Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2615/2021 AI generated

Direct action of sub-contractor against beneficiary under Civil Code Article 1856 and inopposability of post-filing payment to general contractor

Case Number Decizia nr. 2615/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

Admitting the cassation appeal, the High Court of Cassation and Justice partially overturned the lower court's decision and remanded the case to the same appellate court for a re-examination of the merits, while upholding the prior rulings that affirmed the plaintiff's procedural standing and admissibility. The dispute concerned a direct action under a sub-contract for the construction of a footbridge, where the sub-contractor sued the administrative unit (beneficiary) for unpaid works, claiming the beneficiary had not paid the general contractor at the time the action was filed; the Court of Appeal had previously dismissed the claim because the beneficiary paid the general contractor after the lawsuit was initiated but before the final judgment. Relying on Article 1856 of the Civil Code, the High Court held that the beneficiary's post-filing payment to the general contractor is inopposable to the sub-contractor, as the validity of a direct action is determined solely by the existence of the underlying debts at the moment the action is introduced, not by their status at the time of judgment; the appellate court was instructed to reassess whether a contractual clause conditioning payment on the beneficiary's receipt of funds constitutes a valid derogation from the statutory direct action mechanism.

Legislator headnote

AI generated

art. 1856 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 496 alin. (2) C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Direct action of sub-contractor against beneficiary under Civil Code Article 1856 and inopposability of post-filing payment to general contractor: The dispute concerned a direct action under a sub-contract for the construction of a footbridge, where the sub-contractor sued the administrative unit (beneficiary) for unpaid works, claiming the beneficiary had not paid the general contractor at the time the action was filed; the Court of Appeal had previously dismissed the claim because the beneficiary paid the general contractor after the lawsuit was initiated but before the final judgment. Relying on Article 1856 of the Civil Code, the High Court held that the beneficiary's post-filing payment to the general contractor is inopposable to the sub-contractor, as the validity of a direct action is determined solely by the existence of the underlying debts at the moment the action is introduced, not by their status at the time of judgment; the appellate court was instructed to reassess whether a contractual clause conditioning payment on the beneficiary's receipt of funds constitutes a valid derogation from the statutory direct action mechanism.

Keywords

AI generated
direct civil action construction contract action for payment filing of a claim status of beneficiary statutory basis

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

The main ground for admitting the cassation appeal and ordering the partial quashing of the lower court's decision.

art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

The procedural basis for the remand of the case for a new judgment on the merits.

art. 497 C. proc. civ.

The procedural basis for the High Court's power to decide the case in cassation.

art. 499 C. proc. civ.

The procedural basis regarding the effects of the cassation decision on the lower court's ruling.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 07 decembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Cadrul procesual şi soluţia primei instanţe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 12.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Mehedinţi la plata sumei de 191.890,08 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de fabricaţie, livrare şi montaj pentru "Pasarelă Amfiteatru natural" prestate conform contractului de subantrepriză nr. x/06.08.2015, încheiat cu antreprenorul general S.C. ICIM S.A. Arad în favoarea beneficiarului U.A.T. Judeţul Mehedinţi, prestaţii ce nu au fost achitate deşi obiectivul este dat în exploatare, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1856, 1851, 1852, art. 1357-1869 şi art. 1874-1880 C. civ.

Prin sentinţa nr. 17/2018 din 02 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtă, şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă; a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă.

II. Soluţia instanţei de apel

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata sumei de 191.890,08 RON.

Prin decizia nr. 233/2019 din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 17/2018 din 02 martie 2018 pronunţate de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Mehedinţi, a anulat sentinţa şi, rejudecând procesul, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

III. Judecata în recurs

1. Motivele de casare invocate

Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Craiova pentru a rejudeca apelul cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 1856 C. civ., precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că decizia instanţei de apel este nelegală în parte, în sensul că raţionamentul curţii de apel în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea art. 1856 C. civ. a fost greşit apreciat şi calificat, raportat la obligaţia pe care a generat-o, având în vedere că executantul lucrării (subantreprenorul), uzând de acţiunea directă, a sesizat Tribunalul Mehedinţi cu o acţiune în realizarea dreptului de a primi plata prestaţiei sale, plată pe care U.A.T. Judeţul Mehedinţi nu a făcut-o până la acel moment nici către antreprenor şi nici către subantreprenor. La data sesizării instanţei cu acţiunea directă, nu era realizată plata către antreprenorul general.

Consideră că instanţa de apel nu a avut în vedere că art. 1856 C. civ. prevede, ca şi condiţie de admisibilitate a acţiunii directe, faptul că neîndeplinirea obligaţiei de plată de către beneficiar trebuie să existe la momentul introducerii acţiunii.

Astfel, plata făcută cu rea-credinţă de către beneficiar către antreprenor ulterior promovării acţiunii directe de către subantreprenor, precum şi lipsa de diligenţă din partea beneficiarului de a informa antreprenorul şi instanţa de judecată, nu poate califica drept neîntemeiată acţiunea subantreprenorului.

Prin urmare, dacă la data primirii "acţiunii directe" de către beneficiarul U.A.T. Judeţul Mehedinţi, acesta nu efectuase plata către antreprenorul general ICIM S.A. Arad, orice plată făcută după acest moment către antreprenorul general este o plată făcută cu rea-credinţă, mai ales că în procesul dintre ICIM S.A. şi U.A.T. Judeţul Mehedinţi, acesta din urmă a omis să arate că i se pretinde plata şi de către subantreprenor.

Recurenta arată că, la data de 02.03.2018, dată la care Tribunalul Mehedinţi a soluţionat cauza prin sentinţa nr. 17/2018, beneficiarul U.A.T. Judeţul Mehedinţi nu efectuase plata, astfel că, în condiţiile în care această instanţă ar fi aplicat corect legea, nu ar mai fi existat impedimentul avut în vedere de către instanţa de apel.

De altfel, instanţele de fond au reţinut că "este fără îndoială că reclamanta S.C. A. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale", fiind executate în mod corespunzător şi complet pasarelele, obiect al contractului de subantrepriză.

Recurenta mai susţine şi faptul că înscrierea S.C. A. S.R.L. în tabelul definitiv de creanţe al S.C. ICIM S.A. a fost de natură să legitimeze posibilitatea de a utiliza acţiunea directă, întrucât în situaţia în care nu s-ar fi înscris, nu ar fi justificat creanţa (născută din subantrepriză) şi pentru care a formulat acţiunea directă, în faliment creanţele putând fi realizate doar prin înscrierea în tabel, aceasta neafectând caracterul întemeiat al pretenţiei solicitate beneficiarului intimat pe calea acţiunii directe.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea pronunţată de completul de filtru la 15 decembrie 2020, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, a fost admis în principiu recursul şi a fost stabilit termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

2. Analiza motivelor de casare

Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

2.1. În prealabil, trebuie precizat că recurenta-reclamantă a criticat doar soluţia instanţei de apel asupra fondului acţiunii, pentru încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 1856 C. civ., nefiind formulate critici în recurs cu privire la soluţiile date excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii acţiunii.

2.2. În limitele recursului, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit condiţiile acţiunii directe a lucrătorilor, prevăzute de art. 1856 C. civ., întrucât ar fi reţinut, ca motiv de respingere a acţiunii, stingerea obligaţiei beneficiarului, prin plata făcută antreprenorului ulterior introducerii acţiunii directe.

Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei atacate, că deşi "la data formulării cererii introductive beneficiarul datora către antreprenor sume de bani în care se încadra şi suma solicitată de reclamantă,…toate sumele datorate au fost plătite în data de 08.06.2018, astfel că la data soluţionării prezentei beneficiarul nu mai datorează vreo sumă antreprenorului".

Potrivit art. 1856 C. civ., "În măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfăşurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate au acţiune directă împotriva beneficiarului, până la concurenţa sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acţiunii." (subl. red.).

Este adevărat că, pentru ca titularul acţiunii directe să poată introduce o atare cerere împotriva beneficiarului, este necesar, printre altele, ca beneficiarul să nu fi plătit lucrările sau serviciile antreprenorului, iar acesta la, rândul său, să nu fi plătit subantreprenorului lucrările sau serviciile contractate, deci să existe raporturi juridice în conţinutul cărora intră obligaţia plăţii unor sume de bani pe care debitorii lor (beneficiar, antreprenor, subantreprenor) să nu le fi executat voluntar la scadenţă.

Pentru naşterea dreptului derivat la acţiune prevăzut de art. 1856 C. civ., este necesar ca, la data sesizării instanţei cu acţiunea directă, să existe dreptul material la acţiune care protejează raportul juridic în conţinutul căruia intră obligaţia antreprenorului de a plăti sumele datorate propriilor săi contractanţi, precum şi dreptul material la acţiune referitor la obligaţia beneficiarului de a plăti sumele datorate. Altfel spus, îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege se verifică la data introducerii acţiunii directe, nefiind necesar ca drepturile materiale la acţiune primare să fie conservate de titularii lor pe parcursul derulării litigiului.

În cazul acţiunii directe reglementate de art. 1856 C. civ., cauzele de stingere a acestor obligaţii succesive care intervin posterior momentului exercitării acţiunii, deci inclusiv prin plata creanţei de către beneficiar antreprenorului (făcută voluntar sau în temeiul unei hotărâri judecătoreşti), sunt inopozabile titularului acţiunii directe, în măsura în care acesta din urmă nu a fost parte în procesul purtat între antreprenor şi beneficiar.

Aşadar, numai excepţiile care se întemeiază pe cauze de stingere sau de transmitere a creanţei care constau în operaţii juridice realizate anterior exercitării acţiunii directe pot fi opuse în mod eficace titularului acţiunii directe. Susţinerea instanţei de apel, în sensul că, la momentul soluţionării fondului cauzei, beneficiarul nu mai datorează vreo sumă antreprenorului, reprezintă o veritabilă adăugare la lege, întrucât prevederile art. 1856 C. civ. nu impun conservarea obligaţiei beneficiarului faţă de antreprenor în tot cursul procesului având ca obiect acţiunea directă.

În acest context, se cuvine reamintit faptul că reclamanta, titular al acţiunii directe reglementate de art. 1856 C. civ., a acţionat împotriva debitorului său la data de 09 octombrie 2017, iar efectul acestei acţiuni este indisponibilizarea creanţei debitorului intermediar la acea dată şi ca rezultat al acesteia. Pe cale de consecinţă, plata făcută de intimata-pârâtă antreprenorului ICIM S.A. Arad la 08 iunie 2018 este inopozabilă titularului acţiunii directe şi nu poate constitui un motiv pentru respingerea acesteia.

2.3. În raport cu dezlegările în drept anterioare, instanţa de apel va analiza, în rejudecare, dacă erau îndeplinite condiţiile acţiunii directe la momentul introducerii acesteia pe rolul instanţei. În acest sens, instanţa de apel va analiza inclusiv clauza de la art. 4.2 din contractul de execuţie şi montaj pasarele metalice nr. 2621/06.08.2015, respectiv dacă stabilirea prin acordul părţilor a scadenţei obligaţiei antreprenorului faţă de subantreprenor "în maxim 5 zile lucrătoare, de la data încasării contravalorii lucrărilor respective de la Consiliul Judeţean Mehedinţi" poate fi considerată o derogare convenţională de la mecanismul acţiunii directe prevăzute de art. 1856 C. civ.

2.4. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (2), art. 497 şi art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa în parte decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată a fondului, aceleiaşi instanţe.

Vor fi menţinute dispoziţiile deciziei privind anularea sentinţei nr. 17/2018 din 02 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2017 şi respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi inadmisibilităţii acţiunii, întrucât aceste soluţii au rămas definitive, nefiind atacate cu recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 233/2019 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă.

Casează, în parte, decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată a fondului, aceleiaşi instanţe.

Menţine dispoziţiile privind anularea sentinţei nr. 17/2018 din 02 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2017 şi respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi inadmisibilităţii acţiunii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 decembrie 2021.