Jurisdiction for property restitution claims under Law 165/2013: entity seat versus immovable location and forfeiture of public-order competence exception.

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

asupra conflictului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 noiembrie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea acesteia la emiterea deciziilor privitoare la drepturile pretinse în vederea restituirii în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv familiei A. în perioada regimului comunist şi soluţionarea pe cale administrativă a notificării nr. x/2001, adresate Primăriei Comunei Pătârlagele, jud. Buzău, nr. 574/2001, adresate Staţiunii de Cercetare Pomicolă Cândeşti, nr. 578/2001, adresate B. şi Lână S.R.L. din Buzău şi nr. 2583/2001, adresate Prefecturii Buzău.

În drept a invocat dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

La termenul din 16 mai 2019, reclamantul a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că înţelege să îşi îndrepte acţiunea şi faţă de următorii pârâţi: Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Buzău în solidar cu Agenţia Domeniilor Statului, Comuna Pârscov, reprezentată prin Primar, Oraşul Pătârlagele, reprezentat prin Primar, B. S.R.L., Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Instituţia Prefectului Buzău şi Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor.

Prin sentinţa civilă nr. 203 din 31 martie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Buzău.

În motivare, a reţinut incidenţa prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Decizia nr. 20/2007, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul atribuirii competenţei în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, şi în ipoteza refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, acesta fiind şi cazul incident în speţă.

În cauza dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat instanţei obligarea pârâtelor Primăria Comunei Pătârlagele, Staţiunea de Cercetare Pomicolă Cândeşti, B. şi Lână S.R.L. şi Prefectura Buzău la soluţionarea notificărilor formulate pentru emiterea deciziilor ce conţin propunerile de acordare a măsurilor compensatorii. Având în vedere că aceste decizii nu au fost emise de pârâte, precum şi că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, acestea pot fi considerate drept entităţi învestite de lege, s-a apreciat că instanţa competentă pentru soluţionarea pricinii este tribunalul în circumscripţia căruia aceste entităţi îşi au sediul, şi anume Tribunalul Buzău.

La rândul său, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 360 din 8 aprilie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamant, şi a declinat litigiul în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În pronunţarea soluţiei, a reţinut, pe de o parte, că, în raport de data înregistrării cererii principale împotriva pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - 22.11.2018, competenţa de soluţionare a acesteia este reglementată de dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării". Aceste prevederi au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, intrată în vigoare la 31 mai 2019 şi care atribuie competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul. Însă, faţă de art. 25 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi aplicate normele din art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate, competenţa de soluţionare a litigiului revenind Tribunalului Bucureşti.

Pe de altă parte, a notat că instanţa avea obligaţia să verifice competenţa la primul termen de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ. Precum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 31/2019, pronunţată în recurs în interesul legii, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.

La primul termen de judecată din 16 mai 2019, Tribunalul Bucureşti a dispus citarea în cauză a altor părţi indicate de reclamant şi nu şi-a verificat competenţa nici la acest termen, dar nici ulterior formulării precizărilor de către reclamant, respectiv la termenul din 12 septembrie 2019. De asemenea, nu a pus în discuţie excepţia invocată de pârâtul Oraşul Pătârlagele, la 30 august 2019. A urmat un al treilea termen, la 14 noiembrie 2019, la care nu şi-a verificat competenţa de soluţionare, pentru ca, la 14 ianuarie 2020, să rămână în pronunţare asupra excepţiei invocate de pârâtul Oraşul Pătârlagele, fără a fi respectate prevederile art. 131 alin. (2) C. proc. civ. "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării cererii de chemare în judecată revine Tribunalului Bucureşti, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea principală, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la 22 noiembrie 2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea deciziilor privitoare la drepturile pretinse, în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

În raport de obiectul cauzei, instanţa reţine incidenţa dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, în forma de la data introducerii acţiunii, care au următorul conţinut:,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior redate rezultă că raţiunea avută în vedere de legiuitor a fost aceea de a stabili, în privinţa litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, competenţa absolută în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

Noţiunea de "entitate" învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.

Faţă de considerentele expuse, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în condiţiile în care sediul entităţii ce are atribuţii în aplicarea legii speciale (art. 35 din Legea nr. 165/2013) - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, se află în circumscripţia acestei instanţe.

Dispoziţiile Legii nr. 111/2019, care au modificat art. 35 din Legea nr. 165/2013 sub aspectul competenţei - în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în vigoare de la 31 mai 2019, nu sunt operante în speţă, în raport de prevederile art. 25 C. proc. civ., potrivit cărora: "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început.’’

Înalta Curte notează că, şi din punct de vedere procedural, se impune fixarea competenţei litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, aplicabile litigiului, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competenţa teritorială a altei instanţei.

În acelaşi timp, textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. prevede că termenul limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă este "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) din cod, respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.

În speţă, Tribunalul Bucureşti nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, 16.05.2019 şi nici ulterior formulării precizărilor de către reclamant (prin care a solicitat chemarea în judecată şi a altor pârâţi), adică la termenele din 12.09.2019 şi 14.11.2019. Abia la termenul din 14.01.2020 a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă materială invocată de pârâtul Oraşul Pătârlagele la 30.08.2019, prin întâmpinare.

Drept urmare, nefiind respectate prevederile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acţiunii formulată de reclamant a rămas dobândită de către această instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2021.