Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2347/2021 AI generated

Revision for conflicting judgments rejected as inadmissible; prior decision on internal regulation not res judicata for contract nullity claim.

Case Number Decizia nr. 2347/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible the union's application for revision (art. 509(1)(8) Code of Civil Procedure) against the appellate decision that had dismissed its claim to annul an internal regulation and awarded attorney's fees to the institute. The court held that revision for conflicting judgments was unavailable under the procedural law in force when the action began (before the 2018 amendments), as it protected only the negative effect of res judicata, not its positive effect, which the union invoked. Additionally, the two decisions were not contradictory because they lacked identity of object and cause (one concerned the internal regulation; the other, the nullity of a legal assistance contract), and the appellate court had already considered the prior decision in its judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 513 alin. (4) C. proc. civ, art. 513 alin. (3) din C. proc. civ; Revision for conflicting judgments rejected as inadmissible; prior decision on internal regulation not res judicata for contract nullity claim: 509(1)(8) Code of Civil Procedure) against the appellate decision that had dismissed its claim to annul an internal regulation and awarded attorney's fees to the institute. The court held that revision for conflicting judgments was unavailable under the procedural law in force when the action began (before the 2018 amendments), as it protected only the negative effect of res judicata, not its positive effect, which the union invoked. Additionally, the two decisions were not contradictory because they lacked identity of object and cause (one concerned the internal regulation; the other, the nullity of a legal assistance contract), and the appellate court had already considered the prior decision in its judgment.

Keywords

AI generated
revision of a judgment nullity of contract res judicata Civil Procedure Code amendment of the claim civil union

Cited Legislation

AI generated
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Prin aceeaşi încheiere s-a dispus şi suspendarea judecării apelului, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea recursului promovat în dosarul nr.
art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
"RADIAŢIA" a formulat cerere de revizuire, prin care a solicitat anularea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând motivul contrarietăţii de hotărâri (art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).
art. 24 C. proc. civ
În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art.
art. 27 C. proc. civ
civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
art. 513 alin. (4) C. proc. civ
Prin urmare, nu se va avea în vedere forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ.
art. 513 alin. (3) din C. proc. civ
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul SINDICATUL I.N.F.L.P.R.
Art. 513 alin. (3) C. proc. civ
Basis for rejecting the revision request as inadmissible.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 2273/2021
Prin decizia civilă nr. 2273/2021 din 20 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Basis for rejecting the revision request as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 07.11.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Sindicatul I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA" din Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei (I.N.F.L.P.R.), în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU FIZICA LASERILOR, PLASMEI ŞI RADIAŢIEI – I.N.F.L.P.R., a solicitat anularea Regulamentului Intern 2017 al I.N.F.L.P.R. încheiat la nivelul institutului (fără Filiala I.N.F.L.P.R. - Institutul de Ştiinte Spaţiale); cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile C. proc. civ., H.G. nr. 1310/1996 modificată şi completată prin H.G. nr. 1581/2004, Legea nr. 319/2003, O.G. nr. 57/2002, Legea nr. 53/2003 Codul Muncii şi Legea nr. 62/2011, Carta europeană a cercetătorului.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat admiterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantului Sindicatul I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA" în promovarea prezentei acţiuni şi, în consecinţă, respingerea prezentei acţiuni ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate procesuală activă; respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată; obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul Sindicatul I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA" din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei (I.N.F.L.P.R.) a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către pârâtul INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU FIZICA LASERILOR, PLASMEI ŞI RADIAŢIEI – I.N.F.L.P.R., solicitând instanţei ca, în baza probatoriilor ce se vor administra în cauză, să se dispună: respingerea ca neîntemeiată a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Sindicatului I.N.F.L.P.R. RADIAŢIA invocată de către pârâtul INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU FIZICA LASERILOR, PLASMEI şi RADIAŢIEI – I.N.F.L.P.R.; admiterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Cabinetului de avocat "A.", în calitate de reprezentant convenţional al pârâtului INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU FIZICA LASERILOR PLASMEI ŞI RADIAŢIEI – I.N.F.L.P.R.; pe fond, anularea Regulamentul Intern 2017 al I.N.F.L.P.R. încheiat la nivelul institutului (fără Filiala I.N.F.L.P.R. - Institutul de Ştiinţe Spaţiale) şi aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrate al I.N.F.L.P.R. nr. 16/23.10.2017; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1644 din 31 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins excepţiile ca neîntemeiate, a admis în parte cererea formulată de SINDICATUL I.N.F.L.P.R. RADIAŢIA din cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei – I.N.F.L.P.R.

A anulat în parte Regulamentul intern pe anul 2017 al I.N.F.L.P.R., în ceea ce priveşte: art. 4, art. 24, art. 31 alin. (1) lit. r) teza I, art. 37 alin. (2), art. 42, art. 80 şi pct. II (Criterii specifice) din Anexa 3 a Regulamentului. A respins în rest cererea, ca neîntemeiată şi a compensat cheltuielile de judecată ale părţilor.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate şi, rejudecând cauza, admiterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Cabinetului de avocat A. şi admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată, cu consecinţa anulării în totalitate a Regulamentului Intern 2017 al I.N.F.L.P.R. încheiat la nivelul institutului (fără filiala I.N.F.L.P.R.- Institutul de Ştiinţe Spaţiale).

Pârâtul I.N.F.L.P.R. a formulat apel incident şi a solicitat să se dispună schimbarea în parte a hotărârii pronunţate de Tribunal, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.

În apel, pentru soluţionarea excepţiei privind lipsa calităţii de reprezentant pentru sindicat, s-a dispus a se depune la dosar actele care probează calitatea persoanei de reprezentant pentru sindicat.

Astfel, la cererea instanţei, s-a depus copie de pe încheierea din 21.10.2015 a Judecătoriei Cornetu, dosar nr. x/2015, în care s-a luat act de modificările intervenite în Actele Constitutive ale Sindicatului I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA", respectiv desemnarea ca preşedinte a sindicatului a domnului B. pentru un mandat de 4 ani şi a d-nei C., în funcţia de vicepreşedinte pentru un mandata de 4 ani; copie de pe încheierea din 27.11.2019 a Judecătoriei Cornetu, dosar nr. x/2019 prin care s-a luat act şi s-au încuviinţat modificările aduse actelor constitutive ale Sindicatului I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA", conform procesului-verbal din 18.09.2019 al Adunării generale a Sindicatului; copie de pe Hotărârea nr. 1/18.09.2019 a Sindicatului I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA", prin care s-a hotărât alegerea domnului Nicolae B. în funcţia de preşedinte pentru al doilea mandat de 4 ani; copie de pe procesul-verbal al Consiliului de conducere al sindicatului; copie de pe plângerea prealabilă prin care s-a solicitat retragerea de urgenţă a Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 16/23.10.2017; copie de pe contractul de asistenţă juridică încheiat de Sindicatul I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA" prin preşedinte Nicolae B., cu dl av. E..

Faţă de toate înscrisurile care au fost depuse la dosar, Curtea a constatat că se face dovada calităţii de reprezentant al Sindicatului I.N.F.L.P.R. în persoana d-lui B., cel care a semnat şi contractul de asistenţă juridică şi drept consecinţă, prin încheierea din 26 mai 2020, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Sindicatului.

Prin aceeaşi încheiere s-a dispus şi suspendarea judecării apelului, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea recursului promovat în dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a avut în vedere că, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a, a fost înregistrat dosarul nr. x/2018, prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută şi totală a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/08.05.2017, încheiat de INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICA LASERILOR, PLASMEI ŞI RADIAŢIEI cu cabinet avocat A., soluţionat prin decizia civilă nr. 2263/02.09.2019, ce a fost recurată de INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICA LASERILOR, PLASMEI ŞI RADIAŢIEI.

Or, având în vedere că, în apel, apelantul-pârât este reprezentat de Cabinetul de avocat A. în temeiul respectivului contract de asistenţă juridică, ţinând seama şi de motivele de apel invocate referitor la modul de soluţionare de prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, Curtea a apreciat că la judecata apelului trebuie să ţină seama de soluţia definitivă care se va pronunţa în dosarul nr. x/2018.

Reluarea judecăţii în cauză s-a dispus la 30.03.2021, ca urmare a pronunţării hotărârii definitive în dosarul x/2018, la data de 5.10.2020.

Prin decizia civilă nr. 2273/2021 din 20 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al pârâtei în apel, ca neîntemeiată.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant Sindicatul I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA" din Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, împotriva sentinţei civile nr. 1644/31.05.2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia Civilă, în dosarul nr. x/2017.

A admis apelul incident formulat de apelantul-pârât INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU FIZICA LASERILOR, PLASMEI ŞI RADIAŢIEI – I.N.F.L.P.R. împotriva aceleiaşi sentinţei şi, în consecinţă, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a respins în tot acţiunea şi a menţinut în rest soluţia primei instanţe.

A obligat reclamantul să plătească pârâtei 3250 RON cheltuieli de judecată la prima instanţă reprezentând onorariu avocat şi 3570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel constând în onorariu avocat.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamantul Sindicatul I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA" a formulat cerere de revizuire, prin care a solicitat anularea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând motivul contrarietăţii de hotărâri (art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În susţinerea motivului de revizuire invocat, a învederat că decizia atacată (2273/10.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti) încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 528/05.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Detaliind, revizuentul arată că, prin decizia civilă nr. 2273/10.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2017, au fost acordate şi cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat aferent fondului dosarului nr. x/2017, în condiţiile în care contractul de asistenţă juridică în baza căruia pârâtul I.N.F.L.P.R. a fost reprezentat la fond, în dosarul nr. x/2017, de către Cabinetul de avocat "A.", a fost anulat definitiv prin decizia civilă nr. 528/05.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2018, pentru încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 26/2012.

Mai mult decât atât, revizuentul arată că apelul propriu nu a vizat doar sentinţa Tribunalului Ilfov nr. 1644/31.05.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, ci şi încheierea de şedinţă prin care a fost respinsă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant ca urmare a nulităţii contractului de asistenţă juridică, încheiat cu încălcarea interdicţiei prevăzute de O.U.G. nr. 26/2012, contract ce a fost ulterior anulat definitiv prin decizia civilă nr. 528/05.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2018. Judecarea apelului în dosarul nr. x/2017 a fost suspendată de către Curtea de Apel Bucureşti, până la rămânerea definitivă a dosarului nr. x/2018

A mai învederat că împuternicirea avocaţială şi factura aferente dosarului de fond nr. x/2017 sunt acte accesorii şi ulterioare contractului de asistenţă juridică anulat definitiv, atât dreptul de reprezentare, cât şi creanţa constând în onorariu de avocat născându-se în baza contractului de asistenţă juridică anulat.

Prin urmare, arată că, din moment ce contractul de asistenţă a fost anulat definitiv, singura soluţie legală pe care o putea pronunţa Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2017 era să admită apelul declarat împotriva încheierii de şedinţă a Tribunalului Ilfov prin care a fost respinsă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi, rejudecând excepţia, să o admită şi să respingă solicitarea pârâtului I.N.F.L.P.R. privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat aferent etapei judecăţii de fond a dosarului nr. x/2017

De asemenea, a mai învederat că o altă critică a apelului propriu a fost aceea legată de compensarea cheltuielilor de judecată de către Tribunalul Ilfov, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă în parte de către instanţa de fond, iar pârâtul nu a formulat vreo cerere reconvenţională.

Astfel, pe lângă faptul că a fost anulat definitiv contractul de asistenţă juridică în baza căruia pârâtul I.N.F.L.P.R. a fost reprezentat la fond în dosarul nr. x/2017, de către Cabinetul de avocat "A.", prin decizia civilă nr. 528/05.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2018, compensarea cheltuielilor de judecată nu era posibilă, Tribunalul Ilfov având doar posibilitatea reducerii cheltuielilor de judecată, nu a compensării lor, deoarece nu se puteau compensa cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, părţile neavând calităţile reciproce de creditor şi debitor.

Prin urmare, în opinia revizuentului, soluţia Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2017 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 528/05.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Pentru toate aceste considerente, în încheiere, revizuentul reiterează solicitarea de admitere a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2273/20.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2017, anularea deciziei anterior menţionate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei (I.N.F.L.P.R.) a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, pentru neîntrunirea cerinţelor legale de admisibilitate. De asemenea, se reţine că, deşi intimatul a invocat prin întâmpinare lipsa dovezii calităţii de reprezentant al Sindicatului I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA", cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, la termenul de judecată, în şedinţă publică, avocatul intimatului a precizat că nu mai susţine excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentat convenţional invocată prin întâmpinare, iar în privinţa cheltuielilor de judecată că îşi rezervă dreptul să le solicite pe cale separată.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivului de revizuire invocat şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuentul invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că decizia nr. 2273/10.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, prin care Curtea de Apel Bucureşti a acordat cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat aferent judecăţii în fond a dosarului nr. x/2017 încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 528/05.10.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, prin care a fost anulat definitiv contractul de asistenţă juridică în baza căruia pârâtul I.N.F.L.P.R. a fost reprezentat la fond, în dosarul nr. x/2017, de Cabinetul de avocat "A.".

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

De asemenea, se cuvine menţionat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Prin urmare, nu se va avea în vedere forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat: "dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat", ci forma art. 513 alin. (4) C. proc. civ. existentă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018: "dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite."

Astfel, anterior acestei legi (310/2018), din coroborarea textelor rezultă că revizuirea avea în vedere numai aspectul negativ al autorităţii de lucru judecat, în sensul că ipoteza de revizuire viza cazurile în care se regăsea tripla identitate (părţi, obiect şi cauză), de vreme ce instanţa învestită cu cererea de revizuire nu putea decât să anuleze cea de a doua hotărâre care încălca autoritatea de lucru judecat.

Ulterior modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, adăugând în art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prevederea potrivit căreia, în cazul hotărârilor potrivnice, instanţa anulează cea din urmă hotărâre şi, după caz, trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, legiuitorul a asigurat accesul efectiv la cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (şi) pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, revizuirea poate fi formulată pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat sub ambele aspecte.

Însă, având în vedere că, în cauză, procesul (în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se solicită) a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., data sesizării instanţei fiind 07.11.2017, rezultă că, potrivit normelor aplicabile în prezenta cauză, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, situaţie în care executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Condiţiile anterior menţionate trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea unei dintre aceste cerinţe conducând la respingerea cererii de revizuire.

În speţă, revizuentul a susţinut încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, însă, faţă de momentul începerii procesului, aşa cum s-a arătat mai sus, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu era ocrotit pe calea revizuirii pentru a putea fi invocat motivul/cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În plus, chiar dacă în cele două litigii soluţionate prin cele două hotărâri pretins a fi contradictorii există identitate de părţi, nu se poate reţine contrarietatea de hotărâri, câtă vreme nu sunt întrunite cumulativ cerinţele privind identitatea de obiect şi de cauză.

Astfel, în vreme ce dosarul în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 2273/2021 din 20 aprilie 2021 este un litigiu ce intră în sfera litigiilor de dreptul muncii, întrucât obiectul dosarului viza anularea Regulamentului Intern pentru anul 2017 al Institutului Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei – I.N.F.L.P.R., în celălalt litigiu (soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 528 din 5 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a Civilă în dosarul nr. x/2018), reclamantul Sindicatul I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA" a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor Plasmei şi Radiaţiei şi Cabinet de Avocat A., constatarea nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/08.05.2017 încheiat de pârâtul Institut cu cabinetul de avocat A..

În altă ordine de idei, nu este îndeplinită nici condiţia ca în cel de al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

În speţă, se constată că, în litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a, examinând apelurile formulate de ambele părţi litigante, a luat în analiză decizia nr. 528/05.10.2020 care a validat cu caracter definitiv soluţia Tribunalului Bucureşti prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/08.05.2017 încheiat de pârâtul I.N.F.L.P.R. cu cabinetul de avocat A., toate acestea după ce, anterior, prin încheierea din 26 mai 2020, a suspendat judecarea ambelor apeluri până la soluţionarea recursului formulat în dosarul nr. x/2018 pe considerentul că apelantul-pârât este reprezentat de cabinetul de avocat A. în temeiul respectivului contract de asistenţă juridică, iar motivele de apel invocate privesc modul de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant.

În acest context, întrucât dezlegările date prin hotărârea invocată au fost analizate în cel de-al doilea dosar, nu se poate susţine că există posibilitatea valorificării lor şi prin intermediul revizuirii, întrucât instanţa de revizuire nu poate, raportat la dispoziţiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Altfel spus, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii nu se poate face pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul SINDICATUL I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA" împotriva deciziei civile nr. 2273/2021 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul SINDICATUL I.N.F.L.P.R. "RADIAŢIA" împotriva deciziei civile nr. 2273/2021 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2021.