Suspension of Competition Council coercive fine: scope of inspection powers over third-party-held electronic data and the threshold for justified case in provisional remedies

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 mai 2023, sub nr. x/2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI, în temeiul art. 14, art. 15 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 60 alin. (6) din Legea concurenţei nr. 21/1996, suspendarea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 67 din 27.04.2023 până la soluţionarea definitivă a litigiului având ca obiect anularea acesteia.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 863 pronunţată la 19 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI, a suspendat executarea Deciziei nr. 67/27.04.2023 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 863, pronunţată la 19 mai 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs principal pârâtul, CONSILIUL CONCURENŢEI, care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

În motivare, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că, în ceea ce priveşte incidenţa cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectul reţinut de instanţă ca fiind relevant în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, respectiv posibila lipsă a dreptului inspectorilor de concurenţă de a solicita şi obţine accesul la contul de e-mail al dlui B., este eronat, acesta putând fi analizat numai în cadrul acţiunii ce priveşte legalitatea actului administrativ prin care autoritatea de concurenţă a constatat şi sancţionat săvârşirea de către A. a faptei de refuz de a se supune inspecţiei, respectiv a Procesului-verbal nr. x seria x.V.1/21.04.2023 de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor.

Dezvoltând critica, a precizat recurentul că nu erau suficiente soluţionării cauzei doar aspectele învederate şi invocate de reclamantă, ci eventualele dispoziţii legale incidente. Astfel, independent de funcţiile ori calităţile deţinute de dl B. în cadrul altor entităţi, acesta este administrator al A. şi utilizează adresa de e-mail în desfăşurarea activităţii sale la întreprinderea inspectată, fiind implicat activ în stabilirea politicii comerciale a acesteia, calitate în care este informat în mod curent şi repetat despre politica de preţuri a companiei, elemente care fac obiectul investigaţiei autorităţii de concurenţă.

S-a precizat şi că accesul nu a fost permis nici după ce întreprinderea a finalizat operaţiunile tehnice derulate pentru obţinerea acestor date de pe serverele externe, deşi datele şi informaţiile electronice au fost încărcate local pe un laptop aparţinând întreprinderii inspectate.

Consideră recurentul că instanţa de fond în mod eronat nu a avut în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei şi ale art. 26 alin. (1) din Regulamentul de procedură al Consiliului Concurenţei, care prevăd dreptul inspectorilor de concurenţă de a inspecta orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau orice alte evidenţe în legătură cu activitatea întreprinderilor, indiferent de locul în care sunt depozitate şi de suportul fizic sau electronic pe care sunt păstrate, putând fi verificate şi ridicate orice informaţii stocate/arhivate în mediul electronic, indiferent de suportul pe care se află (telefon mobil, tabletă, Personal Digital Assistant, laptop etc.) sau de locul în care sunt stocate/arhivate (server extern, cloud etc).

De altfel, a subliniat acesta, în considerarea prevederilor legale anterioare, Curtea de Apel Bucureşti a autorizat ulterior, în mod expres, desfăşurarea unei inspecţii inopinate la sediul social/punctul de lucru/spaţiile societăţii A..

Acceptarea abordării oferite de reclamantă şi validată de instanţă, echivalează, în opinia recurentului, cu acceptarea faptului că orice întreprindere ar opta pentru stocarea propriilor informaţii pe servere aparţinând altor entităţi, iar atunci când autoritatea de concurenţă ar solicita accesul la acestea, ar invoca, în dispreţul regulilor incidente în materie de concurenţă şi al reperelor jurisprudenţiale de la nivel european, imposibilitatea accesării acestora. Or, în virtutea obligaţiei legale a întreprinderii de cooperare şi de a pune informaţiile la dispoziţia Consiliului Concurenţei pentru a fi inspectată, A. avea obligaţia de a prezenta inspectorilor de concurenţă o arhivă accesibilă.

Al doilea motiv de recurs susţinut este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestuia, a arătat recurentul că instanţa de fond nu a motivat în niciun mod de ce a respins ori nu a avut în vedere apărările sale referitoare la aspectul conform căruia fapta de refuz de a se supune inspecţiei a fost constatată şi sancţionată prin Procesul-verbal nr. x seria x.V.1/21.04.2023, act ce nu a fost anulat.

De asemenea, a menţionat că sentinţa nu este motivată nici în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, nefiind suficient a se reţine împrejurarea că intimata-reclamantă a dovedit la nivel formal această cerinţă, în condiţiile în care singurul înscris depus în probaţiune a fost reprezentat de un document contabil care nu poartă semnătura reprezentantului intimate-reclamante, iar, din analiza acestuia, nu se poate identifica perioada pentru care a fost întocmit.

Mai mult, a menţionat recurentul, instanţa de fond nu a avut în vedere aspecte legate de stabilitatea financiară a reclamantei, raportat la informaţii publice, simpla posibilă diminuare a activului companiei neputând echivala cu îndeplinirea condiţiei prevăzute de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ.

Totodată, recurentul apreciază că, întrucât societatea A. face parte dintr-un grup, având acţionar majoritar întreprinderea C., parte a grupului internaţional D., s-ar impune analiza situaţiei financiare la nivel de grup.

Intimata-reclamantă, S.C. A. S.A., a depus întâmpinare şi recurs incident, solicitând, în ceea ce priveşte recursul principal, respingerea acestuia ca nefondat, iar, pe recursul incident, în cazul admiterii celui principal, să se trimită cauza spre rejudecare pentru administrarea probatoriului, în subsidiar, să se reţină cauza spre judecare şi să se admită cererea de suspendare şi pentru alte cauze temeinic justificate.

În apărare, intimata-reclamantă a arătat că prima instanţă, contrar susţinerilor recurentului, nu a făcut o analiză a fondului dreptului/aplicabilitatea vreunei temei de drept, ci a constatat că autoritatea nu a indicat un temei legal care să justifice emiterea deciziei, temei care, de altfel, nu este arătat nici prin cererea de recurs.

A menţionat, de asemenea, că situaţiile bine justificate nu sunt limitative şi oricum nu implică numai analiza unor elemente de nelegalitate pur formală a actului. Cât timp nu se poate verifica prezumţia de legalitate şi veridicitate a actului, devine vădit caracterul nelegal al acestui act administrativ şi se impune suspendarea efectelor sale.

Intimata a făcut trimitere şi la hotărârea pronunţată de CJUE în cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, unde cerinţa cazului bine justificat s-a considerat că este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Astfel, lipsa completă a oricărui text legal care să autorizeze Consiliul să oblige, respectiv să sancţioneze societatea, privind accesul la corespondenţa dlui. B. constituie, în opinia sa, un caz bine justificat, corect reţinut de judecătorul fondului.

Iar, referitor la art. 38 din Legea concurenţei (preluat prin art. 26 (1) din Regulamentul de procedură al Consiliului), a precizat intimata că acesta autorizează inspecţii doar spaţii (fizice sau virtuale) care aparţin societăţii (în exprimarea instanţei din încheierea nr. 8/23.03.2023) sau pe care societatea le deţine (în exprimarea art. 38 din Legea concurenţei).

Aşadar, în opinia sa, chiar şi o analiză prima facie demonstrează lipsa dreptului Consiliului de a solicita accesul la corespondenţa dlui B.

A mai arătat intimata că sunt inadmisibile, raportat la prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., şi oricum neîntemeiate, criticile Consiliului privind lipsa probării de către societate a unui drept de acces asupra arhivei.

De asemenea, a combătut afirmaţia privind obligaţia societăţii de a pune la dispoziţie arhiva în temeiul obligaţiei de cooperare activă, o asemenea pretinsă obligaţie nefiind prevăzută de nicio normă juridică, după cum consideră că aceasta nu poate impune săvârşirea unor fapte ilicite.

Mai menţionează că şi în jurisprudenţă invocată de către Consiliul Concurenţei (Cauza 374/87 Orkem vechiul Comisia [1989] ECR 3283], se arată că limita obligaţiei de cooperare activă o reprezintă documentele/informaţiile deţinute în mod efectiv de către întreprinderea investigată.

De asemenea, susţine că autorizarea judiciară obţinută de către Consiliu pentru accesarea arhivei, ulterior emiterii Deciziei, confirmă tocmai netemeinicia recursului acestuia.

Cât priveşte incidenţa motivului de casare de la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a arătat intimata/reclamantă că acesta nu poate fi primit, întrucât sentinţa recurată este legal motivată.

Oricum, reaminteşte aceasta că decizia a fost emisă în baza actelor normative, a actelor administrative sau a hotărârii judecătoreşti enumerate la punctele 1-13, printre care nu se regăseşte procesul-verbal de sancţionare a faptei de refuz de inspecţie.

Referitor la paguba iminentă, apărările intimatei s-au referit la faptul că recurentul nu poate critica modalitatea de administrare a probelor deduse judecăţii în faţa primei instanţe, susţinerile Consiliului sub acest aspect având caracter inadmisibil.

După cum, reiterează argumentaţia conform căreia a evidenţiat pe larg consecinţele negative ale deciziei atacate, care afectează în mod substanţial normala funcţionare a întreprinderii.

În ceea ce priveşte recursul incident, a invocat incidenţa cazurilor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă a respins în mod greşit celelalte vicii de nelegalitate invocate cu titlu de cazuri bine justificate - motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pe care înţelege să le reitereze pe calea recursului incident, în situaţia în care s-ar admite recursul principal.

Astfel, a arătat aceasta că:

1. Decizia atacată a fost emisă în lipsa unui cadru legal/în lipsa unei inspecţii aflate în derulare, în condiţiile în care dispoziţiile art. 59 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 21/1996, coroborate cu cele ale art. 38 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 21/1996, precum şi cu dispoziţiile art. 9 din Regulamentul din 2019 privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei, pus în aplicare prin Ordinul Consiliului Concurenţei nr. 407/2019, determină necesitatea emiterii actelor administrative privind desfăşurarea inspecţiei în interiorul termenului autorizat pentru desfăşurarea acesteia de către Curtea de Apel Bucureşti. Or, prin decizia atacată, societatea a fost obligată să se supună inspecţiei inopinate ulterior perioadei autorizate prin încheierea de Autorizare şi prin Ordinul de Inspecţie, ambele emise în martie 2023.

2. Extinderea nepermisă a limitelor inspecţiei din perspectiva duratei autorizate de inspecţie, dat fiind că recurentul nu are dreptul legal de a acţiona în afara limitelor impuse prin încheierea de autorizare judiciară.

3. Efectul nelegitim şi prejudiciant al desfăşurării inspecţiei inopinate raportat la lipsa dreptului de deţinere legală a corespondenţei dlui B., aspect pe care în mod greşit instanţa de fond l-a calificat ca reprezentând o cauză de anulare a însuşi actului administrativ.

Astfel, solicită aceasta a se reţine că şi în descrierea faptei din Decizia atacată se arată că societatea "a refuzat să se supună inspecţiei prevăzute la art. 38 din Legea Concurenţei, constând în împiedicarea cu intenţie a accesului la corespondenţa/conturile e-mail ale administratorului său şi nu a depus toate diligentele pentru a asigura accesul la respectivele informaţii în vederea îndeplinirii obligaţiilor sale de cooperare activă cu inspectorii de concurenţă în vederea supunerii la inspecţie". Or, pentru acest refuz societatea a fost deja sancţionată prin Procesul-verbal de contravenţie în temeiul art. 53 lit. e) din Legea concurenţei.

De aceea, consideră că, atât timp cât se vorbeşte despre un refuz de inspecţie, iar pentru această faptă s-a impus deja o sancţiune, după acest moment Consiliul nu se mai poate raporta la o faptă activă (un refuz care să continue după epuizarea faptei de refuz - opunându-se emiterea procesului-verbal de constatare a faptei de refuz la inspecţie). Aşadar, în opinia sa, se opune legalităţii emiterii Deciziei atacate însuşi momentul constatării de către Consiliu a epuizării faptei.

Arătă recurenta în acest sens că, potrivit prevederilor art. 98 alin. (3) din Regulamentul din 2019 privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei, pus în aplicare prin Ordinul Consiliului Concurenţei nr. 407/2019, încetarea aplicării amenzilor cominatorii are loc (i) la încetarea faptei care a condus la aplicarea amenzilor cominatorii sau (ii) în cazul în care fapta nu încetează, dar se apreciază că nu mai este necesară menţinerea acestei măsuri. Or, în aprecierea sa, nu poate fi permis ca inspectorii/Consiliul să constate atât refuzul de inspecţie/epuizarea, consumarea faptei, cât şi necesitatea menţinerii măsurii, în sensul tezei a doua a art. 98 alin. (3) din Regulament, în caz contrar fiind încălcat principiul ne bis in idem, aspect ce constituie prin sine un motiv serios de nelegalitate, adecvat definiţiei cazului bine justificat.

4 Existenţa unor menţiuni eronate, care nu corespund realităţii, constatate şi consemnate pendinte inspecţiei inopinate şi care, privite ca un viciu de nelegalitate, reprezintă, prin sine, o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei atacate.

Şi a specificat recurenta-reclamantă că acest viciu de legalitate poate fi uşor identificat, chiar şi la o analiză prima facie a situaţiei în fapt şi în drept, precum şi din cercetarea actelor administrative emise de Consiliu, circumscrise inspecţiei inopinate. Ca atare, prima instanţă a considerat în mod greşit că analiza acestui viciu de nelegalitate antamează fondul cauzei.

5. Încălcarea principiului cooperării loiale între autorităţile membre ale reţelei europene de concurenţă (REC), dat fiind că, pentru orice element ce excedează teritoriului României, Consiliul Concurentei ar fi trebuit să formuleze o cerere de asistenţă către autoritatea naţională de concurenţă din Franţa, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Regulamentul nr. 1/200320.

6. Dispoziţiile Directivei ECN UE nr. 2019/1 şi ale Regulamentului nr. 1/2003 susţin argumentaţia sa, din cuprinsul acestora rezultând că autorităţilor naţionale de concurenţă desfăşoară proceduri care să asigure existenţa unor garanţii adecvate şi specifice care să respecte cel puţin principiile generale ale dreptului Uniunii şi ale Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum dreptul la o bună administrare pentru a proteja întreprinderile în cauză împotriva inspecţii arbitrare şi disproporţionate şi respectarea dreptului la apărare al întreprinderilor.

În speţă, raportat la Directiva amintită, consideră recurenta-reclamantă că pârâtul putea să solicite accesul la e-mailul dlui B. (e-mail aflat în controlul unei entităţi terţe din alt stat): (i) dacă ar fi avut bănuieli întemeiate şi (ii) cu autorizarea prealabilă a autorităţii competente în domeniul concurenţei din Franţa, niciuna dintre cele două condiţii nefiind îndeplinită.

7. Încălcarea principiului securităţii juridice şi încrederii legitime care impune autorităţilor administrative ale statelor membre să adopte un comportament constant şi să nu îşi schimbe în mod brusc interpretarea asupra aceloraşi situaţii de fapt într-o asemenea manieră încât să prejudicieze operatorii economici care, cu încredere legitimă, şi-au adaptat comportamentul faţă de interpretarea anterioară.

8. Societatea nu deţine drepturi asupra datelor deţinute de societăţile din grup asupra cărora nu are control.

9. Caracterul nelegal şi arbitrar al stabilirii amenzii cominatorii, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 59 alin. (1), lit. f) din Legea concurenţei, valoarea amenzilor cominatorii se stabileşte prin raportare la cifra de afaceri zilnică medie din anul financiar anterior sancţionării, trebuind, aşadar, a fi avută în vedere cifra de afaceri obţinută pentru activităţile desfăşurate pe piaţa relevantă, şi anume piaţa untului.

Mai mult, consideră recurenta că decizia atacată nu este motivată sub aspectul stabilirii cuantumului de 3%, trebuind, de asemenea, a se sancţiona faptul că nu i s-a solicitat punctul de vedere cu privire la faptă.

Şi conchide în sensul că instanţa de judecată a încălcat dispoziţiile art. 14-15 şi art. 2 din Legea nr. 554/2004, sub aspectul greşitei interpretări a normelor de drept material privind noţiunea de caz bine justificat, sens în care se impune admiterea recursului, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare a prezentei cauze, subsecvent admiterii motivului de casare prevăzut prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că prima instanţă a încălcat exigenţele de motivare a hotărârii (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.. Aceasta întrucât a respins în bloc cele mai multe dintre viciile de nelegalitate invocate, apreciind că acestea nu se circumscriu noţiunii de caz bine justificat, fără a ţine seama de apărările formulate în cadrul actelor procesuale, respectiv prin concluziile orale.

Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare la recursul incident promovat de A. S.A., solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi:

1. Recursul principal declarat de recurenta - pârâtă Consiliul Concurenţei este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce succed:

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului şi este consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. Sau, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat".

Aşadar, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Iar, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauză, prima instanţă a analizat solicitarea reclamantei, S.C. A. S.A., de suspendare a deciziei emise de Consiliul Concurenţei nr. 67/27.04.2023, până la soluţionarea definitivă a acţiunii ce priveşte anularea sa şi a admis cererea, reţinând ca fiind îndeplinită atât condiţia existenţei unui caz bine justificat de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, cât şi aceea referitoare la existenţa unei pagube iminente.

Argumentele considerate relevante în ceea ce priveşte prima cerinţă, a cazului bine justificat, au fost acelea potrivit cărora societatea nu are control asupra adresei de e-mail a domnului B., x@x.com, pentru a putea permite inspectorilor din cadrul Consiliului Concurenţei examinarea informaţiilor primite sau trimise prin intermediul acesteia, în cadrul inspecţiei inopinate, întrucât este controlată exclusiv de o societate din Franţa, care nu şi-a dat acordul în acest sens, devreme ce nu face obiect al investigaţiei.

Dar, contrar soluţiei primei instanţe şi în acord cu recurentul-pârât, Consiliul Concurenţei, Înalta Curte consideră că argumentaţia anterior expusă nu este suficientă pentru a se constata un caz bine justificat în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Aceasta întrucât, în jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, judecătorul nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Iar, astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ reţinute de Înalta Curte s-au referit la: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (decizia civilă nr. 443/2013).

Or, în speţă, Decizia Consiliului Concurenţei nr. 67/27.04.2023 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale referitoare la competenţă, iar în drept s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 59 alin. (1) lit. f) din Legea concurenţei conform cărora: "Consiliul Concurenţei poate obliga, prin decizie, întreprinderile la plata unor amenzi cominatorii, în sumă de până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie din anul financiar anterior sancţionării, pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilită prin decizie, pentru a le determina: f) să se supună inspecţiei prevăzute la art. 38".

Iar, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 21/1996:

"(1) Pentru investigarea încălcării prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurenţă sunt abilitaţi cu puteri de inspecţie, cu excepţia inspectorilor debutanţi, şi au următoarele puteri de inspecţie:

a) să intre în spaţiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care întreprinderile ori asociaţiile de întreprinderi le deţin legal şi/sau îşi desfăşoară activitatea;

b) să examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe legate de activitatea întreprinderii sau asociaţiilor de întreprinderi, indiferent de locul în care sunt depozitate şi de suportul fizic sau electronic pe care sunt păstrate;

c) să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi explicaţii cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul şi scopul inspecţiei şi să consemneze sau să înregistreze răspunsurile acestora;

d) să ridice sau să obţină în orice formă copii ori extrase din orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau din alte evidenţe legate de activitatea întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi;

e) să sigileze orice amplasament destinat activităţilor întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi şi orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe legate de activitatea întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi, pe durata şi în măsura necesară inspecţiei (subl. ns.)".

De asemenea, art. 26 alin. (1) din Regulamentul de procedură al Consiliului Concurenţei prevede dreptul inspectorilor de concurenţă de a inspecta orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau orice alte evidenţe în legătură cu activitatea întreprinderilor, indiferent de locul în care sunt depozitate şi de suportul fizic sau electronic pe care sunt păstrate, putând fi verificate şi ridicate orice informaţii stocate/arhivate în mediul electronic, indiferent de suportul pe care se află (telefon mobil, tabletă, Personal Digital Assistant, laptop etc.) sau de locul în care sunt stocate/arhivate (server extern, cloud etc).

Prin urmare, nu poate fi reţinut, cel puţin la nivel formal, argumentul lipsei temeiului legal al constatărilor şi sancţionării dispuse de pârâtă.

În realitate, aspectele de nelegalitate relevate de reclamantă, întemeiate pe o incorectă interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii legale de către autoritatea emitentă prin raportare la o anumită situaţie de fapt, ce nu ar fi fost corect stabilită, reprezintă, în opinia Înaltei Curţi, argumente ce pot fi verificate doar în cadrul analizei pe fond a legalităţii şi temeiniciei actului contestat.

Mai mult, aparenţa de legalitate şi temeinicie a actului a fost confirmată prin sentinţa civilă nr. 1723/17.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a în dosarul nr. x/2023, instanţa respingând, ca neîntemeiată, cererea de anulare a deciziei nr. 7/27.04.2023. De aceea, văzând dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., potrivit cărora o asemenea hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat, este adevărat, provizorie, Înalta Curte este ţinută la a-i recunoaşte efectele în cadrul prezentei proceduri.

Şi câtă vreme cele două cerinţe - cazul bine justificat şi paguba iminentă - trebuie să fie întrunite cumulativ, iar referitor la cea dintâi s-a conchis în sensul inexistenţei sale, Înalta Curte consideră de prisos a se verifica îndeplinirea sau nu a celei de-a doua condiţii.

Pentru aceste considerente, fiind găsit incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza I şi alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursul principal, se va casa sentinţa recurată, iar, în rejudecare, se va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare.

Referitor, însă, la motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea unei hotărâri când "hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte îl va respinge, dat fiind că, în speţă, judecătorul fondului a prezentat argumentele care, în aprecierea sa, au condus la admiterea acţiunii, astfel încât motivarea hotărârii recurate îndeplineşte cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., făcând posibilă exercitarea controlului judiciar, nepronunţarea asupra uneia dintre apărări nefiind echivalentă cu o nemotivare.

2. Recursul incident declarat de recurenta-reclamantă a fost întemeiat pe motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat pct. 8, recurenta critică faptul că instanţa de fond nu a reţinut şi celelalte cauze de aparentă nelegalitate a deciziei, astfel cum au fost prezentate prin cererea de chemare în judecată, ce s-ar circumscrie tezei art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Dar, aşa cum s-a arătat şi mai sus, toate susţinerile reclamantei, subsumate cazului bine justificat, constituie chiar motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale însuşi actului administrativ contestat, astfel încât o dezlegare a acestora, aşa cum se pretinde, ar echivala cu rezolvarea pe fond a acţiunii, aspect nepermis în calea sumară a suspendării.

Nici în cadrul căii de atac recurenta, prin criticile prezentate, nu convinge, condiţia privind fumus boni iuris, dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, în cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, fiind îndeplinită atunci când există, în stadiul procedurii măsurilor provizorii, un diferend important a cărui soluţionare nu se impune de la bun început, astfel încât, la prima vedere, acţiunea nu este neîntemeiată.

Or, în speţă, Înalta Curte a constatat că actul administrativ a cărui suspendare s-a cerut se sprijină pe o argumentaţie juridică, este însoţit de acte justificative şi este, astfel, apărat aparent pertinent de partea emitentă, neputând fi vorba despre o dispută foarte serioasă asupra unor elemente esenţiale privitoare la condiţiile de legalitate care trebuie să fie îndeplinite de actul administrativ şi care să conducă la concluzia recurentei.

Nu mai puţin, Înalta Curte are în vedere că tot în această procedură instanţa are posibilitatea să procedeze la analiză comparativă a intereselor opuse de părţi, cel particular al speţei nefiind în măsură să justifice suspendarea executării actelor prin care se relevă o preocupare a autorităţii pentru satisfacerea unui interes public general – protecţia consumatorilor.

Pentru aceste considerente, întrucât tribunalul a dat o corectă dezlegare celorlalte criticilor de nelegalitate susţinute de reclamantă, procedând la o "pipăire" corectă a fondului, după cum, aşa cum s-a arătat mai sus, susţinerile ce vizează cazul bine justificat constituie, în realitate, chiar cazurile de nelegalitate şi netemeinicie ale actului administrativ, se va respinge motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca neîntemeiat.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că prima instanţă a încălcat exigenţele de motivare a hotărârii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., deoarece a respins în bloc cele mai multe dintre viciile de nelegalitate invocate, apreciind că acestea nu se circumscriu noţiunii de caz bine justificat, fără a ţine seama de apărările expuse în cadrul actelor procesuale, respectiv prin concluziile orale formulate.

Criticile vor fi respinse ca neîntemeiate, respingerea în bloc a tuturor celorlalte argumente ce reprezentau, în aprecierea reclamantei, tot atâtea cauze temeinic justificate, neputând vicia hotărârea recurată, câtă vreme însăşi instanţa de control a validat anterior raţionamentul judecătorului fondului, sub acest aspect.

Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu a fost încălcat în speţă, cererea părţii fiind examinată în mod real de către instanţa sesizată, care nu este obligată să furnizeze un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantei, aceasta din urmă primind, însă, un răspuns explicit cu privire la aspectele considerate decisive (Ruiz Torja şi Hiro Balani c. Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994).

Cum, aşadar, conduita procedurală adoptată de prima instanţă răspunde exigenţelor impuse de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în mod neîntemeiat se susţine că ar fi incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul incident, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal formulat de pârâtul Consiliul Concurenţei, împotriva sentinţei civile nr. 863 din 19 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

Respinge cererea de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident formulat de recurenta – reclamantă S.C. A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 863 din 19 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.