Inadmissibility of extraordinary appeal against filtering panel decision rejecting appeal for formal defects
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestaţie în anulare) as inadmissible, thereby upholding the prior appellate decision. The dispute concerned a challenge to an appellate court ruling rendered by a filtering panel (complet de filtru) which had previously rejected an appeal as inadmissible; the appellant argued the filtering panel’s decision was subject to review under Article 503(3) of the Code of Civil Procedure. The court held that decisions issued by filtering panels for non-compliance with formal or admissibility requirements are not subject to any appeal under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, as they do not constitute final judgments susceptible to ordinary or extraordinary remedies. Relying on the principle of the legality of legal remedies (Article 457) and constitutional equality (Article 16), the court concluded that the filtering panel’s decision could not be attacked via an extraordinary appeal, resulting in the final rejection of the appellant’s claims and the remaining of the original appellate dismissal in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (3) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, Art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal against filtering panel decision rejecting appeal for formal defects: Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare A., invocând ca temei de drept art. 503 alin. (3) din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021
Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 428 din 18 februarie 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, constituită în complet de filtru, a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1464/2020 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia I Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare A., invocând ca temei de drept art. 503 alin. (3) din C. proc. civ.
Examinând contestaţia în anulare în raport de excepţia inadmisibilităţii, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Art. 503 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 4 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia din recursurile declarate în cauză.
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că obiectul contestaţiei în anulare îl formează numai hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă (...) anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".
Textul de lege anterior evocat stabileşte că nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunţate de instanţa supremă, în complet de filtru, prin care recursul este anulat sau respins, pentru neîndeplinirea unei cerinţe formale sau de admisibilitate.
Nefiind supusă niciunei căi de atac, rezultă că hotărârea instanţei de recurs pronunţată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare.
Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin decizia nr. 428 din 18 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1464/2020 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia I Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..
Fiind atacată o hotărâre pronunţată de Înalta Curte în complet de filtru, rezultă că această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată pe calea contestaţiei în anulare.
Or, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii şi pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 428 din 18 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 428 din 18 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2021.