Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2743/2021 AI generated

Conflict of jurisdiction between specialized civil and administrative sections regarding material competence for appeals in contract nullity and compensation claims

Case Number Decizia nr. 2743/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction between the Civil Section and the Administrative and Fiscal Section of the Ploiești Court of Appeal, ultimately establishing that the latter section holds material competence to hear the underlying appeal, thereby leaving the procedural status of the administrative-fiscal division in force for the retrial of the merits. The dispute involved a municipality suing a commercial entity to declare a land lease contract absolutely null and to claim compensation for loss of use, which was initially handled by a combined civil and administrative section at the first instance but later split by organizational restructuring into separate specialized sections; the conflict arose when the civil section claimed incompetence on appeal grounds, while the administrative section asserted competence based on the nature of the litigation. The decisive legal basis relied on the application of Article 135(4) of the Code of Civil Procedure to resolve conflicts between specialized sections of the same court, the public order nature of material incompetence, and the principle that once a jurisdiction is consolidated in the first instance after the first hearing, it cannot be challenged via an exception of functional incompetence raised for the first time on appeal, ensuring that the appellate instance corresponds to the specialized section of the first-instance court that pronounced the judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 136 alin. (1) din C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 131 din C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Conflict of jurisdiction between specialized civil and administrative sections regarding material competence for appeals in contract nullity and compensation claims: The dispute involved a municipality suing a commercial entity to declare a land lease contract absolutely null and to claim compensation for loss of use, which was initially handled by a combined civil and administrative section at the first instance but later split by organizational restructuring into separate specialized sections; the conflict arose when the civil section claimed incompetence on appeal grounds, while the administrative section asserted competence based on the nature of the litigation. The decisive legal basis relied on the application of Article 135(4) of the Code of Civil Procedure to resolve conflicts between specialized sections of the same court, the public order nature of material incompetence, and the principle that once a jurisdiction is consolidated in the first instance after the first hearing, it cannot be challenged via an exception of functional incompetence raised for the first time on appeal, ensuring that the appellate instance corresponds to the specialized section of the first-instance court that pronounced the judgment.

Keywords

AI generated
conflict of jurisdiction civil division administrative contract commercial dispute legal status nullity of contract

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (4) din C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for establishing the competence of the Administrative and Fiscal Section of the Ploiești Court of Appeal to resolve the negative conflict of jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub număr de dosar x/2018, reclamanta COMUNA PROVIŢA DE SUS, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanţei: să se constate nulitatea absolută a contractului de comodat nr. x/03.05.2010 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului; obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru terenul şi construcţia ce au făcut obiectul contractului de comodat, pentru perioada 20.12.2015- 19.12.2018, estimând contravaloarea lipsei de folosinţă şi a accesoriilor datorate de pârâtă la suma de 246.304 RON; actualizarea sumelor datorate de parata cu dobânda legală până la achitarea integrală a acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 622 din 15 mai 2019 au fost respinse excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, şi a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, fiind respinsă acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 1235 din 15 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul recurentei Comuna Proviţa de Sus, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, prin sentinţa nr. 1181 din 24 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Prahova – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă şi excepţia prescripţiei, invocată de pârâtă, ca neîntemeiate.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul COMUNA PROVIŢA DE SUS, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., constatându-se nulitatea absolută a contractului nr. x/03.05.2010.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 164.107,37 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada 20.12.2015 - 11.09.2020 şi la plata dobânzii legale aferentă acestei sume.

A fost respinsă, în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

La termenul de judecată din 22 septembrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti – secţiei de contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ, asupra căreia a rămas în pronunţare.

Prin încheierea de la această dată a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă, din cadrul Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de contencios administrativ a reţinut în cauză nu a fost contestat un act administrativ şi nici nu s-a avut în vedere caracterul de act administrativ asimilat sau nu a contractului încheiat între părţi, ci s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata unei sume de bani reprezentând o plată nedatorată. De altfel, cauza a fost analizată de judecătorul fondului ca un litigiu de drept civil între profesionişti prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează acest domeniu prin raportare la excepţiile invocate de părţi.

Mai mult, calea de atac menţionată de judecătorul fondului a fost aceea de drept comun, respectiv apel în 30 de zile de la comunicare, iar nu cea specială din contenciosul administrativ, respectiv calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare.

Având în vedere că începând cu data de 1.01.2019, în cadrul Curţii de Apel Ploieşti a fost reorganizată secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin înfiinţarea a două secţii distincte, respectiv secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform hotărârii 834 din 26.09.2018 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin raportare la obiectul prezentului litigiu, Curtea a apreciat că, în speţă, competenţa de soluţionare a căii de atac a apelului împotriva sentinţei 155/2019 revine secţiei a II-a Civile din cadrul Curţii de Apel Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile din cadrul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2018, fixându-se termen de judecată la 10 noiembrie 2021.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială procesuală a secţiei a II-a Civile şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă între cele două secţii ale Curţii de Apel Ploieşti, a fost suspendată din oficiu, judecata cauzei şi s-a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 2 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015, în cadrul instanţelor, în raport cu competenţa acestora, funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate.

Astfel, dacă la nivelul unei instanţe există secţii sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secţia sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecăţii.

Prin urmare, dacă în primul ciclu procesual (fond-recurs) şi în al doilea ciclu procesual, în fond după rejudecare, litigiul a fost repartizat şi soluţionat de completuri de contencios administrativ şi fiscal, s-a apreciat că în recurs competenţa material procesuală aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ.: "există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces", iar potrivit art. 136 alin. (1) din acelaşi cod: "dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti".

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cele două secţii ale Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi secţia a II-a Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece recursul formulat în cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate fiind reciproce.

Prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

Dispoziţiile art. 136 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că dispoziţiile prezentei secţiuni (art. 129 - 135) privitoare la excepţia de necompetenţă se aplică, prin analogie şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că invocarea excepţiei de necompetenţă materială de ordine publică ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu mai este posibilă, în cauză având loc o consolidare a competenţei materiale procesuale şi funcţionale, în mod definitiv, în privinţa instanţei care a soluţionat cererea.

De menţionat sunt şi considerentele deciziei nr. 31/11.11.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii – conform cărora: "necompetenţa materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părţi doar în faţa primei instanţe sesizate, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ. (...)".

Potrivit deciziei nr. 40/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii: "organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare; (…) astfel, în condiţiile reglementării în vigoare în perioada avută în vedere în prezenta cauză, competenţa trebuie atribuită instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea în fond, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului ierarhic din treaptă în treaptă (…)".

Se constată că în primul ciclu procesual, cauza a fost repartizată spre soluţionare unui complet de contencios administrativ şi fiscal, în faţa căruia a fost ridicată excepţia necompetenţei materiale procesuale, respinsă prin sentinţa civilă nr. 622 din 15 mai 2019 a Tribunalului Prahova– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Comuna Proviţa de Sus, inclusiv împotriva modului de soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale funcţionale a secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv de recurs găsit neîntemeiat de Curtea de Apel Ploieşti, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 1235 din 15 octombrie 2019, casarea intervenind pentru motivul instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În al doilea ciclu procesual, în faţa Tribunalului Prahova, reclamanta Comuna Proviţa de Sus a ridicat din nou excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal, excepţie respinsă, pe considerentele reţinute în încheierea din 1 iulie 2020 .

Cauza a fost soluţionată de Tribunalul Prahova – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 1181 din 24 noiembrie 2020, ce formează obiectul recursului dedus judecăţii.

Prin urmare, având în vedere că în primul ciclu procesual (fond-recurs) şi în al doilea ciclu procesual, în fond după rejudecare, litigiul a fost repartizat şi soluţionat de completuri de contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare pentru identitate de raţiune, competenţa de soluţionare a recursului revine secţiei din cadrul curţii de apel corespunzătoare secţiei din cadrul tribunalului care a pronunţat hotărârea recurată.

De altfel, invocarea în cauză a excepţiei de necompetenţă funcţională prin raportare la calitatea părţilor ori obiectul şi natura litigiului direct în recurs, aduce în discuţie chiar competenţa materială a instanţelor de fond, cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind invocarea excepţiei de necompetenţă.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2021.