Territorial competence for insurance claims under alternative jurisdiction rules versus general defendant domicile

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la 4 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 19.600 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă, conform facturii seria x nr. x din 6 aprilie 2020, în dosarul de daună nr. x, a sumei de 901,6 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate din ziua imediat următoare datei scadente (12 mai 2021) şi până la data introducerii acţiunii (4 iunie 2021), conform modului de calcul expus în conţinutul cererii şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data introducerii acţiunii şi până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 132/2017, ale Normei ASF nr. 20/2017, art. 1568 şi art. 1578 alin. (1) lit. c) C. civ.

Pârâtul BAAR a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.

Prin sentinţa civilă nr. 10801 din 7 septembrie 2021, Judecătoria Timişoara – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În esenţă, Judecătoria Timişoara – secţia I Civilă a reţinut că instanţa a fost învestită cu o acţiune în pretenţii împotriva pârâtului BAAR în calitatea acestuia de organism de plată a despăgubirilor (garant al unei obligaţii legale de despăgubire) conform art. 33 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. A mai reţinut că regula generală privind competenţa teritorială este cea statuată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Întrucât nu există o asigurare obligatorie de răspundere civilă sau o altă asigurare, lipsind un asigurat, bunuri asigurate şi un risc asigurat, a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 115 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti este competentă în soluţionarea cauzei, faţă de faptul că sediul pârâtului este în circumscripţia acestei instanţe.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

La termenul de judecată de la 26 octombrie 2021, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 11154 din aceeaşi dată, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că litigiul are ca obiect o acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ., temei de drept în raport de care sunt incidente dispoziţiile legale ce reglementează competenţa teritorială alternativă. Potrivit art. 116 C. proc. civ., în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului. În raport de circumstanţele faptice ale speţei, Judecătoria Timişoara era una dintre instanţele deopotrivă competente din punct de vedere teritorial în soluţionarea cauzei, în lumina dispoziţiilor art. 113 pct. 9 din acelaşi cod, fiind instanţă în a cărei circumscripţie s-a produs prejudiciul.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Timişoara – secţia I Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Judecătoria Timişoara – secţia I Civilă şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Pentru a stabili competenţa teritorială instanţele trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. care statuează regula generală în materie şi anume aceea că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului BAAR la plata prejudiciului reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă a autoturismului proprietatea doamnei B., autoturism avariat total în urma accidentului provocat de C.. Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, BAAR este o asociaţie profesională, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi care îndeplineşte, între altele, şi atribuţiile de organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 132/2017.

Deoarece conducătorul auto nu avea încheiată o poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă, pârâtul BAAR a fost chemat în judecată în calitate de garant al obligaţiei legale de despăgubire a persoanei prejudiciate, iar conform alin. (6) al art. 32 din Legea nr. 132/2017, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acesteia "dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privinţa despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate."

Faţă de obiectul acţiunii, se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 115 C. proc. civ., în conformitate cu care, în materia asigurărilor, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat. Alin. 3 al aceluiaşi articol stabileşte o competenţă teritorială alternativă în soluţionarea acestui tip de litigii, şi anume în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul persoanei prejudiciate. În speţă, prejudiciul s-a produs în patrimoniul persoanei care deţinea autoturismul avariat, B., cu domiciliul pe raza localităţii Timişoara.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.. În speţă, reclamanta a ales să sesizeze Judecătoria Timişoara.

Faptul că reclamanta a dobândit creanţa a cărei plată o solicită în temeiul unui contract de cesiune de creanţă încheiat cu B. nu afectează dreptul reclamantei de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara – secţia I Civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.