Subrogation action: scope of solidary liability and proportionality of fault in civil restitution between co-tortfeasors and statutory principals

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2021

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a Civila, în dosarul nr. x/2017, Ministerul Sănătăţii a formulat acţiune în regres împotriva pârâţilor Spitalului Clinic de Obstetrică - Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu, Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, A., B., C., prin care a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 11.371.315,75 RON rezultată din diferenţa dintre suma de 14.613.062,54 RON plătită de Ministerul Sănătăţii urmare executărilor silite, şi suma de 3.204.279,17 RON, sumă la care Ministerul Sănătăţii a fost obligat în urma deciziei penale nr. 537 din data de 02 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2010, în suma de 14.613.062,54 RON plătită de Ministerul Sănătăţi sunt incluse cheltuielile de executare în cuantum de 224.805,73 RON.

La data de 31.01.2017, reclamantul Misterul Sănătăţii a formulat şi depus precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat de la fiecare dintre pârâţi următoarele:

- Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu - suma de 1.209.472,176 RON;

- B. - suma de 3.628.416,528 RON;

- C. - suma de 3.628.416.528 RON;

- A. - suma de 3.628.416,528 RON;

- Municipiul Bucureşti - a achitat mai mult decât cota de 1/12 ce îi revenea;

In subsidiar, în situaţia insolvabilităţii tuturor codebitorilor persoane fizice, Ministerul Sănătăţii şi-a precizat acţiunea în sensul că ar avea de recuperat următoarele sume:

- suma de 847.834,773 RON de la codebitorul solvabil Primăria municipiului Bucureşti;

- suma de 6.426.792,563 RON de la codebitorul solvabil Spitalului Clinic de Obstetrică - Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată.

Prin cerere separată, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti, în calitate de ordonator de credite al Spitalului Clinic de Obstetrică - Ginecologie Prof. Dr. Panait Sarbu.

Prin sentinţa civilă nr. 687 din 10 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti – secţia a IlI-a Civilă a admis excepţia lipsei de interes invocată de către pârâtul Municipiul Bucureşti, prin întâmpinare şi a respins, ca lipsită de interes, cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de către reclamantul Ministerul Sănătăţii în contradictoriu cu pârâtul municipiul Bucureşti, prin Primarul General.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de către reclamantul Ministerul Sănătăţii, în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu, B., C. şi A., a obligat pârâtul Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu la plata/restituirea către reclamant a sumei în cuantum de 1.209.472,176 de RON.

A obligat pârâta B. la plata/restituirea către reclamant a sumei în cuantum de 3.425.354,975 de RON.

A obligat pârâtul C. la plata/restituirea către reclamant a sumei în cuantum de 3.425.354,975 de RON.

A obligat pârâtul A. la plata/restituirea către reclamant a sumei în cuantum de 3.393.095,685 de RON.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată şi precizată, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, A., C. şi B..

Prin decizia nr. 1789A din 21 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâta B. împotriva încheierilor din 26.01.2018, 23.02.2018 şi a sentinţei apelate.

A admis apelurile declarate de către pârâţii A., C. şi municipiul Bucureşti, împotriva sentinţei apelate.

A anulat în tot sentinţa apelată şi încheierea din 23.02.2018, cât şi în parte încheierea din 26.01.2018, şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, cu păstrarea dispoziţiei din încheierea din 26.01.2018 referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta B..

Împotriva deciziei nr. 1789A din 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti au declarat recurs pârâta B. şi reclamantul Ministerul Sănătăţii, criticând soluţia pentru nelegalitate.

1. În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant Ministerul Sănătăţii a arătat următoarele.

Obligaţia de achitare a prejudiciului moral produs aparţine deopotrivă şi în mod egal celor 4 inculpaţi, dată fiind solidaritatea stabilită cu putere de lucru judecat prin dispozitivul hotărârii penale.

Latura civilă (în temeiul disp. art. 998 - art. 999 şi art. 1003 C. civ.) a procesului penal (anume persoanele răspunzătoare, prejudiciul, vinovăţia şi legătura de cauzalitate dintre vinovăţie şi prejudiciu) a fost cercetată şi stabilită definitiv prin decizia penală a Curţii de Apel Bucureşti nr. 537/02.04.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2010. În soluţionarea laturii civile conform condiţiilor de fapt şi de drept specifice răspunderii civile delictuale, instanţa penală nu a stabilit cote/proporţii de culpă/răspundere civilă.

De altfel, raportat la ansamblul probator administrat în dosarul penal şi, implicit, la considerentele hotărârilor penale intrate în puterea lucrului judecat chiar şi sub aspectul soluţionării şi stabilirii condiţiilor răspunderii civile delictuale tribunalul a constatat în mod corect că acţiunile/inacţiunile distincte şi specifice ale celor 4 inculpaţi au fost deopotrivă necesare, dar şi suficiente, prin ele însele, să contribuie cu aceeaşi gravitate/culpă, la producerea şi epuizarea prejudiciului/vătămării morale constatate.

Totodată, solidaritatea este prevăzută şi prin legea civilă, astfel că orice reţinere a instanţei de apel cu privire la gradele de vinovăţie şi cu privire la stabilirea unor sume de plată în funcţie de anumite grade de vinovăţie este nefondată.

2. Recurenta-pârâtă B., critică decizia recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au arătat, în esenţă, următoarele.

Soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia este în contradicţie cu art. 36 şi art. 40 C. proc. civ., neexistând raport juridic de solidaritate între Minister şi persoanele fizice chemate în judecată; calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză o deţin doar pârâţii municipiul Bucureşti şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu, în calitate de codebitori ai raportului juridic născut între aceştia şi Ministerul Sănătăţii, ca urmare a calităţii de parte responsabilă civilmente conform deciziei penale nr. 357/02.04.2015.

Motivarea instanţei de apel contravine dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ. prin cererea introductivă, reclamantul a dedus judecăţii un raport juridic întemeiat pe art. 1384-1386 C. civ., însă aceasta nu a fost obligată în solidar la plata daunelor morale către părţile civile alături de Ministerul Sănătăţii, astfel că nu justifică calitatea procesuală pasivă în acţiunea în regres; Faptul că ministerul a plătit şi cota de 3A care revenea persoanelor fizice nu poate fi decât un fapt juridic licit, în lipsa oricărui raport de solidaritate şi/sau de prepuşenie între Minister şi persoanele fizice; or, în cazul faptelor juridice licite, dispoziţiile art. 1384-1386 C. civ. nu sunt aplicabile; contrar susţinerilor instanţei de apel, dreptul legal de regres nu aparţine, în temeiul art. 1384 C. civ., împotriva persoanelor efectiv răspunzătoare de producerea prejudiciului, decât celui ce răspunde pentru fapta altuia.

Însăşi instanţa de apel a reţinut că prin cererea modificatoare depusă pentru termenul din 17.01.2017, reclamantul a invocat existenţa a două raporturi de solidaritate, şi nu a unuia singur, încercând astfel modificarea cauzei acţiunii iniţiale (acţiune în regres), cerere ce nu a putut fi însă primită, fiind formulată cu depăşirea termenului procedural prevăzut pentru depunerea unei atare solicitări; prin reţinerea acestui temei de drept şi constatând, totodată, calitatea procesuală a acesteia în acţiunea în regres formulată de o parte responsabilă civilmente instanţa a încălcat dispoziţiile art. 40 C. proc. civ.

În subsidiar, solicită înlocuirea unor considerente din cuprinsul deciziei recurate, şi anume paragraf 4, pagina 13, unde se reţine că instanţa de fond trebuia să determine cotele de contribuţie ale fiecărei pârâte în funcţie de gravitatea faptelor, de modalitatea de săvârşire a acestora, de comportamentul fiecărei părţi în ceea ce priveşte evitarea producerii prejudiciului, de efortul depus pentru acoperirea prejudiciului. In conformitate cu art. 1052 vechiul C. civ. (preluat în art. 1383 noul C. civ.), în cazul pluralităţii de fapte ilicite fiecare autor va fi obligat să repare prejudiciul proporţional cu contribuţia la cauzarea acestuia.

Intimatul-pârât Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie " PROF. DR. Panait Sârbu " a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta B. si recurentul Ministerul Sănătăţii, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat si menţinerea hotărârii nr. 1789A/21.11.2019 a Curţii de Apel Bucureşti.

Recurentul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare faţă de recursul formulat de B., solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul A. a formulat întâmpinare cu privire la recursul formulat de către Ministerul Sănătăţii, prin care a solicitat în principal, nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate in dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. iar, în subsidiar, netemeinicia recursului cu consecinţa menţinerii ca legala a deciziei civile nr. 1789 A din data de 21.11.2019 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti.

Recurenta B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs formulată de Ministerul Sănătăţii ca neîntemeiată;obligarea recurentului, Ministerul Sănătăţii, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul Ministerul Sănătăţii şi de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1789A din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte a constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.

Recursul formulat de către reclamantul Ministerul Sănătăţii este nefondat pentru următoarele considerente.

În ceea ce priveşte susţinerea din recurs în sensul că obligaţia de achitare a prejudiciului moral produs, dată fiind solidaritatea ce decurge din legea civilă, aparţine deopotrivă şi în mod egal celor 4 inculpaţi, este de remarcat că recurentul nu a arătat prevederile legii civile care ar fi fost greşit interpretate de către instanţa de apel când a reţinut că era necesar pentru soluţionarea acţiunii în regres stabilirea cotelor de contribuţie ale fiecărei părţi raportat la producerea prejudiciului.

Caracteristic obligaţiilor solidare între debitori este faptul că toţi sunt obligaţi la aceeaşi prestaţie, astfel încât fiecare poate să fie ţinut separat pentru întreaga obligaţie, creditorul putând cere plata oricăruia dintre debitorii solidari, iar nu faptul că partea fiecăruia dintre debitori din prestaţia respectivă ar fi egală.

Dimpotrivă, potrivit art. 1052 C. civ. de la 1864: "obligaţia solidară, în privinţa creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa", dispoziţii care se regăsesc în prevederile art. 1383 Noul C. civ., şi în mod similar şi în cele ale art. 1384 alin. (3) teza a doua Noul C. civ.. Din acest text de lege se desprinde concluzia că legiuitorul a plecat de la premisa că aceste părţi pot să nu fie egale.

În consecinţă, raportat la argumentele formulate, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

Referitor la motivul de recurs prin care se susţine încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei penale a Curţii de Apel Bucureşti nr. 537/02.04.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2010, sub aspectul soluţionării laturii civile, ce va fi analizat prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sunt de reţinut următoarele.

Recurentul susţine că din dispozitivul deciziei penale şi considerentele sale ar rezulta că obligaţia de achitare a prejudiciului moral produs aparţine deopotrivă şi în mod egal celor 4 inculpaţi, dată fiind solidaritatea stabilită cu putere de lucru judecat.

Legat de acest aspect, este de reţinut că prin decizia penală nr. 537/02.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2010, au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate şi în baza art. 998 - 999 şi art. 1003 C. civ. din 1864, au fost obligaţi în solidar inculpaţii Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sîrbu", B., C. şi A., iar inculpatul Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sîrbu" şi în solidar cu părţile responsabile Ministerul Sănătăţii şi Municipiul Bucureşti - prin primarul general, la plata următoarele sume de bani după cum urmează: (…).

Faptul că prin dispozitivul deciziei au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata despăgubirilor, nu înseamnă prin sine că instanţa penală ar fi reţinut o contribuţie egală a celor patru inculpaţi la producerea prejudiciului. Răspunderea solidară prevăzută de art. 1003 C. civ. de la 1864, este reglementată faţă de victima prejudiciului, aceasta putându-se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei obligaţi solidar pentru recuperarea, de regulă, a întregului prejudiciu, o distincţie separată făcându-se în cazul în care doar în cazul unuia/unora dintre prepuşi s-a reţinut şi răspunderea comitentului, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. proc. civ.

În cazul acţiunii în regres, când unul dintre cei care au săvârşit fapta ilicită/faptele ilicite a fost urmărit pentru întreaga datorie, fiecare dintre autorii prejudiciului răspunde faţă de acesta în limitele părţii de prejudiciu pe care a produs-o fiecare.

Or, din dispozitivul deciziei atacate nu rezultă că instanţa penală ar fi reţinut un grad de contribuţie egală la producerea prejudiciului în cauză, simpla reţinere a răspunderii solidare nefiind suficientă pentru a ajunge la această concluzie.

În ceea ce priveşte considerentele deciziei penale, recurentul a susţinut că latura civilă (în temeiul disp. art. 998 - art. 999 şi art. 1003 C. civ.) a procesului penal (anume persoanele răspunzătoare, prejudiciul, vinovăţia şi legătura de cauzalitate dintre vinovăţie şi prejudiciu) a fost cercetată şi stabilită definitiv prin decizia penală şi că în soluţionarea laturii civile conform condiţiilor de fapt şi de drept specifice răspunderii civile delictuale, instanţa penală nu a stabilit cote/proporţii de culpă/răspundere civilă, acţiunile/inacţiunile distincte şi specifice ale celor patru inculpaţi fiind deopotrivă necesare, dar şi suficiente, prin ele însele, să contribuie cu aceeaşi gravitate/culpă, la producerea şi epuizarea prejudiciului/vătămării morale constatate.

Legat de considerentele deciziei penale este de reţinut că nici în cadrul acestora instanţa penală nu a menţionat în mod expres existenţa unui grad de contribuţie egală la producerea prejudiciului în cauză în sarcina tuturor inculpaţilor, faptele ilicite (infracţiuni) reţinute în sarcina fiecăruia, şi care au contribuit la producerea prejudiciului, fiind diferite.

Faptul că instanţa de apel nu a stabilit existenţa unor grade diferite de contribuţie la producerea prejudiciului nu înseamnă că ar fi pornit de la premisa că această contribuţie ar fi egală, atâta timp cât obiectul învestirii sale nu a fost acesta, reţinerea raporturilor de solidaritate fiind cel mai probabil considerată suficientă ca modalitate de garantare a reparaţiei prejudiciului în folosul victimelor.

De asemenea, pentru aceleaşi motive, nu rezultă vreo autoritate de lucru judecat sub acest aspect nici din perspectiva faptului că instanţa penală a cercetat şi stabilit definitiv persoanele răspunzătoare, prejudiciul, vinovăţia şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Astfel, sunt nefondate motivele de recurs analizate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., raportat la criticile formulate în fapt.

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta B. sunt de reţinut următoarele.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta pârâtă a criticat hotărârea atacată din perspectiva soluţionării apelului privind soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, invocând trei argumente principale, în susţinerea încălcării art. 36 şi art. 40 C. proc. civ.

În primul rând, recurenta a susţinut că din dispozitivul deciziei penale nr. 537/02.04.2015, rezulta existenţa a două raporturi juridice de solidaritate: (1) raportul juridic între persoana juridică inculpată, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. dr. Panait Sârbu" şi persoanele fizice inculpate, B., A., C. şi (2) raportul juridic între Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. dr. Panait Sârbu" şi părţile responsabile civilmente, Ministerul Sănătăţii şi Municipiul Bucureşti şi că prin urmare, reclamantul este codebitor în cel de-al doilea raport juridic, astfel încât solidaritatea subzistă doar între Ministerul Sănătăţii şi ceilalţi codebitori ai acestui raport, anume Municipiul Bucureşti şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu".

Recurenta a susţinut în continuare că, întrucât relaţiile de solidaritate sunt stabilite doar faţă de aceşti doi codebitori, reclamantul Ministerul Sănătăţii, fiind terţ desăvârşit faţă de primul raport juridic, care este stabilit doar între inculpaţi, rezultă că acesta nu se poate îndrepta decât împotriva codebitorilor solidari Municipiul Bucureşti şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu", astfel că întrucât recurenta nu a fost obligată în solidar la plata daunelor morale către părţile civile alături de Ministerul Sănătăţii (codebitor în cel de-al doilea raport juridic), rezultă că nu justifică calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Sunt nefondate aceste susţineri pentru următoarele considerente.

Sunt nerelevante cele două raporturi de solidaritate diferite potrivit deciziei penale menţionate anterior, pe de o parte, între inculpaţi, iar pe de altă parte, între inculpatul persoană juridică Spitalul Clinic de Obstetrica şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" şi comitenţii Ministerul Sănătăţii şi Municipiul Bucureşti, din perspectiva dreptului de regres ce face obiectul cererii de chemare în judecată, al comitentului care pretinde că a plătit mai mult decât partea care revenea prepusului său, împotriva celorlalte persoane care au participat la producerea prejudiciului.

Raporturile de solidaritate sunt stabilite în favoarea victimei, iar reclamantul nu cere plata întregii sume de la unul singur dintre participanţi în temeiul vreunui raport de solidaritate, ci partea fiecăruia dintre pârâţii, inculpaţi în procesul penal, în funcţie de contribuţia sa la producerea prejudiciului.

În al doilea rând, recurenta a susţinut că motivarea instanţei de apel contravine dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., care defineşte calitatea procesuală prin raportare la "identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii", în condiţiile în care prin cererea introductivă reclamantul Ministerul Sănătăţii a dedus judecăţii un raport juridic întemeiat pe art. 1384-1386 C. civ., care defineşte dreptul de regres (însăşi acţiunea formulată se numeşte acţiune în regres), iar art. 1384 Noul C. civ. vorbeşte despre "cel care răspunde pentru fapta altuia" şi recunoaşte acestei persoane dreptul de a se "întoarce împotriva celui care a cauzat prejudiciul", în timp ce Ministerul Sănătăţii este parte responsabilă civilmente pentru inculpatul persoană juridică Spital, iar nu pentru recurentă.

Recurenta a mai susţinut că faptul că Ministerul Sănătăţii a plătit şi cota care revenea persoanelor fizice nu poate fi decât un fapt juridic licit, în lipsa oricărui raport de solidaritate şi/sau de prepuşenie între Minister şi persoanele fizice, iar în cazul faptelor juridice licite, dispoziţiile art. 1384-1386 N. C. civ. nu sunt aplicabile, acestea fiind aplicabile în cazul reparării prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale.

Sunt nefondate aceste susţineri pentru următoarele considerente.

Recurenta pârâtă, în cadrul argumentaţiei sale, s-a referit doar la prevederile alin. (1) al art. 1384 (Dreptul de regres) Noul C. civ., potrivit cărora: "Cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepţia cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat."

Totuşi, situaţiei de fapt în litigiu (fără a face o analiză separată dacă prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile C. civ. de la 1864 sau cele ale Noului C. civ., în funcţie de data săvârşirii faptelor, întrucât nu face obiectul recursurilor această calificare), raportat la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost reţinut de instanţa de apel, îi sunt aplicabile prevederile art. 1384 alin. (3) Noul C. civ., potrivit cărora: "Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit despăgubirea se poate întoarce şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea. În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depăşeşte partea ce revine persoanei pentru care se răspunde şi nu poate depăşi partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul."

Astfel, această normă juridică reglementează situaţia în care prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, iar cel răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit toată despăgubirea, prevăzând posibilitatea pentru acesta să se întoarcă şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului.

Or, tocmai aceasta este situaţia în speţă, recurenta pârâtă fiind potrivit deciziei penale una dintre persoanele care au contribuit la cauzarea prejudiciului.

Aceeaşi era situaţia şi pentru faptele petrecute înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ., deşi nu exista un text de lege în C. civ. de la 1864 care să reglementeze în mod expres această situaţie, potrivit jurisprudenţei şi doctrinei, prin aplicarea coroborată a prevederilor art. 1108 pct. 3 şi a art. 1052, 1053 C. civ.

Problema dreptului de regres în temeiul gestiunii de afaceri s-a pus în doctrina C. civ. de la 1864 pentru a justifica posibilitatea comitentului plătitor de a-i urmări pe ceilalţi comitenţi pentru ceea ce a plătit pentru partea aferentă propriilor prepuşi, ceea ce nu este cazul în litigiul de faţă.

În al treilea rând, recurenta a susţinut că însăşi instanţa de apel reţine că prin cererea modificatoare depusă pentru termenul din 17.01.2017, reclamantul a invocat "existenţa a doua raporturi de solidaritate si nu a unuia singur, precum în acţiunea iniţiala, apreciind că despăgubirile ar fi doar în sarcina Spitalului şi a celor trei persoane fizice (...) Curtea apreciază că reclamanta a dorit nu doar o modificare a câtimii sumelor pretinse de la pârâţi, ci o modificare a înseşi cauzei acţiunii iniţiale, considerând că despăgubirile urmează a se stabili doar în sarcina a patru dintre pârâţi, modificând ca atare şi câtimea sumelor pretinse. Cauza acţiunii introductive o reprezintă acţiunea în regres, în baza art. 1384-1386 noul C. civ., cauză care nu a fost modificată în interiorul termenului procedural, impus de art. 204 alin. (1) noul C. proc. civ., aspect care trebuie avut în vedere de către instanţă".

Totodată, instanţa de apel însăşi reţine că "Municipiul Bucureşti are calitatea de codebitor în raportul juridic născut între acesta şi Ministerul Sănătăţii, drept urmare a calităţii de persoană responsabilă civilmente".

Recurenta pârâtă, în cadrul acestei susţineri nu a făcut altceva decât să redea anumite pasaje din hotărârea atacată, fără a aduce vreun argument suplimentar faţă de primele două analizate mai sus, ceea ce denotă că recurenta a înţeles să inducă ideea că primele două argumente ar fi confirmate chiar de cele reţinute de instanţa de apel în cadrul acestor pasaje.

Această susţinere este nefondată.

Pasajele invocate reprezintă motivarea instanţei de apel a constatării că cererea modificatoare depusă pentru termenul din 17.01.2017 este tardivă în tot, iar nu doar în parte cum reţinuse prima instanţă.

Pentru a justifica că modificarea depusă pentru termenul din 17.01.2017 reprezintă o modificare a însăşi cauzei acţiunii iniţiale, instanţa de apel nu s-a bazat doar pe invocarea existenţei a doua raporturi de solidaritate si nu a unuia singur, ci mai ales pe faptul că despăgubirile urmau a se stabili doar în sarcina a patru dintre pârâţi, a Spitalului şi a celor trei persoane fizice, iar nu şi a comitenţilor, precum în cadrul cererii de chemare în judecată, unde s-a invocat ca temei al dreptului de regres art. 1384 Noul C. civ., iar reclamantul şi-a asumat faptul că ar avea o contribuţie proprie la cauzarea prejudiciului, conform art. 1384 alin. (4) Noul C. civ.

Aşa cum s-a reţinut în cadrul analizei primului argument principal, sunt nerelevante cele două raporturi de solidaritate diferite potrivit deciziei penale menţionate anterior din perspectiva dreptului de regres ce face obiectul cererii de chemare în judecată, al comitentului care pretinde că a plătit mai mult decât partea care revenea prepusului său, împotriva celorlalte persoane care au participat la producerea prejudiciului.

În consecinţă, sunt nefondate motivele de recurs prin care se susţine nelegala respingerea a apelului care viza soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

În ceea ce priveşte solicitarea de înlocuire a unor considerente din cuprinsul deciziei recurate, formulată în temeiul art. 461 alin. (2) C. proc. civ., sunt de reţinut următoarele.

Recurenta a susţinut ca fiind dezlegări greşite cele menţionate în decizia atacată la pagina 13 paragraful 4: "instanţa de fond trebuia să determine cotele de contribuţie ale fiecărei pârâte în funcţie de gravitatea faptelor, de modalitatea de săvârşire a acestora, de comportamentul fiecărei părţi în ceea ce priveşte evitarea producerii prejudiciului, de efortul depus pentru acoperirea prejudiciului, raportându-se desigur şi la legătura de cauzalitate cu rezultatul produs, şi anume prejudiciul provocat prin incendiu".

Recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a identificat drept criterii de determinare a contribuţiei fiecărei părţi la producerea prejudiciului gravitatea faptelor, modalitatea de săvârşire a acestora, efortul depus pentru acoperirea/evitarea prejudiciului, care ar fi criterii de individualizare a pedepsei în materie penală, respectiv circumstanţe atenuante, când în realitate ar trebui să se determine măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului.

Sub acest aspect este de reţinut că instanţa de apel, în cadrul acestui paragraf, a identificat în mod exemplificativ câteva elemente care ar putea contribui la determinarea cotelor de contribuţie ale fiecărei părţi la producerea prejudiciului. Faptul că aceste elemente reprezintă şi criterii de individualizare a pedepsei în materie penală, respectiv circumstanţe atenuante nu înseamnă că nu ar putea fi utile şi la determinarea cotei de contribuţie a fiecărei părţi la producerea prejudiciului, instanţa de apel menţionând şi determinarea legăturii de cauzalitate cu rezultatul produs, şi anume prejudiciul provocat prin incendiu.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel nu ar fi arătat temeiul legal din care ar rezulta aceste criterii pentru determinarea contribuţiei la producerea prejudiciului, dar în acelaşi timp nu a reuşit să identifice temeiul de drept din care ar rezulta propriile criterii de determinare a contribuţiei fiecărei părţi la producerea prejudiciului.

Este de remarcat că dispoziţiile art. 1003 şi art. 1052 C. civ. de la 1864, identificate de către recurentă, din care ar rezulta că în cazul pluralităţii de fapte ilicite fiecare autor va fi obligat să repare prejudiciul proporţional cu contribuţia la cauzarea acestuia, nu sunt de natură să susţină nelegalitatea considerentelor menţionate de către recurentă din decizia atacată, atâta timp cât instanţei de apel în repetate rânduri în cadrul motivării sale a menţionat că "se impune analiza specifică a situaţiei fiecărei părţi pentru a se putea determina suma exactă din prejudiciul total pentru care fiecare dintre aceştia poate fi găsit responsabil civilmente", "în raporturile dintre codebitorii solidari, aceştia răspund proporţional cu gradul de culpă care a condus la producerea prejudiciului supus reparaţiei, motiv pentru care stabilirea acestei culpe pentru fiecare codebitor reprezintă o chestiune esenţială", "atunci când prejudiciul reprezintă consecinţa săvârşirii mai multor fapte ilicite, fiecare participant în parte poate fi obligat la reparaţie, dar numai în limitele în care propria sa faptă a contribuit la producerea prejudiciului, în temeiul principiului proporţionalităţii contribuţiei tuturor celor ce au cauzat prejudiciul, fiind echitabil ca fiecare codebitor să răspundă în măsura dovedirii propriei implicări şi a gravităţii acesteia, raportat la producerea prejudiciului, prin comparaţie şi cu faptele celorlalţi codebitori."

În ceea ce priveşte criteriile susţinute de către recurentă referitoare la aptitudinea faptei de a fi calificată drept cauză sau condiţie a prejudiciului cauzat sau determinarea caracterului esenţial sau neesenţial al fiecărei cauze în producerea prejudiciului, este de reţinut că prin decizia penală, prin care s-a soluţionat şi latura civilă a litigiului, s-au constatat îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru toţi inculpaţii obligaţi la plata sumelor reprezentând repararea prejudiciului produs prin faptele identificate în hotărâre, ca atare, nu se mai poate relua cercetarea pentru a se determina dacă fapta acesteia reprezintă o cauză sau doar o condiţie pentru producerea prejudiciului sau determinarea caracterului esenţial sau neesenţial al cauzei pentru producerea prejudiciului, care să ducă la exonerarea acesteia de la repararea prejudiciului, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a acelei hotărâri.

Recurenta a mai susţinut că un alt criteriu care trebuie avut în vedere pentru stabilirea contribuţiei la producerea prejudiciului este reprezentat de aptitudinea faptei unuia dintre comitenţi de a reprezenta un eveniment de natură a înlătura total sau parţial producerea prejudiciului de către al codebitor.

Considerentele expuse anterior sunt valabile şi pentru situaţia susţinerii determinării împrejurării dacă faptele comitenţilor ar constitui cauze exoneratoare de la executarea obligaţiei de reparare a prejudiciului, aceasta trecând peste faptul că nu se poate aplica prin analogie comitenţilor dispoziţia specială referitoare la fapta victimei care a contribuit cu vinovăţie la cauzarea sau la mărirea prejudiciului sau neevitarea acestuia şi peste faptul că Ministerul Sănătăţii şi Municipiul Bucureşti răspund în calitate de comitenţi, potrivit deciziei penale în cauză doar în raport de inculpatul persoană juridică Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu (prepus), iar nu şi faţă de ceilalţi inculpaţi.

În ceea ce priveşte determinarea contribuţiei celor doi comitenţi, Ministerul Sănătăţii şi Municipiul Bucureşti, la producerea prejudiciului, aceasta reprezintă una dintre indicaţiile instanţei de apel spre a fi determinată în rejudecare.

Astfel, este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., neputându-se reţine că sunt greşite dezlegările instanţei de apel menţionate de către recurentă.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Ministerul Sănătăţii şi de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1789A din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2021.