Revocatory action dismissed for lack of liquid and due claim at judgment time

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 26 februarie 2016 pe rolul Tribunalului Braşov – secţia I civilă, sub nr. x/2016, reclamantul A. a formulat acţiune revocatorie prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., să se declare inopozabilitatea actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/11 mai 2015 de Societatea Profesională Notarială D. şi E., prin care cei doi pârâţi au convenit, în frauda reclamantului creditor, transmiterea gratuită din patrimoniul comun al acestora - foşti soţi - în patrimoniul pârâtei C. a mai multor imobile situate în judeţul Braşov.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 89/S din 24 aprilie 2018, Tribunalul Braşov – secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A. şi l-a obligat pe acesta la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul B..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin decizia nr. 286/Ap din 5 martie 2019, Curtea de Apel Braşov – secţia civilă a respins apelul declarat de reclamant şi l-a obligat pe acesta să plătească intimatului B. suma de 2.975 RON cheltuieli de judecată în apel.

În pronunţarea acestei decizii, instanţa de prim control judiciar a constatat că Tribunalul a reţinut, în mod corect, starea de fapt existentă în speţă, cu referire expresă la contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamantul a cumpărat de la pârâtul F. terenul de 733 m.p., înscris în C.F. x Braşov, la A+1, sub nr. top. x, pentru preţul de 40.000 euro, acesta din urmă garantându-l pe cumpărător contra evicţiunii. Terenul a fost vândut ulterior de reclamant către S.C. G. S.R.L.. prin contract autentic la un preţ de 120.000 euro.

De asemenea, s-a reţinut, în mod corect, că S.C. G. S.R.L. a promovat o acţiune în justiţie, sub nr. x/2014, prin care a solicitat să se constate evicţiunea totală a unor contracte de vânzare-cumpărare imobiliară, printre care şi cel mai sus identificat, acţiune în cadrul căreia reclamantul din prezenta cauză a formulat cerere de chemare în garanţie a pârâtului B., pentru a fi obligat acesta, în condiţiile admiterii cererii de constatare a evicţiunii, la plata sumei de 40.000 euro, preţul iniţial plătit pentru terenul indicat, şi a sumei de 80.000 euro, diferenţă de preţ până la cel cu care reclamantul a vândut societăţii menţionate.

Raportat la cele arătate, prima instanţă a reţinut, în mod corect, că prezenta acţiune revocatorie trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 1562 şi următoarele din noul C. civ.

Curtea a constatat că o condiţie esenţială prevăzută de lege se referă la existenţa creanţei, care, potrivit art. 1563 C. civ., trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.

Potrivit art. 663 alin. (2) C. proc. civ., creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă dintr-un titlu executoriu. Prin urmare, se cere ca, la data promovării acţiunii revocatorii, creditorul fraudat să deţină, faţă de debitorul său, o creanţă certă, în sensul că aceasta rezultă neîndoielnic dintr-un titlu executoriu. Or, în speţă, reclamantul nu a făcut dovada că, la data introducerii acţiunii - şi nici măcar la momentul judecării apelului -, deţinea un asemenea titlu executoriu, cererea de chemare în garanţie fiind respinsă.

În consecinţă, în speţă nu este îndeplinită condiţia legală conţinută în art. 1563 C. civ., pentru a putea fi admisă o acţiune revocatorie.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru următoarele motive:

a. Instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel formulate de recurentul reclamant.

Primul motiv de apel, circumscris punctului 1 din cerere, avea ca obiect critica hotărârii instanţei de fond, referitoare la "caracterul exigibil al creanţei".

Al doilea motiv al cererii de apel viza "proba insolvabilităţii debitorului B.", care, în opinia instanţei de fond, revenea reclamantului.

Cel de-al treilea motiv al apelului se referea la greşita motivare a instanţei, privind lipsa dovezilor prin care să probeze că, la încheierea actului contestat, s-a urmărit excluderea imobilelor din patrimoniul pârâtului, cu consecinţa imposibilităţii executării acestuia şi nici că acesta este un act cu titlu gratuit, restul bunurilor aflate în coproprietatea celor doi soţi rămânând în patrimoniul pârâtului, acesta deţinând şi societatea comercială în care îşi desfăşoară activitatea.

Probabil s-a considerat că, de vreme ce nu este îndeplinită condiţia existenţei creanţei certe, este de prisos a fi analizate şi celelalte motive ale apelului, referitoare la existenţa prejudiciului, frauda debitorului şi complicitatea terţului la fraudă.

b. Este greşită motivarea instanţei de apel vizând lipsa "creanţei certe", condiţie de admisibilitate a acţiunii revocatorii.

Curtea a apreciat că, pentru promovarea acţiunii revocatorii, era necesar ca reclamantul să facă dovada că deţine o creanţă certă împotriva debitorului, constatată printr-un titlu executoriu. Mai mult, aceeaşi instanţă, în mod surprinzător, consideră că şi "cererea de chemare în garanţie a fost respinsă".

Această motivare, pe de-o parte, este rezultatul aplicării greşite a legii, iar, pe de altă parte, este străină de natura cauzei.

b.1. Referitor la aplicarea greşită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este adevărat că, potrivit art. 1563 C. civ., "creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii".

Aşa cum se susţine în literatura de specialitate şi în practica judecătorească, concepţia noului C. civ. este în acord cu noile orientări din dreptul francez, care militează pentru lărgirea aplicabilităţii acţiunii revocatorii, cu consecinţa flexibilităţii condiţiilor de admisibilitate şi a renunţării la caracterul lichid şi exigibil al creanţei.

Noul text de lege nu mai precizează condiţia anteriorităţii creanţei faţă de data încheierii actului fraudulos. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar susţine că această condiţie este necesară promovării acţiunii revocatorii, trebuie subliniate excepţiile de la condiţia anteriorităţii creanţei, respectiv:

- ipoteza existenţei, doar în principiu, a creanţei la data încheierii actului;

- ipoteza în care debitorul a încheiat actul juridic în scopul fraudării unui creditor viitor (dacă, la momentul perfectării actului fraudulos, exista perspectiva certă de a intra într-un raport juridic cu debitorul).

Prin urmare, creditorul, ulterior încheierii actului fraudulos, poate introduce acţiune pauliană în cele două situaţii de excepţie mai sus precizate.

În cauza dedusă judecăţii, recurentul reclamant, în calitate de "creditor viitor", îşi poate justifica demersul judiciar prin prisma existenţei, în principiu, a creanţei sale la data încheierii actului defăimat, dar şi prin faptul că acest act juridic a fost încheiat în scopul fraudării unui creditor viitor, respectiv în scopul fraudării intereselor sale şi a altor creditori.

Contrar aprecierii instanţei de apel, admiterea acţiunii pauliene nu depinde de existenţa unui titlu executoriu care să evoce creanţa, art. 1563 C. civ. nemenţionând o asemenea condiţie.

Acţiunea revocatorie, nefiind o măsură de executare, nu presupune, ca şi condiţie de admisibilitate, existenţa unui titlu executoriu.

Caracterul cert al creanţei (dovedit în condiţiile legii) presupune că are o existenţă sigură şi că nu este stinsă, la data sesizării instanţei de judecată.

b.2. Cu privire la "motivele străine de natura cauzei", pe care se întemeiază hotărârea recurată (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), acestea se rezumă la invocarea, greşită, în considerentele hotărârii a unei stări de fapt inexistente.

În concret, instanţa de apel arată că "(...) reclamantul nu a făcut dovada că la data introducerii acţiunii - şi nici măcar la momentul judecării apelului - deţinea un asemenea titlu executoriu, cererea de chemare în garanţie fiind respinsă.".

Nu există o cerere de chemare în garanţie a cărei soluţie de respingere să aibă o influenţă hotărâtoare asupra cauzei de faţă.

În situaţia în care instanţa de apel a avut în vedere cererea de chemare în garanţie a pârâtului B., în cauza care face obiectul dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Braşov, formulată de A., atunci trebuie observat că această cerere a fost admisă în principiu, aşa încât constatarea Curţii referitoare la respingerea cererii este greşită.

Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Braşov, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi următoarele, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii pârâţi B. şi C. au depus întâmpinare, primul solicitând, în principal, anularea recursului, întrucât motivele de casare invocate nu se încadrează în cele expres menţionate în art. 488 C. proc. civ. pe fond, ambii intimaţi au solicitat respingerea căii de atac.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere, iar, prin încheierea din 12 martie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 286/Ap din 5 martie 2019 a Curţii de Apel Braşov – secţia civilă şi a fixat termen de judecată la 17 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

a. Susţinerile referitoare la omisiunea Curţii de a analiza cele trei motive de apel evocate în precedent nu pot fi primite.

Astfel cum a arătat chiar recurentul, condiţiile acţiunii pauliene, referitoare la cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească creanţa creditorului, la necesitatea ca actul încheiat de debitor să fi cauzat un prejudiciu părţii adverse, la frauda debitorului şi, în funcţie de natura contractului, la complicitatea terţului la frauda debitorului, trebuie întrunite în mod cumulativ.

Or, în speţă, în ipoteza în care instanţa de apel a considerat că una dintre aceste condiţii nu este realizată, respectiv cea vizând caracterul cert al creanţei reclamantului, nu se mai impunea analiza celorlalte motive de apel, privind caracterul exigibil al acesteia, sarcina probei insolvabilităţii debitorului pârât, frauda debitorului şi natura actului juridic contestat. O astfel de examinare apare ca fiind lipsită de utilitate, de vreme ce, în ipoteza neîntrunirii uneia dintre condiţiile acţiunii pauliene, soluţia dată căii de atac ar fi fost tot de respingere, indiferent dacă, în urma analizării celorlalte critici din apel, s-ar fi ajuns la concluzia îndeplinirii celorlalte condiţii ale acţiunii în discuţie.

În consecinţă, cum lipsa motivării tuturor susţinerilor din apel este rezultatul raţionamentului instanţei în legătură cu absenţa realizării uneia dintre condiţiile acţiunii pauliene, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

b.1. Referitor la nelegalitatea deciziei din perspectiva încălcării şi aplicării greşite a legii, în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nici această critică nu este corectă, pentru următoarele considerente, care vor înlocui argumentele instanţei de apel.

Într-adevăr, Curtea a apreciat, în mod greşit, asupra inexistenţei caracterului cert al creanţei reclamantului, prin raportare la definirea dată acestei noţiuni în dispoziţiile art. 663 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru introducerea acţiunii revocatorii nu este necesar ca, creditorul paulian să deţină un titlu executoriu, care, anterior, să-i fi recunoscut creanţa împotriva debitorului primar.

Niciunde în cuprinsul acestei materii, legiuitorul nu reglementează necesitatea existenţei ab initio a unui titlu executoriu constatator al creanţei creditorului, dimpotrivă, prin ceea ce statuează, în mod expres, în dispoziţiile art. 1563 C. civ. înlătură, total şi neechivoc, o atare cerinţă.

Nu este permis a combina şi interpreta, referitor la noţiunea de creanţă certă, dispoziţii de drept material cu cele de drept procesual în maniera realizată de instanţa de apel, întrucât acţiunea pauliană nu reprezintă un act de executare, ci un mijloc de asigurare a gajului general al creditorilor chirografari, o modalitate intermediară de a oferi creditorului prejudiciat un alt bun pe care să-l urmărească silit.

Potrivit art. 1563 C. civ., creanţa trebuie să fie doar certă, în sensul că trebuie să existe la data introducerii acţiunii în inopozabilitate, chiar dacă, în ce priveşte existenţa sa, poate fi realizată o dezbatere judiciară, cum este şi cazul în speţă, cu referire la litigiul înregistrat pe rolul instanţelor din Braşov, sub nr. x/2015. Creanţa nu ia naştere la momentul la care se obţine hotărârea ce finalizează o astfel de dezbatere, de vreme ce litigiul respectiv nu echivalează, în drept, cu o condiţie rezolutorie sau suspensivă a dreptului de creanţă, ci doar constată, dacă este cazul, existenţa creanţei. Dreptul de creanţă ia naştere la momentul contractării datoriei corelative.

În concluzie, prin "creanţă certă" în domeniul acţiunii pauliene trebuie să se înţeleagă un drept patrimonial existent de principiu, în genere, iar dovedirea cerinţei certitudinii se va realiza în concret prin probarea faptului generator al creanţei, prin izvorul, sursa din care a luat naştere.

În procesul de faţă, condiţia creanţei certe este îndeplinită, reclamantul având un drept de creanţă corelativ obligaţiei de garanţie contra evicţiunii asumate de pârât prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17 iunie 2005 de B.N.P. H., în care s-a stipulat, în sarcina intimatului, această obligaţie.

Pe de altă parte, contrar opiniei exprimate de recurent, concepţia actualului C. civ. nu a renunţat la cerinţele lichidităţii şi exigibilităţii creanţei, care trebuie verificate însă nu la data introducerii acţiunii în inopozabilitate, ci la data pronunţării hotărârii prin care se soluţionează o astfel de acţiune.

Teza susţinută de recurent în sensul arătat mai sus este eronată şi incompletă. Într-o interpretare logică, cât şi sistematică, prin raportare la dispoziţiile art. 1565 alin. (2) C. civ., rezultă că art. 1563 din acelaşi act normativ trebuie interpretat în sensul în care creanţa trebuie să fie certă la momentul promovării acţiunii pauliene; de asemenea, trebuie să fie lichidă şi exigibilă la momentul hotărârii asupra acţiunii.

În primul rând, dacă legiuitorul naţional ar fi pretins doar certitudinea creanţei şi nicio condiţie în plus, nu ar fi menţionat şi addendumul "la data introducerii acţiunii". Într-un argument per a contrario, la data pronunţării asupra acţiunii, creanţa va trebui să îndeplinească şi condiţiile lichidităţii şi exigibilităţii.

Textul art. 1563 C. civ. trebuie interpretat sistematic şi coroborat cu art. 1565 alin. (2) din acelaşi cod, care se regăseşte sub titlul marginal de "Efectele admiterii acţiunii", vizând practic momentul hotărârii/pronunţării asupra acţiunii pauliene.

În acest cadru, dacă creanţa creditorului nu ar fi lichidă şi exigibilă la momentul final al litigiului, teza conform căreia "terţul dobânditor poate păstra bunul plătind creditorului căruia profită admiterea acţiunii o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului" ar fi imposibil de realizat. Aceasta, întrucât nu s-ar putea stabili ce "sumă de bani egală cu prejudiciul suferit" va putea plăti terţul dobânditor dacă creanţa nu este lichidă, adică nu este determinată sau determinabilă, dacă nu are o întindere precisă. De asemenea, a se considera că terţul poate plăti o sumă de bani în contul unei creanţe neexigibile, respectiv neajunse la scadenţă, ar însemna o deturnare inacceptabilă a instituţiei acţiunii pauliene. În alţi termeni, într-un asemenea caz s-ar ajunge la ipoteza în care creditorul paulian ar "câştiga" o situaţie mai favorabilă decât cea în care ar fi fost dacă actul pretins fraudulos nu s-ar fi încheiat. În lipsa actului fraudulos atacat pe cale de acţiune revocatorie, în principiu, creditorul nu şi-ar fi putut executa debitorul înainte de scadenţă. Or, un astfel de raţionament nu poate fi conceput.

În speţă, creanţa reclamantului nu a îndeplinit aceste cerinţe la data pronunţării hotărârilor instanţelor de fond şi apel şi nu le îndeplineşte nici la data soluţionării prezentului recurs.

Astfel, reclamantul a promovat acţiunea pauliană, solicitând declararea inopozabilităţii actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/11 mai 2015, în considerarea cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu acesta de S.C. G. S.R.L., având ca obiect, printre altele, constatarea evicţiunii totale a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, privind suprafaţa de teren de 733 m.p., situată în municipiul Braşov, str. x, înscris în C.F. x Braşov, nr. top. x, imobil dobândit de recurentul vânzător de la intimatul pârât din prezentul dosar, precum şi restituirea preţului vânzării în cuantum de 120.000 euro, actualizat, a spezelor vânzării şi a cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul în care societatea cumpărătoare consideră că a fost evinsă, urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 2063/15 februarie 2012 a Judecătoriei Braşov, rămasă irevocabilă. Litigiul respectiv a fost înregistrat, iniţial, pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. x/2014 şi, ulterior, pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. x/2015. În acest proces, recurentul a formulat cerere de chemare în garanţie a pârâtului B., prin care a solicitat ca, în cazul admiterii acţiunii formulate de S.C. G. S.R.L., acesta să fie obligat la plata sumelor de bani obţinute de reclamantă în contradictoriu cu A., în temeiul garanţiei contra evicţiunii. Prin urmare, în dosarul nr. x/2015, prin cererea de chemare în garanţie, reclamantul a dedus judecăţii tocmai dreptul de creanţă aferent obligaţiei de garanţie contra evicţiunii asumate de pârât şi care stă la baza acţiunii revocatorii ce formează obiectul prezentului dosar. În acest litigiu, în caz de admitere a cererii de chemare în garanţie, urma a se constata existenţa creanţei evocate de recurent împotriva intimatului, precum şi a se determina totalul ei, ceea ce semnifică a o face lichidă şi exigibilă.

Se impune a se sublinia încă o dată că cele două cerinţe vizând creanţa susţinută de recurent, ale lichidităţii şi exigibilităţii, era necesar a fi îndeplinite la data pronunţării hotărârii asupra acţiunii revocatorii.

Prin sentinţa civilă nr. 291/S/23 decembrie 2019 a Tribunalului Braşov – secţia I civilă, s-a dispus, printre altele, respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta S.C. G. S.R.L. în contradictoriu cu A., precum şi a cererii de chemare în garanţie formulate de acesta din urmă împotriva pârâtului din prezenta cauză, B., ca rămasă fără obiect. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta societate comercială şi pârâtul B., cel din urmă în legătură cu soluţia dată în privinţa altor imobile decât cel în legătură cu care s-a invocat dreptul de creanţă ce stă la baza acţiunii revocatorii de faţă. Pârâtul din dosarul menţionat, A., nu a declarat cale de atac împotriva soluţiei date de prima instanţă asupra cererii de chemare în garanţie.

Prin urmare, la data soluţionării prezentului recurs, reclamantul nu are o creanţă lichidă şi exigibilă împotriva intimatului pârât, care să fundamenteze acţiunea revocatorie promovată, ceea ce va determina păstrarea soluţiei de respingere a apelului, dispusă de Curte prin decizia atacată, toate cerinţele vizând dreptul de creanţă, alături de celelalte cerinţe prevăzute de lege trebuind să fie întrunite cumulativ.

Cât priveşte anterioritatea creanţei faţă de data încheierii actului de partaj pretins fraudulos, dezbaterea rămâne fără interes, de vreme ce nu sunt întrunite toate cerinţele vizând acest drept.

b.2. Referitor la "motivele străine de natura cauzei", ipoteză reglementată în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nici această critică nu poate fi primită.

Această ipoteză presupune ca instanţa să fi apelat la instituţii juridice care nu sunt incidente speţei. Or, Curtea, reţinând că cererea de chemare în garanţie formulată de recurent în contradictoriu cu intimatul B., în litigiul declanşat de S.C. G. S.R.L., a fost respinsă, a dat relevanţă unui aspect important în soluţionarea prezentei cauze, care are legătură cu acţiunea revocatorie în ce priveşte cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească dreptul de creanţă ce stă la baza promovării prezentului demers judiciar.

Împrejurarea că cererea de chemare în garanţie din dosarul respectiv a fost admisă în principiu nu conduce la schimbarea raţionamentului instanţei de apel, de vreme ce, în final, aceasta a fost respinsă ca rămasă fără obiect, soluţie neatacată de recurent, şi care, contrar opiniei părţii, prezintă o importanţă covârşitoare în judecarea prezentului recurs, în condiţiile în care reflectă neîndeplinirea tuturor cerinţelor referitoare la creanţa afirmată, conform celor evocate în precedent.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

Soluţia vizează şi cheltuielile de judecată solicitate de recurent, care, fiind parte căzută în pretenţii, nu le poate obţine, nefiind îndeplinite condiţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Cât priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimatul pârât, conform art. 453 alin. (1) cu referire la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe recurent la plata către partea adversă a sumei de 10.000 de RON, reprezentând onorariu de avocat conform înscrisurilor de la dosar recurs, redusă de la suma de 15.470 RON şi care apare ca fiind disproporţionată în raport cu complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 286/Ap din 5 martie 2019 a Curţii de Apel Braşov – secţia civilă.

Obligă pe recurentul reclamant A. să plătească către intimatul pârât B. suma de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2021.