Recusal of appeal for non-payment of judicial stamp duty
Legislator summary
AI generatedIn an appeal against a civil law ruling, the Supreme Court of Romania (5-judge panel) ordered the annulment of the appellant's appeal as untimely and untimbrated, resulting in the respondent prevailing and leaving the lower court's decision in force. The dispute concerned a civil case where the appellant filed an appeal against a High Court decision that had previously declared a prior appeal perempted; during proceedings, the respondent raised exceptions including the untimeliness of the appeal and the failure to pay the judicial stamp tax. Relying on Article 486(2)-(3) of the Civil Procedure Code and the Judicial Tax Law (O.U.G. No. 80/2013), the Court determined that the appellant failed to cure the defect by not paying the mandatory 100 RON stamp duty within the 10-day grace period nor applying for public judicial aid, thereby triggering the automatic nullity of the appeal for non-compliance with formal requirements.
Legislator headnote
AI generatedart. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ; Recusal of appeal for non-payment of judicial stamp duty: În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2024
Asupra recursului constată:
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată
Prin decizia nr. 2391 din 29 noiembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2020.1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a constatat perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 29 iunie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs recurentul A., înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2024.
3. Apărările părţilor
Intimata B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, excepţia netimbrării recursului, excepţia netimbrării cererii de întoarcere a executării silite, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor materiale şi/sau morale, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
În speţă, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentului obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, calculată conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin adresa din 9 ianuarie 2024, comunicată recurentului la 15 ianuarie 2024, autorului căii de atac i s-a pus în vedere să plătească şi să depună la dosar dovada achitării acestei taxe.
Înalta Curte constată că recurentul nu s-a conformat dispoziţiei instanţei, neachitând taxa judiciară de timbru pusă în sarcina sa şi nici nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, respectiv de reexaminare a cuantumului sumei puse în vedere.
Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte, constatând că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru soluţionarea recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 2391 din 29 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.1.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 1 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.