Challenge to procedural delay in clarification motion for judicial aid; absence of statutory deadline or omitted procedural act bars complaint under Art. 522 CPC.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra plângerii de faţă;

Prin încheierea din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare, formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a declarat recurs, înregistrat, la 5 februarie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, pentru soluţionarea căruia s-a stabilit în sarcina recurentului obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 1 martie 2021 petentul A. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON.

Prin încheierea din 24 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea petentului A. privind acordarea ajutorului public judiciar.

Împotriva acestei încheieri, petentul a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din 18 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021/a1.1.

La data de 21 mai 2021, petentul A. a formulat cerere de lămurire şi completare a încheierii din 18 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021/a1.1., înregistrată în dosarul nr. x/2021.1.1, aflat pe rolul completului de judecată nr. 5, cu termen la 21 septembrie 2021.

Petentul A. a formulat, la 4 iunie 2021, contestaţie privind tergiversarea procesului cu referire la soluţionarea cererii de lămurire şi completare a încheierii din 18 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021/a1.1.

În motivare, a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 443-444 din C. proc. civ. cererile de lămurire şi completare se soluţionează de urgenţă, susţinând că termenul de urgenţă nu poate fi mai mic decât termenul de motivare de 30 de zile de la data pronunţării, potrivit art. 426 alin. (5) din acelaşi cod.

Pe cale de consecinţă, petentul a solicitat schimbarea termenului de judecată stabilit pentru soluţionarea cererii de lămurire şi completare.

La data de 23 iunie 2021 petentul a formulat o completare a motivelor contestaţiei prin care reiterat aspectele referitoare la termenul de soluţionare a cererii de lămurire şi completare a încheierii din 18 mai 2021, expunând, totodată, şi modalitatea în care instanţa trebuia să motiveze în fapt şi în drept cererea de reexaminare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 1-4 din C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 1639 din 23 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins contestaţia formulată de petentul A. privind tergiversarea soluţionării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă.

În argumentarea acestei încheieri, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Potrivit art. 522 alin. (1) din C. proc. civ., "oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată".

De asemenea, alin. (2) al aceleiaşi norme statuează cu privire la contestaţia menţionată la alin. (1), că aceasta se poate face în următoarele cazuri: 1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; 2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege; 3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege; 4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Rezultă din cele patru motive ale contestaţiei că scopul instituirii acestei proceduri este acela de a remedia situaţiile în care judecarea cauzei stagnează fie din motive neimputabile instanţei, dar cu privire la care aceasta nu a luat măsurile prevăzute de lege în vederea dinamizării procesului, fie din motive imputabile instanţei care nu a efectuat lucrările cauzei în termenul prevăzut de lege.

În speţă, Înalta Curte a constatat că, potrivit datelor furnizate de sistemul "Ecris" cererea de completare/lămurire formulată de petentul A. a fost înregistrată, sub nr. x/2021/a1.1.1, la data de 25 mai 2021, completul învestit cu soluţionarea acesteia stabilind termen de judecată la 21 septembrie 2021.

Astfel, s-a reţinut că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., având în vedere că legea nu impune termene prefixe sau luarea unor măsuri procesuale pe care instanţa de judecată le-ar fi ignorat. Totodată, Înalta Curte a subliniat că nu există o situaţie de tergiversare a judecăţii care se impune a fi înlăturată, caracterul urgent al procedurii nefiind incompatibil cu luarea unor măsuri optime cu caracter administrativ care presupun organizarea activităţii de judecată printr-o repartizare echilibrată a încărcăturii şedinţelor.

Pe de altă parte, Înalta Curte a reţinut că petentul avea la dispoziţie mijlocul procesual prevăzut de dispoziţiile art. 230 din C. proc. civ., care oferă posibilitatea părţii să solicite preschimbarea termenului de judecată.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 524 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte a respins contestaţia privind tergiversarea procesului.

Petentul A. a formulat în termenul legal plângere împotriva încheierii nr. 1639 din 23 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, înregistrată pe rolul instanţei supreme, sub nr. x/2021, la data de 16 iulie 2021.

În motivarea acestei căi de atac, petentul a arătat că statul român împiedică prin toate autorităţile şi prin toate mijloacele punerea în discuţie publică a lipsei de voinţă, ştiinţă şi capacitate administrativă pentru respectarea obligaţiilor internaţionale ca membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi stat semnatar al tratatelor internaţionale.

Analizând plângerea, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Prin art. 522-526 din C. proc. civ., legiuitorul a instituit o procedură specifică, prin care partea interesată sau procurorul, în cazul în care acesta din urmă participă la judecată, poate solicita instanţei sesizate cu judecarea procesului ca, în măsura în care se constată încălcarea dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen optim şi previzibil, să ia măsurile legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

Aşadar, procedura în discuţie este în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil, în conţinutul căruia intră şi durata sa rezonabilă şi, în acest context, Înalta Curte a reamintit că scopul punerii la dispoziţia celor interesaţi a mijlocului procedural reglementat de art. 522-526 din C. proc. civ. constă în înlăturarea dificultăţilor ivite în soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil şi a oricăror tendinţe de tergiversare a judecăţii.

În speţă, contestaţia privind tergiversarea procesului a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. referitoare la ipoteza în care instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Similar, prin plângerea împotriva încheierii prin care s-a respins contestaţia privind tergiversarea procesului se urmăreşte realizarea aceluiaşi obiectiv, adică înlăturarea situaţiei care a provocat amânarea, aspect care rezultă cu evidenţă din prevederile art. 525 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, "dacă instanţa găseşte întemeiată plângerea, va dispune ca instanţa care judecă procesul să îndeplinească actul de procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea şi subliniind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor".

Înalta Curte a reţinut că în cuprinsul plângerii formulate petentul A. a susţinut doar că "statul român împiedică prin toate autorităţile şi prin toate mijloacele punerea în discuţie publică a lipsei de voinţă, ştiinţă şi capacitate administrativă pentru respectarea obligaţiilor internaţionale ca membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi stat semnatar al tratatelor internaţionale", fără a expune critici cu privire la greşita soluţionare a contestaţiei privind tergiversarea procesului.

Totodată, în raport de prevederile art. 525 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa învestită cu soluţionarea plângerii nu va putea da îndrumări şi nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluţionare a pricinii ori care să aducă atingere judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluţia ce trebuie dată.

Ca atare, în analiza plângerii formulate împotriva încheierii prin care a fost soluţionată contestaţia privind tergiversarea procesului nu pot fi avute în vedere chestiuni de genul celor învederate de petent, singurele măsuri pe care instanţa le poate dispune, în cazul în care plângerea ar fi întemeiată, fiind acelea de a dispune ca instanţa care judecă procesul să îndeplinească actul de procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea şi stabilind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor, în raport de dispoziţiile art. 525 alin. (2) din C. proc. civ.

Faţă de cele reţinute mai sus, Înalta Curte a constatat că plângerea este nefondată, motiv pentru care, în temeiul art. 525 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 1639 din 23 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2021.