Suspension of administrative act execution denied: failure to prove well-justified case and imminent damage regarding exclusion of doctoral allowance for equivalent academic grades

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 24 februarie 2022 pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal şi înregistrată sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriul cu pârâtul Ministerul Educaţiei suspendarea executării actului administrativ, respectiv a alin. (2) şi (3) ale art. 1 din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993 din 16.06.2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 605/17 06.2021 până la pronunţarea instanţei de fond.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru se putea dispune suspendarea executării actului administrativ.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 43 din 17 mai 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, atât excepţia inadmisibilităţii formulării cererii, invocată de pârât, cât şi acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Ministrul Educaţiei.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs reclamantul A., şi invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării alin. (2) şi (3) ale art. 1 din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993 din 16.06.2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 605/17.06.2021 până la pronunţarea Curţii de Apei Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022.

În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 153/2017, art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000.

Susţine recurentul că, deşi eliminarea dreptului salarial reprezentat de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor vizează perioada ulterioară intrării în vigoare a ordinului, această eliminare se aplică şi unor persoane în privinţa cărora Legea nr. 153/2017 nu dispune.

Având în vedere că potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, precum şi conţinutul art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, rezultă că doar personalul didactic care solicită si obţine gradul didactic I prin echivalare după data de 01.07.2017 optează pentru primirea drepturilor pentru gradul didactic I si nu mai primeşte indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor. În mod evident, cadrele didactice care au obţinut gradul I pe baza titlul de doctor anterior datei de 01.07.2017 nu au posibilitatea de a renunţa la gradul didactic I astfel obţinut (nefiind reglementat cadrul legal pentru a fi exercitat un asemenea drept) şi de a opta pentru primirea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor.

Având în vedere "completarea" adusă de ministru prin ordinul contestat, recurentul - reclamant poate doar opta între cele două drepturi salariale, în timp ce personalul didactic de predare, care deţine gradul didactic II şi titlu ştiinţific de doctor în domeniul în care lucrează, în baza art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 are posibilitatea de a opta pentru obţinerea gradul didactic I prin procedura prev. de Secţiunea 2 din Ordinul nr. 5561/2011 pentru a beneficia atât de drepturile aferente gradului I. cât si de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor.

Susţine astfel că, contrar reţinerilor primei instanţe, prin ordinul contestat se încalcă art. 14 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 153/2017, art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000, art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, precum şi dispoziţiile art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 12 la convenţie, privind interzicerea generală a discriminării.

Din considerentele sentintei reiese că nu a fost avută în vedere situaţia particulară a recurentului — reclamant consemnându-se ca şi temei de drept art. 6 din C. civ. (pag. 6 penultimul alineat), ce nu a fost invocat în cererea introductivă, şi făcându-se trimitere "modul de interpretare avansat de către reclamantă" (pag. 7 alin. (7).

Or, consideră că aceste împrejurări au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumtiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, în speţă fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat prev. de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cât priveste conditia privind necesitatea prevenirii unei pagube iminente, instanta de fond arată la pag. 8 alin. (3) din sentintă că "prejudiciul cauzat prin diminuarea salariului ar fi usor de reparat", respectiv "condiţia pagubei iminente presupune ca prin punerea în executare a actului administrativ să se producă efecte dăunătoare mai importante decât simpla punere în executare a actului administrativ".

În conditiile în care, urmare a Ordinului nr. 3993/2021, ce excede cadrului stabilit de legea în executarea căreia a fost emis şi are putere retroactivă, recurentul - reclamant nu a mai beneficiat de indemnizaţia prev. de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, deşi îşi desfăşoară activitatea în domeniul în care deţine titlul stiintific de doctor, apreciază că argumentele instantei de fond sunt nelegale.

Prin diminuarea nelegală a salariului recurentului — reclamant i se produce un prejudiciu material lunar însemnat şi îi sunt diminuate drepturile la asigurări sociale aferente. Privarea de suma de 8.550 RON (9 luni x 950 RON) îi cauzează, totodată, un prejudiciul nepatrimonial imposibil de reparat

Faţă aceste aspecte, cererea de suspendare a executării actului administrativ este întemeiată, fiind necesară această măsură de protectie provizorie până la soluţionarea pe fond a cauzei.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. au formulat întâmpinări intimaţii Ministerul Educaţiei şi Ministrul Educaţiei, apărările fiind aceleaşi, solicitându-se respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 07.10.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de solicitarea ambelor părţi de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, de apărările intimaţilor – pârâţi şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, având în vedere considerentele expuse în continuare:

Constată instanţa de control judiciar că, în esenţă, motivele de recurs invocate privesc modalitatea de interpretare a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării unui act administrativ şi de aplicare concretă a acestora în cauza de faţă, însă criticile formulate nu sunt apte să conducă la reformarea soluţiei primei instanţe, deoarece recurentul-reclamant nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului constestat.

Astfel, existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.

În speţă, recurentul-reclamant a invocat în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat aspectele referitoare la contrarietatea art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021cu prevederile art. 14 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 153/2017, art. 15 alin. (2) din Constituţia României, art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000 şi cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii.

Examinând aparenţa de legalitate a actului administrativ atacat, în acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ ce face obiectul judecăţii, nefiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-a dispus la art. 1 alin. (2) următoarele: "(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiaşi ordin, s-a dispus că: "(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Rezultă din cuprinsul ordinului a cărui suspendare se cere că acesta a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia: "(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Astfel, şi Înalta Curte constată că, aparent, prevederile ordinului a cărui suspendare se cere nu derogă de la prevederile actului normativ cu forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii.

În contextul expus, Înalta Curte reţine că, privind comparativ cele două texte legale, la nivel de aparenţă, nu rezultă că există diferenţă între cele două acte, ordinul fiind emis tocmai în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, la nivel de aparenţă, nu se poate reţine nici încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziţii de natură a afecta drepturile salariale ale intimatului-reclamant care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naştere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a şi fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

Astfel cum în mod corect şi instanţa de fond a reţinut, Înalta Curte constată la rându-i că argumentele recurentului – reclamant referitoare la temporalitate, la modul de interpretare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 153/2017, art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000, respectiv procedura de dobândire a gradului profesional, respectiv a titlului de doctor, sunt elemente ce pot fi analizate în cadrul unei acţiuni în anularea actului administrativ, excedând procedurii sumare a suspendării reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în caz contrar ajungându-se la prejudecarea fondului, ceea ce ar fi de nepermis.

Înalta Curte apreciază că analizarea lor pe calea prezentei cereri de suspendare ar presupune o verificare minuţioasă a tuturor acestor aspecte, prin examinarea modului de redactare a textelor legale pretins aflate în conflict, dar şi a modalităţii de punere în aplicare de Ministerul Educaţiei a prevederilor ordinului contestat, împrejurare ce ar echivala practic cu o tranşare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, motivele invocate de intimatul-reclamant nu pot fi reţinute ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.

În acest context, Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că nu este îndeplinită în cauză condiţia existenţei cazului bine justificat prin raportare la considerentele anterior expuse.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate şi criticile recurentului privitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, reţinând că, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea cererii de suspendare trebuie întrunite cumulativ atât condiţia pagubei iminente, cât şi condiţia cazului bine justificat.

În prezentul recurs nu se impune analizarea elementelor ce conturează îndeplinirea cerinţei pagubei iminente, date fiind considerentele deciziei de faţă, prin care s-au menţinut constatările instanţei de fond referitoare la neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat. Nefiind îndeplinită una dintre condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, examinarea celei de-a doua cerinţe nu-şi găseşte utilitatea, neavând aptitudinea de a modifica soluţia instanţei de control judiciar.

Se constată, aşadar, că prima instanţă a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut fondat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor art. 1 alinetele 2 şi 3 ale Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3993 din 16.06.2021.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat, hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de respingere a cererii de suspendare este întemeiată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii pronunţate de prima instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 43 din data de 17 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.