Inadmissibility of revision for contradictory judgments: requirement of distinct case files versus differing procedural cycles within the same lawsuit

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2024

Asupra recursului;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia recurată

Prin decizia civilă nr. 502 din 07.03.2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 303 din 09.02.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, ca inadmisibilă.

Instanţa de revizuire a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deoarece hotărârile pretins a fi potrivnice au fost pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, dar în cicluri procesuale diferite.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuenta A. S.A. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea cererii de revizuire, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de revizuire.

Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă susţine că cererea de revizuire este admisibilă deoarece decizia nr. 303 din 09.02.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2392 din 19.12.2019 pronunţate de aceeaşi instanţă. Învederează că, deşi instanţa de revizuire a reţinut că hotărârile pretins potrivnice trebuie să fie pronunţate în procese diferite, o asemenea condiţie nu este prevăzută de lege, instanţa de revizuire adăugând la lege. Astfel, regula generală, în opinia recurentului, presupune că cele două hotărâri potrivnice pot fi atât din două dosare diferite cât şi din acelaşi dosar, din două cicluri procesuale diferite.

3. Apărările părţilor

Intimata S.C. B. S.R.L., prin administrator special C. şi prin administrator judiciar D.. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători

Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale privind cerinţele de admisibilitate ale cererii de revizuire, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Trebuie subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17.12.2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18.12.2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din C. proc. civ., hotărârile rămân suspuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, se constată că procesul a început la 19.09.2017, deci anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Susţinerea în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) şi raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate fi reţinută.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că: "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă dezlegată anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi nesocotită.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Condiţia contrarietăţii de hotărâri vizează acele hotărâri care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire şi care au fost pronunţate în procese diferite, ea nefiind îndeplinită în situaţia în care soluţiile contrare au fost pronunţate în aceeaşi cauză, în cadrul aceluiaşi ciclu procesual, când hotărârea dată în recurs o infirmă pe cea dată în apel sau în fond.

Or, în speţă, analizând hotărârile pe care revizuenta le consideră contrare în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că această condiţie de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită, întrucât contrarietatea vizează două hotărâri judecătoreşti pronunţate în etape procesuale distincte ale aceleiaşi pricini, respectiv decizia nr. 2392 din 19.12.2019 este pronunţată în primul ciclu procesual al litigiului având ca obiect daune contractuale (dosar nr. x/2017), iar decizia nr. 303 din 09.02.2022 (dosar nr. x/2017) este pronunţată în rejudecarea dispusă prin chiar decizia nr. 2392 din 19.12.2019, în raport de care se invocă contrarietatea.

Astfel, hotărârile despre care se susţine că ar fi contradictorii în sensul art. art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., au fost pronunţate în exercitarea căilor de atac de care revizuenţii au uzat conform legii, în fond şi rejudecare, nefiindu-le deci, aplicabile, dispoziţiile legale anterior citate.

Instanţa supremă reiterează că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărârt.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti să fie pronunţate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri, atunci când există hotărâri potrivnice, este supusă, printre altele, condiţiei ca aceasta să fie dată în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, acestea fiind elementele caracteristice ale autorităţii lucrului judecat.

Prin sintagma "aceeaşi pricină" se înţelege întrunirea condiţiei triplei identităţi cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat al celei dintâi, consecinţa în acest caz fiind, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Textul nu este aplicabil dacă prin hotărârile invocate nu s-au soluţionat cereri de chemare în judecată diferite, ci ele au fost pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, în faze sau cicluri procesuale diferite.

Aceasta deoarece, în cadrul aceluiaşi proces nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluţiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecăţii.

Faţă de argumentele precedente, vor fi respinse susţinerile recurentei cu privire la faptul că hotărârile pretins a fi potrivnice pot fi pronunţate în acelaşi dosar, dar în două cicluri procesuale diferite.

Prin urmare, în cauză nu poate fi reţinută incidenţa art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care, în mod corect instanţa de revizuire, în temeiul art. 513 alin. (1) şi (6) din C. proc. civ., a respins cererea de revizuire.

Se observă că, în realitate, prin criticile formulate, recurenta tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, ceea ce ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată şi faptul că intimata S.C. B. S.R.L., prin administrator special C. şi prin administrator judiciar D. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte va obliga recurenta A. S.A. la plata sumei de 3.000 cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.R.L. Cheltuielile de judecată efectuate în faza procesuală a recursului au fost dovedite prin factura seria x nr. x din 08.12.2023 şi extras de cont aferent acestei facturi .

Înalta Curte constată că recurenta este parte căzută în pretenţii potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., situaţie faţă de care va fi obligată la plata acestora către intimata S.C. B. S.R.L., prin administrator special C. şi prin administrator judiciar D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 502 din 07 martie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Obliga recurenta A. S.A. la plata sumei de 3.000 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2024.