Hotel television installations constitute public communication of musical works under copyright law

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 12.02.2019 şi înregistrată sub nr. x/2019, reclamanta UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (UCMR - ADA) a chemat în judecată pe pârâta A. S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, aceasta să fie obligată la plata sumei de 230.113,20 RON, inclusiv TVA, egală cu valoarea triplului remuneraţiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spaţiu, pe perioada şi modalităţile menţionate la capetele fiecare capăt de cerere, corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în următoarele locaţii: unitatea de cazare A., din localitatea Buzău, judeţul Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; Recepţia situată în incinta A., din localitatea Buzău, judeţul Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; Restaurantul situat în incinta A., din localitatea Buzău, Judeţul Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; în cadrul evenimentelor desfăşurate în incinta restaurantului din cadrul A., din localitatea Buzău, judeţul Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; unitatea de cazare A. din judeţul Buzău, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; Restaurantul situat în incinta A., din judeţul Buzău, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; în cadrul evenimentelor desfăşurate în incinta restaurantului din cadrul A., din judeţul Buzău, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; sala de fitness situată în incinta A., din judeţul Buzău, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; sala de biliard şi bowling situată în incinta A., din judeţul Buzău, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; Terasa situata în incinta A., Sat Hales, Comuna, Tisău, judeţul Buzău, în perioada: mai 2016 - septembrie 2016, mai 2017 - septembrie 2017, mai 2018 - septembrie 2018: Piscina situată în incinta A., judeţul Buzău, în perioada: mai 2016 - septembrie 2016, mai 2017- septembrie 2017, mai 2018 - septembrie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1387/13.06.2019, Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. Dosarul nr. x/2019 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău la data de 09.09.2019, primind prim termen de judecată la data de 10.10.2019.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 80 din data de 12 februarie 2020, Tribunalul Buzău – secţia I Civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru perioada ianuarie 2016, a respins acţiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă şi a respins în rest, ca neîntemeiată, acţiunea.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 590 din data de 15 martie 2021 pronunţată de Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor A Compozitorilor (U.C.M.R. – A.D.A.), împotriva sentinţei civile nr. 80 din data de 12 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Buzău – secţia I Civilă, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada ianuarie 2016, a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata sumei de 88.421, 95 de RON către reclamantă, reprezentând remuneraţii (15.044,75 RON), penalităţi (35.563,7 RON) şi prejudicii (37.813,5 RON), pentru perioada ianuarie 2016 – ianuarie 2019, a obligat pârâta la plata sumei de 390 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 590 din data de 15 martie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă a declarat recurs pârâta A. S.A.

II.1. Motivele de recurs

Prin motivele de recurs recurenta susţine, în primul rând, că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

In motivarea deciziei pronunţate, instanţa statuează că "în apel însă, la solicitarea apelantei-reclamante, instanţa de control judiciar a dispus suplimentarea probatoriului, raportul de expertiză tehnică judiciară, specialitatea proprietate intelectuală întocmit de expertul B. fiind ataşat la dosar. Ca atare, omisiunea tribunalului de a se pronunţa asupra probatoriului a fost remediată în prezenta cauză.'"

De asemenea, se susţine că instanţa de apel omite că reclamanta a solicitat expertiză tehnică contabilă, şi în consecinţă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că "nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite, nu poate fi reţinută nici existenţa unui prejudiciu, întrucât prin Decizia ORDA nr. 266/2011 modificată prin Decizia nr. 198/20121 au fost stabilite tarife care se pot însă aplica numai în situaţia difuzării operelor. Or, în cauză tocmai această primă condiţie nu a fost dovedită."

Astfel, deşi instanţa de apel încuviinţează expertiză tehnică, specialitatea proprietate intelectuală, ignoră concluziile expertului care au statuat că "S.C. A. S.A. în calitate de prestator de servicii trebuie să aibă îndeplinite simultan mai multe condiţii pentru a fi considerat utilizator al operelor muzicale în scop ambiental. (...) în conformitate cu Metodologia Orda, ultimul criteriu tehnic legat de comunicarea unei opere muzicale, nu poate fi considerat ea îndeplinit".

Totodată, în motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel, a apreciat că "receptoarele TV din incinta spaţiilor deţinute de intimata - pârâtă simt conectate la instalaţii de cablu, care aparţin prestatorilor de servicii cu care a încheiat contracte, iar acestea interzic orice intervenţie asupra instalaţiei, dar şi înregistrarea sau utilizarea programelor în scop comercial. Se arată că recurenta nu are calitatea de utilizator de opere muzicale întrucât, contrar celor susţinute de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Susţinerile instanţei de apel sunt combătute atât de prevederile art. (27) din Directiva 2001/29/CE A Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 potrivit cărora "Simpla furnizare a instalaţiilor care permit sau care realizează comunicarea nu reprezintă comunicare în înţelesul prezentei directive" cât şi de jurisprudenţa în materie.

Cu referire la întrebarea dacă instalarea televizoarelor în camerele de hotel constituie, în sine, o comunicare către public în sensul articolului 3 alin. (1) din Directiva 2001/29, trebuie subliniat că prevederile art. 27 din cuprinsul Directivei menţionate prevăd, în conformitate cu articolul 8 din Tratatul OMPI privind drepturile de autor, că [doar] simpla furnizare de facilităţi fizice pentru activarea sau realizarea unei comunicări nu înseamnă în sine o comunicare în sensul [acelei] directive.).

Prin urmare, contrar susţinerilor instanţei de apel, prezenţa televizoarelor în camerele de hotel, nu-i atribuie în mod automat recurentei calitatea de utilizator de opere muzicale în scop ambiental.

În plus, se consideră că, dacă s-ar merge pe raţionamentul instanţei de apel şi s-ar aprecia că prezenţa televizoarelor echivalează cu calitatea recurentei de utilizator de opere muzicale în scop ambiental, ar fi incidentă situaţia în care ar trebui să se considere dotările camerei (mobilier, ferestre etc) ca fiind publicul cărora li se adresează muzica ambientală, întrucât sunt situaţii în care 90% din camerele de hotel nu au mai primit clienţi de 1 an de zile (exemplul cel mai concludent fiind perioada 2020-2021) sau sunt camere dezafectate spre a fi renovate/locuite de angajaţii hotelului.

În consecinţă, se arată că este o absurditate susţinerea instanţei de apel potrivit căreia prezenţa televizoarelor echivalează cu calitatea recurentei de utilizator de opere muzicale în scop ambiental.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 590 din data de 15 martie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

O primă critică din cuprinsul memoriului de recurs vizează incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care, potrivit textului invocat, se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, inclusiv sub aspectul acordării penalităţilor.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de apel de a motiva decizia pe care a pronunţat-o, priveşte, în esenţă, analiza criticilor formulate de către pârâtă prin motivele de apel, cu arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a confirmat soluţia primei instanţe, criterii legale pe care decizia recurată pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti le îndeplineşte.

Totodată, considerentele deciziei de apel relevă aplicarea dispoziţiilor legale prin raportare la circumstanţele particulare ale speţei, context în care nu se poate reţine nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii recurate, prin prisma exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Aprecierea recurentei în sensul că cele reţinute de instanţa de apel în decizie reprezintă o nemotivare a hotărârii, respectiv o hotărâre străină de natura cauzei nu poate conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, cu atât mai mult cu cât recurenta nu precizează în ce constă nemotivarea deciziei sau care sunt argumentele străine de natura pricinii.

Pe de altă parte, în măsura în care recurenta tinde la reaprecierea în prezenta cale de atac a probelor administrate, în sensul valorificării anumitor probe administrate, potrivit aprecierii sale, trebuie constatat că asemenea susţineri constituie critici de netemeinicie, şi nu de nelegalitate a deciziei.

Or, atare scop al motivelor de recurs este incompatibil cu atribuţiile instanţei de control judiciar, circumscrise exclusiv verificării legalităţii hotărârii, din perspectiva cazurilor de recurs descrise de art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care nu s-ar putea proceda la reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge susţinerile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin motivul de recurs invocat de recurentă privind incidenţa art. 488 pct. 8 C. proc. civ. se invocă faptul că prezenţa televizoarelor în camerele de hotel nu-i atribuie în mod automat recurentei calitatea de utilizator de opere muzicale în scop ambiental, indicându-se în fapt greşita interpretare a prevederilor incidente din legislaţia internă şi prin prisma prevederilor Directivei 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională.

Acest motiv de recurs este neîntemeiat. Potrivit prevederilor art. 20 din Legea nr. 8/1996 "(1) Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuţie ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică şi de arhitectură, proiecţia publică a operelor cinematografice şi a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum şi prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau alte reţele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual. (2) Dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică sau punerea la dispoziţia publicului a operelor nu se consideră epuizat prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziţia publicului."

Art. 145 alin. (1) lit. e), forma în vigoare la data formulării cererii, prevede că "Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi: (e) dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepţia proiecţiei publice a operelor cinematografice", iar alin. (2) "Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat".

În conformitate cu metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011, cu modificările aduse acesteia prin Decizia ORDA nr. 198/2021, art. 2, lit. b), utilizator de opere muzicale în scop ambiental este orice persoană juridică sau fizică autorizată, care deţine ori foloseşte cu orice titlu (de proprietate, administrare, concesiune, închiriere, subînchiriere, împrumut etc.) spaţii, închise ori deschise, în care sunt instalate sau deţinute aparate şi orice alte mijloace tehnice ori electronice cum ar fi: televizoare, receptoare radio, casetofoane, combine muzicale, echipament informatic, CD-player, instalaţii de amplificare şi orice alte aparate ce permit recepţia, redarea sau difuzarea sunetelor sau imaginilor însoţite de sunet.

Pe de altă parte, la art. 2 lit. a) din aceeaşi Metodologie se reglementează comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental ca fiind comunicarea uneia sau mai multor opere muzicale făcută într-un loc deschis publicului ori în orice loc în care se adună sau are acces, concomitent ori succesiv, un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, indiferent de modalitatea realizării comunicării şi de mijloacele tehnice folosite, cu scopul de a crea ambianţa pentru desfăşurarea oricărei alte activităţi ce nu necesită în mod indispensabil utilizarea operelor muzicale, text interpretat în mod just de Curtea de apel.

Recurenta nu contestă faptul că deţine mai multe spaţii – A., A. şi A., dotate cu televizoare, atât în camere, cât şi la recepţie (115, 23, respectiv 8 televizoare), prin care este posibilă recepţia semnalelor TV, în cazul în care aceste aparate sunt conectate printr-o instalaţie la o reţea de cablu TV sau antenă de satelit.

Trebuie menţionat că prin hotărârea pronunţată în cauza C-162/10, CJUE a interpretat noţiunile de «utilizator» şi «comunicare publică» prin raportare la difuzarea de fonograme la televizoare şi/sau la radiouri instalate în camerele de hotel şi a stabilit că, prin instalarea sau punerea la dispoziţie a unei astfel de aparaturi în camerele de hotel, precum şi a semnalului necesar funcţionării acestora, hotelierul are calitatea de "utilizator", realizând acte de "comunicare publică".

În mod similar, Curtea a statuat că transmisia de opere radiodifuzate de către administratorul unui bar este realizată în scopul, şi este susceptibilă să se repercuteze asupra, frecventării acestui local şi, în final, asupra rezultatelor sale economice (Hotărârile SGAE şi Football Association Premier League şi alţii). Or, din moment ce actele respective sunt de comunicare publică, prin comunicarea publică a fonogramelor sau a altor opere radiodifuzate sunt utilizate nu doar drepturile de proprietate intelectuală aferente producătorilor de fonograme, ci şi drepturile de proprietate intelectuală aferente conţinutului fonogramelor sau operelor radiodifuzate: drepturile autorilor de opere muzicale, drepturile autorilor de opere scrise, drepturi ale artiştilor interpreţi sau executanţi etc., ale căror opere sau prestaţii sunt fixate pe fonograme sau sunt incluse în operele radiodifuzate.

Prin urmare, plecând de la cele statuate de CJUE în cauzele menţionate mai sus, rezultă, în mod implicit, că prin instalarea sau punerea la dispoziţie de televizoare şi/sau radiouri în camerele de hotel, precum şi a semnalului necesar funcţionării acestora, precum şi prin comunicarea publică de fonograme sau opere radiodifuzate în incinta unui bar sau restaurant, hotelierul sau, după caz, deţinătorul barului are calitatea de "utilizator" prin "comunicare publică" şi a operelor muzicale fixate pe fonograme sau incluse în operele sau creaţiile radiodifuzate. Prin raportare la hotărârile CJUE menţionate, instanţa de apel a reţinut în mod corect că instalarea televizoarelor şi/sau a radiourilor în camerele de hotel, restaurante, baruri, etc., şi a semnalului necesar funcţionării acestora prezumă existenţa calităţii de "utilizator" şi realizarea de acte de "comunicare publică".

Drept urmare, Curtea de apel consideră în mod corect că, pentru o parte din spaţiile indicate în care de chemare în judecată, astfel cum au fost identificate de expert, care au în dotare aparate TV – A., Recepţie A., A., Recepţie A., A., recurenta pârâtă îndeplineşte cerinţele legale pentru a fi considerată utilizator de opere muzicale în scop ambiental, revenindu-i astfel obligaţia de a obţine autorizaţie neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental şi de a achita remuneraţiile aferente.

În mod just a reţinut instanţa de apel că, în privinţa spaţiilor identificate de expert, care au în dotare aparate TV şi pentru care se constată pentru pârâtă îndeplinirea cerinţelor legale pentru a fi considerat utilizator de opere muzicale în scop ambiental, îi incumbă acesteia obligaţia de a obţine autorizaţie neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental şi de a achita remuneraţiile aferente, din calculul expertului, rezultând că pârâtei îi revine obligaţia de plată a sumei de 88.421, 95 de RON, din care suma de 15.044,75 RON reprezintă remuneraţie, iar suma de 73.377,2 RON reprezintă penalităţi (35563,7 RON) şi prejudicii (37813,5 RON) către reclamantă, pe perioada ianuarie 2016 – ianuarie 2019. Sub acest ultim aspect, s-a considerat în mod legal şi că, potrivit metodologiei publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011, cu modificările ulterioare, în eventualitatea întârzierilor la plată, utilizatorii datorează penalităţi de 0,5%/zi de întârziere, iar pentru perioada pentru care utilizatorul nu a încheiat autorizaţie licenţă neexclusivă cu UCMR-ADA, acestuia îi revine obligaţia de a plăti UCMR-ADA o sumă egală cu triplul remuneraţiilor ce ar fi fost legal datorate dacă ar fi încheiat autorizaţia licenţă neexclusivă.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 590 din data de 15 martie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Având în vedere prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor constând în onorariu de avocat. De asemenea, potrivit art. 451 C. proc. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. Având în vedere cuantumul cheltuielilor solicitate de către reclamanta UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, se apreciază că acesta este disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, motiv pentru care se impune reducerea acestuia. Astfel, va obliga pe recurenta-pârâtă A. S.A. la plata către intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 590 din data de 15 martie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.A. la plata către intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2021.