Nullity of appeal for failure to file substantive grounds within the statutory deadline in administrative litigation.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appeal null, thereby upholding the lower court’s decision to dismiss the plaintiff's action as unfounded. The case involved a challenge to a decision by the National Council for Combating Discrimination regarding the plaintiff's refusal to convert his social housing lease into a standard lease to enable purchase, which the plaintiff argued constituted discrimination. However, the Court found the appeal procedurally defective because, while the appeal was declared within the statutory 15-day deadline for administrative litigation, the required legal arguments were filed approximately four months late; under Romanian Civil Procedure Code articles 486, 487, and 489, separate motivation of an appeal must occur within the same deadline as the filing of the appeal itself, rendering the late-filed grounds a ground for nullity rather than a substantive review.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 485 C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Nullity of appeal for failure to file substantive grounds within the statutory deadline in administrative litigation: Potrivit art. 485 C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 03.09.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Municipiul Bucureşti, prin Primar General, anularea hotărârii nr. 497/16.06.2021 emisă de C.N.C.D. în dosarul nr. x/2016, petiţia nr. 2569/21.04.2016, având în vedere faptul că, deşi a solicitat, pe cale administrativă, prin diferite memorii, schimbarea destinaţiei locuinţei pe care o deţine cu contract de închiriere din fondul locativ al statului, din categoria locuinţelor sociale, în locuinţă cu regim normal de închiriere, pentru a avea posibilitatea de a o achiziţiona, pârâtul nu a dat curs soluţionării sesizării sale, fapt pentru care se consideră a fi discriminat în raport de alte persoane cu locuinţe sociale aflate în poziţii asemănătoare şi comparabile.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2223 din 29 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Municipiul Bucureşti, prin Primar General, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
La data de 22.02.2023, reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 2223 din 29 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, arătând că motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor vor fi depuse printr-un memoriu separat.
La data de 04.07.2023, reclamantul a depus motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă, din oficiu, în raport cu data depunerii motivelor de recurs, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)
(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."
Potrivit art. 485 C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Prin derogare de la dispoziţiile generale, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede la art. 20 alin. (1) că, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Acelaşi termen a fost menţionat şi în dispozitivul sentinţei recurate.
Termenul de depunere a motivelor de recurs are întotdeauna aceeaşi durată cu termenul pentru exercitarea recursului. Dacă recursul este motivat separat, motivarea trebuie făcută în acelaşi termen în care poate fi exercitată calea de atac în cauza respectivă.
Termenul de motivare a recursului exercitat în materia contenciosului administrativ va curge întotdeauna de la comunicarea hotărârii.
Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 2223 din 29 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 08.02.2023, conform dovezii de înmânare ataşată la dosarul instanţei de fond – fila x.
De la această dată începe să curgă termenul de 15 zile pentru declararea recursului, termenul împlinindu-se la data de 24.02.2023.
La data de 22.02.2023, cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a declarat recurs, însă în conţinutul cererii de recurs nu se formulează motivele pentru care a fost declarată această cale de atac, menţionându-se că vor fi depuse ulterior. Motivele de recurs au fost ulterior formulate în cadrul unui memoriu depus la data de 04.07.2023.
Cum motivarea recursului trebuia făcută în acelaşi termen în care putea fi exercitată calea de atac în cauză, respectiv până la împlinirea termenului de recurs - 24.02.2023, în mod evident depunerea motivelor de recurs la data de 04.07.2023 s-a făcut cu încălcarea de 15 zile prevăzut de lege.
În cauză nu se identifică nici motive de casare de ordine publică care să fie invocate din oficiu în conformitate cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea în termenul legal prevăzut de lege şi, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 2223 din 29 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 2223 din 29 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 ianuarie 2024.