Validity of pensioner transport coupons as exclusive justifying documents and operator's duty to verify identity in fiscal recovery

Şedinţa publică din data de 18 decembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, la data de 22.07.2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor,

- anularea Deciziei nr. 12/P din 16.03.2022, prin care Ministerul Finanţelor-Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. x/24.12.2021 emise de DGRFP Iaşi, precum şi anularea dispoziţiei obligatorii anterior menţionate;

- suspendarea executării Deciziei nr. 12/P din 16.03.2022, prin care Ministerul Finanţelor-Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. x/24.12.2021 emise de DGRFP Iaşi, precum şi suspendarea dispoziţiei obligatorii anterior menţionate (capăt de cererea asupra căruia instanţa s-a pronunţat prin încheierea nr. 10 din 21.09.2022).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2 din 18 ianuarie 2023, Curtea a admis în parte cererea formulată de reclamantă.

A anulat în parte Dispoziţia obligatorie nr. x/24.12.2021 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Decizia nr. 12/P din 16.03.2022 emisă de Ministerul Finanţelor-Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor, cu privire la obligaţia de restituire a sumei de 7.580.347 RON, precum şi accesoriile aferente, constând în dobânzi şi penalităţi.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe, au formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi pârâtul Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.

3.1. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând desfiinţarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a acţiunii, ca neîntemeiată.

Instanţa de fond în mod eronat a reţinut că termenul de păstrare a cupoanelor talon este de un an şi nu de 10 ani aşa cum a arătat organul de control, anulând astfel în mod netemeinic Dispoziţia obligatorie nr. x/24.12.2021 pentru suma de 7.580.347 RON, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, decontată în intervalul 2015-2019, în baza unor cupoane talon care nu au fost prezentate organului de control, invocând în susţinere prevederile art. 28 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000, anexă la H.G. nr. 2403/21.12.2004.

Documentele justificative care stau la baza efectuării călătoriilor pensionarilor cu mijloacele de transport auto, beneficiari ai facilităţilor prevăzute de Legea nr. 147/2000, sunt cuponul-talon şi legitimaţia de călătorie cu reducere de 50%, în conformitate cu prevederile art. 19 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 2403/2004, care stipulează că: "Pentru fiecare călătorie simplă, efectuată cu mijloace de transport auto sau cu navele de călători clasa a II-a, casierul sau vânzătorul de bilete care emite legitimaţia de călătorie cu reducere de 50% detaşează câte un cupon-talon după îndeplinirea formalităţilor prevăzute la art. 18, certifică corectitudinea înscrierilor făcute prin aplicarea ştampilei, încasează contravaloarea şi eliberează legitimaţia de călătorie".

Astfel, întrucât societatea nu deţine cupoanele talon în original sau documente reconstituite potrivit normelor contabile, care să furnizeze toate informaţiile prevăzute de lege, societatea A. S.R.L. nu poate beneficia de suma de 6.010.545 RON încasată pentru perioada 2015 - 2018 de la bugetul de stat. Conform prevederilor menţionate, justificarea transportului pensionarilor ce beneficiază de facilităţi se poate face pe bază de cupon talon, iar operaţiunile efectuate trebuie să fie justificate cu documente originale întocmite sau reconstituite potrivit normelor contabile, astfel că soluţia instanţei de fond cu privire la această sumă este netemeinică şi nelegală.

Reţinerea instanţei, că suma de 32.268 RON, decontată în temeiul unor cupoane talon care ar fi aparţinut unor persoane decedate şi accesoriile aferente, a fost nelegal stabilită, este eronată.

Conform prevederilor art. 23 şi art. 26 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 2403/2004, operatorul de transport prin personalul desemnat avea obligaţia de a verifica concordanţa datelor din actul de identitate solicitat pensionarului la eliberarea legitimaţiei de călătorie cu reducere de 50%, respectiv CNP-ul pensionarului, precum şi a datelor înscrise de către pensionari pe cupoanele detaşabile.

Reglementarea de la art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 2403/2004 nu este aplicabilă în această speţă întrucât aceasta reglementează facilităţi acordate pensionarilor care călătoresc doar pe calea ferată: "art. 2 alin. (4) De facilităţile la transportul pe calea ferată prevăzute la alin. (1) beneficiază şi soţul sau soţia, după caz, cu încadrarea în numărul total de călătorii la care are dreptul titularul". În conformitate cu prevederile art. 30 din H.G. nr. 2403/2004, operatorul de transport răspunde de realitatea şi de exactitatea datelor prezentate la decontare.

Astfel, instanţa a reţinut în mod greşit că operatorul de transport, fiind doar un simplu cărăuş nu răspunde, în principiu, de modul în care beneficiarii Legii nr. 147/2000, înţeleg să îşi valorifice drepturile recunoscute, mai ales că există o aparenţă de legitimitate în cazul în care legitimaţiile de transport sunt folosite de către soţ, legea neinstituind obligaţia acestuia de a prezenta cartea de identitate a benefiarului cupoanelor la momentul achiziţionării biletelor şi că neregulile referitoare la cupoanele prezentate la control nu pot fi imputate reclamantei, interpretând în mod eronat dispoziţiile legale aplicabile.

În mod eronat instanţa face trimitere la situaţia în care călătorul este soţul/soţia titularului, prevederile alin. (2) ale art. 26 sunt aplicabile doar facilităţilor de transport pe calea ferată şi nu pentru transportul auto intern, conform dispoziţiilor alin. (4) ale art. 2 din Norma metodologică aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 2403/2004: "(4) De facilităţile la transportul pe calea ferată prevăzute la alin. (1) beneficiază şi soţul sau soţia, după caz, cu încadrarea în numărul total de călătorii la care are dreptul titularul".

Astfel, de facilităţile pentru transportul auto intern, beneficiază doar titularul talonului cupon, nu şi soţul/soţia acestuia.

În aceste condiţii, suma de 32.268 RON a fost nelegal încasată de societate de la bugetul general consolidat, pe baza înscrierii în Deconturile prestaţiilor-lunare, cupoane-talon care prezentau numerele unor dosare de pensie ce aparţineau unor persoane decedate, pentru perioada 01.01.2019-31.12.2019 .

Cu privire la creanţa stabilită pentru anul 2019 în cuantum de 1.537.534 RON-diferenţă nejustificată cu documente, pentru care instanţa de fond arată că nu a putut desluşi din actele contestate raţionamentul în fapt şi în drept care a stat la baza măsurii de recuperare, învederează că aceasta a reţinut în mod greşit că dispoziţia obligatorie nr. ISR-AIF -4868/24.12.2021 şi decizia nr. 12/P/16.03.2022, este nemotivată sub acest aspect.

Cele două acte administrative menţionate mai sus sunt motivate în fapt şi în drept şi cu privire la aceasta sumă, astfel ca soluţia data cu privire la suma de 1.537.534 RON este netemeinică.

Pentru anul 2019 operatorul economic a pus la dispoziţia echipei de inspecţie economico- financiară Deconturile prestaţiilor lunare prin care societatea A. S.R.L. Botoşani a solicitat de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC) decontarea sumei totale de 1.585.510 RON şi cupoanele-talon care au stat la baza întocmirii lor.

Deoarece reclamantul nu a evidenţiat distinct în conturi analitice c/v diferenţei de 50% din tariful călătoriei, nerespectând prevederile art. 17 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "(2) Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor, după caz" nu se susţine punctul de vedere al instanţei de fond. Veniturile înregistrate puteau reprezenta c/v încasărilor din vânzarea biletelor pentru alte categorii de călători.

Potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, în vederea efectuării inspecţiei economico-financiare, operatorii economici au obligaţia să pună la dispoziţia organelor de control toate documentele şi înscrisurile solicitate.

În ceea ce priveşte accesoriile, acestea au fost calculate de organele de control în baza prevederilor Codului de procedură fiscală şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico financiare.

Solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea sentinţei nr. 2/18.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2022, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor prin DGRFP Iaşi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, în totalitate.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat în esenţă următoarele:

În ceea ce priveşte creanţa stabilită pentru perioada 2015-2018 în cuantum de 6.010.545 RON pentru cupoanele pentru care nu s-a respectat termenul de arhivare, a arătat că, în mod greşit instanţa a calificat drept eronată susţinerea organului de control conform căreia termenul de "un an calendaristic care urmează anului în care a avut loc călătoria" se referă la operaţiunile de grupare în dosare, numerotare şi şnuruire, grupare cronologică, sistematică şi aranjare pe categorii a documentelor.

Cu privire la acest aspect, instanţa retine ca este ilogic a se deduce că legiuitorul a dorit să instituie prin art. 28 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 147/2000, un termen de un an calendaristic, doar pentru a arhiva, în sensul de a ordona documentele în dosare, intenţia legiuitorului fiind aceea de a reglementa obligaţia operatorului economic de a păstra cupoanele talon pe perioada unui an calendaristic ce urmează anului în care a avut loc călătoria.

Întrucât cupoanele-talon reprezintă documente justificative de înregistrare în contabilitate a serviciilor de transport, normele legale ce se aplică în materia arhivării şi păstrării sunt Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi normele metodologice privind documentele financiar-contabile, date în aplicarea legii contabilităţii.

Termenul de păstrare a documentelor justificative este reglementat la art. 25 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, unde se prevede că: "Registrele de contabilitate obligatorii şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 10 ani".

În ceea ce priveşte creanţa stabilită pentru anul 2019 în cuantum de 32.268 RON pentru cupoane persoane decedate, a apreciat că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că, societatea de transport nu are nici obligaţia şi nici posibilitatea de a verifica corectitudinea modului în care beneficiarii se folosesc de reducerile legale, pentru aceasta fiind absolut necesar accesul la bazele de date ale instituţiilor.

În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 23 si art. 26 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 2403/2604, care prevăd:

Conform acestor prevederi, operatorul de transport prin personalul desemnat avea obligaţia de a verifica concordanţa datelor din actul de identitate solicitat pensionarului la eliberarea legitimaţiei de călătorie cu reducere de 50%, respectiv CNP-ul pensionarului, precum şi a datelor înscrise de către pensionari pe cupoanele detaşabile.

În conformitate cu prevederile art. 30 din H.G. nr. 2403/2004, operatorul de transport răspunde de realitatea şi de exactitatea datelor prezentate la decontare.

Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care operatorul de transport ar fi procedat conform dispoziţiilor legale în sensul verificării actelor de identitate, ar fi constatat că nu exista concordanţă între menţiunile înscrise în aceste documente şi cele înscrise în taloanele de călătorie.

În ceea ce priveşte creanţa stabilită pentru anul 2019 în cuantum de 1.537.534 RON - diferenţa nejustificată cu documente, recurentul a arătat, următoarele:

Referitor la obligaţia de restituire pentru diferenţa rămasă până la concurenţa creanţei totale pentru anul 2019, instanţa motivează că nu a putut desluşi din actele contestate raţionamentul în fapt şi în drept care a stat la baza măsurii de recuperare, astfel că reţine nemotivarea dispoziţiei obligatorii sub acest aspect.

Or, instanţa de fond nu are în vedere că, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 2403/2004, care condiţionează efectuarea călătoriilor cu reducere de către pensionari de emiterea legitimaţiilor de călătorie de către operatorii de transport şi de încasarea contravalorii diferenţe de 50% din tariful călătoriei, care se suportă de persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 147/2000, societatea avea obligaţia să demonstreze cu documente că s-au emis legitimaţii de călătorie şi că s-a încasat contravaloarea serviciilor de transport pentru diferenţa de tarif de 50% pentru care societatea a solicitat sumele de la bugetul de stat.

Deoarece reclamantul nu a evidenţiat distinct în conturi analitice c/v diferenţei de 50% din tariful călătoriei, nerespectând prevederile art. 17 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, motivarea instanţei nu este justificată.

Veniturile înregistrate puteau reprezenta c/v încasărilor din vânzarea biletelor pentru alte categorii de călători.

Potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, în vederea efectuării inspecţiei economico-financiare, operatorii economici au obligaţia să pună la dispoziţia organelor de control toate documentele şi înscrisurile solicitate.

În cauza nu se poate reţine nemotivarea dispoziţiei obligatorii nr. x/24.12.2021 în ceea ce priveşte creanţa stabilita pentru anul 2019 în cuantum de 1.537.534 RON.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

4. Apărările formulate

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine că cele două recursuri sunt întemeiate, în limitele şi pentru următoarele considerente:

Recurenţii-pârâţi şi-au întemeiat recursurile pe motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. – "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Prealabil, Înalta Curte constată că prin cererile de recurs au fost invocate motive de casare similare, urmând ca acestea să fie analizate prin considerente comune.

Sub un prim aspect, cei doi recurenţi au susţinut nelegalitatea sentinţei recurate, în ceea ce priveşte anularea obligaţiei de restituire a sumei de 6.010.545 RON, decontată în intervalul 01.01.2015 - 31.12.2018 şi a accesoriilor aferente.

Înalta Curte reţine că aceste critici sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, avându-se în vedere următoarele considerente:

Potrivit raportului de inspecţie economică-financiară, organul de inspecţie economico-financiară a transmis intimatei-reclamante adresa nr. x/07.09.2020, prin care s-a solicitat societăţii recurente să pună la dispoziţia acestuia cupoanele talon aferente intervalului 01.01.2015 – 31.12.2019.

Organul de inspecţie economico-financiară a dispus obligarea intimatei-reclamante la restituirea sumei de 6.010.545 RON, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, reprezentând contravaloarea cupoanelor talon decontate în intervalul 01.01.2015 – 31.12.2018, motivat de împrejurarea că acestea nu au fost prezentate de operatorul de transport cu ocazia controlului, organul de control considerând că societatea nu poate dovedi realitatea serviciilor de transport prestate în favoarea beneficiarilor Legii nr. 147/2000 în temeiul respectivelor cupoane talon.

Constată instanţa de control judiciar că, măsura dispusă de organul de control cu privire la sumele decontate în intervalul 01.01.2015 – 31.12.2018 a fost anulată în mod corect de prima instanţă, ca urmare a faptului că termenul legal pentru păstrarea cupoanelor talon este de 1 an calendaristic care urmează anului în care a avut loc călătoria, iar intimata-reclamantă nu mai avea obligaţia de a deţine la data inspecţiei economico-financiare cupoanele talon aferente intervalului menţionat anterior, ci, doar pe cele aferente perioadei 01.01.2019 – 31.12.2019, aceste din urmă cupoane fiind prezentate echipei de control.

Astfel, potrivit art. 28 teza finală din Norma metodologică aprobată prin H.G. nr. 2403/2004, "Cupoanele-talon, respectiv cupoanele-anexă, se vor arhiva de către operatorul de transport pe perioada unui an calendaristic care urmează anului în care a avut loc călătoria".

Prin urmare, în raport de cele reţinute anterior, reiese că la 07.09.2020, dată la care organul fiscal a solicitat prezentarea cupoanelor talon, intimata-reclamantă avea obligaţia de a deţine şi prezenta organului de inspecţie doar cupoanele talon aferente anilor 2019 şi 2020, nu şi cupoanele anterioare anului 2019.

Recurenţii-pârâţi au susţinut că, documentele reprezentând cupoane talon sunt documente justificativ contabile astfel că intimata-reclamantă avea obligaţia să le păstreze pe o perioadă de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, conform prevederilor OMEF nr. 3512/2008, aplicabil până la 31.12.2015 şi OMFP nr. 2634/2015, în vigoare începând cu 01.01.2016.

Au mai invocat faptul că, termenul prevăzut de art. 28 din Norma metodologică aprobată prin H.G. nr. 2403/2004 face referire la termenul de arhivare şi nu la cel de păstrare, arhivarea reprezentând activitatea de "grupare a documentelor în dosare, numerotarea şi şnuruirea acestora, gruparea cronologică, sistematică şi aranjarea după caracteristici distinctive pe clase sau pe categorii a documentelor".

Susţinerile recurenţilor sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Dispoziţiile art. 28 din Norma metodologică aprobată prin Ordinul nr. 2403/2405 care statuează că termenul de arhivare este de 1 an, reprezintă reglementarea specială, care reglementează exclusiv regimul juridic al cupoanelor talon, în raport cu dispoziţiile OMFP nr. 2643/2015 privind documentele financiar-contabile, care reprezintă reglementarea generală a tuturor documentelor financiar-contabile, şi, prin urmare, derogă de la dispoziţiile legii generale, aspect statuat chiar de art. 6 din Ordinul MFP nr. 2643/2015 potrivit căruia, agenţii economici "care desfăşoară activităţi specifice anumitor domenii de activitate pentru care legislaţia aplicabilă prevede folosirea si a altor documente, aplică în mod corespunzător şi reglementările specifice".

Prin urmare, interpretarea recurenţilor-pârâţi este eronată, obligaţia legală de a arhiva documentele pentru o anumită perioadă de timp referindu-se la perioada în care respectivele documente trebuie păstrate, şi nu la intervalul în care trebuie efectuată operaţiunea de arhivare (şnuruire, clasare, legare, etc).

Argumentul recurenţilor-pârâţi, conform căruia intimata-reclamantă nu a prezentat organelor de inspecţie economico financiară niciun document din care să rezulte eliminarea din arhiva societăţii a cupoanelor talon după împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art. 28 din H.G. nr. 2403/2004 este nefondat, motivat de faptul că astfel de documente nu au fost solicitate în timpul controlului, câtă vreme organul de inspecţie a pornit de la premisa că termenul de păstrare este cel de 10 ani şi că reclamanta avea obligaţia să păstreze cupoanele talon în acest interval, iar, pe de altă parte, eventuala nerespectare a formalităţilor de clasare a unor documente după împlinirea termenului de păstrare, nu poate conduce la prelungirea termenului de păstrare a respectivelor documente aşa cum susţin recurenţii-pârâţi.

Referitor la criticile vizând faptul că, pentru creanţa stabilită pentru anul 2019, în cuantum de 1537534 RON, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că actele contestate sunt nemotivate, întrucât nu reiese raţionamentul în fapt şi în drept, care a stat la baza măsurii de recuperare, Înalta Curte observă că sunt întemeiate, urmând a fi admise.

Astfel, în practica sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, motivarea unui act administrativ urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte, în primul rând, o funcţie de transparenţă în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului şi să fie realizată de autorul său, în acest sens fiind, decizia nr. 1442 din 6 martie 2020, pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a ÎCCJ.

În speţă, din lecturarea dispoziţiei obligatorii nr. x/24.12.2021 şi a deciziei nr. 12/P/16.03.2022, reiese că acestea sunt motivate în mod corespunzător în fapt şi în drept, întrucât este menţionat temeiul de drept în bază cărora au fost întocmite, iar prezentarea raţionamentului instituţiei emitente a actelor administrative este formulată într-un mod clar şi neechivoc.

Aşadar, soluţia instanţei de fond, în sensul că, actele contestate, menţionate anterior sunt nemotivate, nu este însuşită de instanţa de control judiciar.

Totodată, reţine Înalta Curte că, în ceea ce priveşte suma de 32268 RON, decontată în temeiul unor cupoane talon care ar fi aparţinut unor persoane decedate şi accesoriile aferente, instanţa de fond nu a analizat toate apărările recurenţilor-pârâţi, limitându-se doar a reţine că, operatorul de transport, fiind doar un simplu cărăuş nu răspunde, în principiu, de modul în care beneficiarii Legii nr. 147/2000, înţeleg să îşi valorifice drepturile recunoscute, făcând trimitere doar la dispoziţiile art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 2403/2004, care reglementează facilităţi acordate pensionarilor care călătoresc doar pe calea ferată, fără a face o analiză a susţinerilor recurenţilor vizând incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 23 şi 26 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 2403/2004.

Potrivit art. 23 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 2403/2004 "Când pensionarul se urcă în parcurs, fără a-şi procura legitimaţia de călătorie de la punctul de vânzare, în mijlocul de transport auto sau pe navele de călători clasa a II-a, personalul stabilit pentru verificarea legitimaţiilor de călătorie pe mijloacele auto sau pe navele de călători clasa a II-a eliberează contra cost biletul cu reducere de 50% pentru pensionari, reţinând cuponul-talon, cu respectarea prevederilor privind legitimarea".

Art. 26 alin. (1) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 2403/2004 prevede că "La verificarea legitimaţiilor de călătorie în mijlocul de transport, personalul de tren, respectiv personalul stabilit pentru verificarea legitimaţiilor de călătorie, precum şi organele de control specifice tipului de transport vor solicita persoanelor care prezintă bilete cu reducere de 50% pentru pensionari actul de identitate şi talonul special de călătorie din care a fost detaşat cuponul-talon".

Din conţinutul textelor de lege sus enunţate, reiese că, operatorul de transport prin personalul desemnat avea obligaţia de a verifica concordanţa datelor din actul de identitate solicitat pensionarului la eliberarea legitimaţiei de călătorie cu reducere de 50%, respectiv CNP-ul pensionarului, precum şi a datelor înscrise de către pensionari pe cupoanele detaşabile.

În acest context, Înalta Curte constată că, în raport cu principiile fundamentale ale procesului civil, soluţionarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esenţiale ale raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acestea au fost relevate prin actul de sesizare al instanţei şi prin apărările formulate în cauză.

În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele şi împrejurările ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

Aşa fiind, se impune casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea soluţionării acestor cereri, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, pentru motivele arătate în cuprinsul deciziei de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava împotriva sentinţei nr. 2 din 18 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.