Active procedural standing for VAT collection in civil service contracts: rejection of state-creditor exclusivity and limits of res judicata on standing objections

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, formulată la 10 aprilie 2018 şi înregistrată sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Compania de Apă Olt S.A. la plata sumei de 267.381 RON, cu titlu de T.V.A. în cotă de 19%, aferentă obligaţiei de plată a creanţei principale de 1.407.271,57 RON, stabilită în mod definitiv prin decizia nr. 5906 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2014.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 286 alin. (1) lit. a) Codul fiscal.

Prin sentinţa nr. 726 din 17 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, au fost respinse cererea de amendare a pârâtei şi excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive şi autoritatea de lucru judecat, invocate de pârâtă, s-a luat act că nu se impune soluţionarea cererii de decădere privind invocarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă acţiunea formulată.

2. Împotriva acestei hotărâri, la 7 decembrie 2018, reclamanta A. a formulat apel, prin care a solicitat în principal, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar anularea hotărârii atacate şi reţinerea cauzei spre judecare sau, în subsidiar, schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ si Fiscal iar, prin încheierea nr. 2 din 26 februarie 2019, pronunţată de această instanţă, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a acestei secţii, cauza fiind trimisă spre competentă soluţionare secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Craiova.

Prin încheierea nr. 7 din 3 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosar nr. x/2018, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Craiova şi, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Prin decizia nr. 889 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosar nr. x/2018, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţei la 12 august 2019, sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 803 din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul reclamantei, sentinţa atacată fiind anulată în parte, doar în ceea ce priveste respingerea pe fond a acţiunii reclamantei, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

3. Cauza a fost întregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 23 decembrie 2019, sub nr. x/2018 iar, prin sentinţa nr. 16 din 21 ianuarie 2020, pronunţată de această instanţă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtă, a fost admisă cererea de chemare în judecată şi obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 267.381 RON.

4. Împotriva acestei hotărâri, la 9 martie 2020, pârâta a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului şi, în consecinţă, respingerea cererii ca fiind formulată de către o persoana fără calitate procesuală activă, iar în subsidiar, admiterea apelului şi respingerea cererii ca nefondată.

Prin decizia nr. 297 din 14 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosar nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

5. Împotriva acestei decizii la 5 octombrie 2020, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 9 alin. (2) C. proc. civ., prevederi imperative care atrag sancţiunea nulităţii deciziei atacate.

În dezvoltarea motivului de recurs, aceasta a arătat că prin decizia nr. 803 din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost anulată în parte sentinţa nr. 726 din 17 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, stabilindu-se că efectul anulării acesteia vizează doar respingerea acţiunii ca urmare a nediscutării fondului cauzei în contradictoriu, în raport de principiul disponibilităţii.

Potrivit recurentei considerentele sentinţei din primul ciclu procesual privind soluţionarea excepţiilor au intrat în puterea lucrului judecat, întrucât părţile nu au atacat decizia nr. 803 din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Ca atare, hotărârea primei instanţei fiind anulată doar în parte, nu se poate reţine că soluţia respingerii cererii de chemare în judecată a fost anulată, cum eronat a apreciat instanţa de apel.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 265 Codul fiscal, conform cărora taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect, care constituie venit la bugetul de stat, prin urmare creditor este statul şi nu o persoană juridică de drept privat. Or, întrucât este dedus judecăţii un raport de drept fiscal, statul trebuie să fie unul dintre subiectele acestui raport juridic.

Aşadar, având în vedere că s-a solicitat plata T.V.A.-ului aferent debitului principal, o asemenea pretenţie nu putea fi formulată decât de către stat.

La 18 ianuarie 2021, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâtă şi a stabilit termen de judecată la 7 decembrie 2021.

6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Criticile recurentei privind încălcarea de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat a considerentelor din sentinţa pronunţată din primul ciclu procesual privind soluţionarea excepţiilor potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. şi a limitelor judecăţii în apel potrivit art. 9 alin. (2) din acelaşi cod, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., sunt nefondate.

În cauză, se reţine că pârâta în primul ciclu procesual a invocat excepţiile lipsei calităţii procesual pasive, autorităţii de lucru judecat şi prescripţiei, pe care prima instanţă le-a respins şi a fost soluţionat fondul cauzei. În apelul reclamantei, instanţa a stabilit limitele rejudecării şi a anulat în parte hotărârea atacată, doar în ceea ce priveşte respingerea acţiunii, întrucât a fost soluţionată cererea pe fond, fără a exista o dezbatere contradictorie decât asupra excepţiilor, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, decizia nefiind atacată cu recurs.

În rejudecare, pârâta a invocat pentru prima oară excepţia lipsei calităţii procesuale active, pe care instanţa fondului a respins-o ca neîntemeiată, soluţia fiind contestată în apel.

Potrivit susţinerilor recurentei, în mod greşit instanţele fondului au respins excepţia lipsei calităţii procesual active, întrucât se impuneau cu putere de lucru judecat considerentele reţinute de tribunal în soluţionarea definitivă a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive din primul ciclu procesual, prin care s-a reţinut că statul are calitate de creditor al taxei pe valoare adăugată şi, prin urmare, în opinia recurentei, doar acesta putea solicita plata în cauză.

Considerentele reţinute de tribunal privind respingerea excepţiei invocate de pârâtă, în primul ciclu procesual, nu erau în măsură a conduce la soluţionarea acţiunii în sensul dorit de recurentă, respectiv al admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual active şi respingerii cererii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească care statuează asupra unei excepţii procesuale, atât în ceea ce priveşte dispozitivul, cât şi în ce priveşte considerentele pe care aceasta se sprijină are autoritate de lucru judecat,

Totuşi, acest efect, este recunoscut doar considerentelor decisive care explică, susţin dispozitivul şi care se reflectă în dispozitiv, în cauză doar în legătură cu calitatea procesuală pasivă a pârâtei faţă de care se putea manifesta interesul reclamantei de obligare la plata TVA, componentă a preţului contractual al serviciilor de asistenţă tehnică prestate, în virtutea legii.

În soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesual active, instanţele fondului au avut în vedere particularitatea litigiului, respectiv raporturile juridice dintre părţi şi temeiurile legale ale acţiunii, constatând că reclamanta era titularul dreptului din raportul dedus judecăţii şi, mai departe, pe fond, existenţa obligaţiei deduse judecăţii în sarcina recurentei-pârâte.

Astfel, cum s-a reţinut prin decizia nr. 889 din 17 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, diferendul judiciar viza, în esenţa sa, executarea convenţiei civile între părţi, în legătură cu care s-a pronunţat instanţa în dosarul nr. x/2014, în sensul obligaţiei de plată a restului de preţ neachitat către reclamantă, în convenţia de servicii nr. x din 24.06.2009, sumă purtătoare de TVA.

Instanţa de apel a confirmat raţionamentul logico-juridic al primei instanţe care a reţinut calitatea procesuală activă a reclamantei dedusă din mecanismul de colectare a taxei pe valoare adăugată de către stat. Astfel, s-a reţinut că TVA este suportată de consumatorul final sub forma unui procent adăugat la preţul final al serviciilor, reclamanta prestator (persoană impozabilă) fiind cea care plăteşte TVA organelor fiscale, după deducerea TVA achitate, la rândul său, furnizorilor proprii.

Prin urmare, în rejudecare, tribunalul a respectat în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. limitele judecăţii stabilite prin decizia nr. 803 din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, şi în mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, nefiind încălcate dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 9 alin. (2) C. proc. civ., motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 ori pct. 7 C. proc. civ. fiind nefondate.

Criticile recurentei nu se referă la inexistenţa, în sarcina sa, a obligaţiei de plată a TVA, ci privesc încălcarea dispoziţiilor art. 265 Codul fiscal potrivit cu care taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect, ce constituie venit la bugetul de stat, creditor fiind statul şi nu o persoană juridică de drept privat (reclamanta).

Motivul este întemeiat doar formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă. Nu sunt relevate greşelile instanţei de apel privind aplicarea normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate dispoziţiile legale incidente, ci în legătură tot cu lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, aspecte analizate anterior, cu consecinţa înlăturării acestora. Nu sunt expuse critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel în aplicarea art. 266 alin. (1) pct. 32 şi art. 286 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal şi art. 17 Codul de procedură fiscală, nici privind obligaţia legală a societăţii reclamante de a colecta TVA-ul aferent preţului încasat pentru prestările de servicii efectuate pârâtei, nici privind obligaţia corelativă a pârâtei de a plăti TVA, în cadrul convenţiei încheiate cu reclamanta.

În considerarea celor evocate, criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.

Înalta Curte, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania de Apă Olt S.A. împotriva deciziei nr. 297/2020 din 14 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Compania de Apă Olt S.A. împotriva deciziei nr. 297/2020 din 14 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2021.