Jurisdictional conflict resolved: Călărași Tribunal has exclusive jurisdiction over judicial inspector’s salary-bonus claim, not Dâmbovița Tribunal.

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T.,U., V., W., X., Y., Z., AA. şi BB. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, recunoaşterea şi plata drepturilor salariale rezultate prin includerea unui spor de 25% din salariul de bază, deoarece ocupă funcţii cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat, în condiţiile legii, şi plata diferenţelor rezultate dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat şi cele primite efectiv, de la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 151 din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (respectiv de la 30 iulie 2020) şi până la recunoaşterea drepturilor de către pârâţi sau apariţia unei modificări legislative (inclusiv drepturile băneşti care rezultă din plata diurnei interne şi/sau de deplasare - acolo unde este cazul), drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală corespondentă, calculată de la data exigibilităţii sumelor până la data plăţii efective a diferenţei drepturilor mai sus menţionate.

În motivare cererii se arată că reclamanţii au calitatea de inspectori judiciari şi se arată că Tribunalul Dâmboviţa este competent material şi teritorial să judece cererea de chemare în judecată, având în vedere dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 coroborate cu dispoziţiile art. 95 pct. 4 şi ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în raport de faptul că reclamanţii H., Q., K., L. şi P. au domiciliul în Bucureşti. Astfel, prin raportare la prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. reclamanţii au înţeles să sesizeze Tribunalul Dâmboviţa ca fiind instanţa având acelaşi grad de jurisdicţie, situată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, la rândul ei, instanţă învecinată Curţii de Apel Bucureşti, pe raza căreia se află Tribunalul Bucureşti căruia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării cererii.

În drept, au fost invocate decizii ale Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 253 alin. (1) şi (2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii, art. 15 din Legea nr. 157/2020 pentru completarea anexei nr. VI la Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevederile art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi cele statuate prin Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite privind recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2021, Tribunalul Dâmboviţa – secţia I Civilă a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată şi formarea de noi dosare. Cu privire la reclamantul Z. s-a format dosarul nr. x/2021.

La termenul de judecată de la 11 mai 2021, Tribunalul Dâmboviţa – secţia I Civilă a rămas în pronunţare asupra excepţiei privind competenţa de soluţionare a pricinii.

Prin sentinţa civilă nr. 1392 din 11 mai 2021, Tribunalul Dâmboviţa – secţia I Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Z. în favoarea Tribunalului Călăraşi.

În esenţă, Tribunalul Dâmboviţa – secţia I Civilă a reţinut că potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Faţă de faptul că reclamantul are domiciliul în comuna Frumuşani, judeţul Călăraşi şi apreciind că nu sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., instanţa a reţinut că Tribunalul Călăraşi este competent în soluţionarea cererii de chemare în judecată

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Călăraşi.

La termenul de judecată de la 28 octombrie 2021, Tribunalul Călăraşi – secţia Civilă a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, excepţie pe care a admis-o prin încheierea de şedinţă pronunţată la aceeaşi dată, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În esenţă, Tribunalul Călăraşi a reţinut că obiectul prezentei acţiuni îl reprezintă cererea reclamantului Z., alături de alti 29 reclamanţi, în cadrul aceleiaşi acţiuni, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a solicitat recunoaşterea şi plata drepturilor salariale rezultate prin includerea unui spor de 25% din salariul de bază, deoarece ocupă funcţii cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat, în condiţiile legii, şi plata diferenţelor rezultate în urma includerii acestui spor. A mai reţinut că potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Instanţa a făcut trimitere şi la prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii coroborate cu cele ale art. 59 C. proc. civ. şi a apreciat că cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active. A mai apreciat că în cauză toţi reclamanţii au solicitat acelaşi lucru de la pârâţi, fiind evident că între cererile lor, privite chiar şi individual, există o strânsă legătură, că reclamanţii au alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente şi că, în temeiul art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Dâmboviţa a fost corect sesizat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Călăraşi – secţia Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Dâmboviţa – secţia I Civilă şi Tribunalul Călăraşi – secţia Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul Z., alături de alţi reclamanţi, în cadrul aceleiaşi acţiuni, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a solicitat recunoaşterea şi plata drepturilor salariale rezultate prin includerea unui spor de 25% din salariul de bază, deoarece ocupă funcţii cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat, în condiţiile legii, şi plata diferenţelor rezultate în urma includerii acestui spor, prezentul litigiu având caracterul unui conflict individual de muncă. Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Dâmboviţa.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Faţă de faptul că reclamantul din prezentul dosar are domiciliul în comuna Frumuşani, judeţul Călăraşi, se apreciază că instanţa competentă în soluţionarea cauzei este Tribunalul Călăraşi.

Instanţa supremă apreciază că în cauza de faţă nu sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ. deoarece raţiunea normei legale menţionate rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei prin prisma calităţii părţii, iar la data introducerii acţiunii, reclamantul avea calitatea de inspector judiciar, care nu poate fi asimilată calităţii de judecător.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi – secţia Civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi – secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.