Cassation appeal in consumer credit abuse dispute declared inadmissible under Article 483(2)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant's cassation appeal as inadmissible, thereby rendering the prior appellate decision final and upholding the lower courts' rulings in favor of the defendant financial institutions. The dispute involved a consumer protection claim under Law No. 193/2000 challenging abusive clauses in credit agreements, which had been initiated after the entry into force of procedural amendments by Law No. 310/2018. The decisive legal basis for the dismissal was Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, as amended, which expressly excludes judgments rendered in consumer protection matters from cassation review; consequently, the court held that the appealed decision was already final and could not be subject to this extraordinary avenue of appeal, invoking the constitutional principle of legality of judicial remedies and the security of legal relations.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 din C. proc. civ, art. 24 din C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 490 alin. (2) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ; Cassation appeal in consumer credit abuse dispute declared inadmissible under Article 483(2): The dispute involved a consumer protection claim under Law No. 193/2000 challenging abusive clauses in credit agreements, which had been initiated after the entry into force of procedural amendments by Law No. 310/2018. The decisive legal basis for the dismissal was Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, as amended, which expressly excludes judgments rendered in consumer protection matters from cassation review; consequently, the court held that the appealed decision was already final and could not be subject to this extraordinary avenue of appeal, invoking the constitutional principle of legality of judicial remedies and the security of legal relations.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for declaring the appeal inadmissible, as it explicitly excludes decisions in consumer protection matters from being subject to cassation appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea atacată
Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 71/A din 19 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 310/19.03.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti– secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect clauze abuzive- Legea nr. 193/2000, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. şi C. S.A., ca nefondat.
II. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamantul A..
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 27.05.2021, sub nr. x/2019.
III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018
În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
IV. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 25 august 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 18 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunţat prezenta decizie.
V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac a recursului, invocată din oficiu, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, Înalta Curte urmează să o admită şi să respingă recursul, ca inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În cauză, Înalta Curte reţine că obiectul recursului de faţă îl constituie decizia civilă nr. 71/A din 19 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 310/19.03.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti– secţia a VI-a civilă, având ca obiect clauze abuzive- Legea nr. 193/2000, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. şi C. S.A., ca nefondat.
Ca urmare, prezentul recurs a fost declarat într-un litigiu în materia protecţiei consumatorilor.
Or, conform art. 27 din C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".
În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".
La alin. (2) al aceluiaşi text, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 se prevede că: " (2) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite".
Modificările legislative sus- menţionate au intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 310/2018 (M. Of. nr. 1074/18 decembrie 2018), fiind pe deplin aplicabile tuturor litigiilor începute după intrarea lor în vigoare, în acord cu principiul aplicării în timp a normei de procedură, consacrat de art. 24 C. proc. civ.., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
Aşa cum rezultă din actele de procedură aferente judecăţii în primă instanţă, prezentul proces a fost început la data de 18 ianuarie 2019, data depunerii cererii de chemare în judecată, şi reprezintă un litigiu născut în materia protecţiei consumatorilor.
Or, în acest context, rezultă că hotărârea pronunţată în apel de către Curtea de Apel Bucureşti este definitivă, întrucât, prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. înlătură expres posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunţate în cereri din materia protecţiei consumatorilor.
Calea de atac astfel declarată, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, este inadmisibilă, reclamantul în speţă neavând deschisă calea procesuală a recursului pe care a înţeles să o folosească.
Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii
Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.., văzând dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 71/A din 19 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a V-a civilă, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2021.