Disciplinary complaint against prosecutors for invalid res judicata allegation rejected on appeal, upholding judicial inspection's refusal to review substantive criminal proceedings.

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.09.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. 1101/A/16.04.2021/nr. lucrare x şi Rezoluţiei C21-1298 al Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare invocând faptul că aspectel indicate prin sesizarea sa către IJ nu au fost verificate complet.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 629/2022 din 30 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a exercitat calea de atac a recursului şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6, şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi a se dispune măsurile care se impun conform legii.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul invocă încălcarea gravă a normelor de procedură cu privire la dreptul la un proces echitabil prin nesocotirea probelor administrate, apreciind astfel că a fost grav încălcat rolul prevăzut de art. 22 C. proc. civ. în vederea aflării adevărului.

Astfel, susţine că, în cadrul cercetării judecătoreşti recurentul a formulat cerere către complet de a consulta aplicaţia ECRIS încât să se reţină dacă părţile implicate în dosarul penal nr. x/2020 şi în cauza nr. x/2020 au mai făcut obiectul unei autorităţi de lucru judecat în raport cu ne bis in idem, din urma căreia să reiasă o anterioară hotărâre penală definitivă, sau să formuleze o adresă către administratorul aplicaţiei ECRIS prin care să-i solicite de a indica dacă părţile implicate în dosarul penal şi în cauza anterior menţionate au mai făcut obiectul unei autorităţi de lucru judecat în raport cu ne bis in idem C. proc. pen., din urma căreia să reiasă o anterioară hotărâre penală definitivă. Instanţa de judecată, inechitabil şi injust nu a dat curs acestei cereri de administrare în probatoriu şi în schimb a ales să se prevaleze de depunerea dosarului administrativ la dosarul cauzei pe care dânsa 1-a solicitat în detrimentul cererii pe care reclamantul a formulat-o punctual, existând însă o diferenţă mare între ceea ce solicitase prin cerere şi ceea ce doamna judecător a ales să dispună, fără ca o parte să-i solicite, şi fără a pune în discuţie necesitatea depunerii dosarului administrativ la dosarul cauzei. Prin refuzul nejustificat de a se da curs cererii de administrare a noilor probe, respectiv de a se consulta ecris, încât sa se constate că in invocarea de către acei magistraţi a incidenţei autorităţii de lucru judecat în raport cu ne bis in idem este mincinoasă, recurentul invocă caracterul inechitabil al acestui proces pentru că nu s-a vrut a se a se afla adevărul, că Inspecţia Judiciară nu a dispus verificărea bunei-credinţe a acelor magistraţi care au minţit că există autoritate de lucru judecat în raport cu ne bis in idem. Doamna judecător nu a soluţionat fondul real al contestaţiei cu scopul vădit de a ascunde adevărul că Inspecţia Judiciară nu a verificat cele reclamate în sesizarea sa către IJ şi că rezoluţia de clasare atrage soluţia de admitere a contestaţiei conform art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea 317/2004.

Dreptul procesual de a administra probe noi şi care nu ţinea de puterea sa de simplu cetăţean, astfel având posibilitatea de a dovedi cele susţinute i-a fost suprimat de prima instanţă, motiv pentru care invocă abuzul de putere. Prima instanţa a ales să analizeze ca probă punctul de vedere al Prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, însă, în vederea constatării caracterului incomplet al verificărilor dispuse de către Inspecţia Judiciară, prima instanţă nu a vrut să consulte ecris pentru a verifica dacă susţinerile prim procurorului sunt reale . Prima instanţa, abuziv nu a vrut să consulte ecris cu scopul vădit de a nu se reţine săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că motivele de care prima instanţă s-a prevalat sunt străine de natura cauzei, respectiv de obiectul contestaţiei formulate de parte în baza art. 45 Legea nr. 317/2004 nu îl poate constitui cenzurarea şi verificare legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate prin ordonanţa procurorului nr. 1475/P/2020 din data de 12.06.2020, respectiv verificarea îndeplinirii sau nu a condiţiilor autorităţii de lucru judecat.

Însă, recurentul susţine că, în sesizare şi contestaţie nu a reclamat aspecte ce ţin de legalitatea şi temeinicia soluţiei dispuse de procurori, ci a reclamat aspectul că procurorii au minţit că există autoritate de lucru judecat în raport cu ne bis in idem iar acest aspect reclamat ţine clar de conduită.

În ceea ce priveşte considerentele primei instanţe, în sensul că obiectul acţiunii disciplinare îl constituie,.numai abaterile disciplinare, aşadar conduita magistraţilor, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificaţia unui control administrativ al hotărârilor judecătoreşti pronunţate de aceştia", recurentul susţine că una-i conduita şi alta e măsura dispusă pe care nu a reclamat-o către IJ, iar partea a reclamat că magistraţii au minţit că există autoritate de lucru judecat în raport cu ne bis in idem, fapt ce ţine de conduita acestor magistraţi. Şi deci, nu există motive ca IJ să nu dispună verificări în acest sens, cu privire la conduită . Prima instanţă ca să favorizeze IJ, a ales să invoce analize cu privire la legalitatea soluţiilor dispuse de procurori, dar nu şi analize cu privire la conduita procurorilor .

Mai susţine recurentul că nu a criticat soluţiile adoptate de procurori, ci a reclamat că procurorii au minţit ca există autoritate de lucru judecat în raport cu ne bis in idem cu scopul vădit de a dispune o soluţie pe care nu a reclamat-o la IJ. Împotriva soluţiei dispuse de procurori a parcurs procedura ce se impunea, dar asta nu înseamnă că nu se poate verifica de către IJ aspectele reclamate cu privire la conduita procurorilor care au minţit că există autoritate de lucru judecat, iar prima instanţă să aleagă să judece altceva decât ceea ce partea reclamase în contestaţie, acesta fiind un grav abuz prin care îi este suprimat dreptul de acces în justiţie .

Prima instanţă, în detrimentul consultării ecris, a ales să ia de bun încheierea camerei preliminare prin care s-a dispus respingerea plângerii împotriva soluţiilor de clasare, încheiere soluţionata de domnul judecător B. care şi dânsul, la rândul lui a admis minciuna domnilor procurori iar împotriva domnului judecător a formulat o altă sesizare către secţia de inspecţie pt judecări, însă prima instanţă a ales să ia în seamă ca veridic ceva fals, respectiv încheierea camerei preliminare în vederea motivării sentinţei, fără a consulta aplicaţia ecris, fiind contrar aflării adevărului prevăzut de art. 22 C. proc. civ.

Într-o altă critică recurentul invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil de către prima instanţă şi deci: the justice shall not prevail with unfair trial, premisă îmbrăţişată de CEDO în aproape 40% din cauze soluţionate în această privinţă, susţinând faptul că prima instanţă a favorizat Inspecţia Judiciară prin susţinerea că aceasta nu poate dispune verificări cu privire la legalitatea soluţiilor dispuse de procurori, în ciuda faptului că partea a sesizat aspecte ce ţin de conduita procurorilor, în sensul că au minţit ca există autoritate de lucru judecat în raport cu ne bis in idem, iar prima instanţa a ales să susţină fals că nu există abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 991 din Legea nr. 303/2004 pe motiv că prin încheierea penală nr. 1333/04.12.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 judecătorul de cameră preliminară putea să constate inexistenţa autorităţii de lucru judecat.

Faţă de aceste considerente solicită admiterea recursului şi a se dispune măsurile ce se impun conform Legii.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară, în termenul legal a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond, ca temeinică şi legală.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul –reclamant A. a combătut apărările intimatei-pârâte Inspecţia Judiciară din cadrul întâmpinării, în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, susţinând că prima instanţă nu a analizat fondul real al aspectelor sesizate Inspecţiei Judiciare, ce nu au fost supuse verificării conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 07.10.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, după deliberare, reţinând că, faţă de solicitarea recurentului de administrare a probei constând în consultarea aplicaţiei Ecris, pentru a verifica aspectele reţinute de prima instanţă referitor la autoritatea de lucru judecat, urmează să aprecieze asupra utilităţii probelor în raport de considerentele de fapt care au stat la baza sentinţei atacate şi de soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de recurs, la momentul deliberărilor, luând act de concluziile orale formulate de recurentul – reclamant pe fondul recursului, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepţii de invocat şi probe de administrat, fiind lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise şi a reţinut cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările intimatei - reclamante şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere considerentele expuse în continuare:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul – reclamant, instanţa de control judiciar reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin sesizarea înregistrată la Direcţia de inspecţie pentru procurori la data de 02.03.2021 petentul A. şi-a exprimat nemulţumirea legată de modul de instrumentare a dosarului penal nr. x/2020, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, subliniind că sesizarea este formulată împotriva domnilor procurori C. şi D. şi împotriva unor magistraţi judecători pentru motivul reţinerii, apreciate ca nejustificate, a temeiului de soluţionare prevăzut de art. 16 lit. i) C. proc. pen., ce face trimitere la principiul privind autoritatea de lucru judecat, prevăzut de art. 6 din C. proc. pen.

Prin Rezoluţia nr. 1101/A emisă în dosarul nr. x din 16.04.2021, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 s-a dispus clasarea sesizării formulate, nefiind conturate indiciile săvârşirii niciunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Plângerea formulată de către petent împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă prin rezoluţia Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-1298 din data de 12 august 2021.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.09.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. 1101/A/16.04.2021/nr. lucrare x şi a Rezoluţiei nr. C21-1298 a Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare, invocând faptul că aspectele indicate prin sesizarea sa către IJ nu au fost verificate complet.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că obiectul analizei contestaţiei formulate în baza art. 45 Legea nr. 317/2004 nu îl poate constitui cenzurarea şi verificare legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate prin ordonanţa procurorului nr. 1475/P/2020 din data de 12.06.2020, respectiv verificarea îndeplinirii sau nu a condiţiilor autorităţii de lucru judecat prin raportare la principiul ne bis in idem, ci obiectul acţiunii disciplinare îl constituie "numai abaterile disciplinare, aşadar conduita magistraţilor, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificaţia unui control administrativ al hotărârilor judecătoreşti pronunţate de aceştia", soluţia procurorului, sentinţa sau decizia pronunţate putând fi atacate doar prin căile de atac permise de C. proc. pen. sau civilă (apel sau recurs), iar inspectorul judiciar nu se poate substitui unei instanţe în calea de atac, eventualele greşeli de judecată corectându-se prin căile de atac.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurentul – reclamant, constată Înalta Curte că acesta a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, se constată că, în susţinea acestui motiv de recurs, recurentul a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin respingerea cererii de a consulta aplicaţia Ecris, pentru a clarifica dacă în privinţa părţilor implicate în dosarul penal nr. x/2020 şi în cauza x/2020 a fost pronunţată o altă hotărâre penală definitivă, pentru a combate autoritatea de lucru judecat reţinută de magistraţii - procurori reclamaţi.

Această critică nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar, în considerarea faptului că, în principiu, critica privind respingerea de către instanţa de fond a unor probe, în speţă a probei constând în emiterea unei adrese către Ministerul Justiţiei, în calitate de administrator al programului Ecris, sau ca instanţa să procedeze la interogarea sistemului Ecris, în sensul anterior menţionat, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor este atributul primei instanţe, conform art. 254 din C. proc. civ., şi acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.

Modul în care instanţa de fond a apreciat cu privire la utilitatea şi pertinenţa probelor, modul cum a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare, instanţa de recurs nemaiavând competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care prima instanţă o constată.

Prin urmare, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie.

Instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor, nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs care, în calea de atac extraordinară a recursului, nu poate proceda la o devoluţiune a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, modul de administrare şi interpretare a probatoriilor solicitate în cauză, respectiv reevaluarea probei cu interogarea sistemului Ecris, în sensul solicitat de recurentul - reclamante nu poate face obiectul cenzurii controlului judiciar, deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate şi nu de temeinicie.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurentul – reclamant a susţinut că motivele de care prima instanţă s-a prevalat sunt străine de natura cauzei, respectiv de obiectul contestaţiei formulate de parte.

Această critică nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar ce constată, contrar susţinerilor recurentului, că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

În condiţiile în care, atât în cadrul contestaţiei adresate instanţei de judecată, cât şi în cadrul plângerii adresate Inspecţiei Judiciare recurentul – reclamant a susţinut săvârşirea abaterilor disciplinare de către procurorii indicaţi raportat la soluţia de clasare pronunţată în dosarul penal nr. x/2020, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, reţinerile instanţei de fond, în sensul că " obiectul analizei contestaţiei formulate în baza art. 45 Legea nr. 317/2004 nu îl poate constitui cenzurarea şi verificare legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate prin ordonanţa procurorului nr. 1475/P/2020 din data de 12.06.2020, respectiv verificarea îndeplinirii sau nu a condiţiilor autorităţii de lucru judecat prin raportare la principiul ne bis in idem", nu pot fi apreciate ca fiind străine de natura cauzei, cum eronat a susţinut recurentul – reclamant.

În acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar reţine că modul de administrare a probelor şi soluţiile emise de procurori în dosarele cu care sunt învestiţi conform legii pot fi cenzurate numai pe calea controlului ierarhic şi jurisdicţional, reglementat prin dispoziţiile art. 339 şi art. 340 C. proc. pen.

Reclamantul unei acţiuni împotriva rezoluţiilor Inspecţiei judiciare nu se află într-o cale de atac specială împotriva soluţiei pe fondul raporturilor juridice primare, iniţiale, ci este într-o acţiune prin care sesizează nereguli procedurale serioase ori interpretări iraţionale pe fond şi urmăreşte în final o eventuală sancţionare a magistraţilor care au soluţionat cererea lor iniţială. Soluţia procurorului, sentinţa sau decizia pronunţate pot fi atacate doar prin căile de atac permise de C. proc. pen. sau civilă (apel sau recurs), iar soluţia definitivă pronunţată în respectiva cauză se prezumă că reprezintă adevărul.

Deci, inspectorul judiciar nu se poate substitui unei instanţe în calea de atac, iar adevărul judiciar dedus din caracterul definitiv al unei soluţii nu poate fi contestat printr-o plângere disciplinară împotriva judecătorilor sau procurorilor care au instrumentat cauza.

Astfel, raportat la alin. (5) al art. 451 din Legea nr. 317/2004 şi la art. 1 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, controlul de legalitate al rezoluţiilor emise în cauză de inspectorii judiciari va fi unul specific (dacă rezoluţiile sunt clare şi complete) şi general (dacă au vicii externe sau interne de neregularitate comune, verificabile conform legii contenciosului administrativ).

Or, raportat la aceste dispoziţii, Înalta Curte nu a identificat în cadrul considerentelor hotărârii recurate motive străine de natura cauzei, instanţa judecând în limitele învestirii prevăzute de art. 451 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 şi art. 1 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată aşadar că sunt nefondate criticile aduse sentinţei primei instanţe, din perspectiva existenţei unor motive străine de natura pricinii, în condiţiile în care considerentele criticate de recurentul -reclamant aveau legătură cu soluţionarea cauzei, şi, în orice caz, pentru a fi incident acest motiv de recurs în ipoteza indicată de recurentul-reclamant şi pentru a se dispune casarea unei hotărâri este necesar ca această să cuprindă "numai motive străine de natura cauzei", ceea ce, evident, nu este cazul.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reţine Înalta Curte că, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cuprinsul sesizării adresate Inspecţiei Judiciare recurentul - petiţionar şi-a exprimat nemulţumirea legată de modul de instrumentare a dosarului penal nr. x/2020, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, subliniind că sesizarea este formulată împotriva domnilor procurori C. şi D. şi împotriva unor magistraţi judecători pentru motivul reţinerii, apreciate ca nejustificate, a temeiului de soluţionare prevăzut de art. 16 lit. i) C. proc. pen., ce face trimitere la principiul privind autoritatea de lucru judecat, prevăzut de art. 6 din C. proc. pen.

Or, legalitatea şi temeinicia soluţiilor adoptate de procuror poate fi verificată doar în cadrul procedurii judiciare prevăzute de art. 336-339 din C. proc. pen. (plângere la procurorul ierarhic superior) şi art. 340 din C. proc. pen. (plângere la judecătorul de cameră preliminară).

Aşadar, în cadrul procedurii disciplinare, nu este posibilă o analiză a legalităţii sau temeiniciei modului de instrumentare a unei cauze, întrucât o asemenea verificare constituie prerogativa exclusivă a autorităţii ierarhic superioare şi, după caz, a controlului judiciar exercitat de către instanţă, modul de interpretare si aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerat" abatere de la îndatoririle de serviciu", nefiind posibilă cenzurarea acestora în cadrul contenciosului disciplinar.

Inspecţia Judiciară nu are competenţa de a verifica, pe fond, măsurile luate ori soluţiile adoptate de procurori, întrucât s-ar încălca principiul independenţei procurorului reglementat de art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ce presupune excluderea intervenţiei venite sub orice formă din partea oricărei persoane, indiferent de calitatea acesteia, în efectuarea urmăririi penale sau adoptarea soluţiei.

Controlul exercitat de Inspecţia Judiciară nu poate pune în discuţie soluţia pronunţată prin hotărârile judecătoreşti supuse căilor de atac prevăzute de lege şi nici soluţiile adoptate de procurori, care pot fi verificate numai în cadrul şi limitele date de principiul controlului ierarhic sau de instanţele de judecată", în caz contrar, s-ar încălca principiul independenţei procurorului, anterior menţionat.

Prin urmare, Inspecţia Judiciară nu se poate substitui acestor proceduri judiciare prin cercetarea administrativă pe care o poate efectua conform competenţelor legale prevăzute de art. 74 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi potrivit art. 7 alin. (1), (2) din Regulamentul privind efectuarea lucrărilor de inspecţie, potrivit cărora "Verificările efectuate de Inspecţia Judiciară se desfăşoară conform dispoziţiil or art. 46 alin. (2), art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu respectarea principiilor independenţei judecătorilor şi procurorilor, supunerii lor numai legii, precum şi al autorităţii de lucru judecat."

De asemenea, modul de interpretare a probelor şi aplicarea dispoziţiilor legale de către organele de urmărire penală, în măsura în care sunt susţinute de argumente juridice şi logice, exclud controlul administrativ asupra acestora, obiectul verificărilor disciplinare neputându-l constitui raţionamentul logico-juridic al procurorului desemnat fie să instrumenteze o cauză penală, fie să participe în şedinţele de judecată, iar soluţiile procesuale emise de procuror, ori concluziile prezentate în instanţă pot fi cenzurate doar pe calea controlului ierarhic şi jurisdicţional reglementat prin dispoziţiile C. proc. pen.

Or, faţă de aceste considerente, în mod corect inspectorul judiciar desemnat a efectua verificări sub aspectul încălcării îndatoririlor profesionale de către domnii procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, respectiv C. şi D. şi de către domnul judecăror B., a dispus clasarea sesizării reţinând că nu există indicii pentru săvârşirea vreunei abateri disciplinare, aspectele sesizate de recurentul – petent vizând modul de soluţionare pe fond a cauzei, context ce ia în discuţie implicit şi temeiul juridic care a fundamentat şi soluţia dispusă, putând face doar obiectul controlului jurisdicţional, garanţie a înfăptuirii în bune condiţii a actului de justiţie.

Orice critică pe fond privind modul de instrumentare al unui dosar penal, implicit şi soluţia dispusă într-o cauză, excede competenţei de verificare a Inspecţiei Judiciare, aceasta putând fi analizată doar potrivit procedurii legale reglementate de dispoziţiile procedurale penale, respectiv art. 339-340 C.pr.penală., această procedură fiind, de altfel, parcursă de către recurentul –reclamant, soluţia de clasare fiind menţinută de instanţa de control jurisdicţional, respectiv în dosarul nr. x/2020, în sensul că judecătorul de cameră preliminară, după verificarea temeiniciei şi legalităţii soluţiei şi actelor efectuate în dosarul nr. x/2020 a respins, ca nefondată, plângerea persoanei vătămate A. împotriva ordonanţei de clasare a procurorului de caz precum şi pe cea împotriva ordonanţei prim procurorului adjunct cu nr. 103/II/2020.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, reţine Înalta Curte că latura obiectivă a aceste abateri disciplinare constă într-o acţiune a procurorului, neconformă cu îndatoririle profesionale sau administrative stabilite prin legi, ordine sau regulamente, dacă faptele nu constituie infracţiune, iar Art. 991 stipulează că există rea-credinţă atunci când procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. Există gravă neglijenţă atunci când procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Or, faţă de considerentele mai sus expuse, raportat la aspectele sesizate de către recurentul – reclamant, în mod corect instanţa de fond, constatând că rezoluţiile contestate sunt motivate, bazate pe verificările dispuse de inspector în cauză, cuprinzând argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza raţionamentului logico-juridic al inspectorului judiciar, fiind dispuse cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie şi a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, a reţinut legalitatea acestora, neidentificând indicii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În controlul de legalitate permis instanţei de contencios administrativ este realizată o cenzură externă (verificarea competenţei organului disciplinar şi a formalităţilor procedurii) şi o cenzură internă a actului atacat (respectarea normelor materiale ierarhic superioare şi a spiritului legii sau al actelor normative disciplinare), cu respectarea scopului art. 451 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, respectiv claritatea şi caracterul complet al rezoluţiilor emise.

Acest control de legalitate generic este limitat nu numai de lege şi regulamente, dar inclusiv de cadrul acţiunii depuse, conform principiului disponibilităţii prevăzut de art. 22 alin. (6) C. proc. civ.: Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Actele judiciare emise de judecători sau procurori sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, în cadrul sistemului judiciar, dar nu pot fi desfiinţate de autorităţi administrative

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că magistratul fondului în mod judicios a analizat legalitatea rezoluţiilor atacate în limitele de competenţă stabilite de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, reţinând că nu au fost identificate indicii ale săvârşirii unei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 991 din Legea nr. 303/2004, hotărârea recurată nefiind susceptibilă de reformare nici din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispoziţiile anterior menţionate, argumentele invocate de recurentul - reclamant în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 629/2022 din data de 30 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.