Suspension of construction order denied; appeals rejected as unfounded, upholding lower court.

Şedinţa publică din data de 20 decembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023, reclamanţii Primarul Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul Municipiului Bucureşti au chemat în judecată pârâţii A. S.R.L. şi Inspectoratul de Stat în Construcţii - Inspectorul General, solicitând suspendarea executării Ordinului Inspectorului General al Inspectoratului de Stat în Construcţii nr. 104 din 08.03.2022, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect anularea ordinului menţionat.

1.2. Prin cererea de intervenţie accesorie depusă la data de 03.03.2023, petentul-intervenient în numele altei persoane B. a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie în interesul pârâtelor şi respingerea solicitării de suspendare a Ordinul nr. 104/08.03.2022, emis de Inspectorul General al Inspectoratului de Stat în Construcţii, prin care s-a dispus revocarea proceselor-verbale de control nr. x/29.12.2021, nr. y/05.01.2022 şi nr. 409/11.01.2022.

1.3. Prin notele scrise înregistrate la dosar la data de 31.03.2023, reclamanţii au invocat următoarele motive de suspendare a executării Ordinului nr. 104/08.03.2022: ordinul a fost emis cu încălcarea atribuţiilor legale pe care le are inspectorul general al ISC; ordinul a fost emis cu încălcarea art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, procesele-verbale de control emise de Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti – Ilfov fiind intrate în circuitul civil şi producând efecte juridice; dovedirea nelegalităţii proceselor-verbale de control emise de Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti - Ilfov nu se poate face decât în faţa instanţei de judecată.

2. Hotărârile instanţei de fond

2.1. Prin încheierea din data de 3 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de netimbrare a cererii de intervenţie accesorie, a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie, a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar şi a acordat cuvântul asupra excepţiilor invocate de pârâţi şi de intervenient şi, în subsidiar, asupra cererii de suspendare formulată de reclamanţi, dispunând amânarea pronunţării la data de 13.04.2023.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 721 din 21 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii motivelor noi de suspendare invocate prin notele scrise depuse de reclamanţi şi înregistrate la dosar la data de 31.03.2023 şi a constatat că reclamanţii sunt decăzuţi din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată prin completarea ei cu motivele noi de suspendare invocate prin aceste note scrise.

De asemenea, prima instanţă a respins celelalte excepţii invocate în cauză, ca neîntemeiate şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Primarul Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primarul Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii A. S.R.L., Inspectoratul de Stat în Construcţii - Inspectorul General şi intervenientul în numele altei persoane B., ca neîntemeiată, admiţând cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâţilor.

3. Căile de atac exercitate în cauză

3.1. Împotriva hotărârilor judecătoreşti menţionate în punctul I.2 de mai sus au declarat recurs principal reclamanţii Primarul Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul Municipiului Bucureşti.

Invocând incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii – reclamanţi au solicitat, pe de o parte, casarea în parte a încheierii din data de 3 aprilie 2023, în privinţa soluţiei date admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată de B. şi, în rejudecare, au solicitat constatarea faptului că cererea de intervenţie accesorie nu este admisibilă în principiu.

Pe de altă parte, invocând aceleaşi cazuri de recurs, recurenţii – reclamanţi au solicitat casarea în parte a sentinţei civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, cu privire la soluţia instanţei de fond asupra excepţiei tardivităţii formulării motivelor noi de suspendare prin notele de şedinţă din data de 31.03.2023, cât şi cu privire la soluţia respingerii cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii excepţiei tardivităţii şi admiterii cererii de chemare în judecată ca întemeiată.

În susţinerea cererii de recurs declarate împotriva încheierii, recurenţii au pretins că prima instanţă a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ., atunci când a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi că terţul intervenient a justificat un interes personal în formularea cererii de intervenţie accesorie. În materia contenciosului administrativ, interesul de a acţiona în cazul organismelor sociale interesate vizează, în principal, existenţa unui interes legitim privat, iar în subsidiar existenţa unui interes legitim public. Or, prevederile art. 6 şi 7 din Statutul Asociaţiei B. invocate de terţ şi avute în vedere de instanţă fac dovada existenţei unui interes legitim public. De asemenea, a considerat că încheierea cuprinde motive contradictorii în condiţiile în care interesul legitim privat exhibat de terţ, astfel cum a fost reţinut de către instanţă, nu este în concordanţă cu scopul asociaţiei, acela de a contribui la dezvoltarea urbanistică armonioasă şi la protecţia mediului.

În continuare, recurenţii au învederat că soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii formulării motivelor noi de suspendare formulate prin notele scrise depuse la data de 31.03.2023 a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 30 alin. (5) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 204 C. proc. civ. În acest sens, în mod eronat instanţa de fond a apreciat că notele scrise au natura unei cereri adiţionale, modificatoare, în condiţiile în care, prin intermediul acestora, au fost dezvoltate argumentele prezentate în cererea introductivă şi s-a răspuns la apărările expuse în întâmpinări.

În fine, a considerat că soluţia de respingere a cererii introductive a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004. La o cercetare sumară a legalităţii Ordinului nr. 104 din 08.03.2022, instanţa de fond trebuia să aprecieze asupra îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, constatând că, în pofida faptului că Raportul nr. x/07.03.2022 confirmă o parte din neconformităţile constatate prin procesele-verbale de control emise de Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti-Ilfov pe de-o parte, iar pe de alta Raportul nr. x/07.03.2022 nu infirmă o altă serie din neconformităţile constatte prin procesele-verbale de control, soluţia propusă de Comisie (de revocare a proceselor-verbale) este contradictorie considerentelor reţinute în cuprinsul Raportului înregistrat la I.S.C. sub nr. x/07.03.2022. De asemenea, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, condiţia prejudiciului iminent se verifica din mai multe perspective, după cum urmează: a sitului monument istoric şi a zonei de protecţie a monumentului istoric clasa A Şcoala de Fete; a zonei construite protejate; a autorităţii publice emitente a autorizaţiei cu puternică prezumţie de nelegalitate; a cumpărătorilor persoane fizice.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1). 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

3.2. Împotriva sentinţei civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs incident pârâta societatea A. S.R.L., prin care a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Primarului General al Municipiului Bucureşti, respectiv a lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Bucureşti, cu consecinţa respingerii acţiunii ca lipsită de interes/ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. De asemenea, în rejudecare, recurenta - pârâtă a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a Ordinului nr. 104/2022, cu consecinţa respingerii acesteia ca inadmisibilă. Calea de atac a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, a precizat că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile art. 57 C. proc. civ., dispoziţiile art. 154, 155 din Codul administrativ.

În primul rând, instanţa nu a analizat dacă potrivit Legii nr. 554/2004, Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti trebuie să dovedească o vătămare prin actul a cărui suspendare o solicită sau acţiunea de suspendare se poate formula independent de vătămare.

În al doilea rând, a apreciat că sentinţa cuprinde considerente contradictorii, instanţa reţinând că ori de câte ori apreciază că unitatea administrativ-teritorială este afectată/vătămată de emiterea unor acte nelegale în domeniul construcţiilor şi urbanismului, primarul poate solicita anularea/suspendarea executării actelor respective, iar pe de alta nu a analizat dacă s-a făcut dovada vătămării reclamanţilor prin actul nelegal.

În continuare, a susţinut că, în condiţiile în care reclamanţii nu se află în niciuna dintre situaţiile de contencios obiectiv, pentru justificarea capacităţii, a calităţii şi a interesului de acţiona trebuiau să facă dovada vătămării. Astfel, prima instanţă a respins în mod greşit excepţia lipsei capacităţii procesuale, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes deşi reclamanţii nu au făcut dovada vătămării.

A mai arătat că prima instanţă a reţinut în mod greşit aplicabilitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (5) lit. f) din Codul administrativ, în condiţiile în care obiectul prezentei acţiuni nu este cu privire la respectarea planurilor urbanistice. De asemenea, în mod nelegal a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestuia, în condiţiile în care nu are personalitate juridică şi deci patrimoniu, încălcând astfel dispoziţiile art. 57 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 154 alin., (6) din Codul administrativ.

În fine, a susţinut că sentinţa nu cuprinde motivele privind soluţia de respingere a excepţiei de inadmisibilitate şi că aceasta a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 în condiţiile în care actul administrativ şi-a epuizat deja efectele.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1).5, 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimata - intervenientă B. a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanţii Primarul Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul Municipiului Bucureşti şi menţinerea încheierii din data de 3 aprilie 2023 şi a sentinţei civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca temeinice şi legale.

A arătat că în mod corect prima instanţă a concluzionat că cererea de intervenţie este admisibilă în principiu, în condiţiile în care interesul său este apărarea dezvoltării urbanistice integrate a municipiului Bucureşti şi evitarea existenţei unor construcţii abandonate care produc consecinţe foarte grave asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei.

În continuare, a învederat că soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate a fost dată cu justa aplicare a art. 204 C. proc. civ. raportat la conţinutul notelor scrise depuse de pârâţi la data de 31.03.2023.

În fine, a reluat prezentarea argumentelor expuse în faţa instanţei de fond, conform cărora, în cauză, nu sunt îndeplinite cerinţele cazului bine justificat şi pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4.2. În cauză a depus întâmpinare şi recurenta - pârâtă societatea A. S.R.L., prin care, în principal, a invocat inadmisibilitatea recursului formulat de recurenţii - reclamanţi împotriva încheierii din data de 3 aprilie 2023 şi a soluţiei din cuprinsul sentinţei civile nr. 721 din 21 aprilie 2023 referitoare la respingerea ca tardivă a motivelor noi invocate prin notele din data de 31.03.2023, invocând lipsa de motivare.

În subsidiar, recurenta - pârâtă a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de reclamanţii - reclamanţi împotriva acestor soluţii, precum şi a celui formulat de reclamanţi împotriva soluţiei din cuprinsul sentinţei civile nr. 721 din 21 aprilie 2023 referitoare la cererea de suspendare a executării Ordinului Inspectorului General al Inspectoratului de Stat în Construcţii nr. 104 din 08.03.2022.

În acest sens, a arătat că soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate a fost dată cu justa aplicare a art. 204 C. proc. civ. raportat la conţinutul notelor scrise depuse de pârâţi la data de 31.03.2023.

De asemenea, a susţinut că prima instanţă a reţinut în mod corect că nu este fondată cererea de suspendare deoarece reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unui caz bine justificat şi a pagubei iminente. În plus, a considerat că, în acest moment, cu atât mai puţin s-ar putea susţine vreo pagubă iminentă, în condiţiile în care lucrările de construire care au făcut obiectul Ordinului ISC a cărui suspendare a fost solicitată au fost finalizate la data de 02 august 2023.

4.3. În recurs au formulat întâmpinare şi recurenţii – reclamanţi Primarul Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul Municipiului Bucureşti, prin care au solicitat respingerea recursului incident declarat de pârâta societatea A. S.R.L. ca nefondat.

Pe această cale au arătat că instanţa de fond a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul judiciar adoptat, astfel că hotărârea pronunţată creează transparenţa silogismului judiciar care justifică soluţia de respingere a excepţiilor invocate şi care permite realizarea controlului judiciar.

În continuare, au precizat că prima instanţă a soluţionat excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes, interpretând şi aplicând în mod corect dispoziţiile art. 33, 36 C. proc. civ. şi a prevederilor art. 1, 2 lit. a) şi 8 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii/lipsei de obiect a cererii de suspendare, au susţinut că în mod corect a reţinut instanţa de fond că Ordinul nr. 104/08.03.2022 îşi produce şi în prezent efectele, de vreme ce procesele-verbale de control revocate prin acest ordin nu au consecinţe juridice.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 28 august 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 13 decembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a calificat excepţia de inadmisibilitate a recursului reclamanţilor, invocată de recurenta-pârâtă, ca excepţie de nemotivare, procedând la respingerea acesteia pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acel termen. De asemenea, la acelaşi termen de judecată, s-a încuviinţat pentru recurenta-pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosarul de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra căilor de atac formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii Primarul Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul Municipiului Bucureşti împotriva încheierii din data de 3 aprilie 2023 şi a sentinţei civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursul incident declarat de pârâta societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

A. Recursul recurenţilor-reclamanţi împotriva încheierii de şedinţă din data de 03.04.2023

Recurenţii au criticat soluţia primei instanţe, prin care a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâţilor, formulată de terţul B., invocând motivarea contradictorie şi greşita aplicare a prevederilor art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., din perspectiva reţinerii interesului personal în formularea cererii.

Alegaţiile recurenţilor-pârâţi, prin care aceştia au invocat motivarea contradictorie, şi care corespund cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 6 C. proc. civ., sunt lipsite de pertinenţă. În acest sens, Înalta Curte constată că motivul a fost invocat pur formal, câtă vreme recurenţii nu au susţinut că anumite considerente ale primei instanţe s-ar exclude unele prin altele. În realitate, recurenţii au susţinut că interesul terţului intervenient, astfel cum acesta a fost reţinut de prima instanţă nu ar corespunde scopului şi obiectivelor asociaţiei menţionate în statut şi nici obiectului cererii de chemare în judecată. Se observă astfel că nu a fost exhibată o chestiune de contrarietate a considerentelor, ci dezacordul cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor legale care a condus judecătorul fondului la concluzia existenţei interesului terţul intervenient accesoriu, B.. Or, aceasta nu deschide calea recursului pentru motivare contradictorie, urmând a fi analizat mai jos, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1). 5 şi 8 C. proc. civ.

Aceste din urmă motive de casare sunt lipsite de fundament.

În acest sens, se observă că prima instanţă a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie, apreciind că interesul pentru a interveni în proces este prezent, din perspectiva scopului şi obiectivelor asociaţiei.

Faţă de critica formulată, Înalta Curte constată că potrivit art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., normă specială ce reglementează intervenţia voluntară "oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare", "intervenţia este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi". Prin urmare, intervenientul accesoriu nu are o pretenţie proprie, ci participarea lui la proces este efectul dorinţei proprii de a susţine una dintre părţile care se judecată, situaţie în care intervenientul accesoriu trebuie să justifice un interes propriu, ce trebuie raportat la efectele pe care le-ar putea avea asupra drepturilor sale statuarea de către instanţă cu privire la petitele cu care a fost investită. Din acest punct de vedere, interesul intervenientului accesoriu este mai degrabă unul preventiv, prin formularea cererii de intervenţie acesta urmărind prevenirea unui prejudiciu pe care l-ar putea suferi, direct sau indirect, dacă partea în favoarea cărei intervine nu ar avea câştig de cauză.

Dispoziţiile art. 61 – 64 C. proc. civ. se întregesc cu celelalte condiţii de exerciţiu ale acţiunii civile în măsura în care nu contravin instituţiei intervenţiei voluntare astfel cum este reglementată distinct prin normele procedurale menţionate. În acest sens, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 32 C. proc. civ., care prevăd condiţiile de exercitare a acţiunii civile, instituie obligaţia ca autorul acesteia să justifice un interes, printre celelalte cerinţe impuse pentru formularea şi susţinerea unei cereri în faţa instanţelor civile. Prin urmare, condiţia determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi.

Din perspectiva dispoziţiilor legale enunţate şi luând în calcul că terţul intervenient în cauză este un organism social, Înalta Curte reţine că interesul acestuia trebuie cercetat prin prisma scopului şi obiectivelor asociaţiei menţionate în statutul acesteia, după cum just a observat şi prima instanţă. În sensul acestei concluzii este aplicabilă, pentru identitate de raţiune, şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8/2020 – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 580 din 02/07/2020, prin care s-a statuat că "În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociaţiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului,,.

Cum, în cauză, actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat vizează revocarea unor procese-verbale de control cu privire la lucrări de construcţii a unor imobile situate în zone protejate, rezultă că poate fi identificată o legătură între acesta şi scopul asociaţiei interveniente, prevăzut de art. 6 din Statut, acela de a contribui la dezvoltarea urbanistică armonioasă, după cum a apreciat şi curtea de apel.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale mai sus amintite, atunci când a reţinut interesul asociaţiei terţe B. de a interveni în proces.

B. Recursurile împotriva Sentinţei

Un prim motiv de casare invocat de recurenţii-reclamanţi a avut în vedere aplicarea greşită a prevederilor art. 204 C. proc. civ., fiind aşadar circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1).5 C. proc. civ.

În concret, recurenţii au pretins că în mod greşit prima instanţă a admis excepţia de tardivitate a motivelor noi de suspendare depuse prin notele scrise din data de 31.03.2020. În acest sens, au arătat că s-a reţinut nelegal, în principal că notele scrise au natura unei cereri adiţionale, iar în subsidiar că acestea au fost depuse cu încălcarea termenului prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., fără a se observa că formularea la acel moment a fost cauzată de depunerea cu întârziere a întâmpinării de către reclamanţi.

Motivul nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

Cererea adiţională îşi găseşte reglementarea expresă în dispoziţiile art. 30 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, potrivit dispoziţiei normative precizate, prin cererea adiţională se înţelege acea cerere prin care o parte litigantă modifică pretenţiile sale anterioare. Formularea cererii adiţionale implică modificarea unuia dintre cele trei elemente esenţiale ale cererii iniţiale: părţi, obiect şi cauză. De asemenea, cererea adiţională presupune completarea cererii anterioare cu care a fost învestită instanţa cu unul sau mai multe dintre cele trei cerinţe determinante menţionate mai sus.

În ceea ce priveşte regimul juridic al acestei cereri, Înalta Curte reaminteşte că art. 204 alin. (1) C. proc. civ. limitează temporal formularea unei asemenea cereri, reclamantul putând-o realiza numai până la primul termen de judecată la care acesta este legal citat.

În cauză, analizând cuprinsul cererii introductive, se constată că reclamanta a argumentat condiţia cazului bine justificat prin prisma a trei motive: a) raportul Comisiei de analiză constată neconformităţi reţinute prin procesele-verbale de control; b) raportul nu contestă neconformităţi reţinute prin procesele-verbale de control; c) raportul este neîntemeiat în infirmarea unor neconformităţi reţinute de procesele-verbale de control.

Prin notele scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 31.03.2023 (ulterior primului termen de judecată la care reclamanţii au fost legal citaţi, 06.03.2023) recurenţii au expus două noi teze ale cazului justificat, respectiv: Ordinul nr. 104 din 08.03.2022 a fost emis cu încălcarea atribuţiilor legale pe care inspectorul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii le are; Ordinul nr. 104 din 08.03.2022 a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Cercetând aceste motive se observă că acestea sunt fără legătură cu cele expuse în cuprinsul cererii introductive, deci nu vin doar în dezvoltarea acestora după cum au pretins recurenţii. Astfel, Înalta Curte constată că, prin noile motive, recurenţii au completat cauza acţiunii introductive, astfel încât în mod just prima instanţă a calificat notele scrise ca reprezentând o veritabilă cerere adiţională.

Totodată, susţinerile recurenţilor, potrivit cărora depăşirea termenului legal de formulare a cererii adiţionale ar fi fost cauzată de motive ce nu le sunt imputabile, sunt lipsite de pertinenţă, în condiţiile în care aceştia nu au solicitat repunerea în termen, în condiţiile art. 186 C. proc. civ., civ.

O serie de motive de casare au fost invocate de recurenta-pârâtă A., prin recursul incident, cu referire la soluţia primei instanţe de respingere a excepţiilor lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes.

Dintr-o primă perspectivă, recurenta a susţinut că sentinţa ar fi insuficient motivată, alegaţie corespondentă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 6 C. proc. civ.

Cu privire la acest aspect, se reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Pe de altă parte, după cum rezultă dintr-o amplă jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, deşi instanţele naţionale sunt obligate să-şi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (cauzele Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei – MC- pct. 26). Astfel, această obligaţie impune doar ca instanţa să examineze în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale.

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanţa de fond şi-a motivat sentinţa în acord cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., interpretate în lumina art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil.

În esenţă, recurenta a susţinut că prima instanţă nu a analizat dacă reclamanţii trebuie să dovedească o vătămare prin actul a cărui suspendare se solicită.

Contrar celor susţinute de recurentă, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinţei atacate, instanţa a reţinut textual că primarul, ori de câte ori apreciază că unitatea administrativ-teritorială este vătămată de emiterea unor acte nelegale în domeniul urbanismului, poate solicita în justiţie suspendarea executării respectivului act.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a punctat esenţialul cu privire la chestiunea invocată de recurentă, anume că, pentru îndeplinirea condiţiilor de exercitare a acestei acţiuni specifice, este necesar şi suficient ca primarul să pretindă existenţa unei vătămări a unităţii administrativ-teritoriale.

În continuare, recurenta a considerat că, ajungând la această concluzie, fără însă ca ulterior să analizeze dacă s-a dovedit sau nu vătămarea, prima instanţă ar fi oferit o motivare contradictorie, critică, de asemenea, cuprinsă în domeniul de aplicare a art. 488 alin. (1). 6 C. proc. civ.

Această susţinere este vădit nefondată. După cum s-a arătat în precedent, curtea de apel a reţinut că pretinderea vătămării reprezintă o condiţie necesară şi suficientă pentru dovedirea condiţiilor de exercitare a acestei acţiuni specifice. Rezultă astfel că, strict pentru soluţionarea excepţiilor, faptul că nu a fost realizată analiza existenţei vătămării este pe deplin congruent cu concluzia anterior menţionată.

Tot din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a pretins că prima instanţă nu ar fi motivat soluţia dată excepţiei de inadmisibilitate. Alegaţia este lipsită de fundament, în condiţiile în care curtea de apel a reţinut ca argument al soluţiei faptul că actul administrativ îşi produce efectele. Chiar dacă nu a detaliat cu privire la acestea, Înalta Curte, reţine că a existat o analiză a chestiunii esenţiale ce a fost supusă judecăţii din partea judecătorului fondului, astfel încât viciul nemotivării nu poate fi reţinut.

În continuare, recurenta-reclamantă a criticat modalitatea de aplicare şi interpretare a legii în soluţionarea excepţiilor mai sus amintite, aspectele invocate fiind subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1). 5 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes, în esenţă, recurenta a pretins că acestea nu puteau fi reţinute dacă nu se proba vătămarea prin actul administrativ vizat de cererea de suspendare. Or, Înalta Curte reaminteşte că, după cum rezultă din prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, a stabili, pe bază de probe, dacă există o vătămare este o problemă ce ţine de fondul litigiului administrativ, iar nu de condiţiile de exercitare a acţiunii civile, şi cu atât mai puţin atunci când aceasta vizează nu fondul raportului juridic, ci o cerere de suspendare a efectelor acestuia.

În continuare, în ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a primarului Municipiului Bucureşti, recurenta a pretins că prima instanţă nu a observat că acesta este o autoritate publică fără personalitate juridică, fără patrimoniu şi implicit fără capacitate procesuală de folosinţă. Or, se reţine că în dreptul administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv prerogativa de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public. În acest context, capacitatea primarului de a sta în proces, nu doar în calitate de reprezentant legal al unităţii administrativ teritoriale, ci şi în nume propriu, nu poate fi de plano exclusă.

Nu sunt fondate nici criticile referitoare la greşita reţinere a art. 155 alin. (5) lit. f) din Codul administrativ, ca temei al respingerii excepţiilor în discuţie în ceea ce-l priveşte pe primarul Municipiului Bucureşti. Astfel, potrivit acestui text legal, "primarul asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local şi acţionează pentru respectarea prevederilor acestuia,,. Or, între această atribuţie şi conţinutul unui ordin prin care a fost revocat un act administrativ referitor la respectarea prevederilor legale la emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire/desfiinţare, acte administrative direct relaţionate cu planurile urbanistice, există o evidentă corelaţie.

În fine, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atunci când a respins excepţia de inadmisibilitate, reţinând că actul administrativ vizat de cererea de suspendare nu şi-a epuizat efectele. Contrar celor susţinute de recurentă, se observă că acest act îşi produce şi în prezent efectele, de vreme ce a lăsat fără consecinţe juridice procesele-verbale de control pe care le-a revocat.

Un ultim motiv de casare invocat de recurenţii-reclamanţi a avut în vedere greşita aplicare a prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 din perspectiva analizei cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamanţilor (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, în acord cu opinia primei instanţe, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, în ceea ce priveşte actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care, la prima vedere, să constituie indicii suficiente de nelegalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În cauză, recurenţii-reclamanţi au invocat drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor actului atacat, faptul că raportul care a stat la baza ordinului a cărui suspendare s-a solicitat a confirmat o parte din neregulile reţinute prin procesele-verbale de control şi nu le-a infirmat pe altele, astfel încât nu exista temei pentru soluţia de revocare dispusă prin ordin.

Înalta Curte constată că examinarea acestor elemente ar presupune evaluarea impactului deficienţelor constatate ca nejustificat reţinute prin procesele-verbale de control asupra ansamblului actelor, ceea ce excedează analizei sumare realizate în cadrul cererii de suspendare care nu presupune o cercetare aprofundată a probelor sau o interpretare a normelor legale.

Astfel, recurenţii-reclamanţi nu au oferit indicii pertinente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, din perspectiva cazului bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, se reaminteşte că îndeplinirea doar a uneia dintre cerinţele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare. Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiţie, prin ea însăşi, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluţia pronunţată în prezentul recurs.

În concluzie, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

III Soluţia instanţei de recurs asupra căilor de atac formulate

În considerarea argumentelor expuse la pct. II din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile şi va menţine încheierea şi sentinţa de fond atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii Primarul Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primarul Municipiului Bucureşti împotriva încheierii din data de 3 aprilie 2023 şi a sentinţei civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâta societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.