Insurance liability litigation: Exclusion of cassation appeal for insurance disputes under Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby allowing the Court of Appeal’s decision to stand as final and effective. The dispute concerned a civil suit for moral damages and monthly payments arising from a traffic accident involving mandatory motor vehicle liability insurance, where plaintiffs initially secured a judgment in their favor that was subsequently modified by the appellate court. The decisive legal basis for the dismissal was Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, as amended by Law No. 310/2018, which expressly excludes judgments in insurance matters from being subject to further appeal, rendering the appellate decision definitive upon pronouncement and precluding the exercise of a cassation appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ; Insurance liability litigation: Exclusion of cassation appeal for insurance disputes under Civil Procedure Code: Împotriva acestei decizii, reclamanţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 494/PI/30.06.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâta G., persoană juridică străină, prin mandatar H. S.R.L.; a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 60.000 Euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a sumei de 60.000 Euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi a sumei de 126,3 RON, lunar, până la majorat; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta C. a sumei de 60.000 Euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi a sumei de 126,3 RON, lunar, până la majorat; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta D. a sumei de 30.000 Euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta E. a sumei de 6.000 Euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta F. a sumei de 6.000 Euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale şi a-a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.
În drept, instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 132/31 mai 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, prevederile Normei ASF nr. 20/27 iulie 2017 privind asigurările auto din România, precum şi dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind C. civ.
Prin decizia civilă nr. 66/A din 27 ianuarie 2021, Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta pârâtă I. prin mandatar H. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 494/PI/30.06.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş. A schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta I. la plata către reclamanta A. a sumei de 40.000 de euro, cu titlu de daune morale, către reclamantul B. a sumei de 40.000 de euro, cu titlu de daune morale, către reclamanta C. a sumei de 40.000 de euro, cu titlu de daune morale şi a sumei de 20.000 de euro către reclamanta D.. A menţinut în rest hotărârea apelantă.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În dezvoltarea criticilor formulate, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că înţeleg să critice hotărârea instanţei de apel sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale în raport de situaţia de fapt reţinută în speţă.
Intimata-pârâtă I. prin mandatar H. S.R.L., prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport cu art. 483 alin. (2) şi (4) C. proc. civ. în forma reglementată prin Legea nr. 310/2018.
Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecăţii, (respectiv 25 noiembrie 2019), legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsite şi cele din asigurări.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a Cod procedură va respinge ca inadmisibil recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. PRIN REPREZENTANT LEGAL A., D., A. şi C. PRIN REPREZENTANT LEGAL A. împotriva deciziei civile nr. 66/A din 27 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2021.