Abusiveness of bank loan issuance and management fees under consumer protection law

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună următoarele:

I. În ce priveşte Contractul de Credit Bancar pentru persoane fizice nr. 193/11.05.2007 (încheiat în moneda EUR),

1. 1.1. să constate nulitatea absolută a clauzei regăsite la art. 5, teza a II-a din contractul nr. x din 11.05.2007 ("dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabila, care se afişează la sediile B."), fiind o clauză abuzivă şi să dispună eliminarea acesteia clauze din contract;

1.2 să oblige pârâta ca, pe întreaga perioadă contractuală, să perceapă o dobândă calculată în funcţie de valoarea indicelui de referinţă EURIBOR, astfel încât formula de calcul din art. 5 să fie: EURIBOR la 6 luni + marja fixă de 1,50 p.p. (puncte procentuale), iar această formulă să fie aplicată pentru toată perioada contractuală, începând cu momentul semnării contractului;

1.3 să oblige pârâta la a restitui reclamantei toate sumele reprezentând dobândă nedatorată, ce au fost încasate în baza clauzei declarate abuzive, respectiv încasate de bancă în plus faţă de cele rezultate din aplicarea formulei sus-indicate (EURIBOR la 6 luni + marja fixa de 1,50 pp);

1.4 să oblige pârâta la a plăti reclamantei dobânzi legale aferente sumelor încasate în plus de la reclamantă în baza art. 5 din contract (în contul dobânzii calculate nelegal), calculate de la data plaţii flecarei rate contractuale şi până la restituirea lor efectivă de către pârâtă;

2. 2.1 să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale 9.a. din contract, privind comisionul de rambursare anticipată, cu obligarea pârâtei la eliminarea acestui comision din contract;

2.2 să constate nulitatea absolută a clauzei 9.b. din Contract, prin care se stipulează perceperea comisionului de acordare credit de 0,95% flat şi eliminarea acestui comision din contract;

2.3 să constate nulitatea absolută a clauzei 9.c. din Contract, respectiv perceperea comisionului de administrare, stabilit la suma de 42,50 EUR lunar, "reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, prevăzută la punctul/" şi eliminarea acesteia din contract.

2.4 să constate nulitatea absolută a clauzelor 9.d. si 9.e. din Contract, prin care se stipulează perceperea comisionului de transformare şi eliminarea acestor comisioane din contract;

2.5 să oblige pârâta la a restitui reclamantei toate sumele de bani încasate în baza clauzelor privitoare la comisioane care au fost declarate abuzive, calculate de la data semnării contractului şi până în prezent;

2.6 să oblige pârâta la a plăti reclamantei dobânzi legale aferente acestor sume plătite fără a fi datorate, calculate de la data plaţii fiecărei rate din credit şi până la restituirea lor efectivă de către pârâta;

3. eliminarea din Contractul de credit nr. 193 din 11.05.2007 a clauzelor abuzive prevăzute de art. 2.4, 2.6, 2.10 - 2.11, 3.1, 3.3., 3.4., 3.7., 3.8, 3.9, din Condiţiile Generale, precum şi toate referirile din contract la "dobânda de referinţa variabilă" (DRV) şi, respectiv la comisioanele declarate abuzive, pentru motive de nulitate absolută;

4. obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare, care sa reflecte costul contractului după eliminarea clauzelor abuzive.

In ce priveşte Contractul de Credit Bancar pentru persoane fizice nr. 404/28.09.2007 (încheiat în moneda RON),

5. 5.1. să constate nulitatea absolută a clauzei regăsite la pct. 5, teza a II-a din Contractul nr. x din 28.09.2007 ("dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă revizuibilă semestrial, care se afişează la sediile B."), fiind o clauză abuzivă şi sa dispună eliminarea acestei clauze din contract;

5.2 să oblige pârâta ca, pe întreaga perioada contractuala, să perceapă o dobânda calculată în funcţie de valoarea indicelui de referinţă ROBOR, astfel încât formula de calcul din art. 5 să fie: ROBOR la 6 luni + marja fixă de 2,05 p.p. (puncte procentuale), iar aceasta formulă să fie aplicată pentru toata perioada contractuala, începând cu momentul semnării contractului;

5.3 să oblige pârâta la a restitui reclamantei toate sumele reprezentând dobânda nedatorata, ce au fost încasate în baza clauzei declarate abuzive, respectiv încasate de banca în plus faţă de cele rezultate din aplicarea formulei sus-indicate (ROBOR la 6 luni + marja fixa de 2,05 pp);

5.4 să oblige pârâta la a plăti reclamantei dobânzi legale aferente sumelor încasate în plus de la reclamanta în baza art. 5 din contract (în contul dobânzii calculate nelegal), calculate de la data plaţii fiecărei rate contractuale şi până la restituirea lor efectivă de către pârâtă;

6. 6.1 să constate nulitatea absoluta a clauzei 9.a. din Contract, privind comisionul de rambursare anticipată, cu obligarea pârâtei la eliminarea acestui comision din contract;

6.2 să constate nulitatea absolută a clauzei 9.b. din Contract, prin care se stipulează perceperea comisionului de acordare credit de 0,95% flat şi eliminarea acestui comision din contract;

6.3 să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale 9.c. din Contract, respectiv perceperea comisionului de administrare, stabilit iniţial la suma de 16,50 RON lunar ("reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, prevăzuta la punctul 7") şi care ulterior anului 2010 a fost stabilit la valoarea de 92,40 RON (prin însumarea comisioanelor de administrare şi de risc stabilite la data de 28.09.2007, când a fost încheiat contractul de credit).

6.3 să constate nulitatea absolută a clauzelor 9.d. si 9.e. din Contract, prin care se stipulează perceperea comisionului de transformare şi eliminarea acestor comisioane din contract;

6.4 să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale 9.f. din Contract, respectiv perceperea comisionului de urmărire riscuri, stabilit la suma de 75,90 RON lunar, "reprezentând un procent de 0,23% din valoarea creditului contractat, prevăzuta la punctul 7".

6.5 să oblige pârâta la a restitui reclamantei toate sumele de bani încasate în baza clauzelor privitoare la comisioane care au fost declarate abuzive, calculate de la data semnării contractului şi până în prezent;

6.5 să oblige pârâta la a plăti reclamantei dobânzi legale aferente acestor sume plătite fără a fi datorate, calculate de la data plaţii fiecărei rate din credit şi până la restituirea lor efectivă de către pârâtă;

7. eliminarea din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 404 din 28.09.2007 a clauzelor abuzive prevăzute de art. 2.4, 2.6, 2.10 - 2.11, 3.1, 3.3., 3.4., 3.7., 3.8, 3.9, din Condiţiile Generale, precum şi toate referirile din contract la "dobânda de referinţa variabilă" (DRV) şi, respectiv la comisioanele declarate abuzive, pentru motive de nulitate absolută.

8. Obligarea pârâtei la a emite reclamantei un nou grafic de rambursare, care să reflecte costul contractului după eliminarea clauzelor abuzive.

Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

La data de 14.07.2015 reclamanta A., a depus cerere de modificare şi completare a cererii de chemare în judecată deduse judecaţii pendinte, în sensul că reclamanta înţelege să-şi completeze cererea introductiva de instanţă în sensul că solicită instanţei de judecata ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să constate ca fiind abuzive clauzele inserate în cadrul punctelor 1, 4 teza finala, 7, 8 si 9 din cuprinsul Actului adiţional nr. x la Contractul de credit nr. x/11.05.2007, încheiat la data de 29.06.2010, să dispună excluderea acestor clauze din contract şi să oblige banca pârâtă la a-i restitui toate sumele de bani încasate de la reclamantă cu titlu de dobânzi majorate conform pct. l din cadrul acestui act adiţional, aceste plaţi nefiind datorate de reclamantă.

Judecătoria Sector 3 Bucureşti – secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 16093 din 16 noiembrie 2015 a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat soluţionarea cererilor formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu B. S.A., cuprinse în punctul I al cererii introductive de instanţă, punctele 1.1-1.4, 2.1-2.6, 3 şi 4 şi în cererea modificatoare, în favoarea Tribunalului Bucureşti şi s-a dispus disjungerea cererilor cuprinse la punctul II al cererii introductive de instanţă, punctele 5.1-5.4, 6.1-6.6, 7 şi 8 şi în cererea modificatoare depusă în şedinţa publică din 9.11.2015, urmând a se forma un nou dosar.

Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă 3608 din 10.06.2016, a respins ca neîntemeiată acţiunea promovată de reclamantă.

Prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1183/A/2018, ca urmare a admiterii căii de atac a apelului, sentinţa a fost anulată şi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă prin sentinţa civila nr. 232 din 01.02.2019 pronunţata în dosarul nr. x/2016, a admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei contractuale reglementate de art. 5 contract x/11.05.2007 în privinţa criteriilor în raport de care poate varia dobânda (şi anume în privinţa menţiunii "care se afişează la sediile B."); a respins ca neîntemeiată solicitarea de stabilire a unei formule de calcul a dobânzii, dar şi de restituire a dobânzii excedentare, percepute; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a art. 3.7 din condiţii generale de creditare, contract de credit x/11.05.2007, în privinţa posibilităţii băncii de a modifica nivelul comisioanelor; a respins ca neîntemeiată în rest cererea de constatare clauze abuzive în raport de contractul x/11.05.2007 şi actul adiţional aferent acestuia; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei contractuale reglementate de art. 5 contract x/28.09.2007 în privinţa criteriilor în raport de care poate varia dobânda (şi anume în privinţa menţiunii "care se afişează la sediile B."); a respins ca neîntemeiată solicitarea de stabilire a unei formule de calcul a dobânzii, dar şi de restituire a dobânzii excedentare, percepute; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a art. 3.7 din condiţii generale de creditare, contract de credit nr. x/28.09.2007, în privinţa posibilităţii băncii de a modifica nivelul comisioanelor; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei inserate la art. 9 lit. f) din contractul de credit nr. x/28.09.2007 şi dispune restituirea sumelor percepute cu acest titlu, precum şi a dobânzii aferente începând cu data plăţii sumelor de bani de reclamantă către bancă; a respins ca neîntemeiată în rest cererea de constatare clauze abuzive în raport de contractul nr. x/28.09.2007 şi actul adiţional aferent acestuia; a respins ca neîntemeiate cererile de emitere a unor noi grafice de rambursare pentru ambele contracte de credit şi a luat act că în cuvântul pe fond ambele părţi au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 2173 din 20 decembrie 2019, a admis apelurile formulate de apelanta-reclamantă A. şi apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 232 din 01.02.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016; a schimbat, în parte, sentinţa civilă atacată, în sensul că: a înlăturat dispoziţia sentinţei cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contestate din cuprinsul contractului nr. x/28.09.2007 şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva deciziei civile nr. 2173 din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă, a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel formulate, netratând sau tratând echivoc criticile care priveau dobânda variabilă contractuala rămasa după constatarea ca abuzive a clauzelor reglementate de art. 5 din contract în privinţa criteriilor în raport de care poate varia dobânda (şi anume în privinţa menţiunii "care se afişează la sediile B.") şi pe cele care priveau obligativitatea restituirii către reclamantă a excedentului de dobândă încasat de bancă în baza clauzelor declarate nule absolut.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că în ce priveşte analiza clauzelor privind dobânda contractuală stabilită prin Actul adiţional nr. x din 29.06.2010, considerentele hotărârii sunt echivoce şi contrare regulilor si principiilor invocate chiar de Curte în restul considerentelor hotărârii.

După o prezentare a aspectelor teoretice privind motivarea unei decizii, a jurisprudenţei europene şi a instanţei supreme referitor la nemotivarea hotărârilor, a motivelor de apel şi a unor fragmente din considerentele hotărârii atacate, recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel nu a procedat, în mod efectiv, la cercetarea fondului cauzei, prin prisma analizei susţinerilor apelantei-reclamante, a înscrisurilor dosarului şi a temeiului de drept invocat, aspecte ce nu satisfac exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate în apel.

În ce priveşte analiza actului adiţional la contractul de credit nr. x din 29.06.2010, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel în considerentele hotărârii, a prezentat aspecte strict la nivel teoretic, fără o raportare la situaţia concretă a cauzei, considerente ce sunt contrare atât regulilor şi principiilor prezentate în restul considerentelor hotărârii cât şi regulilor de drept din O.U.G. nr. 50/2010 invocate chiar de instanţa de apel în susţinerea legalităţii acestui act juridic.

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel este inconsecventă în motivarea hotărârii, expunând argumente contradictorii, în funcţie de aspectul tratat, în sensul că normele pe care le aminteşte ca fiind incidente cu prilejul analizei apelului băncii nu sunt aplicate în egală măsură şi în ce priveşte tratarea apelului reclamantei, conducând la concluzia că pricina nu a fost soluţionată în mod unitar, instanţa ajungând să-şi contrazică propriile consideraţii.

Astfel, instanţa nu motivează de ce a apreciat că, în fapt, clauza criticată privind dobânda stabilită prin actul adiţional nu ar fi abuzivă, contrar considerentelor teoretice prezentate pe larg cu prilejul tratării apelului băncii, care susţin prezumtiva poziţie de inferioritate a consumatorului în raport cu profesionistul, în cadrul contractelor de adeziune, nenegociate cu banca, precum şi dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor pe care le generează clauzele neinteligibile care sunt stipulate unilateral de profesionist, instanţa având atributul pe care ii conferă legea şi tratatele în vigoare, de a asigura efectul util al protecţiei urmărite prin dispoziţiile Directivei nr. 93/13/CEE.

În ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că soluţiile date de instanţa de apel pe cererile analizate au fost pronunţate cu nesocotirea normelor de drept material în sensul că acestea contravin dispoziţiilor atât art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi celorlalte norme interne şi comunitare reglementate în materia protecţiei consumatorului, cât şi normelor de drept material care reglementează interpretarea contractului şi, respectiv efectele constatării nulităţii clauzelor contractului.

Recurenta-reclamantă susţine că atât instanţa de fond cât şi cea de apel a respins solicitarea de interpretare a componentei variabile a dobânzii prin raportare la valoarea indicelui EURIBOR, apreciind ca o atare interpretare ar reprezenta o modificare nepermisa a contractului. O atare soluţie este eronata întrucât, în primul rând analiza clauzei regăsite la art. 5 din contractual de credit, trebuia făcută prin raportare la prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000 care, în alin. (2) arată că "în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului" în condiţiile în care in contractul de credit se prevede că banca a acordat un credit în moneda Euro, fiind rezonabil a se interpreta că voinţa reală a părţilor (cel puţin a reclamantei consumator) a fost ca partea variabilă a dobânzii, după primele 12 luni de contract, să fie indicele Euribor/Lună.

Refuzul instanţei de a interpreta componenta variabila a contractului ca fiind indicele EURIBOR este cu atât mai inexplicabil cu cât, de la încheierea actului adiţional dobânda contractuală se compune din indicele EURIBOR + marja fixa a băncii, iar o atare interpretare este pe deplin justificata prin raportare la clauza art. 2.10.b din contract.

Raportându-se la dispoziţiile art. 992 şi urm. C. civ. din 1864 (aplicabil), ce reglementează instituţia plăţii nedatorate, recurenta-reclamantă apreciază ca fiind întrunite toate condiţiile, din moment ce prestaţia efectuată de împrumutat - solvens, cu privire la excedentul de dobândă şi comisioanele criticate, a avut semnificaţia operaţiei juridice a unei plăţi, că datoria vizată a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desfiinţării clauzelor contractuale respective, prin aplicarea sancţiunii nulităţi absolute şi că, în ipoteza restituirii plăţii efectuate în temeiul unei obligaţii lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiţia erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestaţiei, în caz contrar eludându-se efectele nulităţii absolute.

Pentru aceste considerente, dând efect obligaţiei de restituire ce incumbă pârâtei - accipiens şi întrucât aceasta a fost de rea-credinţă, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractul de credit preredactat de ea, neputând invoca în sprijinul său necunoaşterea Legii nr. 193/2000, banca este datoare a restitui subsemnatei sumele încasate în baza clauzei declarate abuzive, care nu erau datorate în contractul de credit, dar şi a plăţii dobânzii legale aferente acestor sume, calculate de la data plaţii fiecărei rate şi până la restituirea integrală a acestora de către pârâtă.

Referitor la Actul adiţional încheiat la data de 29.06.2010, recurenta-reclamantă susţine că instanţele de fond şi apel în mod greşit au considerat că acest act juridici încheiat între părţi ar reprezenta un contract negociat câtă vreme, în cauză, nu s-a făcut dovada negocierii acestui act adiţional, iar în cazul contractelor negociate părţile discută şi negociază toate clauzele, fără ca din exteriorul voinţei lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziţie contractuală.

Recurenta-reclamantă susţine că în ce priveşte comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare, hotărârea instanţei de apel este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (6) din Legea nr. 193/2000 întrucât modul de redactare al clauzelor privitoare la comisioane se înscrie în prevederile alin. (1) lit. a), b) şi g) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

Recurenta – reclamantă consideră că, privite individual, dar si global, clauzele privind cele doua comisioane pot fi considerate că au creat un dezechilibru semnificativ, fiind abuzive în sensul art. 4 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 193/2000 republicată deoarece, pe de o parte, pentru acordarea creditului se percep mai multe costuri (comisioane, dobânzi), fără ca distincţia dintre acestea să fie exprimată în mod clar şi inteligibil, iar pe de altă parte, faţă de valoarea dobânzii pe toată durata contractuală, s-a creat în detrimentul reclamantei-consumatoare şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, Dezechilibrul semnificativ fiind rezultatul unui comportament al profesionistului contrar bunei-credinţe.

În opinia recurentei-reclamante clauza prevăzută de art. 9 lit. b) (comisionul de acordare credit) este abuzivă întrucât cuantumul sau perceperea acestui comision nu au nicio justificare.

Recurenta-reclamantă susţine că, această clauză contractuală care reglementează comisionul de acordare nu prezintă o definiţie a perceperii acestuia, cu indicarea clară a contraprestaţiei ce conduce la valoarea percepută cu acest titlu, cu atât mai mult cu cât, în fapt, e vorba de o operaţiune simplă şi rapidă ce se efectuează de funcţionarul bancar, "Procesarea"/"Acordarea creditului" reprezintă o operaţiune specifică activităţii bancare şi nu poate fi "preţuită" separat.

Referitor la clauza prevăzută de art. 9 lit. c),(comisionul de administrare), recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, fiind injustă aprecierea instanţei de apel că valoarea acestui comision, de 42,5 EURO/luna (n.n. echivalentul a 200 RON/luna), "are un caracter determinat raportat la momentul încheierii contractului si este datorat întrucât este in legătura directa cu serviciile financiare oferite de banca prin convenţia de credit", clauza fiind in opinia instanţei în raport cu reglementarea actuala a art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010.

Recurenta-reclamantă consideră că raţionamentul instanţei este complet greşit. Chiar daca acest comision este exprimat intr-o suma fixa - 42,50 euro, conform contractului el reprezintă un procent din valoarea împrumutului, respectiv "0,05% din valoarea creditului'", aşa cum se menţionează EXPLICIT in cuprinsul clauzei care-1 reglementează, deci contrar dispoziţiilor alin. (3) al art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 invocat de instanţă, potrivit căruia "in cazul in care acest commission se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul current al creditului" deci nu la valoarea contractului.

Referitor la clauza prevăzută de art. 9 lit. a) din contract (comisionul de rambursare anticipată), recurenta-reclamantă consideră că este abuzivă întrucât creează un dezechilibru major în defavoarea reclamantei cât timp prin prevedere contractuală se statuează plata acestui comision chiar si in situaţia in care ar urma să fie plătit întregul credit, în mod anticipat, fără a exista o contraprestaţie a băncii legată de rambursarea anticipata si care sa justifice aplicarea acestui cost, iar faptul că la momentul încheierii contractului de credit acest comision era permis nu justifică înlăturarea de la analiză a acestuia din perspectiva clauzelor abuzive, cum greşit a apreciat instanţa de apel.

In ce priveşte clauza privind comisionul de transformare, conţinută de pct. 9 lit. c) şi e) din contract, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit instanţa a respins solicitarea de constatare a caracterului abuziv al acestei clauze pe considerentul că nu ar fi formulat critici concrete cu privire la motivele pentru care a solicitat anularea ca abuzive a clauzelor aferente.

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa nu a observat faptul că reclamanta a învederat că prin stipularea clauzei privind perceperea acestui comision nu se determina serviciul băncii ce trebuie acoperit de aceste costuri. În plus, a arătat că în prezent o astfel de clauză contractuală este exclusă de lege, cată vreme nu se mai regăseşte în dispoziţiile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, iar faptul că până în prezent nu s-a cerut transformarea monedei creditului nu implică excluderea de la analiză a acestei clauze din perspectiva dispoziţiilor care sancţionează clauzele abuzive în contractele dintre profesionişti şi consumatori.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 ianuarie 2021 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea acestuia părţilor.

Prin încheierea din data de 13 mai 2021 a fost admis în principiu recursul şi s-a acordat termen la data de 17 iunie 2021 pentru judecata pe fond.

Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că acesta este în parte fondat şi urmează a fi admis în parte pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv, recurenţii-reclamanţi au susţinut că motivarea hotărârii judecătoreşti atacate nu cuprinde analiza corectă a raporturilor juridice dintre părţi, prin prisma susţinerilor, apărărilor şi probelor din dosar.

În ce priveşte motivarea necorespunzătoare a deciziei recurate, se reţine că obligaţia de motivare care revine instanţei nu presupune în mod necesar existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de parte, desigur cu excepţia situaţiei în care argumentul sau mijlocul de apărare omis ori incomplet analizat ar avea un caracter esenţial în economia procesului, conducând la o altă soluţie.

Din analiza deciziei recurate, se desprinde concluzia că motivarea are un conţinut clar şi concret cu referire la actele din dosar, precum şi la argumentele şi apărările părţilor. Conţinutul considerentelor este lipsit de ambiguităţi ori contradicţii şi permite relevarea raţionamentului care a condus la soluţia pronunţată.

Astfel, instanţa de apel, în virtutea dispoziţiilor art. 477 şi art. 479 C. proc. civ., este ţinută să verifice legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate, putând să completeze considerentele primei instanţe sau chiar să le substituie, dacă este cazul.

Simpla nemulţumire a recurente-reclamante cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceştia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluţia pronunţată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine existenţa unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile referitoare la comisionul de acordare şi cel de administrare sunt fondate, în cauză fiind întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, lege care asigură transpunerea în dreptul intern a dispoziţiilor Directivei 93/13/CEE: "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

În ce priveşte caracterul nenegociat al clauzei privind comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare, Înalta Curte reţine că acestea nu au fost negociate de părţile în litigiu, ci au avut un caracter preformulat.

Referitor la condiţia lipsei negocierii directe ale clauzelor, instanţa reţine că opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul nu înlătură caracterul lor abuziv, întrucât art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu impune condiţia inexistenţei unei opţiuni pentru alt comerciant care vinde produse sau prestează servicii similare. Ceea ce sancţionează legea este că, în măsura în care consumatorul doreşte să beneficieze de produsele sau serviciile unui comerciant, trebuie să accepte condiţiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, sau să renunţe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.

Legea presupune că o clauză standard preformulată nu a fost negociată direct cu consumatorul, impunând profesionistului sarcina de a prezenta probe în sensul unei negocieri pretinse de acesta. Împrejurarea că recurenţilor-reclamanţi le-au fost prezentate în etapa precontractuală datele esenţiale ale ofertei băncii nu poate fi interpretată în sensul existenţei unei negocieri, ci doar în sensul că acestora le-au fost aduse la cunoştinţă condiţiile contractuale practicate de bancă.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria acestuia să prezinte probe în acest sens. Ceea ce impune legea este ca profesionistul să probeze că a existat o negociere reală şi efectivă a clauzei supusă discuţiei, împrejurarea că anumite clauze ar fi fost negociate neimplicând în mod necesar ca şi celelalte clauze au fost tratate în acelaşi mod.

Art. 4 alin. (6) din lege nu se referă doar la exprimarea clară şi uşor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această menţiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situaţia în care această clauză să fie clar definită, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a raţiunilor şi fundamentelor relative la conţinutul clauzelor şi efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Nu instanţa trebuie să stabilească considerentele pentru care banca a perceput comisioanele, ci aceste considerente trebuie să rezulte clar din clauzele contractuale şi nu din deducţiile părţilor sau ale judecătorului.

Comisioanele de acordare şi administrare nu au fost definite. În realitate, s-a omis a fi specificate elementele care ar fi justificat raţiunea stabilirii lor, deşi caracterul transparent al clauzelor contractuale impunea o definire riguroasă a oricăror comisioane şi cheltuieli stabilite în sarcina consumatorului, particularizată în raport de contextul în care părţile au încheiat contractul şi de toate elementele care erau de natură a influenţa existenţa şi conţinutul unor clauze contractuale.

Potrivit jurisprudenţei C.J.U.E., lipsa din contractul de credit a oricărei prevederi privind contraprestaţiile exacte ale băncii nu poate echivala de plano cu inexistenţa unor astfel de contraprestaţii, deoarece enumerarea serviciilor pe care banca le prestează în schimbul unor comisioane nu este obligatorie în orice condiţii şi lipsa acestei enumerări nu loveşte de nulitate respectiva clauză cu privire la perceperea comisionului, însă în mod evident, indiferent de menţionarea lor expresă, toate comisioanele percepute de bancă trebuie să aibă corespondent în realitate.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că existenţa unui eventual dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situaţiei juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispoziţiilor naţionale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conţinutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziţii, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligaţii suplimentare, neprevăzută de normele naţionale.

Potrivit hotărârii Curţii pronunţate în cauzele conexate C-224/19 şi C-259/19, CY împotriva Caixa Bank S.A. şi, respectiv LG, PK împotriva Banca Bilbao Vizcaya Argentaria S.A., la 16 iulie 2020: "Articolul 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză a unui contract de împrumut încheiat între un consumator şi o instituţie financiară, care impune consumatorului plata unui comision de acordare, poate crea în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în pofida cerinţei de bună-credinţă, atunci când instituţia financiară nu demonstrează că acest comision corespunde unor servicii furnizate şi unor cheltuieli pe care le-a efectuat, aspect a cărui verificare revine instanţei de trimitere".

Aşadar, instanţa de apel trebuia să verifice care sunt serviciile furnizate de bancă în schimbul comisionului de acordare şi comisionul de administrare.

Faptul că orice bancă desfăşoară activităţi de acordare de credite şi monitorizare a situaţiei creditului reprezintă firescul activităţii bancare, iar pârâta nu a arătat de ce pentru creditul acordat, alături de dobândă, care reprezintă tocmai preţul pentru acordarea creditului, a perceput şi comisioane: comisionul de administrare şi comisionul de acordare, acesta din urmă calculat la soldul total al creditului, deşi pe parcursul derulării contractului, parte din credit este achitat.

Totodată, faptul că aceste comisioane trebuie suportate de consumator nu face decât să conducă la concluzia că aceste clauze creează, contrar bunei-credinţe, un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor în defavoarea consumatorilor care nu au avut posibilitatea de a cunoaşte ce servicii presta banca lunar în schimbul acestor comisioane.

Astfel, în cauza Banca Espaniol, C.J.U.E. reţine că "sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora".

Aşa fiind, în ceea ce priveşte clauzele referitoare la comisionul de administrare şi comisionul de acordare, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi nu a ţinut seama de jurisprudenţa C.J.U.E.

Criticile referitoare la dobânda variabilă, comisionul de rambursare anticipată şi comisionul de transformare sunt nefondate.

În cauză se constată că la încheierea contractului de credit părţile au acceptat şi şi-au exprimat consimţământul privind stabilirea unei dobânzi variabile, iar caracterul variabil, indexabil al dobânzii a fost cunoscut şi agreat de ambele părţi.

În redactarea dobânzii, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, termenii sunt neechivoci, astfel încât reclamanta, chiar şi în lipsa unor cunoştinţe de specialitate putea înţelege natura variabilă a dobânzii aplicabile după o anumită perioadă contractuală limitată pentru care se percepea o dobândă fixă.

În acord cu reţinerile instanţei de apel se apreciază dispoziţiile Legii nr. 193/2000 nu oferă posibilitatea instanţei de a modifica dispoziţiile contractuale, ci numai de a constata că unele clauze sunt sau nu abuzive şi să dispună înlăturarea lor, când este cazul.

În ceea ce priveşte comisionul de rambursare anticipată şi comisionul de transformare se observă că recurenta nu a formulat critici propriu-zise împotriva raţionamentului logico-juridic privind reţinerile referitoare la aceste comisioane, iar instanţa de recurs nu poate să se substituie reclamantei în ceea ce priveşte raportarea la prevederile Legii nr. 193/2000, din perspectiva caracterului abuziv al acestor clauze.

Prin urmare, dată fiind lipsa unor veritabile critici de nelegalitate cu privire la soluţia dată asupra comisioanelor de rambursare anticipată şi de transformare din contractul de credit, Înalta Curte nu poate proceda la analiza ei, controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului fiind limitat la verificarea legalităţii deciziei recurate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Fiind întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă urmează a fi admis, va fi casată în parte decizia recurată şi va fi trimisă cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 232 din 01.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, numai în ceea ce priveşte comisionul de acordare prevăzut de art. 9 lit. b) şi comisionul de administrare prevăzut de art. 9 lit. c) din contractul de credit nr. x/11.02.20007.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2173 din 20 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 232 din 01.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, numai în ceea ce priveşte comisionul de acordare prevăzut de art. 9 lit. b) şi comisionul de administrare prevăzut de art. 9 lit. c) din contractul de credit nr. x/11.02.20007.

Menţine celelalte dispoziţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2021.