Sugar beet supply contract: annulment of cassation appeal for failure to demonstrate illegality regarding contractual interpretation and statutory penalties

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – secţia a II-a Civilă, la 23 martie 2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună rezilierea contractului nr. x/10.03.2017, încheiat între părţi, ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor de către pârâtă, precum şi obligarea acesteia la plata daunelor-interese în cuantum total de 299.878,67 RON, reprezentând prejudiciul creat, sumă alcătuită din 206.683,63 RON (44.352 euro) contravaloarea a 1.800 tone de sfeclă la preţul stabilit conform art. 6.1. din contract, şi 93.195,04 RON (20.000 euro) subvenţia neîncasată de la A.P.I.A.

În drept, au fost invocate art. 194 şi următ. din C. proc. civ., art. 1530, art. 1549 şi următ. din C. civ.

La data de 31 mai 2018, pârâta a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiate şi obligarea reclamantei la plata sumei de 70.042 RON debit restant, reprezentând contravaloarea prefinanţărilor acordate în baza contractului nr. x/10.03.2017, a celei de 10.800 euro, reprezentând penalităţi contractuale pentru nelivrarea culpabilă a cantităţii de 1.800 tone sfeclă de zahăr contractată, precum şi a sumei de 538.309 RON, reprezentând contravaloarea cantităţii de 288 tone zahăr alb, producţie nerealizată ca urmare a nepunerii la dispoziţie a cantităţii de 1.800 tone sfeclă de zahăr potrivit contractului încheiat între părţi.

În drept, au fost invocate art. 205 şi art. 209 din C. proc. civ., precum şi art. 1385 şi 1530 din C. civ.

La termenul de judecată din 6 noiembrie 2018, reclamanta a precizat acţiunea în sensul măririi cuantumului pretenţiilor reprezentând subvenţia neîncasată de la A.P.I.A. (beneficiu nerealizat), la suma de 31.601 euro, respectiv 140.741,37 RON, la cursul valutar stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2017.

Astfel, a solicitat rezilierea contractului nr. x/10.03.2017 încheiat între părţi, ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor de către pârâtă şi obligarea acesteia la plata daunelor-interese în cuantum total de 347.425 RON, respectiv 75.953 euro, reprezentând prejudiciul creat.

Prin sentinţa nr. 156 din 18 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantă, dispunându-se rezilierea contractului nr. x/10.03.2017, încheiat între pârâta, în calitate de beneficiar, şi reclamanta, în calitate de furnizor, pârâta fiind obligată la plata sumei de 40.500 euro, reprezentând contravaloarea a 1.800 tone de sfeclă de zahăr la preţul stabilit conform art. 6.1 din contract, la care se adaugă suma de 31.601 euro, cu titlu de beneficiu nerealizat, la cursul B.N.R. de la data plăţii efective şi integrale, restul pretenţiilor reclamantei fiind respinse ca neîntemeiate. De asemenea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, şi cererea reconvenţională formulată de societatea pârâtă, aceasta fiind obligată la plata sumei de 8.804,70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta B. S.A. a formulat apel, solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamantă şi admiterea cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 73/C/2020 - A din 10 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost admis apelul pârâtei, sentinţa atacată fiind schimbată în parte, în sensul că a fost a admisă în parte acţiunea reconvenţională, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 70.042 RON cu titlu de debit restant, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate. Totodată, s-a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată, până la concurenţa sumei de 2.506 RON, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 6.298,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 1.253 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

La data de 15 iunie 2020, pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 73/C/2020 - A din 10 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea criticilor recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material cu caracter special incidente în cauză, respectiv art. 2 pct. 11 lit. b), art. 6, anexa II din Regulamentul CE nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul zahărului, art. 125 alin. (1) şi (2) şi anexa II, partea II, secţiunea A pct. 6 lit. a) din Regulamentul UE nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013, art. 1 şi 2 din Ordinul M.A.D.R. nr. 802/2016 privind recunoaşterea Acordului interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017, art. 1 pct. 1.5 şi 1.8. din Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017.

Raportat la aceste dispoziţii, arată recurenta, Contractul de cultivare livrare-recepţie şi plată în rate a sfeclei de zahăr 2017, înregistrat sub nr. x/10.03.2017, se putea încheia doar pentru campania de sfeclă de zahar din anul de comercializare 2016/2017. Chiar dacă s-ar accepta că acest contract s-a încheiat pe o perioadă de timp nedeterminată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1557 din C. civ., conform căruia contractul este desfiinţat de drept şi fără vreo notificare atunci când imposibilitatea de executare este totală şi definitivă şi priveşte o obligaţie importantă. La data înregistrării acţiunii, respectiv data de 23 martie 2018, contractul era desfiinţat de drept, având în vedere neîndeplinirea reciprocă a obligaţiilor.

Recurenta consideră că şi normele de drept material cu caracter general, respectiv art. 1270 alin. (1) şi (2) din C. civ., au fost încălcate deoarece, contrar dispoziţiilor art. 2.7. şi 2.6 din contract, instanţa de apel a reţinut că societatea recurentă avea obligaţia de a întocmi, după o consultare cu furnizorul, un grafic, care nu a fost întocmit în speţă, însă nu a făcut referire deloc la obligaţia care-i incumba intimatei, de a aduce la cunoştinţa beneficiarului problemele constatate privitor la livrarea cantităţii de sfeclă de zahăr cultivate.

Din interpretarea sistematică a art. 8 şi art. 2 pct. 2.7 ale Acordului interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017, aprobat prin Ordinul M.A.D.R. nr. 802/2016, art. 2.7 şi 9.3 din Contractul de cultivare livrare recepţie şi plată în rate sfeclă de zahăr 2017, înregistrat sub nr. x/10.03.2017, rezultă că sarcina recoltării sfeclei de zahăr revine exclusiv cultivatorului, iar nu beneficiarului, cum greşit s-a reţinut.

În aceste condiţii, aspectul avut în vedere de instanţa de apel cu privire la faptul că recurenta şi-a asumat faţă de intimată obligaţia de a asigura recoltarea sfeclei este nelegal întrucât o asemenea modificare contractuală putea fi realizată doar prin reprezentanţii legali. Astfel, reclamanta avea obligaţia, care nu a fost preluată de recurenta-pârâtă, de a recolta şi de a pune la dispoziţia beneficiarului, înainte de începerea campaniei de procesare a sfeclei de zahăr, întreaga cantitate de sfeclă produsă.

Instanţa de apel nu a făcut aplicarea prevederilor art. 8 pct. 8.3 şi 8.4 din Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017, aprobat prin Ordinul M.A.D.R. nr. 802/2016, din interpretarea cărora rezultă că, şi în condiţiile în care ulterior s-ar fi recoltat sfecla de zahăr de către intimată, recurenta avea posibilitatea legală de a refuza recepţia, după expirarea, cu două zile, a termenului de recepţie stabilit.

În ceea ce priveşte plata beneficiului la care a fost obligată recurenta, se susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 2 pct. 2.8 - 2.12 din Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017, datorită faptului că nu există la dosar documentele justificative menţionate la art. 2 pct. 2.9, coroborat cu pct. 2.11, precum şi la art. 2 pct. 2.

Referitor la cererea reconvenţională, se arată că urmare aplicării greşite a normelor de drept material cu caracter general şi a celor cu caracter special, instanţa de apel nu a analizat legalitatea solicitărilor formulate de recurentă privitor la penalităţile şi daunele pretinse ca urmare a culpei intimatei, motivat de faptul că aceasta a constatat că nelivrarea cantităţii de 1.800 tone de sfeclă de zahăr se datorează culpei exclusive a recurentei, deşi, în opinia recurentei, nelivrarea acestei cantităţi se datorează culpei exclusive a intimatei sau, în cel mai rău caz, culpei comune a părţilor.

La data de 10 septembrie 2020, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca neîntemeiat. De asemenea, a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivul de recurs invocat.

Astfel, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fac referire la norme de drept material care să fi fost încălcate sau aplicate greşit de instanţa de judecată, însă recurenta-pârâtă, prin calea extraordinară de atac formulată, critică modul în care au fost aplicate şi interpretate prevederile contractuale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiaşi text.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021 a fost admis în principiu recursul şi a fost prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului.

La termenul din 16 noiembrie 2021, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 489 alin. (2), respectiv cele ale art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488, menţionat mai sus.

În cauză, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă în cuprinsul cererii de recurs nu sunt relevate critici din care să rezulte greşita aplicare a normelor de drept material, prin decizia atacată.

Astfel, susţinerile recurentei în sensul că au fost aplicate greşit normele de drept material cu caracter special incidente în cauză, respectiv art. 2 pct. 11 lit. b), art. 6, anexa II din Regulamentul CE nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul zahărului, art. 125 alin. (1) şi (2) şi anexa II, partea II, secţiunea A pct. 6 lit. a) din Regulamentul UE nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013, art. 1 şi 2 din Ordinul M.A.D.R. nr. 802/2016 privind recunoaşterea Acordului interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017, art. 1 pct. 1.5 şi 1.8. din Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017, nu reprezintă critici care să poată fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat deoarece nu este relevat modul concret prin care ar fi fost încălcate aceste norme prin decizia atacată.

Raportat la aceste dispoziţii, recurenta a învederat neregularităţi privind încheierea contractului, însă invocarea motivul de nelegalitate indicat este condiţionată de încălcarea unor norme de drept material, iar nu de interpretarea unor dispoziţii contractuale.

Tot din perspectiva dispoziţiilor contractuale este susţinută şi încălcarea art. 1270 alin. (1) şi (2) din C. civ., dar indicarea acestor dispoziţii de principiu nu este de natură a atrage incidenţa motivului de recurs invocat de parte deoarece criticile privesc aspecte de fapt, iar nu de drept.

În realitate, prin criticile formulate în susţinerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat şi care nu mai pot fi analizate în etapa procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Nefiind o cale de atac de reformare, ci o cale extraordinară prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate al hotărârii atacate, este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege.

Raportat la considerentele expuse, reţinând că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat pârâta B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 73/C/2020 - A din 10 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.