Cassation appeal inadmissible against insolvency judge judgment; specific performance of lease claim dismissed

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.09.2019, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VTI-a Civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul S.C. B. S.R.L. a solicitat să se dispună respectarea contractului de comodat încheiat la 02.05.2013 având ca obiect imobilul situat în str. x, Bucureşti, număr cadastral x, număr carte funciară x, încheiat între părţi, până la vânzarea imobilului în procedura insolvenţei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2146-2148 C. civ., art. 2155-2156, art. 1166, art. 1169-1170, art. 1270, art. 1516 din acelaşi cod, precum şi art. 30 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 7483 din 20 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti – secţia a Vll-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la respectarea contractului de comodat încheiat la 02.05.2013 având ca obiect imobilul situat în str. x, Bucureşti, număr cadastral x, număr carte funciară x, încheiat între părţi, până la vânzarea imobilului în procedura insolvenţei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 1784/A din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a admis excepţia tardivităţii apelului şi a anulat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Împotriva deciziei civile nr. 1784/A din 2 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, indicând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că recursul vizează strict excepţia tardivităţii admisă de către instanţa de apel.

A susţinut că instanţa de prim control judiciar a admis excepţia tardivităţii apelului, neglijând că, deşi litigiul a fost judecat de judecătorul sindic, acesta nu are ca obiect procedura insolvenţei, ci executarea unui contract. Competenţa judecătorului sindic a fost atrasă de faptul că societatea pârâtă se afla în procedura insolvenţei, astfel că articolul de lege aplicabil în materia apelului este 468 C. proc. civ.

Instanţa de apel a apreciat ca termenul de apel curge de la data publicării sentinţei primei instanţe în BPI, iar nu de la comunicare.

Recurenta a arătat că, într-adevăr, sentinţa primei instanţe a fost publicată şi în BPI la data de 14.04.2020, dar, la momentul publicării, România se afla în stare de urgenţă, potrivit Decretului nr. 195/16.03.2020, această stare prelungindu-se prin Decretul nr. 240/14.04.2020 pentru alte 30 de zile.

După redarea dispoziţiilor art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/16.03.2020, recurenta a menţionat că starea de urgenţă a durat până la data de 14.05.2020, astfel că, din dala de 15.05.2020, a început sa curgă un nou termen de 30 de zile pentru promovarea apelului. În mod normal, termenul de apel ar fi trebuit să se împlinească la data de 15.06.2020, însă prima instanţă i-a comunicat sentinţa la 05.06.2020, menţionându-se în cuprinsul acesteia că termenul de apel de 30 zile curge de la momentul comunicării.

Prin urmare, a susţinut recurenta, primind sentinţa primei instanţe în data de 05.06.2020, ultimul termen de apel era 06.07.2020, calculând termenul de 30 de zile pe zile libere. Apelul a fost trimis prin email şi prin poştă cu confirmare de primire în data de 22.06.2020, adică în termenul legal prevăzut de lege. Faţă de toate acestea, recurenta a apreciat că instanţa de apel a încălcat şi aplicat prevederile normelor de drept material, respectiv art. 468 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel ar fi fost îndreptăţită să considere apelul ca tardiv doar în măsura în care singura comunicare a sentinţei ar fi fost publicarea în BPI. Or, din moment ce sentinţa i-a fost comunicata în data de 05.06.2020, şi dat fiind obiectul litigiului, recurenta a susţinut că termenul de apel curge de la data comunicării, astfel cum prevede art. 468 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 12 octombrie 2021.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a analiza, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, faţă de care constată următoarele:

Dosarul nr. x/2019, dosar constituit în cadrul procedurii de insolvenţă a debitoarei B. S.R.L., are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat să se dispună respectarea contractului de comodat încheiat la 02.05.2013 având ca obiect imobilul situat in str. x, Bucureşti, număr cadastral x, număr carte funciară x, încheiat între părţi, până la vânzarea imobilului în procedura insolvenţei.

Această cerere de chemare în judecată a fost disjunsă din dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VH-a Civilă în cadrul căruia, la data de 12.02.2014, s-a formulat cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a debitoarei B. S.R.L..

Aşadar, cererea de chemare în judecată a fost promovată în cadrul procedurii insolvenţei, fiind soluţionată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Bucureşti – secţia a VII-a Civilă, prin sentinţa civilă nr. 7483/20.12.2019, împotriva căreia a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1784/A din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia tardivităţii apelului şi a anulat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L..

În acest context procesual, sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, potrivit cărora curtea de apel va fi instanţa de apel penlru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin punctul 3 din Legea nr. 76/2012, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

În temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

De asemenea, art. 483 alin. (2) teza a Ii-a C. proc. civ. prevede că "...nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţa de apel în cazul în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

În raport de dispoziţiile legale evocate, se apreciază că decizia ce formează obiectul recursului are caracter definitiv de la pronunţarea sa, iar hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ. mai sus evocat.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Prin urmare, reţinând criteriul materiei, decizia civilă nr. 1784/A din 2 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1784/A din 2 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2021.