Forfeiture of cassation appeal due to electronic filing after working hours post-state-of-emergency deadline interruption

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 6 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Ilfov – secţia civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. şi pe intervenientul C., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 80.000 euro, cu titlu de daune morale şi 30.000 euro, reprezentând daune materiale, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 29 şi urm. din C. proc. civ., art. 451 C. proc. civ., art. 1357, art. 1365, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1387, art. 1390, art. 1391 şi art. 1392 C. civ., Legea 136/1995.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 15 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. x/2017, s-a admis, în parte, cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta A. prin reprezentant legal D..

S-a acordat reclamantei ajutor public judiciar sub forma eşalonării plăţii taxei judiciare de timbru în 10 rate egale a câte 875 RON, începând cu data de 1 iunie 2018.

S-a atras atenţia reclamantei asupra dispoziţiilor art. 14 alin. (2) şi art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008.

La termenul de judecată din 16 octombrie 2018 Tribunalul Ilfov – secţia civilă a pus în discuţie excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intervenientului C., având în vedere că din dovada de comunicare a citaţiei a rezultat că acesta este decedat.

Tribunalul a constatat că intervenientul forţat a decedat la data de 27 iulie 2017, conform certificatului de deces aflat la dosar, motiv pentru care, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intervenientului forţat, reţinând că acesta a fost citat în dosar doar pentru opozabilitate.

Prin sentinţa civilă nr. 286 din 1 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal D., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.435 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 70.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantă; totodată, pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată la plata sumei de 2.293,33 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea, în parte, a hotărârii apelate, în sensul admiterii, în tot, a cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că Tribunalul Ilfov – secţia civilă a admis prin încheiere interlocutorie excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intervenientului C. şi că această soluţie nu a fost atacată, astfel încât părţile sunt cele menţionate în dispozitivul sentinţei apelate.

Totodată, Curtea a reţinut că E. şi F. au fost citate doar preventiv, în vederea discutării eventualei introduceri în cauză, însă, faţă de cadrul procesual stabilit în primă instanţă, s-a constatat că nu se impune introducerea lor în cauză.

Prin decizia civilă nr. 141 A din 28 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A. prin reprezentant D. împotriva sentinţei civile nr. 286 din 1 februarie 2019 a Tribunalului Ilfov – secţia civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A.; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. asistată de reprezentantul legal D. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă la data de 19 iunie 2020.

Autoarea căii de atac a solicitat admiterea recursului, schimbarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 286 din 01.02.2019 a Tribunalului Ilfov – secţia Civilă, arătând că soluţia este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

A menţionat că recursul vizează faptul că nu au fost aplicate corespunzător dispoziţiile cu privire la cheltuielile de judecată, constând în taxa judiciară de timbru stabilită în cauză, sens în care s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că apelul reclamantei a vizat, pe lângă sumele acordate cu titlu de daune, cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat şi taxa judiciară de timbru stabilită de către instanţa de fond.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că nu se cunoaşte pe ce criteriu a fost diminuat cuantumul onorariului de avocat şi că potrivit dispoziţiilor legale în materia taxelor judiciare de timbru cuantumul acesteia nu poate fi redus.

În acest sens, au fost evocate dispoziţiile art. 451 alin. (1)-(4) din C. proc. civ.

Conform legislaţiei în vigoare, cenzurarea cheltuielilor de judecată constând în plata taxei de timbru, nu se poate face.

Prin urmare, recurenta a apreciat că soluţiile instanţelor anterioare cu privire la acest aspect, au fost date cu aplicarea greşita a dispoziţiilor în materie.

De asemenea, a precizat că instanţa era obligată să arate, în considerentele hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru.

A menţionat că instanţa de apel s-a limitat la a susţine că "suma aferentă taxei de timbru a fost acordată în funcţie de înscrisurile de la dosar...", în condiţiile în care valoarea stabilită, cu titlu de taxă judiciară de timbru, constituie titlu executoriu.

Mai mult decât atât, recurenta a relevat faptul că în faţa instanţei de apel s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, la zi, însă apelul declarat sub acest aspect a fost respins.

S-a concluzionat în sensul că odată stabilită taxa de timbru în sarcina reclamantului, dacă a câştigat procesul, nu vor putea fi micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Totodată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentei căi de atac.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a invocat excepţia tardivităţii, avându-se în vedere că recursul a fost declarat la 16 iunie 2020, cu depăşirea termenului prevăzut de lege. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea recursului, faţă de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de apel este legală, astfel încât recursul se impune a fi respins, ca nefondat.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Părţile nu au depus la dosar punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 12 ianuarie 2021 s-a fixat termen pentru examinarea stadiului recursului, în completul de filtru, la data de 25 februarie 2021.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A., care primează în faţa excepţiei nulităţii, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2)-(4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător".

În prezenta cauză, se constată că decizia recurată a fost comunicată recurentei-reclamante A., asistată de reprezentantul legal D., la 19 martie 2020, la domiciliu (str. x, Slobozia, jud. Ialomiţa) şi la 18 martie 2020, la sediul Cabinetului Individual de Avocatură G. (B-dul x nr. 89, Bucureşti) aşa cum rezultă din dovezile de înmânare a hotărârii aflate la dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă.

În ceea ce priveşte termenul de declarare a căii de atac a recursului se cuvine menţionat că în conformitate cu art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311/14.04.2020, "termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestaţiilor şi căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă".

Întrucât decizia civilă nr. 141 A din 28 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă a fost comunicată părţilor în perioada în care era instituită starea de urgenţă pe teritoriul României, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă din 15 mai 2020 şi s-a împlinit în ziua de 15 iunie 2020.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Ca atare, rezultă că o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti poate fi exercitată numai în condiţiile prevăzute de lege, cu respectarea termenelor stabilite de către legiuitor.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Prin decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 803 din 11.10.2017 s-a statuat că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen".

Conform prevederilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, "dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Cu privire la data declarării recursului de către recurenta-reclamantă din prezenta cauză, Înalta Curte constată că aceasta a transmis cererea de recurs, prin e-mail, către registratura Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă la data de 15 iunie 2020 ora 10:57 PM, după ora la care activitatea la instanţă a încetat, fiind înregistrată la 16 iunie 2020 .

Totodată, se reţine că recurenta-reclamantă nu a invocat şi nu a dovedit că există motive temeinice care să justifice repunerea sa în termen, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., potrivit cărora, "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

Pe cale de consecinţă, instanţa supremă constată că a intervenit decăderea părţii din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 141 A din 28 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă, cu consecinţa pierderii de către recurenta-reclamantă a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 485 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 141 A din 28 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2021.