locale, către asociaţiile sportive, regim reglementat de Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, instanţa de apel a schimbat soluţia primei instanţe, care în mod corect a constatat că pretenţiile reclamantei de a beneficia de suma integrală prevăzută în contractul de finanţare nr. x din 04.04.2016 (500.000 RON) sunt nefondate.

Prin urmare, în opinia recurentului, schimbarea soluţiei primei instanţe este rezultatul unei aplicări greşite a textelor de lege invocate mai sus, instanţa de apel apreciind în mod greşit că acordul de finanţare nr. x/2016 este unul necondiţionat, în măsură să constituie prin el însuşi izvor de obligaţie pentru întreaga sumă aprobată pentru anul 2016, a cărei acordare la plată nu presupunea justificarea ulterioară a acesteia, deşi prin apărările de fond şi prin concluziile expertizei se arătase că exista un cadru contractual însuşit de reclamant cu privire la modalităţile concrete de cheltuire şi justificare a sumei de 500.000 RON. În concret, a afirmat recurentul, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Gorj nr. 38 din 31 martie 2016 a fost aprobată plata efectivă a cotizaţiei stabilite prin acordul de finanţare nr. x/2016, suma acordată la plată urmând a fi justificată în baza contractului intervenit între părţi, a cărui formă a fost prevăzută în anexa la această hotărâre, în temeiul căreia s-a încheiat contractul de finanţare nr. x din 04 aprilie 2016, fiind plătită efectiv suma de 250.000 RON.

A arătat recurentul că prin o.p. nr. 36 din 15 aprilie 2016 a plătit suma de 125.000 RON, reprezentând cotizaţia aferentă trimestru I al anului 2016, iar prin o.p. nr. 109 din 11 noiembrie 2016 a achitat suma de 125.000 RON, reprezentând cotizaţia aferentă trimestrului II al anului 2016, însă Consiliul Judeţean Gorj nu a virat sumele aferente trimestrelor III şi IV ale anului 2016, întrucât clubul a transmis cu întârziere raportul de activitate privind justificarea utilizării sumelor virate aferente trimestrului II, fiind astfel imposibilă virarea şi utilizarea potrivit destinaţiei contractului de finanţare a sumei restante, pe fondul culpei contractuale evidente a acestuia.

În acest context, a subliniat că, acordând eficienţă variantei 1 a raportului de expertiză, deşi prin administrarea acestei probe se confirmă apărările de fond ale Consiliului Judeţean Gorj, curtea de apel a absolvit practic de culpă contractuală reclamantul, cu ignorarea cadrului contractual intervenit între părţi şi totodată a constatat, în mod eronat, că nu a fost făcută dovada existenţei unor acte juridice încheiate ulterior, altele decât protocoalele şi acordurile de finanţare apreciate ca izvoare de obligaţii, ca urmare a unor posibile renegocieri, deoarece astfel de înscrisuri nu au fost depuse de către Consiliul Judeţean Gorj.

Or, contrar celor reţinute de instanţa de prim control judiciar, prin apărările de fond şi prin concluziile expertizei, s-a făcut dovada existenţei unui act juridic încheiat ulterior, altul decât acordul de finanţare nr. x/2016, însuşit de reclamant cu privire la modalităţile concrete de cheltuire şi justificare a sumei de 500.000 RON, respectiv contractul de finanţare nr. x din 4 aprilie 2016.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 15 ianuarie 2020, intimatul-reclamant Club Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, prin administrator special A. şi prin administrator judiciar D.. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor.

La 20 ianuarie 2020, S.C. C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursurilor.

Tot atunci, S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de Consiliul Judeţean Gorj.

La 20 februarie 2020, S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A. a răspuns la întâmpinarea formulată de Club Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, iar la 21 februarie 2020, S.C. C. S.A. a răspuns aceleiaşi întâmpinări.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi, după analiza lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport; doar recurenta S.C. C. S.A. şi-a exprimat punctul de vedere.

La 25 noiembrie 2020, recursurile au fost admise în principiu şi s-a fixat un termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării lor, pentru când s-a dispus citarea părţilor.

Pe parcursul litigiului au fost formulate cereri de intervenţie accesorie; în urma parcurgerii procedurii admisibilităţii lor în principiu, acestea au fost respinse, cu motivarea care rezultă din cele consemnate în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Astfel cum a fost reţinută în etapele devolutive ale procesului, situaţia de fapt care a generat litigiul dintre părţi derivă din neplata de către recurenţi, care, alături de intimata-pârâtă, au calitatea de membri fondatori ai Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, a cotizaţiei anuale; în acest sens, instanţele de fond au reţinut că, în scopul realizării scopului pentru care a fost constituit intimatul-reclamant, părţile au instituit, în art. 8 alin. (1) din statutul acestuia, obligaţia membrilor fondatori de a plăti o cotizaţie anuală, care va fi convenită prin acord de finanţare pentru fiecare an, în funcţie de obiectivul de echipei şi de eşalonul în care activează.

Contestând validitatea demersului judiciar şi a obligaţiei, în sine, recurenţii şi-au întemeiat în drept căile de atac pe care le-au promovat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei sau când a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greşită a normelor de drept material.

În prealabil, instanţa supremă subliniază caracterul supraabundent al criticilor expuse în memoriile de recurs, care, în astfel de condiţii, par nesintetizate şi lipsite de acurateţe; logica juridică face necesară gruparea criticilor expuse de către mai mulţi recurenţi şi presupune ca acestora să li se ofere un unic răspuns, fără să fie utilă analiza lor repetată.

De asemenea, se cuvine reamintit părţilor că natura nedevolutivă a recursului se opune reevaluării materialului probator administrat în faţa instanţelor de fond.

Plasând considerentele de faţă pe aceste premise, Înalta Curte ia act că prima critică aduce în dezbatere lipsa capacităţii Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu şi lipsa calităţii sale procesuale pasive, întemeiată pe împrejurarea că unitatea administrativ-teritorială este unica entitate legitimată procesual să stea în proces.

Cu toate acestea, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, deşi, desigur, cunoştea că este doar organul deliberativ al unităţii administrativ-teritoriale, a fost cel care a agreat să participe la fondarea clubului sportiv reclamant, neînţelegând să opună, în acel cadru, lipsa capacităţii sale de folosinţă a drepturilor civile. În acest context, în care pare că recurentul îşi invocă propria turpitudine, omisiunea atunci manifestată îi poate fi opusă în prezent de către intimatul-reclamant, după cum se cuvine ca încercarea acestei părţi de a se desprinde din raportul contractual în care s-a angajat să fie sancţionată prin respingerea excepţiei, invocate în acest scop.

Totodată, instanţa de apel a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale şi a calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu, reţinând puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1.153, pronunţată la 14 noiembrie 2018, prin care Curtea de Apel Craiova a constatat că această entitate "a fost chemată în judecată în calitate de asociat al debitoarei C.S. PANDURII LIGNITUL TG JIU, având capacitate de exerciţiu şi de folosinţă în exercitarea actelor specifice membrilor asociaţiei debitoarei şi implicit în angajarea răspunderii pentru obligaţiile, ce îi revin în această calitate. Pe cale de consecinţă, este respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere calitatea sa de membru fondator al asociaţiei C.S. PANDURII LIGNITUL TG JIU".

Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a afirmat că respingerea excepţiei lipsei capacităţii procesuale şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive a fost nelegal adoptată, dar nu a expus nicio critică de substanţă, la adresa considerentului expus în precedent, care, în aceste condiţii, este pe deplin valid şi va fi păstrat. Aceasta în condiţiile în care prezumţia lucrului judecat presupune că o hotărâre judecătorească definitivă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi, iar, o dată tranşată, o chestiune litigioasă nu mai poate fi adusă înaintea judecăţii, nici contrazisă ulterior.

Înalta Curte notează şi că, pentru a opera puterea de lucru judecat, înţeleasă ca efect pozitiv al obligativităţii hotărârii judecătoreşti, este necesară identitatea de părţi, nu şi de cea de obiect sau de cauză între litigiul de faţă şi cel anterior, iar în speţă această condiţie este îndeplinită.

Pe de altă parte, atât Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, cât şi S.C. C. S.A., dar şi B. S.A. au susţinut, în memoriile lor de recurs, că excepţia inadmisibilităţii cererii de faţă, derivată din lipsa capacităţii de exerciţiu ori din lipsa calităţii administratorului special al intimatului-reclamant (în insolvenţă) de a-l reprezenta pe acesta şi, deci, de a iniţia un demers în justiţie în numele clubului a fost respinsă în mod nelegal.

Nici această critică nu este fondată, de vreme ce, deşi cererea de chemare în judecată şi declaraţia de apel au fost semnate, în numele reclamantului, de către administratorul special, ele au fost însuşite apoi de către administratorul judiciar D..

Recurenţii consideră că legea nu permite ca însuşirea să aibă loc şi ulterior sesizării instanţei, însă o atare afirmaţie va fi înlăturată, deoarece analiza art. 57 alin. (5) şi a art. 82 alin. (1) C. proc. civ. relevă faptul că actul confirmării, în sine, este plasat tocmai pe premisa îndeplinirii anterioare a unui act de procedură, fie de o parte lipsită de capacitate de exerciţiu, fie de o persoană care nu probează calitatea ei de reprezentant; de aceea, prin natura ea, confirmarea nu poate interveni decât ulterior, în vederea complinirii acestor lipsuri ale cererii.

În acest context, Înalta Curte înlătură susţinerea potrivit căreia ar fi fost încălcat art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, întrucât acest text prevede nulitatea de drept a tuturor actelor, operaţiunilor şi plăţilor efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii, dar instituie şi excepţii, în categoria cărora se regăsesc cele avizate de către administratorul judiciar – situaţie identificată în speţă, aşa cum s-a reţinut.

Cum în cazul îndeplinirii unui act de procedură de o persoană care nu are exerciţiul drepturilor procedurale ori care nu face dovada calităţii de reprezentant al părţii în numele părţii căreia a acţionat, sancţiunea prevăzută de lege este nulitatea relativă şi cum actele procedurale anulabile pot fi confirmate, iar în speţă cererea de chemare în judecată şi de apel au fost confirmate ulterior, în condiţiile legii, de către practicianul în insolvenţă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticii examinate, prin care Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, S.C. C. S.A. şi B. S.A. au susţinut nelegalitatea respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii, derivată din lipsa capacităţii de exerciţiu ori din lipsa calităţii administratorului special al intimatului-reclamant (în insolvenţă) de a-l reprezenta pe acesta şi, deci, de a iniţia un demers în justiţie în numele clubului.

Din această perspectivă, şi Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, şi B. S.A. au susţinut, în memoriile lor de recurs, nelegalitatea respingerii excepţiei netimbrării acţiunii la valoare.

Pe calea demersului judiciar de faţă, reclamantul urmăreşte recuperarea unor creanţe şi, în condiţiile în care acţiunea a fost însuşită de practician, devin incidente dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanţelor (scop în satisfacerea căruia s-a declanşat prezentul litigiu), sunt scutite de taxe de timbru.

De aceea, şi respingerea excepţiei netimbrării este expresia unei dispoziţii adoptate în aplicarea justă a legii.

Atât Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, cât şi B. S.A. au susţinut, în memoriile lor de recurs, nelegalitatea respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În opinia acestora, deşi instanţele de fond ar fi trebuit să analizeze creanţele aferente anilor 2013, 2014 şi 2015 în mod distinct şi să stabilească data la care a început să curgă şi când s-ar fi împlinit termenul de prescripţie pentru fiecare, ele au prezentat lapidar şi contradictoriu motivele pe care s-a întemeiat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Astfel, Consiliul local a arătat că, de vreme ce, pentru a respinge excepţia prescripţiei, s-a reţinut că în intervalul 2013-2017 au fost efectuate plăţi în favoarea reclamantului, care au întrerupt cursul prescripţiei, dar pe de altă parte i-au fost înlăturate susţinerile potrivit cărora plata cotizaţiei nu avea caracter obligatoriu ori putea fi compensată prin prestarea altor servicii, a apreciat că decizia este rezultat al unui raţionament vădit contradictoriu.

Nu are însă aptitudinea de a determina casarea orice contradicţie pe care o parte o identifică sau o califică astfel într-o hotărâre judecătorească; în realitate, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. are în vedere, ca fundament al casării, o contradicţie de substanţă, care să determine concluzia că decizia este, practic, nemotivată.

În speţă, însă, instanţele anterioare au reţinut că prin acte juridice ulterioare, pe care le-au identificat în cuprinsul deciziei, cursul prescripţiei a fost întrerupt.

Acest considerent nu a fost contestat, în esenţă, de către recurenţi.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 2.537 pct. 1 C. civ., în conformitate cu care prescripţia se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia, dar şi cele ale art. 2.541 alin. (1), (2) şi (3) C. civ., care reglementează efectele întreruperii prescripţiei.

Măsura în care aceste plăţi se regăsesc în debitele pe care reclamantul le-a pretins pentru perioada 2013-2017 nu afectează însă valabilitatea raţionamentului, care a justificat concluzia întreruperii prescripţiei; iar caracterul real al unei astfel de afirmaţii nu poate fi evaluat în recurs, deoarece natura nedevolutivă a căii de atac de faţă se opune reevaluării elementelor ataşate stării de fapt ori a materialului probator administrat, elemente prin care să se identifice în concret plăţile şi modul în care ele au produs efectul întreruptiv.

În continuare, toate criticile recurenţilor, îndreptate împotriva modului de dezlegare a fondului cauzei, vor fi examinate grupat, întrucât ele prezintă o serie de similarităţi; în măsura identificării unor critici specifice unui anumit memoriu de recurs, ele vor fi indicate ca atare şi analizate separat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte notează că toţi recurenţii au apreciat că în mod nelegal instanţa de apel a confirmat sentinţa tribunalului, care a considerat că art. 8 din statutul intimatului reprezintă izvorul creanţelor pretinse; în opinia tuturor recurenţilor, au fost încălcate dispoziţiile art. 1.165 şi art. 1.166 C. civ.

Toate aceste critici sunt nefondate, întrucât dreptul de creanţă al intimatului se întemeiază pe dispoziţiile din art. 8 din statutul clubului, potrivit cărora membrii fondatori vor plăti o cotizaţie anuală, care va fi convenită prin acordul de finanţare pentru fiecare an, în funcţie de obiectivul echipei şi de eşalonul în care activează, dar şi pe protocoalele şi acordurile de finanţare ulterioare, încheiate de părţi.

În deplin acord cu instanţele anterioare, Înalta Curte reţine caracterul de contract al tuturor acestor acte juridice; ele cuprind manifestări de voinţă expres şi liber exprimate ale părţilor cu dublă valenţă contractuală: asociativă şi obligaţională; prin ele, recurenţii şi-au asumat obligaţii financiare, în vederea finanţării clubului sportiv şi, cât timp acestea nu au fost anulate sau rezolvite, sunt de natură să genereze efecte juridice.

Aşadar, statutul intimatului-reclamant, protocoalele şi acordurile ulterioare de finanţare sunt înscrisurile care îi fundamentează dreptul de a pretinde plata cotizaţiilor anuale.

Contestând o asemenea concluzie, recurenţii au apreciat că unica sancţiune stabilită în statut pentru neplata cotizaţiei este excluderea lor din asociere.

Înalta Curte înlătură o asemenea afirmaţie, subliniind că neplata cotizaţiilor poate, într-adevăr, să atragă sancţiunea excluderii asociaţilor, însă ea nu intervine decât la cerere; or, în speţă, în urma examinării materialului probator, instanţele de fond au notat că un demers în acest sens nu a fost nici măcar iniţiat; prin urmare, sancţiunea preconizată de recurenţi nu a operat.

Mai mult, trebuie subliniat că asociaţii pârâţi din cauza de faţă nu au înţeles nici să se retragă din asociere.

Dată fiind dubla natură a convenţiei numită "Statut", generatoare de efecte în plan asociativ şi obligaţional (pecuniar), instanţa supremă conchide în sensul că neonorarea întocmai a obligaţiilor băneşti asumate are aptitudinea de a antrena o dublă sancţiune: excluderea din asociere şi condamnarea la plata de despăgubiri, dar neaplicarea sancţiunii excluderii, cu implicaţii doar din perspectivă asociativă, nu produce efecte în sensul exonerării de la plata cotizaţiei, care este o obligaţie distinctă.

În aceste condiţii, asociaţii datorează cotizaţiile la plata cărora s-au obligat, iar o atare obligaţie va continua să subziste în sarcina recurenţilor până la pierderea calităţii de asociat, fie prin excludere, fie prin retragere.

Recurentul Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a susţinut că în mod eronat au reţinut instanţele anterioare că ar fi fost respectate în totalitate prevederile art. 8 alin. (1) din statut, arătând că acorduri de finanţare care să stabilească nivelul cotizaţiei anuale nu au fost încheiate pentru anii 2013, 2014 şi 2015, ci doar pentru anii 2016 şi 2017.

O asemenea critică este una de netemeinicie, care nu poate fi supusă cenzurii în recurs; distinct de aceasta, instanţa supremă notează concluziile la care s-a ajuns în etapele anterioare ale procesului, potrivit cărora asemenea acorduri au existat, după cum urmează: la 26 noiembrie 2013 privind contribuţia financiară pentru anul competiţional 2013, la 7 martie 2014, pentru anul 2014, la 16 ianuarie 2015 pentru anul 2015, la 10 martie 2016 pentru anul 2016 şi la 12 aprilie 2017 pentru anul 2017.

În privinţa criticilor, similare în esenţă, ale Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu şi Consiliului Judeţean Gorj, potrivit cărora protocoalele de finanţare nu ar produce efecte juridice, întrucât reprezentanţii lor în A.G.A. nu aveau mandat să le iniţieze şi să le semneze, iar acestea nu au fost înaintate, în vederea aprobării prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, în condiţiile Legii nr. 69/2000, Legii nr. 215/2001 şi Legii nr. 273/2006, norme care ar fi trebuit aplicate prioritar, de vreme ce stabilesc condiţiile de angajare a fondurilor publice în raporturile cu structurile asociative sportive, se reţine că recurenţii evocaţi au prezentat controalele de audit derulate şi au reproşat curţii de apel omisiunea de a prezenta argumentele pentru care nu a aplicat prevederile din Legea nr. 69/2000, Legea nr. 215/2001 şi din Legea nr. 273/2006.

Înalta Curte înlătură însă afirmaţia comună a acestor recurenţi, în sensul că instanţa de prim control judiciar nu ar fi examinat criticile lor, constatând că în cuprinsul deciziei atacate se regăsesc considerentele pentru care acestea au fost apreciate ca nefondate; în esenţă, curtea de apel a reţinut că, atât timp cât chiar cele două consilii afirmă că acordurile de finanţare au fost încheiate cu încălcarea Legii nr. 215/2001, Legii nr. 69/2000 şi Legii nr. 273/2006, ele îşi invocă propria culpa – concluzie care se cuvine a fi consolidată şi în prezenta cale de atac, în condiţiile în care actele juridice prin care au fost asumate obligaţiile financiare sunt în vigoare, iar neîndeplinirea formalităţilor de înregistrare/aprobare, cu eventuala nerespectare a legilor evocate, dar şi neexercitarea controlului modalităţii în care reprezentanţii lor au înţeles să-şi îndeplinească mandatele reprezintă omisiuni imputabile exclusiv recurenţilor, omisiuni care nu au aptitudinea de a-i exonera de îndeplinirea obligaţiilor pe care şi le-au asumat prin contracte aflate în fiinţă. Se cuvine, totuşi, notat şi că, evaluând probele administrate, instanţa de apel a apreciat că aspectele hotărâte în protocoale şi/sau acorduri de finanţare încheiate anual se regăsesc în hotărâri emise de Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu şi de Consiliul Judeţean Gorj, pe care le-a şi enumerat în decizia pronunţată.

În aceste condiţii, instanţa supremă impune părţilor concluzia că acordurile şi protocoalele încheiate cu intimatul-reclamant, în numele recurenţilor, exprimă tocmai acordul de voinţă al părţilor în sensul art. 1.165 şi art. 1.166 C. civ.

Distinct de ceilalţi recurenţi, S.C. C. S.A. a invocat încălcarea, în apel, a normelor de drept material cuprinse în art. 1.270 C. civ., cu privire la stingerea procesului prin înţelegerea părţilor, consfinţită prin tranzacţie, arătând că instanţa de prim control judiciar nu a făcut decât o referire vagă la contractul de tranzacţie nr. x din 7 noiembrie 2018, încheiat cu Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu cu respectarea condiţiilor legale şi la împrejurarea că a solicitat să se ia act de această tranzacţie.

Nici această critică nu este fondată, în condiţiile în care, astfel cum chiar S.C. C. S.A. recunoaşte, judecătorul-sindic nu a confirmat tranzacţia care a fost încheiată cu administratorul judiciar al intimatului-reclamant insolvent, după cum rezultă din decizia nr. 496, pronunţată la 26 iunie 2019 de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă. Or, aşa cum rezultă din interpretarea art. 54 lit. m) din Legea nr. 85/2014, confirmarea judecătorului-sindic este o condiţie esenţială pentru ca tranzacţia să fie validă; în lipsa ei, o tranzacţie nu produce efecte juridice.

Toate celelalte critici, care aduc în dezbatere eventuale renegocieri ulterioare încheierii acordurilor iniţiale, sunt unele de netemeinicie, a căror analiză ar implica reevaluarea materialului probator, examen care nu mai este îngăduit în recurs, cale extraordinară de atac, în cadrul căreia, aşa cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., se verifică numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Critica din recursul declarant de S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A. referitoare la acordarea de despăgubiri actualizate cu rata inflaţiei, cu dobânda aferentă, în condiţiile în care acestea nu erau prevăzute legal sau statutar, este nefondată.

Chiar dacă în statut nu sunt stipulate dobânzi şi nici posibilitatea de actualizare a obligaţiei cu rata inflaţiei, cele două instituţii sunt prevăzute de lege.

Astfel, art. 1.535 alin. (1) C. civ. dispun:

"(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

De asemenea, dispoziţiile art. 1şi art. 2 din O.G. nr. 13/2011 prevăd următoarele:

"(1) Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti.

(2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie.

(3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.

(4) Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanţă priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare.

(5) Prin dobândă se înţelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci şi alte prestaţii, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinţei capitalului.

ART. 2

În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."

De asemenea, posibilitatea de actualizare a despăgubirii acordate rezultă din interpretarea art. 628 alin. (3) C. proc. civ., text legal care prevede:

"(3) De asemenea, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu. În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri."

Pe cale de consecinţă, acordarea sumei actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală s-a făcut în concordanţă cu dispoziţiile legale evocate, hotărârea fiind la adăpost de orice critică.

În considerarea tuturor argumentelor prezentate, Înalta Curte constată că niciunul dintre motivele invocate de recurenţi nu a avut aptitudinea de a demonstra nelegalitatea deciziei atacate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

Totodată, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina în favoarea Curţii de Apel Craiova competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii nr. 35 din 20 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, întrucât, în conformitate cu art. 96 pct. 2 din C. proc. civ., curţile de apel soluţionează căile de atac declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, iar în aria de competenţă a instanţei supreme, descrisă în art. 97 din acelaşi Cod, se regăsesc doar recursurile îndreptate împotriva hotărârilor curţilor de apel, nu şi împotriva celor ale tribunalelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-pârâţi S.C. COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., S.C. C. S.A., Consiliul Judeţean Gorj şi Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 698 din 18 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă.

Declină în favoarea Curţii de Apel Craiova competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. împotriva încheierii nr. 35 din 20 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Fără nicio cale de atac în ce priveşte dispoziţia de declinare a competenţei.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 24 martie 2021.